2.277 de modificări
Modificări
Adăugare detalii despre desfășurare (E. Popescu)
== Controversa ==
{{Main|Iconoclasm}}
Disputele teologice privitoare la Persoana lui [[Iisus Hristos]] nu s-au încheiat cu [[Sinodul VI Ecumenic]] din anul 681, ci au continuat în secolele VIII şi IX. De această dată controversele au luat proporţii în jurul subiectului reprezentării iconice a lui Hristos, în primul rând, şi a [[Maica Domnului|Maicii Domnului]] şi [[sfinţi]]lor în plan secund.
Criza iconoclastă a început în timpul împăratului [[Leon al III -lea Isaurul]] (717-741), şi a continuat sub domnia fiului său, [[Constantin al V Copronimul-lea]] (741-775).
În anul 726, Leon al III-lea, profitând de popularitatea sa de războinic viteaz <ref>Era considerat un salvator al Constatinopolului, pe care l-a eliberat de sub un lung asediu al arabilor (august 717- august 718).</ref> , a publicat un edict împotriva sfintelor imagini (sub influenţa episcopilor [[Constantin de Nacolia]] şi [[Toma de Claudiopolis]]). În virtutea acestui edict, este distrusă reprezentarea lui Hristos de la Halki (la Constantinopol), ceea ce o provocat o răzmeriţă populară înecată imediat în sânge <ref> Unii istorici (Marie-France Auzépy) consideră că nu sunt dovezi clare pentru această istorie, deoarece scrisorile patriarhului [[Gherman al Constantinopolului|Gherman]] nu vorbesc de vreo reprezentare a lui Hristos, ci doar de icoane ale Sfinţilor [[Apostoli]] şi reprezentări ale [[Cruce|Sfintei Cruci]]. Astfel, [[icoană|icoana]] lui Hristos ar fi fost de fapt aşezată la Halki de către împărăteasa Irina (797-802), şi distrusă mult mai târziu, sub împăratul iconoclast [[Leon V Armeanul]] (813-820).</ref>
Un edict mult mai radical şi mai agresiv este promulgat de Leon Isaurul în ianuarie 730. Acest edict prevedea nu doar distrugerea sfintelor icoane, ci şi a sfintelor [[moaşte]]. Politicii imperiale i se opun însă nu doar [[monah|călugăr]]i cu autoritate teologică şi duhovnicească din Imperiu - precum sfântul [[Ioan Damaschin]] -, ci şi papa [[Grigorie al III-lea al Romei|Grigorie al III-lea]] de la Roma. Drept represalii, împăratul Leon al III-lea confiscă toate bunurile pontificale din Sicilia şi Calabria, pe atunci încă teritorii bizantine.
#cea dintâi începe în anul 726 d.Hr, când împăratul Leon al III-lea și-a început ofensiva împotriva icoanelor și durează până în anul 780 d'Hr., când binecredincioasa împărăteasă [[Irina Împărăteasa|Irina]] a pus capăt atacurilor iconoclaste.
#cea de a doua perioadă începe în anul 815 și ia sfârșit în anul 843 d.Hr., când binecredincioasa împărăteasă [[Teodora (împărăteasa)Împărăteasa|Teodora]] a pus capăt definitiv ofensivei iconoclaste.
[[Iconoclasm|Iconoclaștii]] erau susținuți atât din interiorul, cât și din afara Bisericii. Din afara Bisericii, o anumită influență par a fi avut ideile [[iudaism|iudaice]] și ale [[islam|musulmanilor]] despre reprezentarea lui Dumnezeu. Astfel, este important să amintim că, imediat înainte de prima răbufnire iconoclastă, califul musulman Yezid poruncise îndepărtarea tuturor icoanelor de pe teritoriile stăpânite de el. Înăuntrul Bisericii existase dintotdeauna o perspectivă mai "puritană" care considera orice reprezentare ca sursă latentă de idolatrie. Iconoclaștii "nu au reușit să înțeleagă pe deplin sensul Întrupării" atunci când au refuzat icoanele. Căzând în [[dualism]], ei considerau că întreaga materie era un lucru josnic, considerând că ceea ce este spiritual trebuie să fie nematerial; astfel, ei își doreau o religie eliberată de orice contact cu materia. Dar o astfel de perspectivă se îndepărtează de la înțelesul profund al Întrupării, întrucât nu lasă loc umanității lui Hristos sau pentru faptul că El avea un trup; această eroare îi lega implicit de celelalte controverse cu privire la Persoana lui Hristos, abordate la precedentele [[Sinoade Ecumenice]]. Iconoclaștii uitau că atât trupul, cât și [[suflet]]ul au nevoie de [[mântuire]] și de [[îndumnezeire]].
