Heraclie s-a născut în jurul anului 575, fiind fiul lui Heraclius cel Bătrân, exarhul Africii, un distins general din timpul împăratului [[Mauricius]]. Locul nașterii lui Heraclie nu este cunoscut.

În 626, avarii și slavii au asediat [[Constantinopol]]ul, profitând și de faptul că împăratul era departe, în Anatolia. Cu toate acestea, din cauza superiorității armelor bizantinilor și a curajului cu care și-au apărat cetatea, avarii și slavii au fost nevoiți să se retragă, acest fapt fiind considerat de către bizantini o minune DumnezeeascăDumnezeiască.

Una dintre urmările acestei importante victorii a lui Heraclie este redobândirea de către creștini a relicvei [[Crucea cea Adevărată|Sfintei Cruci]]. Cu paisprezece ani mai înainte, regele persan Chosroes al II-lea, cucerind [[Ierusalim]]ul, luase ca pradă de război și racla cu lemnul Sfintei Cruci. Heraclie a recuperat Crucea în urma războiului cu perșii și a depus-o în [[Biserica Sfântului Mormânt (Ierusalim)|Biserica Sfântului Mormânt]] din [[Ierusalim]], după ce Sfântul patriarh [[Zaharia al Ierusalimului|Zaharia]] al Ierusalimului a înălțat-o în văzul tuturor, la 14 septembrie 630. Toată creștinătatea (atât ortodocșii, cât și catolicii) sărbătorește de atunci, pe 14 septembrie, [[Înălțarea Sfintei Cruci]].

Heraclie a murit la [[Constantinopol]] pe [[11 februarie ]] 641, fiind urmat pe tron de către fiii săi Constantin al III-lea și Heraklonas. El a fost întemeietorul dinastiei Heracliene. == Salvarea Constantinopolului == Mai sus a fost menționat că salvarea Constantinopolului a fost considerată „o minune dumnezeiască”. Mai pe larg, în 622, [[5 aprilie]], luni după [[Sfintele Paști|Paști]], Heraclius părăsește capitala, după ce asistase la o [[slujbă]] solemnă. Ajuns în Asia Mică el strânge armata, pe care o instruiește într-o nouă tactică de luptă, punând accent pe cavalerie și arcași. Campania de luptă o începe abia în toamnă, când reușește să cucerească Armenia, repurtând o victorie strălucită asupra trupelor persane. Dar atitudinea amenințătoare a avarilor îl obligă pe împărat să revină la Constantinopol. El mărește tributul avarilor, garantându-l chiar cu ostateci din rudele apropiate. În martie 623 el reia ostilitățile împotriva perșilor, repurtând unele victorii, dar fără să le provoace o înfrângere decisivă. Anul 626 reprezintă punctul culminant al crizei, căci perșii se aliază cu avarii și amenință Constantinopolul din două părți. Trupele persane ajung chiar pe malul Bosforului și cantonează la Chalcedon, iar haganul avarilor apare sub zidurile capitalei cu o masă imensă de avari, slavi și gepizi, amenințând Constantinopolul atât pe mare cât și de pe uscat. Situația era disperată și orașul a putut fi salvat datorită îndemnurilor către populație ale patriarhului Serghie și mai ales [[rugăciune|rugăciunilor]] adresate cu deosebire [[Maica Domnului|Maicii Domnului]], protectoarea orașului, vitejiei trupelor imperiale, mai ales ale flotei, care a distrus flota avaro-slavă. Cu acest prilej, pare să fi fost alcătuit imnul Acatist al Maicii Domnului, de către Patriarhul Serghie, drept mulțumire „Apărătoare Doamnă”, după biruința împotriva păgânilor. == Dobrogea == Din păcate, pentru [[Dobrogea antică|Dobrogea]], pe care românii trebuie s-o aibă mereu în vedere când este tratată istoria Imperiului Bizantin, fiindcă aici s-a menținut cel mai mult pe teritoriul țării stăpânirea Imperiului, nu avem știri literare ori mărturii de altă natură privind această vreme. Cercetările arheologice, care singure ne-ar putea da indicații în lipsa altora, s-au făcut pe scară foarte redusă. În unele așezări antice, ca cele de la Tomis, Callatis și altele, efectuarea de săpături nu este nici posibilă din cauza suprapunerilor peste straturile bizantine a clădirilor moderne. La Histria, unde săpăturile sunt din acest punct de vedere ușor de efectuat, fiindcă cetatea nu a fost suprapusă de așezări moderne, au ieșit la iveală locuințe modeste, monete și obiecte de uz casnic de pe vremea lui Heraclius, dar acest oraș antic nu este un model pentru restul teritoriului dobrogean, fiindcă el a fost părăsit în cursul secolului al VII-lea din cauza unor condiții geomorfologice specifice și a presiunii tot mai intense a populațiilor barbare.