5.288 de modificări
Modificări
→Virtuţile creştine
Virtuţile sunt de două feluri
a) '''Virtuţi teologice1)[[Credinţa]] este una din cele trei [[virtuţi]] teologice (alături de [[nădejdea|nădejde]] şi [[iubirea|iubire]]) prin care omul crede în existenţa Sfintei Treimi ([[Dumnezeu|Dumnezeu-Tatăl]], [[Iisus Hristos]] şi [[Duhul Sfânt]]), a duhurilor ([[înger]]ii şi [[diavol|demonii]]), a lumii ca zidire a lui Dumnezeu, în [[Sfintele Taine|tainele]] [[Biserică|Bisericii]], în [[învierea]] morţilor, în [[Judecată]] şi în ([[rai]]ul şi [[iad]]ul) care urmează după viaţa pământească. '''
2)[[Nădejdea]] în [[Dumnezeu]] şi în fagăduinţele sale ([[învierea|învierea]] morţilor, viaţa veşnică în [[rai]]) este una din cele trei virtuţi teologice. Omul nu trebuie să-şi pună nădejdea în el (în forţele proprii, în banii săi) sau în alţii, nu trebuie să se deznădăjduiască indiferent de [[păcat]]ul săvârşit, dar nici să nădăjduiască fără frică în mila lui Dumnezeu. El trebuie să-şi pună nădejdea numai în Dumnezeu, să păzească poruncile Domnului şi el va fi scăpat din nevoi şi ajutat, urmând, la venirea a doua a lui [[Iisus|Hristos]], să intre în stăpânirea pământului. 3) [[Iubirea]] (dragostea) este cea mai mare dintre cele trei virtuţi teologice (celelalte două fiind [[credinţa ]] şi [[nădejdea]]) precum spune [[apostolul Pavel ]] (1Cor13.13). ,,Dumnezeu este dragoste” (1Ioan4.8,16) şi dragostea este de la [[Dumnezeu ]] (1Ioan4.7), arată apostolul Ioan. Ea este, nesfârşită (1Cor8.8), asemenea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel învaţă că fără iubire toate virtuţile (darul grăirii în limbi străine, darul proorociei, darul cunoaşterii totale, darul [[credinţa|credinţei ]] perfecte, darul [[mila|milei ]] absolute, darul ascezei) nu folosesc la nimic. Cel ce are dragoste nu suferă de [[păcate]]- continuă apostolul Pavel- căci dragostea nu [[invidia|pizmuieşte]]; dragostea nu se laudă, nu se umflă de [[mândria|mândrie]], nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se [[mânia|mânie]], nu se [[gândurile rele|gândeşte la rău]], nu se bucură de nelegiuire. Cel ce iubeşte are şi celelalte virtuţi, este şi [[răbdarea|îndelung-răbdător]], şi bun, se bucură de [[adevăr]], acoperă totul, [[credinţa|crede ]] totul, [[nădejdea|nădăjduieşte ]] totul, suferă totul, încheie Pavel (1Cor13.4-7). ,,Cine acoperă o greşală, caută dragostea, dar cine o pomeneşte mereu în vorbirile lui, dezbină pe prieteni.", învaţă [[Solomon ]] (Prov17.9) Ura stârneşte certuri, dar dragostea acoperă toate greşelile, arată acelaşi Solomon (Prov10.12). ,,Prin dragoste şi credincioşie omul ispăşeşte nelegiuirea, şi prin frica de Domnul se abate de la rău.", învaţă acelaşi Solomon (Prov16.6). Porunca iubirii lui Dumnezeu şi porunca iubirii aproapelui cuprind toată Legea şi toţi proroocii, după cum spune [[Iisus ]] (Mat22.37-40). Tot Mântuitorul spune că trebuie să ne iubim unii pe alţii aşa cum ne-a iubit El.(Ioan13.34) Există mai multe feluri de iubire: iubirea oamenilor de către Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu (de către oameni), iubirea aproapelui. Iubirea aproapelui are mai multe cazuri particulare: iubirea bărbat-femeie, iubirea părinţi-copii, iubirea vrăjmaşilor, iubirea străinilor, iubirea stăpânului de către rob, iubirea dintre prieteni, iubirea de sine. b) '''Virtuţi morale'''
1) [[Înţelepciunea]] şi priceperea sunt virtuţi morale care înseamnă păzirea şi împlinirea legilor şi poruncilor lui Dumnezeu.
