Eftimie cel Mare: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(→‎Viața: completări și referințe)
(→‎Viața)
 
(Nu s-au afișat 7 versiuni intermediare efectuate de alți 2 utilizatori)
Linia 12: Linia 12:
 
|biserici=  
 
|biserici=  
 
|site=
 
|site=
−
}}[[Preacuvios]]ul părintele nostru '''Eftimie cel Mare''' (în grecește Άγιος Ευθύμιος ο Μέγας,''Euthymios''; n. 377 - d. [[20 ianuarie]] 473) a fost un sfânt [[călugăr|monah]] ortodox care a trăit în [[Palestina]] la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea. [[Biserica Ortodoxă]] îl face [[Praznic|prăznuiește]] pe [[20 ianuarie]].
+
}}[[Preacuvios]]ul părintele nostru '''Eftimie cel Mare''' (în grecește Άγιος Ευθύμιος ο Μέγας,''Euthymios''; n. 377 - d. [[20 ianuarie]] 473) a fost un sfânt [[călugăr|monah]] ortodox care a trăit în [[Palestina]] la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea. [[Biserica Ortodoxă]] îl [[Praznic|prăznuiește]] pe [[20 ianuarie]].
 
   
 
   
 
==Viața==
 
==Viața==
 
Eftimie s-a născut în timpul consulatului lui Grațian în anul 377 d.Hr., la [[20 ianuarie]] în luna august. El era originar din Melitene, capitala civilă și bisericească a provinciei romane ''Armenia Inferior'' (în prezent Malatya, Turcia)<ref name = oca>[http://www.oca.org/FSLivesAllSaints.asp?SID=4&M=1&D=9 Lives of all saints commemorated on January 20]</ref>, fiind fiul unor părinți pioși și credincioși numiți Pavel și Dionisia. Pentru că Dionisia era stearpă, ea și cu soțul ei, Pavel, s-au rugat cu fervoare la Dumnezeu să le dea un copil. Atunci ei au avut o vedenie: au auzit vocea unui [[înger]] care le-a spus să se veselească pentru că odată cu nașterea copilului toate [[erezie|ereziile]] vor fi desființate iar pacea va cuprinde [[Biserică|Biserica]] lui Dumnezeu. De aceea, acest [[Sfinți|sfânt]] a fost [[botez]]at cu numele de Eftimie (grec. Ευθύμιος,''Euthymios'' care înseamnă „voioșie” sau „voie bună”).
 
Eftimie s-a născut în timpul consulatului lui Grațian în anul 377 d.Hr., la [[20 ianuarie]] în luna august. El era originar din Melitene, capitala civilă și bisericească a provinciei romane ''Armenia Inferior'' (în prezent Malatya, Turcia)<ref name = oca>[http://www.oca.org/FSLivesAllSaints.asp?SID=4&M=1&D=9 Lives of all saints commemorated on January 20]</ref>, fiind fiul unor părinți pioși și credincioși numiți Pavel și Dionisia. Pentru că Dionisia era stearpă, ea și cu soțul ei, Pavel, s-au rugat cu fervoare la Dumnezeu să le dea un copil. Atunci ei au avut o vedenie: au auzit vocea unui [[înger]] care le-a spus să se veselească pentru că odată cu nașterea copilului toate [[erezie|ereziile]] vor fi desființate iar pacea va cuprinde [[Biserică|Biserica]] lui Dumnezeu. De aceea, acest [[Sfinți|sfânt]] a fost [[botez]]at cu numele de Eftimie (grec. Ευθύμιος,''Euthymios'' care înseamnă „voioșie” sau „voie bună”).
 
   
 
   
−
Când tatăl lui Eftimie a murit, mama sa l-a dat în grija lui Otrie, [[episcop]] de Melitene, care l-a trecut în rândul [[cler]]ului, ca [[citeț]]. Deoarece era ager în studiile sale și îi depășea pe toți ceilalți în virtuți și viață [[monahism|ascetică]], el a fost hirotonit [[preot]]  și însărcinat cu supravegherea sfintelor [[Sihastru|sihăstrii]] și [[Mănăstire|mănăstiri]].
+
Când tatăl lui Eftimie a murit, mama sa l-a dat în grija lui Otrie, [[episcop]] de Melitene, care l-a trecut în rândul [[cler]]ului, ca [[citeț]]. Deoarece era ager în studiile sale și îi depășea pe toți ceilalți în virtuți și viață [[Asceza|ascetică]], el a fost hirotonit [[preot]]  și însărcinat cu supravegherea sfintelor [[Sihastru|sihăstrii]] și [[Mănăstire|mănăstiri]].
  
