Eusebiu al Nicomidiei: Diferență între versiuni
m (a mutat Eusebiu de Nicomedia la Eusebiu de Nicomidia: românizare) |
m |
||
(Nu s-au afișat 23 de versiuni intermediare efectuate de alți 5 utilizatori) | |||
Linia 1: | Linia 1: | ||
− | + | '''Eusebiu al Nicomidiei''' a fost mai întâi [[episcop]] de Beritus (Beirut, Liban, în zilele noastre) în Fenicia. Apoi, a devenit episcop al [[Nicomidia|Nicomidiei]], înainte de a să fi numit [[Listă a patriarhilor de Constantinopol|Arhiepiscop al Constantinopolului]], unde a rămas până la moarte. A fost un important sprijinitor al lui [[Arie (eretic)|Arie]], folosindu-și influența printre membrii familiei lui [[Constantin cel Mare]] pentru a-l apăra pe Arie, dar și pentru a-și întări propria sa poziție. Pentru istoricii Bisericii nu este clar dacă a fost un adevărat adept al [[erezie]]i [[arianism|ariene]], sau a fost un semiarian interesat. | |
− | + | ==Viața== | |
+ | Se cunosc puține lucruri despre prima parte a vieții lui Eusebiu. Nu se cunosc data și locul nașterii sale. Se pare că el era o rudă îndepărtată a familiei [[Constantin cel Mare|Împăratului Constantin]]. După ascensiunea acestuia, folosindu-și influența la curte, Eusebiu a obținut destul de repede o mare influență și în cadrul Bisericii. El se bucura de încrederea lui Constantin și a fiului și succesorului acestuia, [[Constanțiu al II-lea]]. El a fost și tutorele lui [[Iulian Apostatul]], care a fost împărat după Constanțiu al II-lea. Eusebiu este cel care l-a botezat pe [[Constantin cel Mare]] în mai 337. | ||
− | + | Eusebiu a fost elevul lui Lucian [[Mucenic]]ul, în a cărui școală a învățat Eusebiu doctrinele cunoscute ulterior sub numele de [[arianism]]. El a devenit Episcop de Beritus dar a reușit să obțină un transfer pe [[Scaunul Episcopului|Scaun]]ul din [[Nicomidia]], care era capitala Împăratului de Răsărit, Licinius. În Nicomidia el a fost favorizat de soția lui Licinius, Constantia, care era sora lui Constantin. | |
− | |||
− | + | După condamnarea sa de către [[Listă a patriarhilor de Alexandria|Alexandru I al Alexandriei]], Arie s-a refugiat în Cezareea unde a solicitat și primit sprijin din partea lui Eusebiu, despre care Arie spune că era un “apropiat al lui Licinius.” Astfel, Arie a devenit și el un elev al lui Lucian. Preluând inițiativa, Eusebiu, a scris mai multe scrisori în sprijinul lui Arie. Ca răspuns la aceste scrisori, Alexandru a trimis scrisori de avertizare către mai mulți episcopi, avertizându-i despre această [[erezie]] răspândită de Arie și Eusebiu. În sprijinul lui Arie, Eusebiu a convocat un [[sinod]] de episcopi din provincia sa cerându-le să îl sprijine pe Arie și să-l convingă pe Alexandru să îl ajute pe Arie. Acest sinod l-a autorizat pe Arie să se reîntoarcă în Biserica din Alexandria. | |
+ | |||
+ | După ce Constantin l-a înfrânt pe Licinius în 323, el și-a îndreptat atenția spre disputa doctrinală din interiorul Bisericii. Constantin a încercat să realizeze o înțelegere între cele două părți aflate în dispută, dar acest lucru nu a fost posibil. Atunci, urmând exemplul sinodului “general” din Arles care s-a întrunit pentru a hotărî în cazul [[donatism|donatiștilor]], Constantin a convocat un sinod e episcopi din toate ținuturile sale pentru a decide în cazul disputei ariene. Sinodul, care a devenit cunoscut ca [[Sinodul I Ecumenic]], a avut loc în localitatea [[Niceea]] în anul 325. La acest sinod, Eusebiu și prietenii săi au înaintat o mărturisire de credință ariană. Totuși, această mărturisire nu a fost bine primită de participanții la sinod, având doar șaptisprezece susținători din peste trei sute de episcopi care au participat la sinod. | ||
− | + | În ciuda rezistenței înverșunate a arienilor, în cele din urmă a fost adoptat un Crez. Eusebiu al Nicomidiei a fost printre episcopii care au semnat [[Crezul#Crezul de la Niceea (325 d. Hr.)|Crezul de la Niceea]], cu toate că se împotrivea condamnării lui Arie, despre care Eusebiu considera că este înțeles greșit. Eusebiu a continuat să propovăduiască părerile ariene și după sinod, spre dezamăgirea împăratului. Ca urmare, la câteva luni de la sinod, Constantin i-a exilat pe Eusebiu și pe Arie. De asemenea, el l-a trimis pe Teognis, Episcop de Niceea, în exil sub acuzația că îl sprijinea pe Licinius. | |
