Eftimie cel Mare: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(→‎Surse şi lecturi suplimentare: +1)
(→‎Viața)
 
(Nu s-au afișat 16 versiuni intermediare efectuate de alți 4 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
−
[[Image:StEuthymiusTheGreat.jpg|thumb|right|Sfântul Eftimie cel Mare: icoană din secolul al XVII-lea, de la [[Mănăstirea Dionisiu (Muntele Athos)|Mănăstirea Dionisiu]], [[Muntele Athos]]]] [[Preacuvios]]ul părintele nostru '''Eftimie cel Mare''' (377-473) a fost un sfânt [[călugăr|monah]] ortodox care a trăit în [[Palestina]] la sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea. [[Biserica Ortodoxă]] îi face [[prăznuire|pomenirea]] pe [[20 ianuarie]].
+
{{Sfinti
 +
|nume= Sf. Eftimie cel Mare
 +
|Imagine= [[Fișier:StEuthymiusTheGreat.jpg|thumb|250 px|<center>''Sf. Eftimie cel Mare - icoană din sec. XVII,<br>de la [[Mănăstirea Dionisiu (Muntele Athos)|Mănăstirea Dionisiu]], [[Muntele Athos]]''</center>]]
 +
|nastere= 377, Melitene
 +
|adormire= [[20 ianuarie]] 473,<br>lângă [[Ierusalim]]
 +
|localizare= [[Țara Sfântă]]
 +
|recunoastere= pan-ortodoxă
 +
|etnie= [[Imagine:Flag_of_the_Byzantine_Empire.png|24 px]] [[Imperiul Bizantin|bizantin]]
 +
|tip= [[Cuvios]], [[monah]]
 +
|canonizare=
 +
|calendar= [[20 ianuarie]]
 +
|biserici=
 +
|site=
 +
}}[[Preacuvios]]ul părintele nostru '''Eftimie cel Mare''' (în grecește Άγιος Ευθύμιος ο Μέγας,''Euthymios''; n. 377 - d. [[20 ianuarie]] 473) a fost un sfânt [[călugăr|monah]] ortodox care a trăit în [[Palestina]] la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea. [[Biserica Ortodoxă]] îl [[Praznic|prăznuiește]] pe [[20 ianuarie]].
 
   
 
   
−
==Viaţa==
+
==Viața==
−
Eftimie s-a născut în timpul consulatului lui Graţian în anul 377 d.Hr., în luna august. El era originar din Melitene, capitala civilă și bisericească a provinciei Armenia (în prezent Makatya, Turcia) şi a fost fiul unor părinţi pioşi şi credincioşi numiţi Pavel şi Dionisia.
+
Eftimie s-a născut în timpul consulatului lui Grațian în anul 377 d.Hr., la [[20 ianuarie]] în luna august. El era originar din Melitene, capitala civilă și bisericească a provinciei romane ''Armenia Inferior'' (în prezent Malatya, Turcia)<ref name = oca>[http://www.oca.org/FSLivesAllSaints.asp?SID=4&M=1&D=9 Lives of all saints commemorated on January 20]</ref>, fiind fiul unor părinți pioși și credincioși numiți Pavel și Dionisia. Pentru că Dionisia era stearpă, ea și cu soțul ei, Pavel, s-au rugat cu fervoare la Dumnezeu să le dea un copil. Atunci ei au avut o vedenie: au auzit vocea unui [[înger]] care le-a spus să se veselească pentru că odată cu nașterea copilului toate [[erezie|ereziile]] vor fi desființate iar pacea va cuprinde [[Biserică|Biserica]] lui Dumnezeu. De aceea, acest [[Sfinți|sfânt]] a fost [[botez]]at cu numele de Eftimie (grec. Ευθύμιος,''Euthymios'' care înseamnă „voioșie” sau „voie bună”).
 
   
 
   
−
Pentru că mama lui Eftimie era stearpă, părinţii săi s-au rugat cu fervoare la Dumnezeu să le dea un copil. Atunci ei au avut o vedenie: ei au auzit vocea unui [[Îngeri|înger]] care le-a spus să se veselească pentru că odată cu naşterea copilului toate [[erezie|ereziile]] vor fi desfiinţate iar pacea va cuprinde [[Biserică|Biserica]] lui Dumnezeu. De aceea, acest [[Sfinţi|sfânt]] a fost [[botez]]at cu numele de Eftimie (care înseamnă ''voioşie'').
+
Când tatăl lui Eftimie a murit, mama sa l-a dat în grija lui Otrie, [[episcop]] de Melitene, care l-a trecut în rândul [[cler]]ului, ca [[citeț]]. Deoarece era ager în studiile sale și îi depășea pe toți ceilalți în virtuți și viață [[Asceza|ascetică]], el a fost hirotonit [[preot]]  și însărcinat cu supravegherea sfintelor [[Sihastru|sihăstrii]] și [[Mănăstire|mănăstiri]].
 +
 