−
La vârsta de douăzeci și nouă de ani, el a mers la [[Ierusalim]], unde a locuit împreună cu Sfântul [[Teoctist]] în peștera unui munte, situată în apropierea lavrei monahale numită Pharan (în prezeni Ein Fara), la aproximativ șase kilometri est de Ierusalim.<ref name="Attwater">Attwater, Donald and Catherine Rachel John. ''The Penguin Dictionary of Saints''. 3rd edition. New York: Penguin Books, 1993. ISBN 0-14-051312-4.</ref><ref name="ott">[http://www.newadvent.org/cathen/05630b.htm Ott, Michael. ''St. Euthymius.'' The Catholic Encyclopedia. Vol. 5. New York: Robert Appleton Company, 1909.]</ref> În acea perioadă, Sfântul Eftimie a vindecat mulți oameni de boli.
+
La vârsta de douăzeci și nouă de ani, el a mers la [[Ierusalim]], unde a locuit împreună cu Sfântul [[Teoctist din Palestina|Teoctist]] în peștera unui munte, situată în apropierea [[Lavră|lavrei]] monahale numită [[Mănăstirea Faran (Țara Sfântă)|Faran]] (în prezent ''Ein Fara''), la aproximativ 10 kilometri nord-est de Ierusalim.<ref name="Attwater">Attwater, Donald and Catherine Rachel John. ''The Penguin Dictionary of Saints''. 3rd edition. New York: Penguin Books, 1993. ISBN 0-14-051312-4.</ref><ref name="ott">[http://www.newadvent.org/cathen/05630b.htm Ott, Michael. ''St. Euthymius.'' The Catholic Encyclopedia. Vol. 5. New York: Robert Appleton Company, 1909.]</ref> În acea perioadă, Sfântul Eftimie a vindecat mulți oameni de boli.
 
   
 
   
 
De asemenea, se povestește că sfântul a hrănit patru sute de oameni, care veniseră la mănăstire, cu doar câteva pâinici. Mai mult, nu numai că a vindecat sterilitatea mamei sale prin nașterea sa, ci prin [[rugăciune]] a făcut alte femei sterpe să aibă copii. În plus, el a deschis porțile cerului, cum a făcut și Sfântul [[Ilie Tesviteanul|Ilie]] înaintea sa, aducând ploaie într-o perioadă de secetă. În timpul unei [[Sfânta Liturghie|Sfinte Liturghii]], cei prezenți au putut vedea o coloană de lumină care le-a arătat lumina interioară a sufletului [[Îndumnezeire|îndumnezeit]] al lui Eftimie. Această lumină a rămas peste sfânt până la sfârșitul Sfintei Liturghii. Un alt semn, de mai târziu, al purității și [[castitate|castității]] sfântului a fost acela că el putea vedea cu ochii [[suflet]]ului dispoziția și starea sufletelor care veneau la [[Sfânta Împărtășanie]].
 
De asemenea, se povestește că sfântul a hrănit patru sute de oameni, care veniseră la mănăstire, cu doar câteva pâinici. Mai mult, nu numai că a vindecat sterilitatea mamei sale prin nașterea sa, ci prin [[rugăciune]] a făcut alte femei sterpe să aibă copii. În plus, el a deschis porțile cerului, cum a făcut și Sfântul [[Ilie Tesviteanul|Ilie]] înaintea sa, aducând ploaie într-o perioadă de secetă. În timpul unei [[Sfânta Liturghie|Sfinte Liturghii]], cei prezenți au putut vedea o coloană de lumină care le-a arătat lumina interioară a sufletului [[Îndumnezeire|îndumnezeit]] al lui Eftimie. Această lumină a rămas peste sfânt până la sfârșitul Sfintei Liturghii. Un alt semn, de mai târziu, al purității și [[castitate|castității]] sfântului a fost acela că el putea vedea cu ochii [[suflet]]ului dispoziția și starea sufletelor care veneau la [[Sfânta Împărtășanie]].
 