Poziția [[iconodul]]ă a avut câștig de cauză, în cele din urmă, în mod paradoxal prin intermediul operei Sfântului [[Ioan Damaschin]] (759676-826749), care trăia într-o zonă controlată de musulmani. El răspundea la acuzațiile iconoclaștilor astfel:
:''Cu privire la învinovățirea de idolatrie: icoanele nu sunt idoli, ci simboluri, astfel că, atunci când cineva venerează o icoană, nu se face vinovat de idolatrie. El nu se adoră simbolul, ci doar îl venerează. O astfel de închinare nu e adresată lemnului sau culorii sau pietrei, ci persoanei zugrăvite. Astfel, este arătată o oarecare cinstire lucrurilor materiale, dar adorare Îi datorăm doar lui Dumnezeu''.
:''Noi nu facem ascultare față de natura lemnului, ci aducem cinstire și închinare Aceluia Care a fost răstignit pe Cruce... Atunci când cele două lemne se împreunează în chipul Crucii, cinstesc chipul acestora din cauza lui Hristos care a fost răstignit pe Cruce; dar dacă cele două lemne sunt separate, le arunc pe foc și le ard'''. '''—Sf. Ioan Damaschin'''
== Desfășurarea ==
=== Context istoric ===
:''A se vedea secțiunea [[Iconoclasm#Prima perioadă iconoclastă (726-787)|Prima perioadă iconoclastă]] din articolul [[Iconoclasm]].''
=== Introducere ===
Succesorul lui Leon al IV-lea, fostul împărat iconoclast, a fost fiul său Constantin al VI-lea (780-797), minor de 10 ani și care va domni multă vreme sub regența mamei sale [[Irina Împărăteasa|Sfânta Irina]]. Rămasă regentă, Irina pregătește cu răbdare și abilitate restabilirea cultului icoanelor. O schimbare bruscă în problema icoanelor ar fi fost periculoasă, deoarece cei mai mulți funcționari de stat și din Biserică erau iconoclaști, fie din convingere, fie din oportunism.
Planurile Irinei devin evidente pentru guvern în 784, când ea reușește să înlăture din scaunul patriarhal pe Paul, ales sub Leon al IV-lea, și pune pe [[Tarasie al Constantinopolului|Tarasie]], un laic, secretarul împărătesei, om cultivat, și cu o bună formație teologică, dar și cu simț politic. La [[25 decembrie]] 784, Tarasie este instalat patriarh și încep pregătirile pentru un nou sinod ecumenic.
=== Prima încercare ===
Astfel, la [[31 iulie]] 786, sinodul se deschide în Biserica Sf. Apostoli din [[Constantinopol]], dar își suspendă repede lucrările din cauza opoziției armatei, credincioase memoriei defuncților împărați iconoclaști. Conform unui cronicar bisericesc<ref>[[Emilian Popescu]], ''Curs de Bizantinologie'', Facultatea de Teologie a Universității București.</ref>:
:''Episcopii ședeau solemni pe scaunele lor; pe tronul imperial Irina și fiul ei asistau la ședință: în amvon Platon, starețul mănăstirii Sacudion, unul din cei mai înverșunați apărători ai icoanelor ținea o cuvântare potrivită cu împrejurările, când, fără veste, cu armele în mâini soldații năvăliră în biserică, amenințând cu moartea pe episcopi. În zadar Irina, nu fără curaj, încerca să intervină și să potolească răscoala; eforturile ei fură neputincioase și nimeni nu ținea seama de autoritatea sa. Episcopii ortodocși fură izolați, îmbrânciți, împrăștiați, și văzând acestea, prelații din partida iconoclastă au trecut de partea armatei, au început să aplaude și să strige: „Am învins”, „Am învins”. Irina însăși scapă cu greutate din ghearele acestor lei”''
=== Locație și participanți ===
Sinodul al VII-lea ecumenic se deschide însă cu un an mai târziu, la [[24 septembrie]] 787, de data aceasta la Niceea, în Biserica Sfântă Sofia, după ce împărăteasa, simulând un atac arab în Orient, deplasează trupele iconoclaste din capitală și le înlocuiește cu altele iconofile din Thracia.
