'''Montanismul''' a fost o mişcare eretică apărută în jurul anului 156 şi numită astfel după iniţiatorul acesteia [[Montanus]]. A înflorit cu precădere în regiunea Frigia din Asia Mică şi în jurul acesteia, unde primii săi adepţi erau numiţi catafrigieni. De acolo s-a răspândit în celelalte regiuni ale Imperiului Roman. Această [[erezie]] a apărut înainte de legalizarea Creştinismului în lumea romană: Deoarece curentul principal al Bisericii Ortodoxe a prevalat în faţa montanismului, mişcarea s-a stins de la sine, deşi secta a supravieţuit în unele locuri izolate până în secolul al VIII-lea.
Prisca pretindea că Hristos îi apăruse sub forma unei femei. Când a fost excomunicată, ea a exclamat: "sunt alungată ca lupul dintre oi. Eu nu sunt lup, sunt cuvântul, duhul şi puterea."
În general se acceptă faptul că mişcarea a fost inspirată de interpretarea lui Montanus la Evanghelia după Ioan — "Vă viu trimite vouă Mângâietorul, duhul adevărului" (Heine 1987, 1989; Groh 1985). Reacţia la această revelaţie continuă a divizat multe comunităţi creştine din secolul al II-lea, clerul căutând să o elimine. Episcopul [[Apolinarie ]] a aflat că biserica din Ancyra s-a sfâşiat în două părţi şi s-a opus "profeţiei mincinoase" (citată de [[Eusebiu de Cezareea]] 5.16.5). Dar la Roma îşi făcea loc îndoiala. Papa Eleutherus chiar i-a scris câteva scrisori lîn sprijinul montanismului, deşi mai târziu le-a retras. ([[Tertulian]], "Adversus Praxean" c.1, Trevett 58-59).
Cel mai cunoscut apărător al montanismului este, fără nici o îndoială, Tertulian, iniţial un campion al credinţei ortodoxe, care considera că noua profeţie era adevărată şi a început să se desprindă de ceea ce el a început să numească "biserica unui grup de [[episcop]]i" (Despre modestie).