Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Modificări

Indiction

3.512 octeți adăugați, 13 august 2008 22:11
traducere, completare
{{Traducere EN}}Termenul de '''indiction''' (lat. ''indictio'') denumeşte o perioadă de timp (un număr de ani), foond folosit iniţial spre sfârşitul secolului al III-lea d.Hr. pentru a data ciclurile de impozite agricole şi funciare din Egiptul roman sau legate de perioada plata soldei soldaţilor (''indictiones''). Către sfârşitul secolului al V-lea, folosirea indictionului se răspândise în toată Mediterana. Folosirea sa pe scară largă la acea vreme se reflectă încă în [[calendar|calendarul Bisericii]].
==Noţiuni de bază== În timp ce zilele şi anii au fost număraţi şi au primit nume din vremuri imemoriale, cu denumiri şi după reguli care s-au schimbat din când în când, împărţirea timpului în alte de perioade de timp a variat şi ea de-a lungul anilor. Erele sau epocile, desemnând un număr de ani, au fost măsurate în funcţie de diferite evenimente sau începând cu diferite momente. Între acestea, amintim măsurarea timpului bazată pe ciclul Olimpiadelor, cea pornind din momentul fondării Romei, cele bazate pe domnia diferiţilor monarhi (precum cea folosită până în zilele noastre în Japonia - erele Meiji, Showa etc), sau pornind de la facerea lumii ş.a.m.d. În cea mai mare parte a lumii, în zilele noastre numărarea anilor are ca punct de referinţă naşterea lui [[Iisus Hristos|Hristos]], însă această practică nu s-a răspândit decât la câteva secole după ce [[Cuvios]]ul [[Dionisie cel Smerit|Dionisie Exiguul]], un [[monah]] scit a stabilit, în anul 527, acest punct de referinţă. În secolul al III-lea, în Imperiul Roman s-a răspândit împărţirea timpului în perioade de timp de mai mulţi ani, numită '''Indiction''' is . Când acesta a început să fie folosit, în jurul anului 287, desemna un ciclu de 5 ani. Către anul 314, a apărut ciclul indictionului de cincisprezece ani, răspândindu-se apoi, ca modalitate de măsurare a term given to identify an timpului, cam în aceeaşi perioadă în care Împăratul [[Constantin cel Mare]] a recunoscut creştinismului calitatea de ''religio licita''. Folosirea împărţirii timpului în indictioane pentru datarea documentelor a început pe la jumătatea secolului al IV-lea. Nu se făcea distincţia între un indiction şi un altul, ci doar între anii din cadrul aceluiaşi indiction, astfel că pentru identificarea unui anumit indiction era or epoch of years of the calendar that was first used in the late third century to date agricultural and land tax cycles in nevoie de o trimitere la un alt eveniment specific. În plus, s-au răspândit mai multe moduri de a calcula indictioanele, între care cele mai răspândite au fost următoarele: *În Imperiul Roman Egyptde Răsărit se stabileşte '''''Indictionul grecesc''''' sau '''''constantinopolitan''''', prima zi a anului în cadrul Indictionului a fost stabilită iniţial pentru data de [[23 septembrie]], data naşterii lui (Octavian) Augustus. Această dată a devenit şi prima zi a anului bisericesc în Biserica Ortodoxă a Răsăritului. By the late fifth century the indiction became widely used throughout the MediterraneanCătre sfârşitul secolului al V-lea însă, începutul anului nou a fost mutat pe [[1 septembrie]], data la care începe [[anul bisericesc]] până în zilele noastre. *În Vest, '''''Indictionul imperial''''' sau occidental, [[24 septembrie]] a fost adoptat ca marcând începutul anului, după cât se pare pe baza calculelor Venerabilului [[Beda]]. Its use is still reflected in the Christian church calendars *Mai târziu, în secolul al IX-lea, în Occident a fost introdus '''''Indictionul pontifical''''' sau '''''roman''''', în care anul începea la [[25 decembrie]] sau [[1 ianuarie]].
==Noţiuni Moduri de bazăcalcul==While the measure of Anul Indictionului începe aşadar la [[1 septembrie]], începutul anului bisericesc. Un Indiction numără 15 ani, iar la sfârşitul acestei perioade începe un nou Indiction. Pentru a day and year have been labeledafla în ce an al Indictionului se găseşte un an oarecare de după Hristos, and changed over the yearstrebuie să adăugăm 3 la anul respectiv, for time immemorialdupă care cifra rezultată se împarte la cincisprezece. Dacă rezultatul este fără rest, the tagging of a period of years has varied throughout historyanul indictionului este 15. Eras or epochs of years have been measured from various starting points have been based on various eventsDacă rezultatul este cu rest, cifra restului dă numărul anului indictionului. These measures have included counts based upon the cycle of Olympiads Astfel, pentru a afla în ce an al indictionului este 2008, epochs starting from the founding of Romeadăugăm 3 - 2008 + 3=2011, on the reigns of monarchs such as used today in Japan apoi împărţim rezultatul la 15: 2011/15=133, rest 1, prin urmare acesta este anul 1 al indictionului.  