Împărăția lui Dumnezeu

Împărăția lui Dumnezeu sau Împărăția cerurilor este Împărăția lui Hristos, care începe tainic cu odată cu Întruparea Domnului Iisus Hristos la Bunavestire și se înstăpânește definitiv odată cu A doua venire a Domnului la sfârșitul timpului.

Vechiul Testament

În conștiința poporului Israel, Dumnezeu însuși era „împăratul cel mare” (Psalmi 47) care împărățea peste ei (I Regi 8, 7; ), iar regii sau împărații îngăduiți de Dumnezeu peste popor - începând cu Saul (I Regi 9-10) - prin ungere nu erau decât înlocuitori pământești ai lui Dumnezeu în așteptarea împărăției definitive a lui Dumnezeu peste Israel, peste toate neamurile și peste tot universul (Psalmi 46; 47; 96).

Noul Testament

Așteptarea împărăției lui Dumnezeu era cu atât mai accentuată în timpul Mântuitorului, cu cât Israel nu mai avea un singur rege sau împărat, cum cunoscuse poporul în timpurile de glorie de altădată. Această așteptare avea un caracter politic pentru unii (zeloții, de pildă, care așteptau un mesia-rege care să-i elibereze de jugul roman) sau spirituală, mistică pentru alții (esenienii, de pildă). Și Iisus spune că împărăția lui Dumnezeu nu este din lumea aceasta, ci este înlăuntrul inimii, adică restaurarea relației dintre Dumnezeu și om.

Ioan Botezătorul propovăduiește „Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor” (Matei 3, 2). Și Iisus la rândul lui și-a început propovăduirea tot cu aceste cuvinte, după evanghelistul Matei (Mt 4, 17), sau, după evanghelistul Marcu: „După ce Ioan a fost prins, Iisus a venit în Galileea, propovăduind Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu. Şi zicând: S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.” (Marcu 1, 14-15). Mai târziu însă, Iisus le spune fariseilor: „iată a ajuns la voi împărăţia lui Dumnezeu” (Matei 12, 28; Luca 11, 20). Împărăția lui Dumnezeu este deja în lucrare sau în desfășurare, dar în mod tainic, ca o sămânță (pilda neghinelor - Mt 13) sau ca un aluat (pilda aluatului - Mt 13) pe care Dumnezeu le face să crească în inima omului (Mt 13).

Către sfârșitul lucrării Sale pământești, când toate cele profețite despre El (suferința, moartea și învierea) urmau să se precipite, Iisus acceptă să fie numit rege sau împărat, dar unul blând (Matei 21, 5; Luca 19, 38; Ioan 12, 13-15), lipsit de ambiții pământești, a cărui împărăție nu este din lumea aceasta (Ioan 18, 36). Prin înviere și înălțarea la ceruri, Iisus, Fiul Omului și Fiul lui Dumnezeu, a doua persoană din Sfânta Treime, este încoronat și înscăunat care rege/împărat al universului (cum este reprezentat iconografie, ca Pantocrator - „atotstăpânitor”), până la „sfârșit”, când Domnul va preda împărăția lui Dumnezeu și Tatălui și Dumnezeu va fi toate în toți, după cuvântul Apostolului Pavel în prima epistolă către Corinteni: „Hristos începătură, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui. După aceea, sfârşitul, când Domnul va preda împărăţia lui Dumnezeu şi Tatălui, când va desfiinţa orice domnie şi orice stăpânire şi orice putere. Căci El trebuie să împărăţească până ce va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, este moartea. "Căci toate le-a supus sub picioarele Lui". Dar când zice: "Că toate I-au fost supuse Lui" - învederat este că afară de Cel care I-a supus Lui toate. Iar când toate vor fi supuse Lui, atunci şi Fiul însuşi Se va supune Celui ce I-a supus Lui toate, ca Dumnezeu să fie toate în toţi.” (I Corinteni 15, 23-28)

Utilizarea și incidența sintagmei în Evanghelii

Cum numele lui Dumnezeu nu era utilizat de tradiția rabinică, evanghelistul Matei, care scrie evanghelia sa pentru „credincioșii veniți din iudaism”, preferă sintagma „împărăția cerurilor”, pe care cel mai sigur chiar Iisus a folosit-o.

Evangheliștii Marcu și Luca, care scriu pentru destinatari ne-palestinieni (dintre neamuri), preferă să utilizeze sintagma mai directă și mai proprie de „Împărăția lui Dumnezeu”.

Evanghelistul Matei arată o predilecție deosebită pentru tema Împărăției cerurilor, care apare la el în multe locuri: Mt 3, 2; 4, 17; 5, 3, 10, 19, 20; 7, 21; 8, 11; 10, 7; 11, 11, 12; 13, 11, 24, 31, 33, 44, 45, 47, 52; 16, 19; 18, 1, 3, 4, 23; 19, 12, 14, 23; 20, 1; 22, 2; 23, 13; 25, 1.

Incidențe ale diferitelor sintagme:

• Împărăția lui Dumnezeu:
  • Matei 12, 28 = Lc 11, 20; Mt 19, 24; 21, 31, 43.
  • Marcu 1, 15; 4, 11 = Lc 8, 10; Mc 4, 26; 4, 30 = Lc 13, 18; Mc 9, 1 = Lc 9, 27; Mc 9, 47; 10, 14, 15 = Lc 18, 16, 17; Mc 10, 23, 24, 25 = Lc 18, 24, 25; Mc 12, 34; 14, 25 = Lc 22, 18; Mc 15, 43 = Lc 23, 51.
  • Luca 4, 43; 6, 20; 7, 28; 8, 1; 9, 2, 11, 60, 62; 10, 9, 11; 13, 20, 28, 29; 14, 15; 17, 20, 21; 18, 29; 19, 11; 21, 31; 22, 16, 18.
  • Ioan 3, 3, 5.
• Împărăția lui Dumnezeu-Tatăl: Mt 6, 10 = Lc 11, 2 ; Mt 6, 33 = Lc 12, 31 ; Mt 13, 43; 26, 29
• Împărăția Fiului omului, a lui Hristos: Mt 13, 41; 16, 28; 20, 21; Lc 1, 33; 22, 29, 30; 23, 42; In 18, 36
• Împărăția (subînțeleasă: a cerurilor, a lui Dumnezeu): Mt 4, 23; 8, 12; 9, 35; 12, 26 = Lc 11, 18; Mt 13, 19, 38; 24, 14; Mc 11, 10; Lc 12, 32; 16, 16

A se vedea și

• Eden
• Rai
• Cer

Surse

• Xavier Léon-Dufour, Dictionnaire du Nouveau Testament, art. „Règne, roi, royaume”, Ed. du Seuil, Paris, 1975, p. 461-462
• Lucien Deiss, Synopse des évangiles, Ed. Desclée de Brouwer, Paris, 1963 (reeditată 2007)
• http://www.bibliaortodoxa.ro/cautare-rezultate.php?text=%C3%AEmp%C4%83r%C4%83%C5%A3i