2) [[Smerenia]] este o virtute morală care constă în ajutarea, slujirea, punerea mai presus a celorlalţi. Ea este opusă [[mândria|mândriei]], egoismului şi slavei deşarte. Smerenia se însoţeşte cu inocenţa şi curăţenia copiilor, cu [[înţelepciunea]], cu harul Domnului, cu cinstea şi cunoştinţa căii Domnului şi, în scurtă vreme, cu bogăţia, slava, mântuirea [[mântuire]]a şi [[viaţa veşnică]]. [[Dumnezeu ]] înviorează duhurile smerite şi mângâie pe cei smeriţi. [[Sfânta Scriptură|Biblia ]] oferă atât modele de smeriri (Nabucodonosor, Ahab, Manase) cât şi modele de smerenie (Iosia, Ezdra, psalmistul [[David]], [[Fecioara Maria]], [[apostolul Pavel ]] şi modelul suprem, [[Iisus]]). Smerenia trebuie să fie podoaba tuturor, apostoli [[apostol]]i precum Pavel sau oameni obişnuiţi, bărbaţi sau femei, tineri sau bătrâni, săraci sau bogaţi. 3) Sinceritatea, adică respectarea [[adevărsărăcia|săraci]]ului. Adevărul este o valoare pe care omul trebuie s-o respecte şi s-o caute. El are două sensuri: primul se referă la adevărul cel ştiut de om (rezultat din corespondenţa cu faptele reale) iar al doilea sens se referă la calea dreaptă a credinţei creştine. În primul sens omul trebuie să umble în adevăr, adică să evite minciuna, să spună tot adevărul (respectând confidenţialitatea unor informaţii profesionale sau personale). În al doilea sens adevărul credinţei creştine eliberează pe om din robia păcatului. Mântuitorul nostru ,,voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului; de aceea preotul trebuie ,,să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului”; Dumnezeul cel Viu este ,,stâlpul şi temelia adevărului. Iisus însuşi este ,,calea, adevărul şi viaţa.” Duhul Sfânt este ,,duhul adevărului”. Apostolul Iacov arată că întoarcerea la adevăr a unui rătăcit mântuieşte un suflet de la moarte, acoperind multe păcatebogaţi.
3) Sinceritatea, adică respectarea [[adevăr]]ului. Adevărul este o valoare pe care omul trebuie s-o respecte şi s-o caute. El are două sensuri: primul se referă la adevărul cel ştiut de om (rezultat din corespondenţa cu faptele reale) iar al doilea sens se referă la calea dreaptă a credinţei creştine. În primul sens omul trebuie să umble în adevăr, adică să evite [[minciuna]], să spună tot adevărul (respectând confidenţialitatea unor informaţii profesionale sau personale). În al doilea sens adevărul credinţei creştine eliberează pe om din robia [[păcat]]ului. Mântuitorul nostru ,,voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului; de aceea preotul trebuie ,,să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului”; Dumnezeul cel Viu este ,,stâlpul şi temelia adevărului. [[Iisus]] însuşi este ,,calea, adevărul şi viaţa.” [[Duhul Sfânt]] este ,,duhul adevărului”. [[Apostolul Iacov]] arată că întoarcerea la adevăr a unui rătăcit [[mântuirea|mântuieşte]] un suflet de la moarte, acoperind multe păcate.