Prin urmare, formula de calcul este: '''(the Meiji or Showa erasANUL + 3)/ 15 = X, from the formation of earthrest A''', and so onunde A este numărul anului indictionului. In much of the world today the enumeration of years is based on the birth of  ==Semnificaţii pentru Biserică== Biserica sărbătoreşte începutul anului bisericesc, la începutul lui septembrie, mulţumind lui Dumnezeu pentru roadele de peste an, rugându-se ca şi următorul an să fie roditor. Apoi, Biserica aminteşte la [[Christ1 septembrie]]începutul predicării Domnului, although this practiceziua în care, or epochintrând în sinagogă, did not become common for centuries after Dionyius Exiguusa deschis cartea şi a citit locul din [[proroc]]ul [[Isaia]] în care se zice: "Duhul Domnului este peste Mine, Care M-a Scythian uns să binevestesc săracilor..." ([[monkEvanghelia după Luca|Luca]][http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=48&cap=4#16-18 4, established this starting point in 527.16-18]) ==Imnografie==
In the third century in the Roman Empire an epoch measurement became popular called the Indiction. When indictions began to be used about 287, it originated as a cycle of five years. By 314 an indiction cycle of fifteen years appeared which became the common measure at the same time that the Emperor [[Constantine the GreatTropar]] recognized ul Indictionului, [[Christianityglas]]. The use of indictions for dating documents not related to taxes began in the midul al 2-fourth century.lea:
Each indiction itself was not distinctly identified:A toată făptura Ziditorule, Cel ce vremile şi anii ai pus întru puterea Ta, binecuvintează cununa anu­lui bunătăţii Tale, only the year within the indiction. ThusDoamne, păzind în pace ţara aceasta, an indiction may need reference to some other event to identify a specific indictionpentru rugăciunile [[Maica Domnului|Născătoarei de Dumne­zeu]] şi ne mântuieşte pe noi. Additionally, different systems of calculating the indictions came into use of which the following are most common:
*In the eastern Roman Empire, in the Greek or Constantinopolitan Indictions the first day (of the new year) of the indiction year was established initially as [[September 23]], which was the birthday of Augustus. This date also became the start of the Eastern Orthodox Church year. By late in the fifth century the start of the new year, however, shifted to [[September 1Condac]]ul Indictionului, which is the present day beginning of the [[Church year]].glasul al 2-lea :
*In the west:Cel ce locuieşti întru cei de sus, the Imperial or Western Indictions [[September 24]] was adopted as the beginning of the yearHristoase Împă­rate, apparently based upon calculations under the authority of the Venerable [[Bede]]Făcătorul tuturor celor văzute şi celor nevăzu­te şi Ziditorule, Cel ce zilele şi nopţile, vremile şi anii ai făcut, binecuvintează acum cununa anului, fereşte şi păzeşte în pace pe dreptcredincioşi, ţara aceasta şi poporul Tău, mult Milostive.
*Later, in the ninth century Roman or Pontifical Indictions were introduced in the west that began the year on either [[December 25]] or [[January 1]]. ==Surse==
*[[:en:Indiction|OrthodoxWiki:Indiction]]
* [http://www.geocities.com/cortodox/calendar/indict.htm Începutul anului bisericesc].
==Legături externe==
* ro: [http://paginiortodoxe.tripod.com/vssep/09-01-anul_nou_bisericesc.html Cuvânt la începutul Anului nou], în ''Vieţile Sfinţilor'', la 1 septembrie.*ro: [http://www.iconia.ro/ro/proloage/1/9/ Proloagele, 1 septembrie].*ro: [http://www.geocities.com/cortodox/calendar/indict.htm Începutul anului bisericesc].*ro: [http://www.geocities.com/cortodox/arhiva/2004/09/indiction.htm 1 septembrie, începutul Indictionului].*en: Indiction: Wikipedia [http://en.wikipedia.org/wiki/Indiction].* en: Chronology-indiction: Catholic Encyclopedia [http://www.newadvent.org/cathen/03738a.htm] .
[[Categorie:Liturgică]]
 
[[en:Indiction]]
6.119 modificări