 +
La vârsta de douăzeci și nouă de ani, el a mers la [[Ierusalim]], unde a locuit împreună cu Sfântul [[Teoctist din Palestina|Teoctist]] în peștera unui munte, situată în apropierea [[Lavră|lavrei]] monahale numită [[Mănăstirea Faran (Țara Sfântă)|Faran]] (în prezent ''Ein Fara''), la aproximativ 10 kilometri nord-est de Ierusalim.<ref name="Attwater">Attwater, Donald and Catherine Rachel John. ''The Penguin Dictionary of Saints''. 3rd edition. New York: Penguin Books, 1993. ISBN 0-14-051312-4.</ref><ref name="ott">[http://www.newadvent.org/cathen/05630b.htm Ott, Michael. ''St. Euthymius.'' The Catholic Encyclopedia. Vol. 5. New York: Robert Appleton Company, 1909.]</ref> În acea perioadă, Sfântul Eftimie a vindecat mulți oameni de boli.
 
   
 
   
−
Când tatăl lui Eftimie a murit, mama sa l-a dat în grija lui Otrie, [[episcop]] de Melitene, care l-a trecut în rândul [[cler]]ului, ca [[citeț]]. Deoarece era ager în studiile sale şi îi depăşea pe toţi ceilalţi în virtuţi şi viaţă [[monahism|ascetică]], el a fost hirotonit [[preot]] cu sila şi însărcinat cu supravegherea sfintelor [[sihăstrie|sihăstrii]] şi [[Mănăstire|mănăstiri]]. La vârsta de douăzeci şi nouă de ani, el a mers la [[Ierusalim]], unde a locuit împreună cu Sfântul [[Teoctist]] în peştera unui munte. În acea perioadă, Sfântul Eftimie a vindecat mulţi oameni de boli.
+
De asemenea, se povestește că sfântul a hrănit patru sute de oameni, care veniseră la mănăstire, cu doar câteva pâinici. Mai mult, nu numai că a vindecat sterilitatea mamei sale prin nașterea sa, ci prin [[rugăciune]] a făcut alte femei sterpe să aibă copii. În plus, el a deschis porțile cerului, cum a făcut și Sfântul [[Ilie Tesviteanul|Ilie]] înaintea sa, aducând ploaie într-o perioadă de secetă. În timpul unei [[Sfânta Liturghie|Sfinte Liturghii]], cei prezenți au putut vedea o coloană de lumină care le-a arătat lumina interioară a sufletului [[Îndumnezeire|îndumnezeit]] al lui Eftimie. Această lumină a rămas peste sfânt până la sfârșitul Sfintei Liturghii. Un alt semn, de mai târziu, al purității și [[castitate|castității]] sfântului a fost acela că el putea vedea cu ochii [[suflet]]ului dispoziția și starea sufletelor care veneau la [[Sfânta Împărtășanie]].
 
   
 
   
−
De asemenea, se povesteşte că sfântul a hrănit patru sute de oameni, care veniseră la mănăstire, cu doar câteva pâinici. Mai mult, nu numai că a vindecat sterilitatea mamei sale prin naşterea sa, ci prin [[rugăciune]] a făcut alte femei sterpe să aibă copii. În plus, el a deschis porţile cerului, cum a făcut şi Sfântul [[Ilie Tesviteanul|Ilie]] înaintea sa, aducând ploaie într-o perioadă de secetă. În timpul unei [[Sfânta Liturghie|Sfinte Liturghii]], cei prezenţi au putut vedea o coloană de lumină care le-a arătat lumina interioară a sufletului [[Îndumnezeire|îndumnezeit]] al lui Eftimie. Această lumină a rămas peste sfânt până la sfârşitul Sfintei Liturghii. Un alt semn, de mai târziu, al purităţii şi [[castitate|castităţii]] sfântului a fost acela că el putea vedea cu ochii [[suflet]]ului dispoziţia şi starea sufletelor care veneau la [[Sfânta Împărtăşanie]].
+
O altă relatare despre clarvederea Sfântului Eftimie are legătură cu un [[călugăr]] care era pe moarte. Din afară, acest călugăr părea să fie un sfânt precaut și reținut, dar în inima sa el era desfrânat și nestăpânit deoarece a permis ca osteneala sa să fie îndulcită cu gânduri rușinoase. Deci, acest călugăr fiind aproape de sfârșit, binecuvântatul Eftimie a văzut un [[înger]] luând cu forța sufletul mizerabilului călugăr cu o suliță cu trei vârfuri. Imediat, sfântul a auzit o voce care i-a arătat toate gândurile ascunse și rușinoase ale călugărului muribund.
−
+
 
