Sfântul și drept-credinciosul Împărat '''Iustinian I''' ''cel Mare'' (n. [[11 mai]] 483 – d. [[14 noiembrie]] 565) a condus [[Imperiul Roman de Răsărit]] de la [[1 august]] 527 și până la moartea sa, în noiembrie 565. Soția sa a fost Împărăteasa [[Teodora Împărăteasa|Teodora]]. În afara faptului că a fost unul din cei mai importanți conducători ai antichității târzii și o figură majoră în istoria imperiului bizantin, Iustinian a fost de asemenea și un apărător al [[Introducere în Creștinismul Ortodox|Ortodoxiei]] și un mare [[ctitor]] de biserici. În timpul domniei sale [[Imperiul Bizantin]] a câștigat glorie prin victorii militare în Persia, Africa și Italia, care au avut ca rezultat dezrădăcinarea [[păgânism]]ului printre popoarele germanice (vandalii din Africa și ostrogoții din Italia)<ref>De fapt în acea perioadă vandalii și ostrogoții se creștinaseră, dar căzuseră în [[Erezie|erezia]] [[Arianism|arianistă]], ca și vizigoții din Spania.</ref>. Iustinian este cunoscut și sub numele de „ultimul împărat roman”, fiind împăratul care a recucerit [[Roma]] din mâinile ostrogoților. [[Biserica Ortodoxă]] îl [[Praznic|prăznuiește]] pe Iustinian pe data de [[14 noiembrie]]<ref>Nota părintelui Macarie Simonopetritul în Sinaxarul dânsului: „Istoricul Evagrie Scolasticul (''Hist. ecclés.'' IV, 39, PG 86, 2781), binecunoscut pentru antipatia lui față de Iustinian, afirmă că, spre sfârșitul vieții, împăratul ar fi publicat un decret în favoarea aftartodochetismului, învățătura potrivit căreia, trupul lui Hristos fiind nestricăcios datorită unirii sale cu firea Sa dumnezeiască, Iisus ar fi suferit doar în aparență, în mod miraculos, din proprie voință. Am putea să ne mirăm totuși ca împăratul-teolog să fi căzut într-o formă de [[monofizism]] atât de grosier, având în vedere că toate scrierile publicate în numele său proclamă exact contrariul. Pare așadar mai plauzibil să credem că politica sa de reconciliere cu monofiziții i-a făcut pe dușmanii săi să îl acuze că ar fi căzut în erezie [cf. relatarea despre Sf [[Eutihie de Constantinopol]], [[6 aprilie|6 apr]].]. Această teză a aftartodochetismului împăratului, general acceptată în rândul istoricilor, a început de altfel să fie repusă în discuție, din perspectiva unor cercetări recente, cf. A. Grillmeier, ''Le Christ dans la tradition chrétienne'', t. II/2, "L’Église de Constantinople au VIe s.", Paris, 1993, 612-620. Doar dacă nu cumva împăratul ar fi publicat într-adevăr un asemenea decret pentru a-i atrage de partea sa pe armeni, care erau adepții lui Iulian din Halicarnas. Tocmai din pricina acestei reputații a lui Iustinian, unele sinaxare, între care cel al Sf. Nicodim, care îl pomenește pe 15, au înlocuit pomenirea acestuia cu cea a lui Iustin (518-527). Este pomenit și pe [[2 august]]. Cât despre Teodora, este dovedit faptul că arăta o mare simpatie față de Sever al Antiohiei, cel mai marcant dintre teologii monofiziți. Tocmai din acest motiv, atunci când împărăteasa i-a cerut Sf. [[Sava cel Sfințit|Sava]], aflat în misiune la Constantinopol, să se roage pentru ea, ca să poată avea un copil, acesta a refuzat. Dar nu putem totuși deduce din aceasta că ea ar fi împărtășit neapărat ideile monofiziților.” (traducere citat: Orthodoxwiki)</ref>.

==Viața==