   
 
   
 
O altă relatare despre clarvederea Sfântului Eftimie are legătură cu un [[călugăr]] care era pe moarte. Din afară, acest călugăr părea să fie un sfânt precaut și reținut, dar în inima sa el era desfrânat și nestăpânit deoarece a permis ca osteneala sa să fie îndulcită cu gânduri rușinoase. Deci, acest călugăr fiind aproape de sfârșit, binecuvântatul Eftimie a văzut un [[înger]] luând cu forța sufletul mizerabilului călugăr cu o suliță cu trei vârfuri. Imediat, sfântul a auzit o voce care i-a arătat toate gândurile ascunse și rușinoase ale călugărului muribund.
 
O altă relatare despre clarvederea Sfântului Eftimie are legătură cu un [[călugăr]] care era pe moarte. Din afară, acest călugăr părea să fie un sfânt precaut și reținut, dar în inima sa el era desfrânat și nestăpânit deoarece a permis ca osteneala sa să fie îndulcită cu gânduri rușinoase. Deci, acest călugăr fiind aproape de sfârșit, binecuvântatul Eftimie a văzut un [[înger]] luând cu forța sufletul mizerabilului călugăr cu o suliță cu trei vârfuri. Imediat, sfântul a auzit o voce care i-a arătat toate gândurile ascunse și rușinoase ale călugărului muribund.
−
+
 
 +
În anul 451, atunci când [[Sinodul IV Ecumenic]], de la [[Calcedon]], a condamnat [[Erezie|ereziile]] lui [[Eutihie]] și [[Dioscor al Alexandriei|Dioscor]], aceasta s-a datorat și autorității spirituale a Sf. Eftimie asupra sihaștrilor și monahilor din întregul orient. Prin eforturile sale el a reușit să o convingă pe împărăteasa Aelia Eudoxia, văduva lui [[Teodosie al II-lea]] (care murise în anul 450) să renunțe la erezia [[Monofizitism|monofizită]] și să revină la dreapta credință - ortodoxia.
 +
 
 
Când Eftimie a ajuns la vârsta de nouăzeci și șase de ani (în 473 d.Hr., 20 ianuarie), el a adormit întru Domnul. La înmormântarea lui a slujit patriarhul [[Anastasie I al Ierusalimului]], care a trebuit să aștepte o zi întreagă ca să poată încheia slujba, până ce călugării și credincioșii din [[Țara Sfântă]] și-au luat rămas bun de la sfântul monah trecut la Domnul.
 
Când Eftimie a ajuns la vârsta de nouăzeci și șase de ani (în 473 d.Hr., 20 ianuarie), el a adormit întru Domnul. La înmormântarea lui a slujit patriarhul [[Anastasie I al Ierusalimului]], care a trebuit să aștepte o zi întreagă ca să poată încheia slujba, până ce călugării și credincioșii din [[Țara Sfântă]] și-au luat rămas bun de la sfântul monah trecut la Domnul.
  
Linia 53: Linia 55:
 
==Iconografie==
 
==Iconografie==
  
−
[[Dionisie din Furna]] arată că Sf. [[Cuvios]] Eftimie cel Mare se zugrăvește ca un bărbat bătrân, înalt, cu capul pleșuv, doar cu puțin păr cărunt, cu barba foarte lungă („până la coapse”) și albă, cu chipul palid și căutătura cuvioasă, poartă un înscris care zice: „Fraților, armele călugărului sunt acestea: îndeletnicirea cu faptele bune, rugăciunea, socotința, smerita cugetare și ascultarea cea după Dumnezeu”. Iar atunci când este zugrăvit în [[trapeza]] mănăstirii, este înfățișat alături de Sfântul [[Antonie cel Mare]] și, fiind întors spre masă, poartă o hârtie pe care stă scris: „Trapeza care tace deplin și grăiește slavă, și cu singura îndestulare se află, se laudă de sfinții îngeri”. <ref>Dionisie din Furna, ''Erminia picturii bizantine'', Sophia, București, 2000, pp. 158, 183, 195, 236. </ref>
+
[[Dionisie din Furna]] arată că Sf. [[Cuvios]] Eftimie cel Mare se zugrăvește ca un bărbat bătrân, înalt, cu capul pleșuv, doar cu puțin păr cărunt, cu barba foarte lungă („până la coapse”) și albă, cu chipul palid și căutătura cuvioasă, poartă un înscris care zice: „Fraților, armele călugărului sunt acestea: îndeletnicirea cu faptele bune, rugăciunea, socotința, smerita cugetare și ascultarea cea după Dumnezeu”. Iar atunci când este zugrăvit în [[trapeza]] mănăstirii, este înfățișat alături de Sfântul [[Antonie cel Mare]] și, fiind întors spre masă, poartă o hârtie pe care stă scris: „Trapeza care tace deplin și grăiește slavă, și cu singura îndestulare se află, se laudă de sfinții îngeri”.<ref>[[Dionisie din Furna]], ''Erminia picturii bizantine'', Editura Sophia, București, 2000, pp. 158, 183, 195, 236. ISBN 973-99692-0-8.</ref>
  