−
O altă relatare despre clarvederea Sfântului Eftimie are legătură cu un [[călugăr]] care era pe moarte. Din afară, acest călugăr părea să fie un sfânt precaut şi reţinut, dar în inima sa el era desfrânat şi nestăpânit deoarece a permis ca osteneala sa să fie îndulcită cu gânduri ruşinoase. Deci, acest călugăr fiind aproape de sfârşit, binecuvântatul Eftimie a văzut un [[înger]] luând cu forţa sufletul mizerabilului călugăr cu o suliţă cu trei vârfuri. Imediat, sfântul a auzit o voce care i-a arătat toate gândurile ascunse şi ruşinoase ale călugărului muribund.
+
În anul 451, atunci când [[Sinodul IV Ecumenic]], de la [[Calcedon]], a condamnat [[Erezie|ereziile]] lui [[Eutihie]] și [[Dioscor al Alexandriei|Dioscor]], aceasta s-a datorat și autorității spirituale a Sf. Eftimie asupra sihaștrilor și monahilor din întregul orient. Prin eforturile sale el a reușit să o convingă pe împărăteasa Aelia Eudoxia, văduva lui [[Teodosie al II-lea]] (care murise în anul 450) să renunțe la erezia [[Monofizitism|monofizită]] și să revină la dreapta credință - ortodoxia.
−
+
 
−
Când Eftimie a ajuns la vârsta de nouăzeci şi şase de ani (în 473 d.Hr.), el a adormit în Domnul. La înmormântarea lui a slujit patriarhul [[Anastasie I al Ierusalimului]], care a trebuit să aștepte o zi întreagă ca să poată încheia slujba, până ce călugării și credincioșii din [[Țara Sfântă]] și-au luat rămas bun de la sfântul monah trecut la Domnul.  
+
Când Eftimie a ajuns la vârsta de nouăzeci și șase de ani (în 473 d.Hr., 20 ianuarie), el a adormit întru Domnul. La înmormântarea lui a slujit patriarhul [[Anastasie I al Ierusalimului]], care a trebuit să aștepte o zi întreagă ca să poată încheia slujba, până ce călugării și credincioșii din [[Țara Sfântă]] și-au luat rămas bun de la sfântul monah trecut la Domnul.
  
 
==Posteritatea==
 
==Posteritatea==
−
Sfântul Eftimie cel Mare a înfiinţat și/sau a fost conducătorul spiritual al mai multor comunităţi monastice din întreaga Palestină<ref>După: S. Vailhé, "Répertoire alphabétique des monastères de Palestine", ''Revue de l'Orient chrétien'', 4 (1899), 512-542 et 5 (1900), 19-48, 272-292; Y. Hirschfeld, "List of the Byzantine Monasteries in the Judean Desert", ''Christian Archaeology in the Holy Land - New Discoveries'' (SBF coll. maior 36), Jérusalem, 1990, 1-89. </ref>:
+
Sfântul Eftimie cel Mare a înființat numeroase comunități monastice în întreaga Palestină și a fost totodată conducătorul spiritual al mai multor altor comunități întemeiate sau conduse de prieteni și/sau ucenici ai săi, care s-au construit așadar și s-au hrănit din aceeași "școală" sau tradiție spirituală. Printre acestea, cele mai importante au fost<ref>După: S. Vailhé, "Répertoire alphabétique des monastères de Palestine", ''Revue de l'Orient chrétien'', 4 (1899), 512-542 et 5 (1900), 19-48, 272-292; Y. Hirschfeld, "List of the Byzantine Monasteries in the Judean Desert", ''Christian Archaeology in the Holy Land - New Discoveries'' (SBF coll. maior 36), Jérusalem, 1990, 1-89; [[Chiril de Schitopolis]], ''Viețile pustnicilor palestinei'', trad. de ierom. Agapie Corbu, ed. Sf. Nectarie, 2013.</ref>:
  