4) Cumpătarea adică evitarea [[lăcomia|lăcomiei]] de băutură şi mâncare, dar şi cumpătarea în îmbrăcăminte (Prov7.10) şi în vorbă<ref>Prov 21.23, Prov 14.3, Ps39.1, Prov 12.13, Efes 5.3-5, Iac1.26, Mat12.36-37
Ps141.3</ref>
5) [[Răbdarea]] este o virtute care constă în puterea de a îndura greutăţile şi neplăcerile vieţii, de a aştepta în linişte evenimentele vieţii şi intrarea în [[împărăţia lui Dumnezeu]]. Ea este roada Duhului, podoaba sufletului, mediul prielnic în care cuvântul lui Dumnezeu face roadă. Pierderea răbdării poate duce la revolta faţă de Dumnezeu. [[Înţelepciunea]], [[iubirea|dragostea ]] şi necazurile, ca încercări ale credinţei, aduc răbdare. Nădejdea creştină, care vizează lucrurile nevăzute, şi anume împărăţia lui Dumnezeu, necesită răbdare prin însăşi natura ei. Creştinul trebuie să fie răbdător şi neclintit în crâncene încercări ca [[Iov ]] , răbdător ca prigoniţii apostoli[[apostol]]i, sau ca [[Iisus|Hristos ]] care, nevinovat fiind, a răbdat moarte de ocară pentru a ne curăţa de păcate[[păcat]]e. Creştinul trebuie să fie conştient că prin [[credinţa|credinţă ]] şi răbdare moştenim făgăduinţele căci ,,cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit”.
6) [[Stăruinţa în bine]] (perseverenţa)'''Stăruinţa în bine''' este o virtute morală care constă în perseverenţa în păzirea poruncilor, în [[rugăciune]] şi în împărtăşirea de tainele [[Biserică|Bisericii]].
7) [[Blândeţea]] este o virtute morală care constă într-o atitudine calmă, domoală, paşnică, prietenoasă, caldă, înţelegătoare, omenoasă faţă de cei din jur. Ea este o roadă a Duhului, o îmbrăcăminte a inimii care trebuie căutată. Ea domoleşte [[mânia ]] şi [[înţelepciunea ]] adevărată este însoţită întotdeauna de blândeţe. Creştinii vor învăţa şi îndrepta pe alţii cu blândeţe, iar [[necredinţa|necredincioşii ]] trebuie să fie blânzi cu cei care-i învaţă. Psalmistul ne încredinţează că cei blânzi vor avea belşug de [[pacea|pace ]] iar [[Iisus Hristos|Mântuitorul ]] arată că cei blânzi vor moşteni pământul la sfârşitul acestui veac. Modelul suprem este [[Iisus]], cel care este blând şi [[smerenia|smerit ]] cu inima, păstorul care călăuzeşte blând oile sale.
8) [[Pacea]]
9) [[Prietenia]] este una din virtuţile morale, care constă în a [[iubirea|iubi ]] oricând, chiar şi în nenorocire.<ref>Prov18.24</ref>
10) [[Iertarea]] este una dintre virtuţile creştine fundamentale. Ea este una din caracteristicile definitorii ale lui [[Dumnezeu]], care este iertător, dar şi drept, potrivit unei măsuri şi a unei pedagogii care întrec puterea de înţelegere omenească. În Legea Veche existau anumite [[păcat]]e pentru care erau rânduite jertfe de ispăşire a păcatelor, care aduceau iertarea acestora. De asemenea, o dată la şapte ani era instituit anul iertării în care cei care împrumutaseră bani erau obligaţi să-şi ierte datornicii; oamenii erau în acelaşi timp chemaţi să nu refuze vreun împrumut în preajma acestui an şi să nu-l dea cu părere de rău, ci să-i ajute pe cei lipsiţi pentru a diminua sărăcia din ţară. Tot în acea zi se citea şi Legea în auzul poporului. Botezul lui [[Ioan Botezătorul|Ioan]] era botezul [[pocăinţă|pocăinţei]] spre iertarea păcatelor. [[Iisus]] a venit pe pământ având, în