 
==Note==
 
==Note==

Versiunea curentă din 9 septembrie 2024 23:30

Sf. Eftimie cel Mare
Sf. Eftimie cel Mare - icoană din sec. XVII,
de la Mănăstirea Dionisiu, Muntele Athos
Date personale
Naștere 377, Melitene
Mutare la Domnul (†) 20 ianuarie 473,
lângă Ierusalim
Localizare Țara Sfântă
Naționalitate Flag of the Byzantine Empire.png bizantin
Date cult
Tip Cuvios, monah
Data canonizării
Prăznuire la data de 20 ianuarie
Proclamare pan-ortodoxă
Biserici patronate

Preacuviosul părintele nostru Eftimie cel Mare (în grecește Άγιος Ευθύμιος ο Μέγας,Euthymios; n. 377 - d. 20 ianuarie 473) a fost un sfânt monah ortodox care a trăit în Palestina la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe 20 ianuarie.

Viața

Eftimie s-a născut în timpul consulatului lui Grațian în anul 377 d.Hr., la 20 ianuarie în luna august. El era originar din Melitene, capitala civilă și bisericească a provinciei romane Armenia Inferior (în prezent Malatya, Turcia)[1], fiind fiul unor părinți pioși și credincioși numiți Pavel și Dionisia. Pentru că Dionisia era stearpă, ea și cu soțul ei, Pavel, s-au rugat cu fervoare la Dumnezeu să le dea un copil. Atunci ei au avut o vedenie: au auzit vocea unui înger care le-a spus să se veselească pentru că odată cu nașterea copilului toate ereziile vor fi desființate iar pacea va cuprinde Biserica lui Dumnezeu. De aceea, acest sfânt a fost botezat cu numele de Eftimie (grec. Ευθύμιος,Euthymios care înseamnă „voioșie” sau „voie bună”).

Când tatăl lui Eftimie a murit, mama sa l-a dat în grija lui Otrie, episcop de Melitene, care l-a trecut în rândul clerului, ca citeț. Deoarece era ager în studiile sale și îi depășea pe toți ceilalți în virtuți și viață ascetică, el a fost hirotonit preot și însărcinat cu supravegherea sfintelor sihăstrii și mănăstiri.

La vârsta de douăzeci și nouă de ani, el a mers la Ierusalim, unde a locuit împreună cu Sfântul Teoctist în peștera unui munte, situată în apropierea lavrei monahale numită Faran (în prezent Ein Fara), la aproximativ 10 kilometri nord-est de Ierusalim.[2][3] În acea perioadă, Sfântul Eftimie a vindecat mulți oameni de boli.

De asemenea, se povestește că sfântul a hrănit patru sute de oameni, care veniseră la mănăstire, cu doar câteva pâinici. Mai mult, nu numai că a vindecat sterilitatea mamei sale prin nașterea sa, ci prin rugăciune a făcut alte femei sterpe să aibă copii. În plus, el a deschis porțile cerului, cum a făcut și Sfântul Ilie înaintea sa, aducând ploaie într-o perioadă de secetă. În timpul unei Sfinte Liturghii, cei prezenți au putut vedea o coloană de lumină care le-a arătat lumina interioară a sufletului îndumnezeit al lui Eftimie. Această lumină a rămas peste sfânt până la sfârșitul Sfintei Liturghii. Un alt semn, de mai târziu, al purității și castității sfântului a fost acela că el putea vedea cu ochii sufletului dispoziția și starea sufletelor care veneau la Sfânta Împărtășanie.