Participă circa 350 episcopi (după alții între 258-335 sau între 330-367) și un mare număr de [[monah]]i, între care starețul Platon de la Sacudion, unchiul Sfântului [[Teodor Studitul]]. Papa [[Adrian I al Romei|Adrian I]] este reprezentat prin preotul Petru și [[egumen]]ul Petru, iar celelalte patriarhate prin câte doi delegați. Împăratul Constantin și mama sa Irina nu sunt prezenți, ci reprezentați prin doi înalți demnitari, în calitate de observatori. Până la [[13 octombrie]] au loc 7 ședințe, iar ședința de închidere, a 8-a, are loc la Constantinopol în palatul Magnavra, împăratul și împărăteasa fiind de față și semnând hotărârile sinodului.
=== Primele 3 ședințe ===
În primele 3 ședințe s-au discutat mai cu seamă modalitățile de reprimare și reintegrare a episcopilor iconoclaști și după dezbateri aprinse s-a stabilit ca cei care se căiesc de comportarea lor anterioară pot fi reintegrați și chiar să participe la sinod.
În același timp s-a pătruns din ce în ce mai adânc în discuțarea temeiurilor pentru cinstirea icoanelor. S-a pornit de la o scrisoare a papei Adrian I, în care acesta pleda pentru recunoașterea cultului icoanelor, și de la afirmația făcută în ședința a II-a a sinodului, de către Patriarhul Tarasie:
:''Noi le acordăm o cinstire relativă, pentru că ele au fost făcute și în numele lui Hristos și al Maicii Sale, Pururi Fecioara ca și în numele Sfinților îngeri și al tuturor sfinților: dar noi dăm numai lui Dumnezeu adorarea și credința noastră.''
=== Ședințele 4 și 5 ===
În următoarele ședințe s-au adus în discuție texte din [[Biblia|Sf. Scriptură]], din [[Vechiul Testament|Vechiul]] și [[Noul Testament]] ([[Cartea Ieșirii|Exod.]] XXV, 17-22, [[Cartea Numerilor|Numeri]] VII, 88, 89, [[Proorocul Iezechiel|Ezechiel]] LXI, 15, 19, [[Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel|Evrei]] IX, 1-5 și altele) care justifică cinstirea icoanelor. Pe baza acestor texte patriarhul Tarasie a conchis:
:''Vechiul Testament a avut deja simboluri divine, de exemplu heruvimi, care proiectează umbră peste tronul grației: și noi trebuie să avem chipuri ale lui Hristos și ale sfinților, care păzesc (protejează) cu umbra lor tronul graniței noastre.''
Tarasie a adăugat și a fost completat de alții că heruvimii Vechiului Testament aveau chipuri de om și că după Sfânta Scriptură, îngerii apar oamenilor în chip constant cu această înfățișare. Dumnezeu n-a oprit icoanele, decât atunci când israeliții s-au îndreptat spre idolatrie. Dumnezu a apărut lui Iacob sub formă de om și s-a luptat cu el ([[Cartea Facerii|Geneză]], XXXII, 24). Sunt citate apoi mesaje din lucrările unor sfinți părinți ca [[Ioan Gură de Aur]], [[Grigorie de Nazianz]], [[Grigorie de Nyssa]], [[Chiril al Alexandriei]], din actele martirice din care reiese că icoanele cu semne din Sfânta Scriptură, din [[Viețile Sfinților]], la fel ca și [[moaște]]le lor au fost cinstite cu rezultate binefăcătoare pentru credincioși.
