{{Sfinti|nume= Sf. Fotie cel Mare|Imagine= [[ImageImagine:Photios the Great.jpg|rightthumb|300px]]|nastere= Prima jumătate a sec. IX,<br>[[Constantinopol]]|frameadormire= [[6 februarie]] 893, Mănăstirea Bordi, în Armenia|Sflocalizare= [[Imagine:Flag_of_the_Byzantine_Empire. Fotie cel Marepng|24 px]] [[Constantinopol]],<br>[[Imperiul Bizantin]]|recunoastere= pan-ortodoxă|etnie= grec|tip= [[cuvios]]<br>[[ierarh]]|canonizare= dată necunoscută|calendar= [[6 februarie]]|biserici= |site=|}}Cel întru sfinţi sfinți părintele nostru '''Fotie cel Mare''' (''Fotios''/''Photios'' în greacă Φωτιoς sau ''Fotius''/''Photius'' în stil latinizant), [[Patriarh]] al [[Constantinopol]]ului (între 858-867 şi și 877-886) este considerat ca unul dintre cei mai mari ierarhi constantinopolitani. [[Prăznuire|Pomenirea]] sa se face pe [[6 februarie]].

Sfântul Fotie a fost condamnat la [[Sinodul tâlhăresc din 869-870]], dar al [[Sinodul VIII Ecumenic|IV-lea Sinod de la Constantinopol]] a stabilit reaşezarea reașezarea sa pe tronul patriarhal. Deşi Deși a fost acuzat că a provocat „[[Filioque#”Schisma” lui Fotie|”Schisma fotiană”Schisma fotiană]]”, a fost recunoscut ca un mare făcător de pace al acelei perioade. S-a împăcat cu patriarhul [[Ignatie de Constantinopol|Ignatie]] (cel care dealtfel l-a recomandat ca succesor la moartea sa, în 877).

==Viaţa==Părinţii lui Fotie erau creştini evlavioşi şi bogaţi. Tatăl său era funcţionar la Curtea imperială, cu rangul de „Paznic al Împăratului şi al Palatului”. Era o familie iconodulă, care venera [[icoană|icoanele]], dar cum împăratul în funcţie era [[iconoclasm{{Citat|iconoclast]], împotriva folosirii icoanelor în Biserică, aceştia au fost exilaţi pe vremea când Fotie avea doar 7 ani, averea le-a fost confiscată, iar ei au fost în cele din urmă [[mucenic|martirizaţi]]. Fotie vorbeşte despre patriarhul [[Tarasie de Constantinopol|Tarasie]] ca despre „unchiul său după tată”<ref>[http://www.photius.com/photios/photios15.html The Life of Patriarch Photios] de D. S. White</ref>. Era înrudit şi cu cu Patriarhul [[Ioan personalitatea dominantă a secolului al VIIIX-lea , unul dintre cei mai de Constantinopol|Ioan seamă oameni ai Bisericii și al VII-lea Grămăticul]]renașterii științifice și culturale. Era cunoscut ca o persoană înclinată spre o viaţă de linişte şi rugăciune şi spre [[monahism]]El era poate cel mai erudit om al timpului (și) spiritul cel mai strălucit al capitalei. Scriitorii bizantini amintesc că împăratul Leon al VI-lea l-a numit odată, la mânie, pe Fotie „faţă de khazar”, dar nu se ştie dacă era doar o insultă sau o aluzie la originea lui etnică|Prof.Emilian Popescu}}

==Viața==Părinții lui Fotie erau creștini evlavioși și bogați. Tatăl său era funcționar la Curtea imperială, cu rangul de „Paznic al Împăratului și al Palatului”. Era o familie iconodulă, care venera [[icoană|icoanele]], dar cum împăratul în funcție era [[iconoclasm|iconoclast]], împotriva folosirii icoanelor în Biserică, aceștia au fost exilați pe vremea când Fotie avea doar 7 ani, averea le-a fost confiscată, iar ei au fost în cele din urmă [[mucenic|martirizați]]. Fotie vorbește despre patriarhul [[Tarasie de Constantinopol|Tarasie]] ca despre „unchiul său după tată”<ref>[http://www.photius.com/photios/photios15.html The Life of Patriarch Photios] de D. S. White</ref>. Era înrudit și cu cu Patriarhul [[Ioan al VII-lea de Constantinopol|Ioan al VII-lea Grămăticul]]. Era cunoscut ca o persoană înclinată spre o viață de liniște și rugăciune și spre [[monahism]]. Scriitorii bizantini amintesc că împăratul Leon al VI-lea l-a numit odată, la mânie, pe Fotie „față de khazar”, dar nu se știe dacă era doar o insultă sau o aluzie la originea lui etnică. Imediat ce şiși-a terminat propria educaţieeducație, Fotie a început să predea gramatica, retorica, [[teologie|teologia]] şi și filosofia. Calea spre viaţa viața publică i-a fost probabil deschisă (după una din surse) de căsătoria fratelui său Serghie cu Irina, una din surorile împărătesei [[Teodora a II-a]]. La moartea soţului soțului ei [[Teofil Iconoclastul|Teofil]] în 842, Teodora, o fermă [[iconodul]]ă, devenise regentă a imperiului. Fotie a devenit căpitan al gărzii şi și mai târziu prim secretar imperial (''prōtasēkrētis''). În anul 855, la vârsta de 35 de ani, Fotie era recunoscut pentru abilităţile abilitățile sale politice, astfel că a fost trimis ca ambasador la califul Persiei, la Bagdad, fiind însărcinat să negocieze sfârşitul sfârșitul persecutării creştinilor creștinilor pe teritoriile musulmane.

