[[Înţelepciunea ]] şi priceperea evreilor în faţa popoarelor vor consta în împlinirea legilor şi poruncilor<ref>Deut4.1,5.6</ref>, păzirea lor aşa cum au fost date fără scăderi sau adăugiri<ref>Deut4.2, 12.32</ref>, cu scumpătate<ref>Deut6.25</ref> Este necesar şi a veghea asupra sufletului pentru a nu fi uitate sau pentru a nu ieşi din inimă.<ref>Deut4.9</ref> Iar această veghe este necesară pentru că evreii n-au văzut chip atunci când [[Dumnezeu ]] le-a vorbit din mijlocul focului la Horeb, fiind astfel expuşi tentaţiei spre [[închinarea la dumnezei străini|idolatrie]].<ref>Deut4.14-19</ref> Veghea este necesară pentru a nu da uitării legământul încheiat de Dumnezeu cu evreii prin care aceştia promiteau a nu cădea în idolatrie, care ar stârni gelozia lui Dumnezeu.<ref>Deut4.23-24</ref> Păzirea legilor se va face şi pentru a fi fericit şi a avea zile multe în ţara promisă.<ref>Deut4.40, 6.18-24</ref> El va trebui să înveţe pe copiii lui să le păzească.<ref>Deut4.10</ref> Poruncile date trebuie avute în inimă, trebuie întipărite în mintea copiilor. De ele trebuie vorbit acasă, în călătoie, la culcare şi sculare. Ele trebuie legate ca un semn de aducere aminte la mâini şi trebuie să fie ca nişte fruntarii între ochi, trebuie scrise pe uşiori şi pe porţile casei.<ref>Deut6.6-9, Deut11.18-20, Deut6.17-25</ref>Dumnezeu porunceşte împlinirea legilor şi poruncilor, porunceşte păzirea şi împlinirea lor din toată inima şi din tot sufletul.<ref>Deut26.16, 30.2</ref> Porunca dată de Dumnezeu este în puterea noastră şi nu e departe:

Moise şi bătrânii lui Israel poruncesc poporului să păzească toate poruncile iar după ce vor trece Iordanul pentru a intra în ţara dată de Domnul, să ridice nişte pietre pe care să le tencuiască cu var şi să scrie pe pietrele acestea toate cuvintele din legea aceasta, săpându-le desluşit şi să zidească şi un altar pe care să aducă arderi de tot şi jertfe de mulţumire.<ref>Deut27.1-8</ref> Este enunţat limede limpede principul răspunderii individuale:Să nu omori pe părinţi pentru copii, şi să nu omori pe copii pentru părinţi; fiecare să fie omorât pentru păcatul lui.<ref>Deut24.16</ref>

Porunca [[iubirea|iubirii ]] lui Dumnezeu apare prima oară în Deuteronom:,,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.”<ref>Deut6.5, vezi şi Deut4.29, 11.1, 11.13, 22,24</ref> [[Iisus ]] va spune în [[evanghelie|evanghelii ]] că această poruncă, împreună cu cea asemenea ei, ,,Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi concentrează în ele toată Legea şi toţi proorocii”. Prima oară o spune unui învăţător al legii,<ref>Mt22.35-40, Lc10.25-27</ref> pe care îl asigură că dacă va respecta aceste două porunci va avea [[viaţă veşnică]]<ref>Lc10.28</ref>, iar apoi îi spune parabola bunului samaritean arătându-i că aproapele este cel căruia i s-a făcut [[mila|milă ]] de cel în nevoie, îndemnându-l să facă precum acesta<ref>Lc10.29-37</ref> A doua oară i-o spune unui cărturar evlavios căruia îi spune că nu este departe de [[împărăţa lui Dumnezeu]].<ref>Mc12.28-35</ref>

În [[Cartea Numerilor|Numeri ]] fusese afirmat faptul că cineva nu putea fi pedepsit cu moartea pe mărturia unui singur martor , ci era neapărată nevoie de mai mulţi.<ref>Num35.30</ref> În Deuteronom acest principiu este extins la toate infracţiunile: Un singur martur martor nu va fi deajuns împotriva unui om, ca să adeverească vreo nelegiuire sau vreun păcat oarecare; un fapt nu va putea fi întemeiat decât pe mărturia a doi sau trei martori.<ref>Deut19.15</ref>

[[Preot|Preoţii ]] şi leviţii nu trebuie să aibă nici moşie, nici moştenire în Israel căci Domnul va fi moştenirea lor; hrana lor să fie din jertfele mistuite de foc înaintea Domnului: preoţii să primească spata, fălcile şi pântecele(din bou sau miel) şi din darurile aduse Domnului adică cele dintâi roade din grâu, must, untdelemn, lână. El se va bucura şi de veniturile ieşite din vânzarea averii lui părinteşti când va pleca din cetăţile unde locuieşte în locul pe care-l va alege Domnul<ref>18.1-8</ref>

Deuteronomul arată că la fiecare şapte ani trebuie să dăm [[iertarea|iertare ]] iar această iertare se va face în felul următor: Când se va vesti iertarea în cinstea Domnului, orice creditor care va fi împrumutat pe aproapele său trebuie să -i ierte împrumutul, să nu silească pe aproapele său şi pe fratele său să -i plătească datoria. Străinul va putea fi obligat să plătească dar fratele trebuie iertat. Scopul absolut este ca în cetate să nu fie niciun sărac. Deuteronomul continuă spunând:

Dacă vreunul din fraţii evrei se vindea altuia, slujirea putea dura 6 ani iar în al 7-lea stăpânul trebuia să-l elibereze şi nu cu mâna goală ci cu daruri (din cireadă, arie, teasc), amintindu-şi faptul că şi evreii au fost robi în ţara Egiptului. Şi acest lucru nu trebuie făcut cu părere de rău căci robul i-a slujit 6 ani, ceea ce face de două ori cât simbria unui om tocmit cu plata. Şi domnul Domnul va binecuvânta pe cel ce face aşa. Dacă robul (roaba) nu vă voi să plece ,,pentru că te iubeşte pe tine, şi casa ta şi se simte bine la tine”atunci tine”, atunci stăpânul să-i găurească urechea şi el va deveni robul lui pentru totdeauna.<ref>Deut5.12-18</ref>

Deuteronomul arată că dacă atunci când evreii mergeau la război şi câştigau o bătălie şi luau prizonieri, cineva dintre ei vedea o femei frumoasă, [[căsătoria|o putea lua de nevastă]]. Ea urma să-şi radă capul şi să-şi taie unghiile, şi să-şi lepde hainele pe care le avea când era prinsă, să-şi plângă părinţii o lună de zile. Apoi putea fi luată de nevastă. Dacă ea nu va mai plăcea, ea va putea fi lăsată să plece unde va voi dar nu va putea fi vândută pe argint sau tratată ca pe o roabă.<ref>Deut21.10-14</ref>

Dacă un om, care are două neveste, iubeşte pe una şi nu iubeşte pe cealaltă, şi dacă are copii cu ele, din care întîiul întâiul născut este de la nevasta pe care n-o iubeşte, când îşi va împărţi averile între fiii lui, nu va putea face întîi întâi născut pe fiul aceleia pe care o iubeşte, în locul fiului aceleia pe care n-o iubeşte, şi care este întîiul născut. El va trebui să recunoască de întîi întâi născut pe fiul aceleia pe care no n-o iubeşte, şi să -i dea o parte îndoită din averea lui; căci fiul acesta este cel dintîi rod al puterii lui, şi lui i se cuvine dreptul de întîi întâi născut.<ref>Deut21.15-17</ref>