O altă relatare despre clarvederea Sfântului Eftimie are legătură cu un călugăr care era pe moarte. Din afară, acest călugăr părea să fie un sfânt precaut și reținut, dar în inima sa el era desfrânat și nestăpânit deoarece a permis ca osteneala sa să fie îndulcită cu gânduri rușinoase. Deci, acest călugăr fiind aproape de sfârșit, binecuvântatul Eftimie a văzut un înger luând cu forța sufletul mizerabilului călugăr cu o suliță cu trei vârfuri. Imediat, sfântul a auzit o voce care i-a arătat toate gândurile ascunse și rușinoase ale călugărului muribund.

În anul 451, atunci când Sinodul IV Ecumenic, de la Calcedon, a condamnat ereziile lui Eutihie și Dioscor, aceasta s-a datorat și autorității spirituale a Sf. Eftimie asupra sihaștrilor și monahilor din întregul orient. Prin eforturile sale el a reușit să o convingă pe împărăteasa Aelia Eudoxia, văduva lui Teodosie al II-lea (care murise în anul 450) să renunțe la erezia monofizită și să revină la dreapta credință - ortodoxia.

Când Eftimie a ajuns la vârsta de nouăzeci și șase de ani (în 473 d.Hr., 20 ianuarie), el a adormit întru Domnul. La înmormântarea lui a slujit patriarhul Anastasie I al Ierusalimului, care a trebuit să aștepte o zi întreagă ca să poată încheia slujba, până ce călugării și credincioșii din Țara Sfântă și-au luat rămas bun de la sfântul monah trecut la Domnul.

Posteritatea

Sfântul Eftimie cel Mare a înființat numeroase comunități monastice în întreaga Palestină și a fost totodată conducătorul spiritual al mai multor altor comunități întemeiate sau conduse de prieteni și/sau ucenici ai săi, care s-au construit așadar și s-au hrănit din aceeași "școală" sau tradiție spirituală. Printre acestea, cele mai importante au fost[4]:

  • Mănăstirea lui Teoctist (421 - sec. XII). Fondată împreună cu prietenul și împreună-nevoitorul său, avva Teoctist în pustia Cutila, inițial ca lavră, transformată la scurt timp chinovie pentru monahii începători. Descoperită de Féderlin en 1894.
  • Lavra de la Marda (~426-sec. VI-VII). Așezată pe muntele Marda (probabil Masada), la sud de Marea Moartă, avva Eftimie curăță aici izvorul și zidește o biserică. Descoperită de Lagrange în 1894.
  • Mănăstirea Caparbarica (~ 426-sec. VII). Întemeiată de Sf. Eftimie în "pustia Zif", în apropierea locurilor unde se spunea că David se refugiase, urmărit de regele Saul. Descoperită de Y. Hirschfeld în 1985].
  • Lavra lui Eftimie (428-sec. XII). Întemeiată în pustia Ruva, ca la trei stadii de Mănăstirea lui Teoctist și unde s-au păstrat multă vreme moaștele Sf. Eftimie, a fost sfințită de patriarhul Iuvenalie al Ierusalimului. Descoperită de Furrer în 1880 (vizitată de Guérin în 1874).
  • Lavra lui Marinus sau a lui Fotinus (~ 440-sec. VII). Întemeiată probabil de avva Marinus, ucenic al Sf. Eftimie, convertit de acesta la creștinism și egumen al mănăstirii cuviosului Teoctist după moartea acestuia. Descoperită de Corbo în 1955.
  • Mănăstirea lui Luca (~ 440-sec. VII). Descoperită de Vailhé în 1900.
  • Turnul Evdochiei, Mănăstirea lui Ioan Scholarul (~ 455-sec. VII). Zidită pe locul unde împărăteasa Evdochia a zidit un turn-cisternă, la circa zece stadii de lavra Sf. Eftimie și unde s-a nevoit mai târziu un ucenic al Sf. Sava cel Sfințit. Descoperită de Furrer în 1880.
  • Lavra lui Gherasim (~455-sec. XII?). Întemeiată de cuviosul Gherasim de la Iordan între Ierihon și Iordan, legat de cuviosul Eftimie printr-o strânsă prietenie duhovnicească, a fost după moartea avvei Teoctist o altă mănăstire unde se pregăteau frații începători înainte de intrarea în lavra Sf. Eftimie. Descoperită de Féderlin în 1903, mănăstirea a fost restabilită și funcționează în prezent ca mănăstire de maici.
  • Mănăstirea Sfântului Petru (459-sec. VII). Descoperită de Schneider în 1934.
  • Mănăstirea lui Martirie (~465-sec. VII). Întemeiată de viitorul patriarh Martirie al Ierusalimului ca o chilie monahală pentru sine însuși, când acesta se retrage după o vreme de viețuire acolo din lavra Sf. Eftimie; mănăstirea se afla la circa zece stadii de Lavra Sf. Eftimie. Descoperită de van Kasteren în 1890. În prezent ruinele mănăstirii, redescoperite, au devenit un sit turistic, în orașul israelian Ma'aleh Adumim.
  • Mănăstirea lui Ilie (~465-sec. VII). Întemeiată de avva Ilie, un ucenic al Sf. Eftimie, originar din Arabia, în afara zidurilor Ierihonului. Descoperită de Féderlin în 1903.
  • Mănăstirea lui Gavriil. (~465-sec. VII). Probabil mănăstirea Sfântului Ștefan, construită cu sprijinul împărătesei Evdochia și așezată sub ascultarea lui Gavriil, un ucenic al Sf. Eftimie împreună cu frații lui Cosma de Schitopolis și Crisip), eunuc din naștere, care trăise o vreme singur în apropierea lavrei cuviosului Eftimie. Descoperită de Corbo în 1951.