Disensiunile între Patriarhul Ignatie al Constantinopolului şi și Cezar Bardas (Vardas), unchiul tânărului împărat Mihail al II-lea, provocate de relaţia relația ilicită a lui Bardas cu fina lui şi și de alte practici morale problematice ale acestuia au dus la promovarea lui Fotie la rangul patriarhal. Ignatie a fost arestat şi și exilat în insula Terebynthia în 858, demisionând. Fotie, un [[laicat|mirean]], a fost hirotonit [[preot]] şi și mai apoi [[episcop]] în doar şase șase zile, apoi întronizat ca patriarh. A încercat să se împotrivească acestei numiri, dorindu-şi și o viaţă viață mai liniştităliniștită. Era poate cel mai mare erudit al vremii sale şi și era văzut ca fiind dincolo de orice suspiciune întrucât se opunea ferm partidei iconoclaste care provocase moartea părinţilor părinților săi.

La câteva luni după exilarea acestuia, câţiva câțiva dintre susţinătorii susținătorii lui Ignatie s-au reunit în Biserica Sfânta Irina din Constantinopol, plănuind restabilirea acestuia pe tronul patriarhal. Au făcut apel la papa [[Nicolae I al Romei|Nicolae I]], încercând să discrediteze numirea rivalului său Fotie. Scrisoarea a fost semnată de şase mitropoliţi şi șase mitropoliți și cincisprezece episcopi; câţiva câțiva [[monah]]i erau de asemenea de partea lui Ignatie şi și au făcut parte din delegaţia delegația care a călătorit până la Roma, deşi deși Ignatie demisionase de bunăvoie. Susţinătorii Susținătorii lui Ignatie au fost primiţi primiți de Papa Nicolae I care dorea să-şi și reafirme autoritatea asupra Bisericii din Răsărit. El reuşise reușise deja să-şi și subordoneze cu succes întreaga Biserică din Occident şi și dorea să obţină aceeaşi obțină aceeași autoritate şi și în Răsărit.

Fotie a întrunit un sinod în [[Biserica Sfinţilor Sfinților Apostoli (Constantinopol) |Biserica Sfinţilor Sfinților Apostoli]] în 859, pentru a pune capăt controverselor din jurul numirii sale. Acest sinod a ajuns la concluzia că Ignatie nu ajunsese pe tronul patriarhal în mod legal, nefiind ales de un [[sinod]], ci fusese numit de împărăteasa Teodora. Din nefericire, Cezar Bardas, dorind să se răzbune pe opozanţii opozanții lui, l-a trimis pe Ignatie în exil obligatoriu pe insula Mytilene şi și i-a persecutat pe unii dintre susţinătorii susținătorii acestuia, în ciuda protestelor ferme ale lui Fotie. Papa Nicolae I considera că numirea avea nevoie de consimţământul consimțământul Romei şi și a obiectat la faptul că Fotie, un mirean, ajunsese pe tronul patriarhal, deşi deși existau precedente în acest sens atât în Biserica occidentală cât şi și în cea răsăriteană. El a cerut totodată ca bizantinii să restituie Romei teritoriile Calabriei şi și Siciliei.

În anul 861, cu acordul lui Fotie, împăratul Mihail convoacă un sinod general în Biserica Sfinţilor Sfinților Apostoli, sinod care avea să fie cunoscut ca ''Sinodul I-II''. Papa a fost invitat şi şiși și-a trimis delegaţii delegații la sinod, cu instrucţiuni instrucțiuni să investigheze alegerea lui Fotie în raport cu [[drept canonic|canoanele]] şi și să ceară ca sudul Italiei şi și provincia Illyricum să fie atribuite Romei. Sinodul a ratificat hotărârile [[Sinodul VII Ecumenic|Sinodului al VII-lea Ecumenic]] care condamnau iconoclasmul. Fotie era recunoscut ca patriarh canonic şi și legal. Delegaţia Delegația occidentală a acceptat legalitatea numirii lui Fotie. Ignatie s-a prezentat înaintea sinodului şi și a fost depus.