S-a reafirmat adeziunea la cele 6 sinoade ecumenice anterioare și s-au prezentat următoarele idei principale:
:''Hristos ne-a eliberat de idolatrie prin întrupare, moarte și învierea Sa... Mântuitorul, apostolii și profeții ne-au învățat că trebuie să cinstim și să lăudăm mai întâi pe Maica Domnului, care este deasupra tuturor puterilor cerești, apoi pe Sfinții îngeri, apostoli, profeți, martiri, sfinții doctori și toți sfinții, că putem recurge la mijlocirea lor pentru a ne face plăcuți lui Dumnezeu, dacă ducem o viață virtuoasă. Noi cinstim, de asemenea, chipul Sfintei și de viață făcătoarei cruci și moaștele sfinților după vechea tradiție a Bisericii ortodoxe și, în special, după tradiția Sfinților părinți, care au acceptat icoanele și au poruncit să fie așezate în biserici și în toate locurile. Aceste icoane sunt: cele ale lui Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, care s-a făcut om, apoi ale Stăpânei noastre, pururi Fecioara Maria și ale îngerilor imateriali, care s-au arătat drepților în formă omenească; la fel, icoanele sfinților apostoli, profeților, martirilor etc..., pentru ca aceste copii să ne amintească de original și să ne facă părtași la sfințenia lor.''
S-a făcut și analiza pasajelor din părinți sau alte lucrări, care, la prima vedere, ar da impresia că sunt împotriva icoanelor; ei s-au hotărât restabilirea peste tot a cultului icoanelor. S-a mai subliniat că iconoclaștii au fost influențați în convingerile lor de evrei, arabi, samariteni, și de alții; că au citat și interpretat greșit, trunchiat ori falsificat unele pasaje din Sfânta Scriptură și din părinți.
=== Ședinta 6 ===
În ședința a VI-a s-a făcut combaterea punct cu punct a Horosului din 754, și datorită acestui lucru avem azi păstrat textul acestui Horos iconoclast.
=== Ședința 7 ===
În ședința următoare, a VII-a, s-a citit Horos-ul Sinodului VII ecumenic, care cuprinde următoarele idei principale: Sinodul VII ecumenic nu vrea să rupă nici să adauge ceva la tradiția Bisericii, ci să păstreze intact tot ceea ce este ortodox, subliniind legătura cu cele 6 sinoade ecumenice. S-a repetat [[Crezul|Simbolul de credință niceo-constantinopolitan]], fără [[Filioque]], s-au pronunțat [[anatema|anateme]] împotriva lui [[Arie]], [[Macedonie I al Constantinopolului|Macedonie]] și a partizanilor lor, s-a recunoscut hotărârea [[Sinodul III Ecumenic|Sinodului III ecumenic]] de la Efes, că [[Fecioara Maria|Maria]] este Mama lui Dumnezeu; de asemenea, ceea ce s-a stabilit la [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodul al IV-lea ecumenic]] de la Chalcedon în privința celor două firi în Hristos.
S-au anatematizat falsele doctrine profesate de [[Origen]], [[Evagrie Ponticul|Evagrie]] și [[Didim cel Orb|Didim]] (fără să se spună ceva de [[Controversa celor Trei Capitole|cele trei capitole]]), s-au mărturisit împreună cu Sinodul al VI-lea ecumenic cele două voințe în Hristos și dorința de a păstra neștirbite tradițiile scrise și nescrise, neexceptând tradiția privitoare la icoane.
