Cazania lui Varlaam

Cazania mitropolitului Varlaam, tipărită în timpul domniei lui Vasile Lupu (1643)

În 1641 a fost dată în lucru, iar în 1643 a ieşit de sub teascurile tiparniței de la Trei Ierarhi prima carte românească din Moldova și - în același timp - una din cele mai de seamă din istoria vechii culturi românești. Este cunoscuta Cazanie a lui Varlaam sau, cu titlul exact: „Carte românească de învățătură dumenecele preste an și la praznice împărătești și la svanți mari”.

Este o lucrare masivă, cu 506 file (1012 pagini), ilustrată cu numeroase gravuri în lemn, reprezentând scene biblice, chipuri de sfinți, frontispicii, viniete, inițiale înflorate etc. Acestea au fost lucrate de meșterul gravor Ilia, care a ilustrat și unele din cărțile tipărite la Kiev și Lvov. Este presupus că el nu a lucrat singur, ci ajutat de unii călugări moldoveni (poate de la Neamț, Putna sau Dragomirna, unde exista o bogată tradiție miniaturistică). Toate aceste podoabe grafice și iconografice, cu mai multe caractere de litere, fac din Cazanie una dintre cele mai artistice opere tipărite din vechea cultură românească.

„Prin larga ei răspândire, Cazania lui Varlaam a unit în același cuget și în aceeași credință pe românii de pretutindeni, ca un neprețuit „dar” limbii românești.”

(Pr. Mircea Păcurariu)

Prefață și „cuvânt către cititor”

Cartea începea cu un „Cuvînt împreună cătră toată semențiia romănească”, adresat de Vasile Lupu la „toată semențiia romănească pretutinderea ca să află pravoslavnici într-această limbă”. Textul propriu-zis era foarte scurt:

Dintru cît s-a îndurat Dumnezău diintru mila sa de ne-au dăruit, dăruim și noi acest dar limbii romănești, carte pre limba romănească, întăiu de laudă lui Dumnezău, după aceea de învățătură și de folos sufletelor pravoslavnici. Să (dacă) iaste și de puțin preț, iară voi să o primiți nu ca un lucru pămîntesc, ce ca un odor ceresc, și priînsă cetind pre noi pomeniți și întru ruga voastră pre noi nu uitareți și hiți sănătoși

Deci, din însăși foaia de titlu și din cuvântul domnitorului, se desprinde limpede ideea de unitate națională, cartea fiind hărăzită tuturor românilor („dar limbii romănești”).

Urma apoi un „Cuvînt cătră cetitoriu”, scris de „smeritul arhiepiscop Varlaam și mitropolitul de Țara Moldovei”. Arăta aici motivele care l-au determinat să scrie: „limba românească n-are carte pre limba sa”, cât și „lipsa dascălilor și a învățăturii”.

Pentru aceea, de nevoe mi-au fost, ca un datornic ce sînt lui Dumnezeu cu talantul ce mi-au dat, să-mi poci plăti datoriia, măcar de cît, pînă ce mă duc în casa cea de lut a moșilor miei.

În partea finală, preciza că „tipariul cu toate meșterșugurile câte trebuesc” au fost trimise de Petru Movilă, iar cheltuiala tipăririi a fost suportată de Vasile Lupu.

Structură

Cazania are două părți.

Partea întâi cuprinde 54 de cazanii la duminici:

• 13 ale Triodului
• 9 ale Penticostarului
• 32 ale Octoihului

Partea a doua cuprinde 21 de cazanii la sărbătorile împărătești și ale sfinților.

Fiecare cazanie duminicală are patru părți: cuvântul introductiv la Evanghelie, pericopa evanghelică a zilei, învățătura întâi și învățătura a doua. Această împărțire nu este întâlniită la cazaniile sărbătorilor și ale sfinților.

Conținut

Discuții preliminare

S-a discutat mult asupra autenticității Cazaniei lui Varlaam. În scrisoarea pe care a adresat-o țarului Mihail Feodorovici în 1637, prin care-i solicita ajutorul la înființarea unei tipografii, mitropolitul moldovean îi scria că are gata de tipar Cuvintele la Evanghelii ale patriarhului Calinic (sec. XIV).

Pe baza acestei afirmații, mulți cercetători au socotit Cazania de la 1643 ca o traducere după cuvintele acestuia. Dar în foaia de titlu a Cazaniilor se afirma că ea este „din multe scripturi tălmăcită din limba slovenească pre limba românească de Varlaam mitropolitul de țara Moldovei”. Iar în prefață el însuși scria: „adunat-am din toți tâlcovnicii sventei Evanghelii, dascălii Besearecii noastre”. Pe baza acestor afirmații, unii cercetători au socotit că într-adevăr Cazania este o traducere, după un text tipărit la Lvov sau la Kiev.