− | |||
− | |||
− | + | Totuși, prin 328, Eusebiu și Arie se întorc din exil, probabil prin intervenția Constanției, văduva lui Licinius. Prin 329, el era din nou în grațiile împăratului. În timp ce se afla la curtea imperială, Eusebiu a devenit și mai popular printre membrii familiei imperiale. | |
− | + | Odată cu întoarcerea din exil, Eusebiu devine liderul unui grup care avea ca obiectiv anularea efectelor Sinodului de la Niceea și victoria arianismului. Grupul explica tuturor poziția lui Arie spunând că Arie accentuase prea puternic cuvintele sale (pentru care Arie se căia) sau că el fusese greșit înțeles. Pretinzând că este ambiguă, ei au respins folosirea formulei de la Niceea și au profitat de bunăvoința episcopilor care doreau să rămână în grațiile lui Constantin. De asemenea, Eusebiu a format o alianță cu alte grupuri înrudite, cum ar fi meletienii, lucrând la discreditarea multora dintre oponenți săi. | |
− | + | Printre cei pe care el a reușit să îi îndepărteze se găsesc și cei trei mari oponenți ai săi de la Sinodul de la Niceea: Eustatie de Antiohia care a fost demis și exilat în 330, urmat de Atanasie, care a fost exilat la Treves în 335 și [[Marcel de Ancira]] în 336. Izgonirea lui Atanasie a venit după o serie de sinoade și întruniri care erau în mare măsură convocate și controlate de prelați arieni. Aceste încercări erau orchestrate de Eusebiu pentru a-l discredita pe Atanasie și pentru a reda arienilor pozițiile de autoritate din cadrul Bisericii, dar au fost în mare măsură fără succes. În final, în fața lui Constantin, Atanasie a fost confruntat cu relatări, pe care nu putea să le contrazică, despre faptul că el lansase amenințări pentru a întârzia transporturi de cereale (grâu) din Alexandria pentru Constantinopol. Constantinopolul era dependent de cerealele aduse din Egipt. Furios, Constantin la izgonit pe Atanasie. | |
− | + | Ca episcop al zonei unde-și avea Constantin domiciliul, Eusebiu l-a botezat pe acesta în [[22 mai]] 337. La moartea lui Constantin, [[Constanțiu al II-lea]], în vârstă de douăzeci de ani, a devenit împărat. Deși nu era un arian, Constanțiu a căzut sub influența lui Eusebiu, care a sprijinit în fața lui politicile ariene. În 339, după ce și-a consolidat poziția pe lângă împărat și prin intrigi de curte, Eusebiu a pus la cale numirea sa ca Arhiepiscop de Constantinopol prin expulzarea lui [[Pavel I de Constantinopol]]. | |
− | + | Dacă Eusebiu era un adept deplin al arianismului, este încă sub semnul întrebării, dar în mod clar politicile sale erau de ascensiune, el folosindu-se de intrigi la curtea imperială pentru a ajunge la poziția de [[arhiepiscop]] al capitalei imperiale. El a murit în anul 341, aflându-se în cea mai înaltă poziție la care putea aspira pe pământ. Astfel, el era episcopul curții imperiale de la [[Constantinopol]], inamicii săi erau alungați, în scaunele din Alexandria și Antiohia erau episcopi aleși de el, iar tânărul împărat, Constanțiu al II-lea, îi urma întocmai sfaturile. | |
+ | |||
+ | ==Legături externe== | ||
+ | *[http://en.wikipedia.org/wiki/Eusebius_of_Nicomedia Eusebius_of_Nicomedia] | ||
+ | *[http://www.newadvent.org/cathen/05623b.htm Catholic Encyclopedia: Eusebius of Nicomedia] | ||
− | |||
{{start box}} | {{start box}} | ||
− | {{ | + | {{succesiune| |
− | + | înainte=?| | |
− | + | titlu=Episcop al Beirutului| | |
− | + | ani=?-318| | |
− | + | după=?}} | |
+ | {{succesiune| | ||
+ | înainte=?| | ||
+ | titlu=Episcop al Nicomidiei| | ||
+ | ani=318-339| | ||
+ | după=?}} | ||
+ | {{succesiune| | ||
+ | înainte=[[Pavel I al Constantinopolului|Pavel I]]| | ||
+ | titlu=[[Listă a patriarhilor de Constantinopol|Arhiepiscop al Constantinopolului]]| | ||
+ | ani=339-341| | ||
+ | după=[[Pavel I al Constantinopolului|Pavel I]]}} | ||