El se termină astfel:
:''Reprezentările crucii, ale icoanelor, fie că sunt pictate, sculptate sau din oricare material, trebuie puse pe vase, pe îmbrăcăminte, ziduri, case, drumuri; prin icoane noi înțelegem acelea ale lui Iisus Hristos, Mamei Sale Preacurată, ale sfinților îngeri și ale tuturor persoanelor sfinte... Cel care va privi icoanele se va gândi la cel care este reprezentat pe ele, se va strădui să-l imite, se va simți îndemnat să-i acorde cinstire, dar nu adorare care se cuvine numai lui Dumnezeu singur. Icoanei îi va da ca cinstire tămâie, aprinderea de lumânări, așa cum se face pentru Sfânta Cruce, pentru Sfânta Evanghelie și pentru vasele sfinte: acesta a fost piosul obicei al celor vechi, căci cinstirea arătată unei icoane revine celui care este reprezentat pe ea. Dacă cineva învață altfel sau condamnă ceea ce Biserica a consacrat, fie cărțile Sfintelor Evanghelii, fie chipul Crucii, fie o icoană, fie moaștele unui martir ori încearcă să distrugă tradițiile Bisericii ortodoxe, fie că folosește în scop profan vasele sfinte și mănăstirile, acela va fi, dacă este episcop sau cleric, depus din treaptă, iar dacă este monah sau laic, excomunicat.'
Toți membrii prezenți ai Sinodului au aprobat cu aclamații hotărârile luate, spunând că acesta este tradiția Bisericii și adresând anateme împotriva tuturor care nu cinstesc icoanele și le consideră idoli. S-a redactat apoi o scrisoare către Constantin și Irina, în care se arăta ce se petrecuse la Sinod, se explica ce se înțelege prin cinstire, adică adorarea lui Dumnezeu. O altă scrisoare explicativă este adresată bisericilor din Constantinopol.
=== Ultima ședință ===
A opta ședință și ultima s-a ținut la Constantinopol în prezența împăraților, în care s-a aprobat Horos-ul, și a fost semnat și de împărați.
== Decizia Sinodului ==
=== În privința icoanelor ===
[[Image:Icons restoration.jpg|right|frame|Restabilirea cultului Sfintelor Icoane]]
; Cu privire la învățătura despre [[icoană|icoane]]: Închinarea la icoane, a le avea în [[biserică|biserici]] și în case particulare este ceea ce Biserica ne învață. Ele sunt "cărți deschise care ne amintesc de Dumnezeu". Cei care nu au timp sau învățătură îndeajuns cât să studieze teologia trebuie doar să intre într-o biserică pentru a vedea înaintea lor desfășurându-se tainele religiei creștine.
:„''Icoana este o cântare de biruință și o revelație, o mărturie peste timp a biruinței sfinților și a înfrângerii diavolilor''” - Sf. Ioan Damaschin.
=== Alte canoane ===
Sinodul a mai dat și 22 de [[canon|canoane]] în vederea remediilor abaterilor întâmplate în timpul perioadei iconoclaste. Se interziceau conducătorilor laici, în primul rând împăraților, să se mai amestece în problemele religioase, care sunt de competența Bisericii. Neamestecul puterii laice în treburile interne, principiu susținut cu vehemență de călugării studiați, este cerut acum de Sinodul de la Niceea.
S-a mai hotărât ca moaștele Sfinților să fie așezate în toate bisericile, unde acestea lipseau. Mănăstirile care fuseseră transformate în cazărmi ori arsenale ori chiar desființate, erau restabilite și se prevedeau pedepse pentru cei care ar mai întreprinde ceva împotriva lor. Pe de altă parte, s-a hotărât respectarea principiului stabilit de Iustinian în legătură cu demixtarea mănăstirilor. S-au prevăzut, de asemenea, măsuri pentru ridicarea moralității clerului condamnându-le simonia.
Față de episcopii iconoclaști se manifestă o atitudine îngăduitoare, dacă se leapădă de erezie în fața patriarhului și Adunării. Dar acest lucru va provoca nemulțumirea călugărilor intransigenți, care contestau patriarhului Tarasie dreptul de a absolvi de vină pe iconoclaști și simoniaci.
==Pomenire==
== Surse ==
* [[:en:Seventh Ecumenical Council]], inspirat din ''The Orthodox Church'', de [[Kallistos (Ware) de Diokleia|Kallistos WARE]].
* [[Emilian Popescu]], ''Curs de Bizantinologie'', Facultatea de Teologie a Universității București.
* http://calendrier.egliseorthodoxe.com/sts/fetemobile/dimancheconcile7.html