Comoara lui Damaschin Studitul

Icoana Sfântului Damaschin Studitul, mitropolit de Navpactos și Arta. Cartea sa, Comoara (sau Tezaurul), a fost izvorul principal al Cazaniei lui Varlaam.

Abia în 1970, prof. Pandele Olteanu a stabilit că izvorul principal al Cazaniei lui Varlaam îl constituie Cartea intitulată Comoara (Βιβλίον ὀνομαζόμενον θυσαυρός) a lui Damaschin Studitul, cel mai bun teolog grec din secolul al XVI-lea, un spirit multilateral, enciclopedic. Acesta era originar din Salonic, învățase în vestita școală din mănăstirea Studion (de unde îi vine și numele), a fost exarh al Patriarhiei din Constantinopol în Ucraina (1565-1572), episcop de Litski și Rendinski și apoi mitropolit de Navpactos și Arta, în Epir († 1577).

Dintre numeroasele sale lucrări, cea mai importantă este Comoara, tipărită pentru prima oară în 1557-1558, la Veneția. Cuprinde 36 de cuvinte la diminicile mai însemnate ale anului și la unele sărbători. Mai târziu au apărut peste 30 de ediții, în neogreacă.

Comoara lui Damaschin a cunoscut o largă răspândire în lumea slavilor ortodocși, îndeosebi la slavii macedoneni și la bulgari, unde a format un adevărat curent cultural, numit al „damaschinelor” (se cunosc peste 200 manuscrise slavone). Unele din ele au circulat în slavonește și în țările noastre.

În Cazania de la 1643 sunt traduse și prelucrate integral sau parțial peste 20 de cuvinte ale lui Damaschin Studitul, cuprinzând peste 200 de pagini.

Au fost prelucrate însă într-un mod original și numai anumite cuvinte, înlăturându-se repetările inutile, incursiunile, amănuntele nesemnificative, afirmațiile neștiințifice și naive, simplificându-se simțitor retorismul exagerat din originalul neogrec. N-au fost urmate întru totul nici versiunile slavone, care au tradus integral și exact textul neogrecesc al lucrării lui Damaschin.

Traducători și alte surse

În afară de cartea lui Damaschin Studitul, Varlaam și ceilalți traducători s-au servit și de alte izvoare la alcătuirea Cazaniilor sale.

Manuscrise anterioare Cazaniei

Prof. Atanasie Popa din Cluj a descoperit mai multe manuscrise care au circulat în Transilvania, anterioare Cărții de învățătură din 1643, dar care cuprind și unele cazanii identice sau foarte apropiate cu ale acesteia (Codicele Drăganu, de prin 1630, Codicele Sibian, în Biblioteca Arhiepiscopiei din Sibiu, din 1639; Cazania de la Cluj, de prin 1640 și Codicele Marțian).

Înseamnă că aceste manuscrise au fost copiate de pe texte românești care au circulat înainte de 1643. Acest lucru reiese și dintr-o însemnare (epilog) a preotului Urs din Cotiglet-Bihor, care copiase o Cazanie în 1680: „am scris această carte ce să chiamă păucenie dintru păuceniia lui Io Alexandru-Vodă din Țara Moldovei”. Deși cazaniile preotului Urs sunt asemănătoare, aproape identice cu cele din Cazania lui Varlaam, totuși el nu a copiat textul din această ediție (sunt cazanii omise, altele în plus, evangheliile sunt luate după Noul Testament de la Alba-Iulia etc.). Din toate acestea, prof. Atanasie Popa a ajuns la concluzia că a existat o Cazanie (păucenie) moldovenească mai veche, pe care o datează din timpul domniei lui Alexandru Lăpușneanu, deci din a doua jumătate a secolului al XVI-lea.

Analiză lingvistică și literară

Unele Cazanii fac parte din familia textelor (manuscriselor) rotacizante din Transilvania (cazuri de rotacism, multe fonetisme dialectale, anumite forme morfologice și sintactice, lexicul mai ales cuvintele de origine latină azi dispărute etc.). În aceste cazanii apar și unele cuvinte de origine maghiară (chelșug, lacăt, rătez, hotnog, camată etc.), unele cuvinte și expresii folosite numai în Transilvania (cuminecătură, cocon, prunc, pită, muiere etc.), ca și unele lucruri specifice Transilvaniei (de pildă, între „năroadele venite la Ierusalim la praznicul Cincizecimii, se aflau și: sârbi, cehi și nemți). Toate acestea duc la concluzia că unii dintre „tîlcovnici” au fost cărturari transilvăneni sau moldoveni care au trăit mult timp în Transilvania.