Când delegaţii delegații s-au întors la Roma, iar Papa a descoperit că pretenţiile pretențiile sale teritoriale nu fuseseră luate în considerare, şiși-a excomunicat propriii delegaţi şi delegați și a întrunit la Roma în 863 un sinod în care l-a depus şi și excomunicat pe Fotie, declarând numirea sa necanonică, alegând să-l recunoască în continuare drept patriarh legitim pe Ignatie.

Conflictul între Roma şi și Constantinopol a ajuns la apogeu. Fotie nu apăra doar autonomia Bisericii răsăritene, ci şi și interese vitale ale Imperiului. Cu susţinerea susținerea integrală a împăratului Mihail al III-lea, el îi trimite papei o scrisoare cerându-i să-şi și retragă hotărârea cu privire la Fotie. În anul 867 s-a ţinut ținut un sinod la care au participat peste o mie de clerici. Sinodul l-a excomunicat pe Nicolae I, a condamnat pretenţiile pretențiile papei la primat în Biserică, intervenţiile intervențiile sale în Bulgaria, precum şi inovaţia și inovația adaosului [[Filioque]] la [[Crezul|Crez]]. Atât scrisorile lui Nicolae cât şi și cele ale lui Fotie au fost citite în sinod. Situaţia Situația a fost complicată o dată în plus de pretenţia pretenția papei de a avea autoritate asupra întregii Biserici, precum şi și de disputa înconjurând jurisdicţia jurisdicția asupra Bulgariei de curând convertite la creştinismcreștinism. Sinodul declară ilegală interferenţa interferența latinilor în problemele Bisericii răsăritene. Împăratul german Ludovic al II-lea a fost chemat să intervină pentru a-l depune pe papa Nicolae, însă moare în acelaşi același an.

În vremea aceea, în Răsărit erau doi împăraţiîmpărați, Mihail al II-lea şi și Vasile I. Mihail încearcă să îl omoare pe Vasile, dar acesta, aflând despre complot, îl ucide pe Mihail. Fotie refuză să accepte uciderea lui Mihail şi și nu îl lasă pe Vasile să ia [[Euharistia|Sfânta ÎmpărtăşanieÎmpărtășanie]] într-o zi de praznic. Furios, Vasile îl închide pe Fotie într-o mănăstire.

Această stare de fapt se schimbă odată cu asasinarea lui Cezar Bardas, protectorul lui Fotie şi și a împăratului Mihail în 867 de către coîmpăratul Vasile I Macedoneanul, care uzurpă tronul. Fotie este depus din treapta de patriarh, mai degrabă pentru că Vasile Macedoneanul dorea să se alieze cu papa şi și cu împăratul roman decât pentru că Fotie fusese protejatul lui Mihail şi și al lui Bardas. Fotie a fost înlăturat din tronul patriarhal şi și exilat (aproximativ în septembrie 867), iar Ignatie e reinstalat pe [[23 noiembrie]]. În timpul celui de-al doilea patriarhat al său, Ignatie a continuat în mare direcţiile direcțiile de acţiune acțiune urmate de Fotie. Acest lucru pare să fi îmbunătăţit relaţiile îmbunătățit relațiile dintre cei doi, iar în preajma anului 876 Fotie a fost rechemat la Constantinopol, fiindu-i încredinţată educaţia încredințată educația fiilor împăratului; el devine totodată sfetnic (consilier) al lui Ignatie, care avea să-l recomande drept succesor al său. La moartea acestuia în 877, Fotie, după împotrivirea de cuviinţă cuviință în asemenea situaţiisituații, este reaşezat reașezat pe tronul patriarhal.