{{end box}} | {{end box}} | ||
− | + | [[Categorie:Eretici]] | |
− | + | [[Categorie:Episcopi]] | |
− | + | [[Categorie:Patriarhi ai Constantinopolului]] | |
+ | [[Categorie:Episcopi ai Nicomidiei]] | ||
+ | [[Categorie:Episcopi ai Beirutului]] | ||
− | [[ | + | [[en:Eusebius of Nicomedia]] |
− | |||
− |
Versiunea curentă din 28 iulie 2023 22:10
Eusebiu al Nicomidiei a fost mai întâi episcop de Beritus (Beirut, Liban, în zilele noastre) în Fenicia. Apoi, a devenit episcop al Nicomidiei, înainte de a să fi numit Arhiepiscop al Constantinopolului, unde a rămas până la moarte. A fost un important sprijinitor al lui Arie, folosindu-și influența printre membrii familiei lui Constantin cel Mare pentru a-l apăra pe Arie, dar și pentru a-și întări propria sa poziție. Pentru istoricii Bisericii nu este clar dacă a fost un adevărat adept al ereziei ariene, sau a fost un semiarian interesat.
Viața
Se cunosc puține lucruri despre prima parte a vieții lui Eusebiu. Nu se cunosc data și locul nașterii sale. Se pare că el era o rudă îndepărtată a familiei Împăratului Constantin. După ascensiunea acestuia, folosindu-și influența la curte, Eusebiu a obținut destul de repede o mare influență și în cadrul Bisericii. El se bucura de încrederea lui Constantin și a fiului și succesorului acestuia, Constanțiu al II-lea. El a fost și tutorele lui Iulian Apostatul, care a fost împărat după Constanțiu al II-lea. Eusebiu este cel care l-a botezat pe Constantin cel Mare în mai 337.
Eusebiu a fost elevul lui Lucian Mucenicul, în a cărui școală a învățat Eusebiu doctrinele cunoscute ulterior sub numele de arianism. El a devenit Episcop de Beritus dar a reușit să obțină un transfer pe Scaunul din Nicomidia, care era capitala Împăratului de Răsărit, Licinius. În Nicomidia el a fost favorizat de soția lui Licinius, Constantia, care era sora lui Constantin.
După condamnarea sa de către Alexandru I al Alexandriei, Arie s-a refugiat în Cezareea unde a solicitat și primit sprijin din partea lui Eusebiu, despre care Arie spune că era un “apropiat al lui Licinius.” Astfel, Arie a devenit și el un elev al lui Lucian. Preluând inițiativa, Eusebiu, a scris mai multe scrisori în sprijinul lui Arie. Ca răspuns la aceste scrisori, Alexandru a trimis scrisori de avertizare către mai mulți episcopi, avertizându-i despre această erezie răspândită de Arie și Eusebiu. În sprijinul lui Arie, Eusebiu a convocat un sinod de episcopi din provincia sa cerându-le să îl sprijine pe Arie și să-l convingă pe Alexandru să îl ajute pe Arie. Acest sinod l-a autorizat pe Arie să se reîntoarcă în Biserica din Alexandria.
După ce Constantin l-a înfrânt pe Licinius în 323, el și-a îndreptat atenția spre disputa doctrinală din interiorul Bisericii. Constantin a încercat să realizeze o înțelegere între cele două părți aflate în dispută, dar acest lucru nu a fost posibil. Atunci, urmând exemplul sinodului “general” din Arles care s-a întrunit pentru a hotărî în cazul donatiștilor, Constantin a convocat un sinod e episcopi din toate ținuturile sale pentru a decide în cazul disputei ariene. Sinodul, care a devenit cunoscut ca Sinodul I Ecumenic, a avut loc în localitatea Niceea în anul 325. La acest sinod, Eusebiu și prietenii săi au înaintat o mărturisire de credință ariană. Totuși, această mărturisire nu a fost bine primită de participanții la sinod, având doar șaptisprezece susținători din peste trei sute de episcopi care au participat la sinod.
În ciuda rezistenței înverșunate a arienilor, în cele din urmă a fost adoptat un Crez. Eusebiu al Nicomidiei a fost printre episcopii care au semnat Crezul de la Niceea, cu toate că se împotrivea condamnării lui Arie, despre care Eusebiu considera că este înțeles greșit. Eusebiu a continuat să propovăduiască părerile ariene și după sinod, spre dezamăgirea împăratului. Ca urmare, la câteva luni de la sinod, Constantin i-a exilat pe Eusebiu și pe Arie. De asemenea, el l-a trimis pe Teognis, Episcop de Niceea, în exil sub acuzația că îl sprijinea pe Licinius.