La concluziile acestea, se adaugă și cercetările preotului Scarlat Porcescu de la Iași, care, analizând critic textul Cazaniei de la 1643, a constatat că ea este opera mai multor traducători. Lipsa de unitate în ce privește cuprinsul, structura și dimensiunile cazaniilor, dar mai ales limba lor, cu numeroase particularități dialectale, confirmă acest lucru. Anumite particularități ale graiului moldovenesc întâlnite în unele cazanii se datorează fie mitropolitului Varlaam, fie altor „tîlcovnici” moldoveni.

Concluzie

Concluzia generală care se desprinde de aici este aceea că mitropolitul Varlaam nu este traducătorul și cu atât mai puțin autorul Cazaniei, care-i poartă numele. El a adunat traducerile mai vechi, făcute de unii cărturari moldoveni și ardeleni, fie după Damaschin Studitul (după textul grec sau după unul din numeroasele manuscrisele slave care circulau pe pământurile românești), fie după alți autori, care au rămas până acum necunoscuți.

Acest lucru nu știrbește cu nimic din contribuția personală a lui Varlaam. Chiar dacă nu este autorul și nici traducătorul Cărții de învățătură de la 1643, el are meritul că a strâns într-o lucrare unitară vechile cazanii traduse sau prelucrate din grecește și slavonește, care circulau în manuscris, în Transilvania și Moldova, le-a stilizat și le-a dat la tipar, ca „dar” întregului neam românesc.

Valoare literară

Cazania prezintă un interes deosebit din punct de vedere lingvistic. Ea are cea mai îngrijită formă de exprimare a limbii române în prima jumătate a secolului al XVII-lea, o limbă apropiată de cea populară, plastică, expresivă, curățită de multele slavonisme ale limbii literare românești din secolul al XVI-lea. De aceea, pe bună dreptate, spunea un cercetător că ea „deține în limba română un loc analog Bibliei lui Luther în cultura germană” (G. Ivașcu).

Circulația Cazaniei lui Varlaam

Introducere

Prin conținutul ei, cât și prin frumusețea graiului întins în predicile sale, Cartea românească de învățătură din 1643 a cunoscut cea mai largă răspândire între vechile tipărituri românești, a fost „cea mai citită carte din trecutul nostru” (Dan Simonescu), încât ea a contribuit nu numai la apărarea Ortodoxiei, ci și la întărirea conștiinței de unitate națională românească. Este notabil că ea s-a răspândit mai mult în Transilvania, Banat, Bihor și Maramureș, unde s-au găsit peste 350 de exemplare.

Procese de judecată între sate

Cazania era atât de prețuită aici, încât s-au născut și procese între sate sau între credincioși pentru stăpânirea ei. Astfel, în 1687 a avut loc un proces în părțile Orăștiei, în fața unui scaun protopopesc; în 1689 se judecau două sate din părțile Lăpușului înaintea mitropolitului de atunci al Ardealului, numit tot Varlaam; în 1738 un proces înaintea unui „sobor preoțesc”, altul în 1745, ambele în părțile Făgărașului etc.

Prețul cărții

Uneori, câte un exemplar din Cazanie făcea câte un drum lung prin toate ținuturile locuite de români, fiind o adevărată „carte călătoare”. Pentru a ajunge în stăpânirea ei, credincioșii făceau jertfe materiale vrednice de luare aminte. Așa de pildă, credincioșii din satul Muntele Someșului Cald, la îndemnul preotului lor Ursan, au cumpărat un exemplar din Cazanie cu zece oi și opt miei.

În alte părți se vindea cu 18-20 florini și chiar mai mult. În același secol Noul Testament de la Alba Iulia se vindea cu 9-25 de florini, iar Biblia de la București cu aproximativ 25 de florini. Pentru a aprecia aceste prețuri, se poate observa că, potrivit hotărârilor Dietei Transilvaniei, din 1642, o pereche de boi costa între 12 și 30 de florini, un miel între 0,30 și 0,42 de florini, un cot de stofă englezească între 2,50 și 4,25 de florini, iar ziua de muncă a unui zidar sau tâmplar se plătea cu 0,42 de florini și masă.

Retipăriri

Prețuirea de care se bucura Cazania lui Varlaam reiese și din aceea că a fost retipărită cu adaosuri sau cu omisiuni în mai multe rânduri, fie sub titlul slav de Cazanie, fie sub cel grecesc de Chiriacodromion (Alba Iulia 1699, București, 1732, 1768, 1858, Râmnic, 1748, 1781, 1792; Buzău, 1834, Sibiu, 1855, etc.; unele dintre acestea, dar și alte tipărituri, reproduc din podoabele Cazaniei din 1643). Se cunosc numeroase copii în manuscris făcute în Transilvania, fie după ediția de la 1643, fie după manuscrisele care circulau înainte de tipărire.

A se vedea și

• Primele scrieri în română
• Începuturile activității tipografice românești

Surse

• Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.