calitea sa de Dumnezeu, puterea de a ierta păcatele, pe care şi-o exercită în câteva cazuri, scandalizând pe mulţi care nu ajunseseră să recunoscă în El dumnezeirea adevărată. Iisus, care-i învaţă pe [[apostol]]i [[Tatăl nostru - Rugăciunea domnească|rugăciunea Tatăl nostru]], arată că atunci când ne [[rugăciunea|rugăm]], noi trebuie să cerem lui Dumnezeu să ne ierte greşalele noastre precum iertăm şi noi greşiţilor noştri şi, mai mult, ne spune că dacă nu vom ierta acestora, nici Dumnezeu nu ne va ierta nouă greşelile. Mântuitorul ne învaţă ce trebuie să facem când cineva greşeşte faţă de noi. Iisus a transmis puterea de a ierta păcatele apostolilor care au transmis-o la rândul lor [[preot|preoţilor]]. Iertarea păcatelor se obţine astăzi prin [[mărturisirea|spovedanie]] şi [[euharistie|împărtăşanie]] în cadrul [[Biserică|Bisericii]]. Există şi o iertare care este un păcat şi anume iertarea infractorilor de către judecători, care este o scârbă înaintea Domnului.
11) [[Mila]] este o virtute morală prin care este ajutat cel în nevoie. Una dintre caracteristicile esenţiale ale lui [[Dumnezeu]] este mila: '',,Dumnezeu [este] iubitor de oameni, milostiv, îndelung-răbdător, plin de îndurare şi de dreptate, care păzeşte adevărul şi arată milă la mii de neamuri Domnul'' " (Ieşirea 34,6--7). [[Sfânta Tradiţie|Tradiţia Bisericii]] arată că se face vinovat de un [[păcat]] împotriva [[Duhul Sfânt|Duhului Sfânt]] acela care păcătuieşte neîncetat bazându-se pe faptul că Dumnezeu, fiind milostiv, îl va [[iertarea|ierta]] la nesfârşit; la fel cel care şi-a pierdut [[nădejdea]] în mila lui Dumnezeu, crezând că păcatele lui sunt atât de mari încât ele nu vor mai putea găsi iertare la Dumnezeu. Acestea două sunt păcate împotriva virtuţii teologice a nădejdii. <ref>Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului- ''Învăţătură de credinţă ortodoxă'', Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003, p. 394, ISBN 973-8248-43-4</ref>Omul trebuie sa urmeze modelul de milostenie al lui Dumnezeu: ''Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv''", îndeamnă Iisus(Luca 6, 36) precum a făcut tatăl fiului risipitor cu fiul său care s-a pocăit. Cel ce este milostiv îşi face bine sufletului propriu prin mila sa, îl cinsteşte pe [[Dumnezeu]] şi este binecuvântat de Acesta care îl răsplăteşte în nenumărate feluri. Sufletul binefăcător va fi săturat, şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el, ne încredinţează [[Solomon]].(Proverbe 11,25)Mila trebuie făcută în ascuns, fără să ştie stânga ce face dreapta, cum spune Iisus, şi cu bucurie, cum spune [[apostolul Pavel]]. Cel milostiv face daruri şi acordă împrumuturi. Mila este una din podoabele creştinului. Modele de milă au fost [[Iov]], Tabita, Corneliu, Pavel şi, mai presus de toate, [[Iisus]], care s-a milostivit de toţi bolnavii cărora le-a dăruit [[boala|tămăduirea]]. Mila poate îmbrăca însă şi forme negative, atunci când se referă la mila faţă de infractori care se traduce prin nepedepsirea acestora pentru infracţiunile comise (Deuteronom 13.8; 19,13; 19, 21; Evrei 10,28).
12) [[Dreptatea]] este una din virtuţile morale. Ea constă în respectarea atât a poruncilor, îndemnurilor creştine cât şi a legilor ţării.