Totuși, prin 328, Eusebiu și Arie se întorc din exil, probabil prin intervenția Constanției, văduva lui Licinius. Prin 329, el era din nou în grațiile împăratului. În timp ce se afla la curtea imperială, Eusebiu a devenit și mai popular printre membrii familiei imperiale.
Odată cu întoarcerea din exil, Eusebiu devine liderul unui grup care avea ca obiectiv anularea efectelor Sinodului de la Niceea și victoria arianismului. Grupul explica tuturor poziția lui Arie spunând că Arie accentuase prea puternic cuvintele sale (pentru care Arie se căia) sau că el fusese greșit înțeles. Pretinzând că este ambiguă, ei au respins folosirea formulei de la Niceea și au profitat de bunăvoința episcopilor care doreau să rămână în grațiile lui Constantin. De asemenea, Eusebiu a format o alianță cu alte grupuri înrudite, cum ar fi meletienii, lucrând la discreditarea multora dintre oponenți săi.
Printre cei pe care el a reușit să îi îndepărteze se găsesc și cei trei mari oponenți ai săi de la Sinodul de la Niceea: Eustatie de Antiohia care a fost demis și exilat în 330, urmat de Atanasie, care a fost exilat la Treves în 335 și Marcel de Ancira în 336. Izgonirea lui Atanasie a venit după o serie de sinoade și întruniri care erau în mare măsură convocate și controlate de prelați arieni. Aceste încercări erau orchestrate de Eusebiu pentru a-l discredita pe Atanasie și pentru a reda arienilor pozițiile de autoritate din cadrul Bisericii, dar au fost în mare măsură fără succes. În final, în fața lui Constantin, Atanasie a fost confruntat cu relatări, pe care nu putea să le contrazică, despre faptul că el lansase amenințări pentru a întârzia transporturi de cereale (grâu) din Alexandria pentru Constantinopol. Constantinopolul era dependent de cerealele aduse din Egipt. Furios, Constantin la izgonit pe Atanasie.
Ca episcop al zonei unde-și avea Constantin domiciliul, Eusebiu l-a botezat pe acesta în 22 mai 337. La moartea lui Constantin, Constanțiu al II-lea, în vârstă de douăzeci de ani, a devenit împărat. Deși nu era un arian, Constanțiu a căzut sub influența lui Eusebiu, care a sprijinit în fața lui politicile ariene. În 339, după ce și-a consolidat poziția pe lângă împărat și prin intrigi de curte, Eusebiu a pus la cale numirea sa ca Arhiepiscop de Constantinopol prin expulzarea lui Pavel I de Constantinopol.
Dacă Eusebiu era un adept deplin al arianismului, este încă sub semnul întrebării, dar în mod clar politicile sale erau de ascensiune, el folosindu-se de intrigi la curtea imperială pentru a ajunge la poziția de arhiepiscop al capitalei imperiale. El a murit în anul 341, aflându-se în cea mai înaltă poziție la care putea aspira pe pământ. Astfel, el era episcopul curții imperiale de la Constantinopol, inamicii săi erau alungați, în scaunele din Alexandria și Antiohia erau episcopi aleși de el, iar tânărul împărat, Constanțiu al II-lea, îi urma întocmai sfaturile.
Legături externe
Eusebiu al Nicomidiei | ||
---|---|---|
Precedat de: ? |
Episcop al Beirutului ?-318 |
Urmat de: ? |
Precedat de: ? |
Episcop al Nicomidiei 318-339 |
Urmat de: ? |
Precedat de: Pavel I |
Arhiepiscop al Constantinopolului 339-341 |
Urmat de: Pavel I |
Categorii > În afara Ortodoxiei > Erezii
Categorii > În afara Ortodoxiei > Mișcări, curente, grupări neortodoxe
Categorii > Istoria Bisericii
Categorii > Oameni > Cler
Categorii > Oameni > Cler
Categorii > Oameni > Cler
Categorii > Oameni > Cler
Categorii > Oameni > Cler
Categorii > Oameni > Episcopi
Categorii > Oameni > Episcopi
Categorii > Oameni > Episcopi > Episcopi după localitate > Episcopi ai Beirutului
Categorii > Oameni > Episcopi > Episcopi după localitate > Episcopi ai Nicomidiei
Categorii > Oameni > Episcopi > Episcopi după localitate > Patriarhi ai Constantinopolului
Categorii > Oameni > Eretici
Categorii > Teologie