−
* Mănăstirea lui [[Teoctist din Palestina|Teoctist]] (421 - sec. XII). Descoperită de Féderlin en 1894[1].
+
* '''Mănăstirea lui [[Teoctist din Palestina|Teoctist]]''' (421 - sec. XII). Fondată împreună cu prietenul și împreună-nevoitorul său, avva Teoctist în pustia Cutila, inițial ca [[lavră]], transformată la scurt timp [[chinovie]] pentru monahii începători. Descoperită de Féderlin en 1894.
−
*Lavrele de la Marda (~ 426-sec. VI-VII). Descoperită de Lagrange în 1894.
+
*'''Lavra de la Marda''' (~426-sec. VI-VII). Așezată pe muntele Marda (probabil Masada), la sud de Marea Moartă, avva Eftimie curăță aici izvorul și zidește o biserică. Descoperită de Lagrange în 1894.
−
*Mănăstirea Caparbarica (~ 426-sec. VII). Descoperită de Y. Hirschfeld în 1985].
+
*'''Mănăstirea Caparbarica''' (~ 426-sec. VII). Întemeiată de Sf. Eftimie în "pustia Zif", în apropierea locurilor unde se spunea că [[David]] se refugiase, urmărit de regele [[Saul]].  Descoperită de Y. Hirschfeld în 1985].
−
*[[Mănăstirea lui Eftimie|Lavra lui Eftimie]] (428-sec. XII). Descoperită de Furrer în 1880 (vizitată de Guérin în 1874).
+
*'''[[Mănăstirea lui Eftimie|Lavra lui Eftimie]]''' (428-sec. XII). Întemeiată în pustia Ruva, ca la trei stadii de Mănăstirea lui Teoctist și unde s-au păstrat multă vreme [[moaște]]le Sf. Eftimie, a fost sfințită de patriarhul [[Iuvenalie al Ierusalimului]]. Descoperită de Furrer în 1880 (vizitată de Guérin în 1874).
−
*Lavra lui Marinus sau a lui Fotinus (~ 440-sec. VII). Descoperită de Corbo în 1955.
+
*'''Lavra lui Marinus''' sau a lui Fotinus (~ 440-sec. VII). Întemeiată probabil de avva Marinus, ucenic al Sf. Eftimie, convertit de acesta la creștinism și egumen al mănăstirii cuviosului Teoctist după moartea acestuia. Descoperită de Corbo în 1955.
−
*Mănăstirea lui Luca (~ 440-sec. VII). Déescoperită de Vailhé în 1900.
+
*'''Mănăstirea lui Luca''' (~ 440-sec. VII). Descoperită de Vailhé în 1900.
−
*Turnul [[Evdochia Împărăteasa|Evdochiei]], Mănăstirea lui Ioan Scholarul (~ 455-sec. VII). Descoperită de Furrer în 1880.
+
*'''Turnul [[Evdochia Împărăteasa|Evdochiei]], Mănăstirea lui Ioan Scholarul''' (~ 455-sec. VII). Zidită pe locul unde împărăteasa [[Evdochia Împărăteasa|Evdochia]] a zidit un turn-cisternă, la circa zece stadii de lavra Sf. Eftimie și unde s-a nevoit mai târziu un ucenic al Sf. [[Sava cel Sfințit]]. Descoperită de Furrer în 1880.
−
*Lavra lui Gherasim (~455-sec. XII?). Descoperită de Féderlin în 1903, mănăstire în prezent restaurată.
+
*'''Lavra lui [[Gherasim de la Iordan|Gherasim]]''' (~455-sec. XII?). Întemeiată de cuviosul Gherasim de la Iordan între Ierihon și Iordan, legat de cuviosul Eftimie printr-o strânsă prietenie duhovnicească, a fost după moartea avvei Teoctist o altă mănăstire unde se pregăteau frații începători înainte de intrarea în lavra Sf. Eftimie. Descoperită de Féderlin în 1903, mănăstirea a fost restabilită și funcționează în prezent ca mănăstire de maici.
−
*Mănăstirea lui Marcian (~455-sec. VII sau sec. IX). Descoperită de von Riess în 1896.
+
*'''Mănăstirea Sfântului Petru''' (459-sec. VII). Descoperită de Schneider în 1934.
−
*Mănăstirea Sf. Petru (459-sec. VII). Descoperită de Schneider în 1934.
+
*'''[[Mănăstirea lui Martirie]]''' (~465-sec. VII). Întemeiată de viitorul patriarh [[Martirie al Ierusalimului]] ca o chilie monahală pentru sine însuși, când acesta se retrage după o vreme de viețuire acolo din lavra Sf. Eftimie; mănăstirea se afla la circa zece stadii de Lavra Sf. Eftimie. Descoperită de van Kasteren în 1890. În prezent ruinele mănăstirii, redescoperite, au devenit un sit turistic, în orașul israelian Ma'aleh Adumim.
−
*[[Mănăstirea lui Martirie]] (~465-sec. VII). Descoperită de van Kasteren în 1890. În prezent ruinele mănăstirii, redescoperite, au devenit un sit turistic, în orașul israelian Ma'aleh Adumim.
+
*'''Mănăstirea lui Ilie''' (~465-sec. VII). Întemeiată de avva Ilie, un ucenic al Sf. Eftimie, originar din Arabia, în afara zidurilor [[Ierihon]]ului. Descoperită de Féderlin în 1903.
−
*Mănăstirea lui Ilie (~465-sec. VII). Descoperită de Féderlin în 1903.
+
*'''Mănăstirea lui [[Gavriil din Ierusalim|Gavriil]]'''. (~465-sec. VII). Probabil mănăstirea Sfântului Ștefan, construită cu sprijinul împărătesei Evdochia și așezată sub ascultarea lui Gavriil, un ucenic al Sf. Eftimie împreună cu frații lui [[Cosma de Schitopolis]] și Crisip), eunuc din naștere, care trăise o vreme singur în apropierea lavrei cuviosului Eftimie. Descoperită de Corbo în 1951.
−
*Mănăstirea Eunucilor (~465-sec. VII). Descoperită de Féderlin în 1903.
 