Imnografie

Tropar (glasul al 4-lea):

Veselește-te, pustie, care nu nășteai, bucură-te, ceea ce nu aveai dureri! Că ți-a înmulțit ție fii, bărbatul doririlor duhovnicești, cu bună credință sădindu-i, cu înfrânarea hrănindu-i, spre săvârșirea bunătăților. Cu ale cărui rugăciuni, Hristoase Dumnezeule, împacă viața noastră.

Condac (glasul al 8-lea):

Întru cinstită nașterea ta, făptura a aflat veselie; și întru dumnezeiască pomenirea ta, cuvioase, bucurie a primit de pe urma multelor tale minuni; din care dă din destul și sufletelor noastre și ne curățește de spurcăciunea păcatelor, ca să cântăm: Aliluia!

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Cuvios Eftimie cel Mare se zugrăvește ca un bărbat bătrân, înalt, cu capul pleșuv, doar cu puțin păr cărunt, cu barba foarte lungă („până la coapse”) și albă, cu chipul palid și căutătura cuvioasă, poartă un înscris care zice: „Fraților, armele călugărului sunt acestea: îndeletnicirea cu faptele bune, rugăciunea, socotința, smerita cugetare și ascultarea cea după Dumnezeu”. Iar atunci când este zugrăvit în trapeza mănăstirii, este înfățișat alături de Sfântul Antonie cel Mare și, fiind întors spre masă, poartă o hârtie pe care stă scris: „Trapeza care tace deplin și grăiește slavă, și cu singura îndestulare se află, se laudă de sfinții îngeri”.[5]

Note

  1. ↑ Lives of all saints commemorated on January 20
  2. ↑ Attwater, Donald and Catherine Rachel John. The Penguin Dictionary of Saints. 3rd edition. New York: Penguin Books, 1993. ISBN 0-14-051312-4.
  3. ↑ Ott, Michael. St. Euthymius. The Catholic Encyclopedia. Vol. 5. New York: Robert Appleton Company, 1909.
  4. ↑ După: S. Vailhé, "Répertoire alphabétique des monastères de Palestine", Revue de l'Orient chrétien, 4 (1899), 512-542 et 5 (1900), 19-48, 272-292; Y. Hirschfeld, "List of the Byzantine Monasteries in the Judean Desert", Christian Archaeology in the Holy Land - New Discoveries (SBF coll. maior 36), Jérusalem, 1990, 1-89; Chiril de Schitopolis, Viețile pustnicilor palestinei, trad. de ierom. Agapie Corbu, ed. Sf. Nectarie, 2013.
  5. ↑ Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Editura Sophia, București, 2000, pp. 158, 183, 195, 236. ISBN 973-99692-0-8.

Surse și lecturi suplimentare

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Eftimie_cel_Mare&oldid=58337”