Fotie obţine obține de această dată recunoaşterea recunoașterea formală a întregii lumi creştine creștine la un sinod întrunit la Constantinopol în noiembrie 879. Legaţii Legații papei [[Ioan VIII al Romei|Ioan al VIII-lea]] participă la sinod, recunoscându-l pe Fotie drept patriarh, o concesie pentru care papa a fost foarte aspru criticat în Occident. Patriarhul a rămas ferm pe poziţii poziții cu privire la principalele puncte de dispută între răsăriteni şi și occidentali, anume asupra necesităţii necesității de acere iertare papei, de a ceda acestuia jurisdicţia jurisdicția asupra Bulgariei, precum şi și în problema introducerii lui „Filioque” în Crez. În cele din urmă, Fotie refuză să ceară iertare sau să accepte „Filioque”, legaţii legații papali mulţumindumulțumindu-se doar cu cedarea în favoarea Romei a jurisdicţiei jurisdicției asupra Bulgariei. Dar şi și această din urmă concesie a rămas doar nominală, întrucât revenirea Bulgariei la [[ritul bizantin]] în 870 o transformă într-o Biserică [[autonomie|autonomă]]. Fără acordul ţarului țarului Boris I al Bulgariei, papalitatea nu avea să-şi și poată pune în aplicare pretenţiile jurisdicţionale pretențiile jurisdicționale asupra acestui teritoriu.  În timpul altercațiilor între Vasile I și moștenitorul acestuia, Leon al VI-lea, Fotie ia partea împăratului în funcție, astfel că la moartea lui Vasile, când Leon devine împărat principal (''Augustus''), acesta îl depune pe Fotie și îl exilează, deși patriarhul îi fusese profesor. Fotie a fost trimis în exil la mănăstirea Bordi, în Armenia. Despre ultima perioadă a vieții lui Fotie nu se știe nimic. Nu s-a păstrat nici o scrisoare a sa din această perioadă. Data precisă a trecerii sale la Domnul nu este cunoscută, dar în general este acceptată data de [[6 februarie]] 893.

În timpul altercaţiilor între Vasile I şi moştenitorul acestuia, Leon al VI-lea, Fotie ia partea împăratului în funcţie, astfel că la moartea lui Vasile, când Leon devine împărat principal (''Augustus''), acesta îl depune pe Fotie şi îl exilează, deşi patriarhul îi fusese profesor. Fotie a fost trimis unul dintre principalii apărători ai poziției răsăritene în exil disputele cu papa de la mănăstirea Bordi, în ArmeniaRoma. Despre ultima perioadă a vieţii lui Fotie nu se ştie nimic. Nu s-a păstrat nici o scrisoare a Viața sa din această perioadăvirtuoasă și talentul, ba chiar geniul său, precum și vastele sale capacități intelectuale au fost universal recunoscute. Data precisă Chiar papa Nicolae I îl considera a trecerii sale la Domnul nu este cunoscută, dar în general este acceptată data de [[6 februarie]] 893fi un om cu „mari virtuți și cunoștințe universale”.

Fotie a fost unul dintre principalii apărători ai poziţiei răsăritene == Influență în legislație ==:''A se vedea și secțiunea [[Codificarea dreptului roman#Vasile I (872-886)|Vasile I]] din articolul [[Codificarea dreptului roman]]''{{Citat|Statul constă în disputele cu papa de părți și membri, la Romafel ca un individ. Viaţa sa virtuoasă şi talentulCele mai importante și necesare părți sunt Împăratul și Patriarhul. Prin urmare, ba chiar geniul săuunanimitatea în toate și armonia (συμφωνια) între Imperiu și Preoție (constituie) pacea și prosperitatea spirituală și trupească a cetățenilor.|Sf. Fotie cel Mare<ref>[[Codificarea_dreptului_roman#Epanagoga și simfonia bizantină|Epanagoga]], precum şi vastele sale capacităţi intelectuale au fost universal recunoscute. Chiar papa Nicolae Titulus III, 8</ref>}}Fotie a influențat legislația lui Vasile I îl considera Macedoneneanul, susținând ideea de conlucrare a fi un om cu „mari virtuţi şi cunoştinţe universale”statului și a Bisericii în armonie (ἐν συμφωνίᾳ) pentru binele umanității. Astfel, rolul celor două puteri se manifestă în paralel: Împăratul este responsabil de binele material al oamenilor, Patriarhul de grija spirituală.

:Următor al căilor [[Apostoli]]lor şi și învățător al lumii, Sfinte Fotie, roagă-L pe [[Iisus Hristos|Domnul]] tuturor să dăruiască pace lumii și sufletelor noastre mare milă!

titlu=[[Listă a patriarhilor de ConstantinopolConstantinopolului|Patriarh al Constantinopolului]]|

titlu=[[Listă a patriarhilor de ConstantinopolConstantinopolului|Patriarh al Constantinopolului]]|

după=[[Ştefan Ștefan I de Constantinopolal Constantinopolului|Ştefan Ștefan I]]}}

<references />

*ro: [http://www.sfantuldaniilsihastrul.ro/index.php/viei-de-sfini/127-viaa-sfantului-mrturisitor-fotie-cel-mare-patriarhul-constantinopolului-cel-intocmai-cu-apostolii.html Viaţa Viața Sf. Fotie cel Mare] *ro: Asteros GEROSTERGIOS, ''[http://www.sophia.ro/Sfantul-Fotie-cel-Mare-de-Asterios-Gerostergios-autor-ro-202.htm Sf. Fotie cel Mare]'', Sophia, BucureştiBucurești, 2005.

[[Categorie:EpiscopiSfinți]][[Categorie:Sfinți Părinți]][[Categorie:Sfinți bizantini]][[Categorie:Mărturisitori]]