−
*Mănăstirea lui Gavriil (~465-sec. VII). Descoperită de Corbo în 1951.
 
  
 
==Imnografie==
 
==Imnografie==
 
[[Tropar]] ([[glas]]ul al 4-lea):
 
[[Tropar]] ([[glas]]ul al 4-lea):
  
−
:Veseleşte-te, pustie, care nu năşteai, bucură-te, ceea ce nu aveai dureri! Că ţi-a înmulţit ţie fii, bărbatul doririlor duhovniceşti, cu bună credinţă sădindu-i, cu înfrânarea hrănindu-i, spre săvârşirea bunătăţilor. Cu ale cărui rugăciuni, Hristoase Dumnezeule, împacă viaţa noastră.
+
:Veselește-te, pustie, care nu nășteai, bucură-te, ceea ce nu aveai dureri! Că ți-a înmulțit ție fii, bărbatul doririlor duhovnicești, cu bună credință sădindu-i, cu înfrânarea hrănindu-i, spre săvârșirea bunătăților. Cu ale cărui rugăciuni, Hristoase Dumnezeule, împacă viața noastră.
 
   
 
   
 
[[Condac]] (glasul al 8-lea):
 
[[Condac]] (glasul al 8-lea):
−
:Întru cinstită naşterea ta, făptura a aflat veselie; şi întru dumnezeiască pomenirea ta, cuvioase, bucurie a primit de pe urma multelor tale minuni; din care dă din destul şi sufletelor noastre şi ne curăţeşte de spurcăciunea păcatelor, ca să cântăm: Aliluia!
+
:Întru cinstită nașterea ta, făptura a aflat veselie; și întru dumnezeiască pomenirea ta, cuvioase, bucurie a primit de pe urma multelor tale minuni; din care dă din destul și sufletelor noastre și ne curățește de spurcăciunea păcatelor, ca să cântăm: Aliluia!
  
 
==Iconografie==
 
==Iconografie==
  
−
[[Dionisie din Furna]] arată că Sf. [[Cuvios]] Eftimie cel Mare se zugrăveşte ca un bărbat bătrân, înalt, cu capul pleşuv, doar cu puţin păr cărunt, cu barba foarte lungă („până la coapse”) şi albă, cu chipul palid şi căutătura cuvioasă, poartă un înscris care zice: „Fraţilor, armele călugărului sunt acestea: îndeletnicirea cu faptele bune, rugăciunea, socotinţa, smerita cugetare şi ascultarea cea după Dumnezeu”. Iar atunci când este zugrăvit în [[trapeza]] mănăstirii, este înfăţişat alături de Sfântul [[Antonie cel Mare]] şi, fiind întors spre masă, poartă o hârtie pe care stă scris: „Trapeza care tace deplin şi grăieşte slavă, şi cu singura îndestulare se află, se laudă de sfinţii îngeri”. <ref>Dionisie din Furna, ''Erminia picturii bizantine'', Sophia, Bucureşti, 2000, pp. 158, 183, 195, 236. </ref>
+
[[Dionisie din Furna]] arată că Sf. [[Cuvios]] Eftimie cel Mare se zugrăvește ca un bărbat bătrân, înalt, cu capul pleșuv, doar cu puțin păr cărunt, cu barba foarte lungă („până la coapse”) și albă, cu chipul palid și căutătura cuvioasă, poartă un înscris care zice: „Fraților, armele călugărului sunt acestea: îndeletnicirea cu faptele bune, rugăciunea, socotința, smerita cugetare și ascultarea cea după Dumnezeu”. Iar atunci când este zugrăvit în [[trapeza]] mănăstirii, este înfățișat alături de Sfântul [[Antonie cel Mare]] și, fiind întors spre masă, poartă o hârtie pe care stă scris: „Trapeza care tace deplin și grăiește slavă, și cu singura îndestulare se află, se laudă de sfinții îngeri”.<ref>[[Dionisie din Furna]], ''Erminia picturii bizantine'', Editura Sophia, București, 2000, pp. 158, 183, 195, 236. ISBN 973-99692-0-8.</ref>
  
 
==Note==
 
==Note==
 
<references />
 
<references />
  
−
==Surse şi lecturi suplimentare==
+
==Surse și lecturi suplimentare==
 
* [[Chiril din Schitopolis|Chiril de Schitopolis]], ''Viețile pustnicilor Palestinei'', ed. bilingvă, traducere din limba greacă veche, studiu introductiv și note de Ierom. Agapie (Corbu), editura Sf. Nectarie, Arad, 2013. ISBN 978-606-92843-3-9
 
* [[Chiril din Schitopolis|Chiril de Schitopolis]], ''Viețile pustnicilor Palestinei'', ed. bilingvă, traducere din limba greacă veche, studiu introductiv și note de Ierom. Agapie (Corbu), editura Sf. Nectarie, Arad, 2013. ISBN 978-606-92843-3-9
 
*en: ''Lives of the Saints for the Whole Year'' by St. [[Nicodemus of the Holy Mountain]] (18th century) (primary source)
 
*en: ''Lives of the Saints for the Whole Year'' by St. [[Nicodemus of the Holy Mountain]] (18th century) (primary source)
Linia 62: Linia 75:
 
[[Categorie:Sfinți]]
 
[[Categorie:Sfinți]]
 
[[Categorie:Sfinți din Palestina]]
 
[[Categorie:Sfinți din Palestina]]
 +
[[Categorie:Sfinți Părinți]]
 +
[[Categorie:Cuvioși]]
  
 
[[en:Euthymius the Great]]
 
[[en:Euthymius the Great]]

Versiunea curentă din 9 septembrie 2024 23:30

Sf. Eftimie cel Mare
Sf. Eftimie cel Mare - icoană din sec. XVII,
de la Mănăstirea Dionisiu, Muntele Athos
Date personale
Naștere 377, Melitene
Mutare la Domnul (†) 20 ianuarie 473,
lângă Ierusalim
Localizare Țara Sfântă
Naționalitate Flag of the Byzantine Empire.png bizantin
Date cult
Tip Cuvios, monah
Data canonizării
Prăznuire la data de 20 ianuarie
Proclamare pan-ortodoxă
Biserici patronate

Preacuviosul părintele nostru Eftimie cel Mare (în grecește Άγιος Ευθύμιος ο Μέγας,Euthymios; n. 377 - d. 20 ianuarie 473) a fost un sfânt monah ortodox care a trăit în Palestina la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe 20 ianuarie.

Viața

Eftimie s-a născut în timpul consulatului lui Grațian în anul 377 d.Hr., la 20 ianuarie în luna august. El era originar din Melitene, capitala civilă și bisericească a provinciei romane Armenia Inferior (în prezent Malatya, Turcia)[1], fiind fiul unor părinți pioși și credincioși numiți Pavel și Dionisia. Pentru că Dionisia era stearpă, ea și cu soțul ei, Pavel, s-au rugat cu fervoare la Dumnezeu să le dea un copil. Atunci ei au avut o vedenie: au auzit vocea unui înger care le-a spus să se veselească pentru că odată cu nașterea copilului toate ereziile vor fi desființate iar pacea va cuprinde Biserica lui Dumnezeu. De aceea, acest sfânt a fost botezat cu numele de Eftimie (grec. Ευθύμιος,Euthymios care înseamnă „voioșie” sau „voie bună”).

Când tatăl lui Eftimie a murit, mama sa l-a dat în grija lui Otrie, episcop de Melitene, care l-a trecut în rândul clerului, ca citeț. Deoarece era ager în studiile sale și îi depășea pe toți ceilalți în virtuți și viață ascetică, el a fost hirotonit preot și însărcinat cu supravegherea sfintelor sihăstrii și mănăstiri.

La vârsta de douăzeci și nouă de ani, el a mers la Ierusalim, unde a locuit împreună cu Sfântul Teoctist în peștera unui munte, situată în apropierea lavrei monahale numită Faran (în prezent Ein Fara), la aproximativ 10 kilometri nord-est de Ierusalim.[2][3] În acea perioadă, Sfântul Eftimie a vindecat mulți oameni de boli.

De asemenea, se povestește că sfântul a hrănit patru sute de oameni, care veniseră la mănăstire, cu doar câteva pâinici. Mai mult, nu numai că a vindecat sterilitatea mamei sale prin nașterea sa, ci prin rugăciune a făcut alte femei sterpe să aibă copii. În plus, el a deschis porțile cerului, cum a făcut și Sfântul Ilie înaintea sa, aducând ploaie într-o perioadă de secetă. În timpul unei Sfinte Liturghii, cei prezenți au putut vedea o coloană de lumină care le-a arătat lumina interioară a sufletului îndumnezeit al lui Eftimie. Această lumină a rămas peste sfânt până la sfârșitul Sfintei Liturghii. Un alt semn, de mai târziu, al purității și castității sfântului a fost acela că el putea vedea cu ochii sufletului dispoziția și starea sufletelor care veneau la Sfânta Împărtășanie.

O altă relatare despre clarvederea Sfântului Eftimie are legătură cu un călugăr care era pe moarte. Din afară, acest călugăr părea să fie un sfânt precaut și reținut, dar în inima sa el era desfrânat și nestăpânit deoarece a permis ca osteneala sa să fie îndulcită cu gânduri rușinoase. Deci, acest călugăr fiind aproape de sfârșit, binecuvântatul Eftimie a văzut un înger luând cu forța sufletul mizerabilului călugăr cu o suliță cu trei vârfuri. Imediat, sfântul a auzit o voce care i-a arătat toate gândurile ascunse și rușinoase ale călugărului muribund.

În anul 451, atunci când Sinodul IV Ecumenic, de la Calcedon, a condamnat ereziile lui Eutihie și Dioscor, aceasta s-a datorat și autorității spirituale a Sf. Eftimie asupra sihaștrilor și monahilor din întregul orient. Prin eforturile sale el a reușit să o convingă pe împărăteasa Aelia Eudoxia, văduva lui Teodosie al II-lea (care murise în anul 450) să renunțe la erezia monofizită și să revină la dreapta credință - ortodoxia.

Când Eftimie a ajuns la vârsta de nouăzeci și șase de ani (în 473 d.Hr., 20 ianuarie), el a adormit întru Domnul. La înmormântarea lui a slujit patriarhul Anastasie I al Ierusalimului, care a trebuit să aștepte o zi întreagă ca să poată încheia slujba, până ce călugării și credincioșii din Țara Sfântă și-au luat rămas bun de la sfântul monah trecut la Domnul.

Posteritatea

Sfântul Eftimie cel Mare a înființat numeroase comunități monastice în întreaga Palestină și a fost totodată conducătorul spiritual al mai multor altor comunități întemeiate sau conduse de prieteni și/sau ucenici ai săi, care s-au construit așadar și s-au hrănit din aceeași "școală" sau tradiție spirituală. Printre acestea, cele mai importante au fost[4]:

  • Mănăstirea lui Teoctist (421 - sec. XII). Fondată împreună cu prietenul și împreună-nevoitorul său, avva Teoctist în pustia Cutila, inițial ca lavră, transformată la scurt timp chinovie pentru monahii începători. Descoperită de Féderlin en 1894.
  • Lavra de la Marda (~426-sec. VI-VII). Așezată pe muntele Marda (probabil Masada), la sud de Marea Moartă, avva Eftimie curăță aici izvorul și zidește o biserică. Descoperită de Lagrange în 1894.
  • Mănăstirea Caparbarica (~ 426-sec. VII). Întemeiată de Sf. Eftimie în "pustia Zif", în apropierea locurilor unde se spunea că David se refugiase, urmărit de regele Saul. Descoperită de Y. Hirschfeld în 1985].
  • Lavra lui Eftimie (428-sec. XII). Întemeiată în pustia Ruva, ca la trei stadii de Mănăstirea lui Teoctist și unde s-au păstrat multă vreme moaștele Sf. Eftimie, a fost sfințită de patriarhul Iuvenalie al Ierusalimului. Descoperită de Furrer în 1880 (vizitată de Guérin în 1874).
  • Lavra lui Marinus sau a lui Fotinus (~ 440-sec. VII). Întemeiată probabil de avva Marinus, ucenic al Sf. Eftimie, convertit de acesta la creștinism și egumen al mănăstirii cuviosului Teoctist după moartea acestuia. Descoperită de Corbo în 1955.
  • Mănăstirea lui Luca (~ 440-sec. VII). Descoperită de Vailhé în 1900.
  • Turnul Evdochiei, Mănăstirea lui Ioan Scholarul (~ 455-sec. VII). Zidită pe locul unde împărăteasa Evdochia a zidit un turn-cisternă, la circa zece stadii de lavra Sf. Eftimie și unde s-a nevoit mai târziu un ucenic al Sf. Sava cel Sfințit. Descoperită de Furrer în 1880.
  • Lavra lui Gherasim (~455-sec. XII?). Întemeiată de cuviosul Gherasim de la Iordan între Ierihon și Iordan, legat de cuviosul Eftimie printr-o strânsă prietenie duhovnicească, a fost după moartea avvei Teoctist o altă mănăstire unde se pregăteau frații începători înainte de intrarea în lavra Sf. Eftimie. Descoperită de Féderlin în 1903, mănăstirea a fost restabilită și funcționează în prezent ca mănăstire de maici.
  • Mănăstirea Sfântului Petru (459-sec. VII). Descoperită de Schneider în 1934.
  • Mănăstirea lui Martirie (~465-sec. VII). Întemeiată de viitorul patriarh Martirie al Ierusalimului ca o chilie monahală pentru sine însuși, când acesta se retrage după o vreme de viețuire acolo din lavra Sf. Eftimie; mănăstirea se afla la circa zece stadii de Lavra Sf. Eftimie. Descoperită de van Kasteren în 1890. În prezent ruinele mănăstirii, redescoperite, au devenit un sit turistic, în orașul israelian Ma'aleh Adumim.
  • Mănăstirea lui Ilie (~465-sec. VII). Întemeiată de avva Ilie, un ucenic al Sf. Eftimie, originar din Arabia, în afara zidurilor Ierihonului. Descoperită de Féderlin în 1903.
  • Mănăstirea lui Gavriil. (~465-sec. VII). Probabil mănăstirea Sfântului Ștefan, construită cu sprijinul împărătesei Evdochia și așezată sub ascultarea lui Gavriil, un ucenic al Sf. Eftimie împreună cu frații lui Cosma de Schitopolis și Crisip), eunuc din naștere, care trăise o vreme singur în apropierea lavrei cuviosului Eftimie. Descoperită de Corbo în 1951.

Imnografie

Tropar (glasul al 4-lea):

Veselește-te, pustie, care nu nășteai, bucură-te, ceea ce nu aveai dureri! Că ți-a înmulțit ție fii, bărbatul doririlor duhovnicești, cu bună credință sădindu-i, cu înfrânarea hrănindu-i, spre săvârșirea bunătăților. Cu ale cărui rugăciuni, Hristoase Dumnezeule, împacă viața noastră.

Condac (glasul al 8-lea):

Întru cinstită nașterea ta, făptura a aflat veselie; și întru dumnezeiască pomenirea ta, cuvioase, bucurie a primit de pe urma multelor tale minuni; din care dă din destul și sufletelor noastre și ne curățește de spurcăciunea păcatelor, ca să cântăm: Aliluia!

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Cuvios Eftimie cel Mare se zugrăvește ca un bărbat bătrân, înalt, cu capul pleșuv, doar cu puțin păr cărunt, cu barba foarte lungă („până la coapse”) și albă, cu chipul palid și căutătura cuvioasă, poartă un înscris care zice: „Fraților, armele călugărului sunt acestea: îndeletnicirea cu faptele bune, rugăciunea, socotința, smerita cugetare și ascultarea cea după Dumnezeu”. Iar atunci când este zugrăvit în trapeza mănăstirii, este înfățișat alături de Sfântul Antonie cel Mare și, fiind întors spre masă, poartă o hârtie pe care stă scris: „Trapeza care tace deplin și grăiește slavă, și cu singura îndestulare se află, se laudă de sfinții îngeri”.[5]

Note

  1. ↑ Lives of all saints commemorated on January 20
  2. ↑ Attwater, Donald and Catherine Rachel John. The Penguin Dictionary of Saints. 3rd edition. New York: Penguin Books, 1993. ISBN 0-14-051312-4.
  3. ↑ Ott, Michael. St. Euthymius. The Catholic Encyclopedia. Vol. 5. New York: Robert Appleton Company, 1909.
  4. ↑ După: S. Vailhé, "Répertoire alphabétique des monastères de Palestine", Revue de l'Orient chrétien, 4 (1899), 512-542 et 5 (1900), 19-48, 272-292; Y. Hirschfeld, "List of the Byzantine Monasteries in the Judean Desert", Christian Archaeology in the Holy Land - New Discoveries (SBF coll. maior 36), Jérusalem, 1990, 1-89; Chiril de Schitopolis, Viețile pustnicilor palestinei, trad. de ierom. Agapie Corbu, ed. Sf. Nectarie, 2013.
  5. ↑ Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Editura Sophia, București, 2000, pp. 158, 183, 195, 236. ISBN 973-99692-0-8.

Surse și lecturi suplimentare

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Eftimie_cel_Mare&oldid=58337”