2.642 de modificări
Modificări
m
Corectare diacritice
[[Imagine:Justinian.jpg|right|thumb|Sf. Iustinian, Împărat Roman, mozaic din din secolul al VI-lea]]
Sfântul și drept-credinciosul Împărat '''Iustinian I''' ''cel Mare'' (n. [[11 mai]] 483 – d. [[14 noiembrie]] 565) a condus [[Imperiul Roman de Răsărit]] de la [[1 august]] 527 și până la moartea sa, în noiembrie 565. Soția sa a fost Împărăteasa [[Teodora Împărăteasa|Teodora]]. În afara faptului că a fost unul din cei mai importanți conducători ai antichității târzii și o figură majoră în istoria imperiului bizantin, Iustinian a fost de asemenea și un apărător al [[Introducere în Creștinismul Ortodox|Ortodoxiei]] și un mare [[ctitor]] de biserici. În timpul domniei sale [[Imperiul Bizantin]] a câștigat glorie prin victorii militare în Persia, Africa și Italia, care au avut ca rezultat dezrădăcinarea [[păgânism]]ului printre popoarele germanice (vandalii din Africa și ostrogoții din Italia)<ref>De fapt în acea perioadă vandalii și ostrogoții se creștinaseră, dar căzuseră în [[Erezie|erezia]] [[Arianism|arianistă]], ca și vizigoții din Spania.</ref>. Iustinian este cunoscut și sub numele de „ultimul împărat roman”, fiind împăratul care a recucerit [[Roma]] din mâinile ostrogoților. [[Biserica Ortodoxă]] îl [[Praznic|prăznuiește]] pe Iustinian pe data de [[14 noiembrie]]<ref>Nota părintelui Macarie Simonopetritul în Sinaxarul dânsului: „Istoricul Evagrie Scolasticul (''Hist. ecclés.'' IV, 39, PG 86, 2781), binecunoscut pentru antipatia lui față de Iustinian, afirmă că, spre sfârșitul vieții, împăratul ar fi publicat un decret în favoarea aftartodochetismului, învățătura potrivit căreia, trupul lui Hristos fiind nestricăcios datorită unirii sale cu firea Sa dumnezeiască, Iisus ar fi suferit doar în aparență, în mod miraculos, din proprie voință. Am putea să ne mirăm totuși ca împăratul-teolog să fi căzut într-o formă de [[monofizism]] atât de grosier, având în vedere că toate scrierile publicate în numele său proclamă exact contrariul. Pare așadar mai plauzibil să credem că politica sa de reconciliere cu monofiziții i-a făcut pe dușmanii săi să îl acuze că ar fi căzut în erezie [cf. relatarea despre Sf [[Eutihie de Constantinopol]], [[6 aprilie|6 apr]].]. Această teză a aftartodochetismului împăratului, general acceptată în rândul istoricilor, a început de altfel să fie repusă în discuție, din perspectiva unor cercetări recente, cf. A. Grillmeier, ''Le Christ dans la tradition chrétienne'', t. II/2, "L’Église de Constantinople au VIe s.", Paris, 1993, 612-620. Doar dacă nu cumva împăratul ar fi publicat într-adevăr un asemenea decret pentru a-i atrage de partea sa pe armeni, care erau adepții lui Iulian din Halicarnas. Tocmai din pricina acestei reputații a lui Iustinian, unele sinaxare, între care cel al Sf. Nicodim, care îl pomenește pe 15, au înlocuit pomenirea acestuia cu cea a lui Iustin (518-527). Este pomenit și pe [[2 august]]. Cât despre Teodora, este dovedit faptul că arăta o mare simpatie față de Sever al Antiohiei, cel mai marcant dintre teologii monofiziți. Tocmai din acest motiv, atunci când împărăteasa i-a cerut Sf. [[Sava cel Sfințit|Sava]], aflat în misiune la Constantinopol, să se roage pentru ea, ca să poată avea un copil, acesta a refuzat. Dar nu putem totuși deduce din aceasta că ea ar fi împărtășit neapărat ideile monofiziților.” (traducere citat: Orthodoxwiki)</ref>.
{{Citat|Iustinian poseda toate calitățile unei mari personalități, iar unii învățați consideră că chiar dacă soarta nu i-ar fi hărăzit funcția de împărat, care i-a permis să realizeze atâtea lucruri, el s-ar fi distins în alte domenii și ar fi atins culmile cele mai înalte. (...) El poseda o putere de lucru puțin obișnuită. Iubea munca și era probabil cel mai muncitor om din Imperiu. Dormea puțin și lucra până noaptea târziu. Prin mâna lui treceau toate actele imperiale, pe care cel mai adesea le redacta singur. (...) Nu-și îngăduia nicio automulțumire (nepăsare). De temperament ascetic, el postea în păresimi 2 zile pe săptămână, fără să mănânce absolut nimic; în restul timpului se abținea de la vin, mulțumindu-se cu ierburi drese cu ulei și oțet. Iustinian era primitor mai ales cu oamenii simpli. (...) Iustinian era credincios, dovedind multă evlavie și își petrecea mult timp în rugăciune și meditație, înconjurat, cum spune Procopius, de preoți bătrâni și întorcând pe o parte și pe cealaltă cărți vechi.|Prof. [[Emilian Popescu]]}}
==Viața==
==Realizări legislative și militare==
:''A se vede și: [[Codificarea dreptului roman]]''[[Imagine:Byzantium550.png|leftright|thumb|300 px|Extinderea Imperiului Bizantin în 550, sub domnia lui Iustinian.]]Iustinian a reușit să obțină o influență durabilă pentru reformele sale juridice, în special însumarea tuturor legilor romane, ceva ce nu mai fusese făcut înainte. Iustinian l-a angajat pe chestorul Tribonian pentru această sarcină, și a emis primul proiect pentru ''Corpus Juris Civilis'' pe data de [[7 aprilie]] 529, în trei părți: ''Digeste'' (sau ''Pandectae''), ''Institutiones'' (sau ''Institutes''), și ''[[Codul lui Iustinian|Codex]]''–ul. ''Corpus'' reprezintă baza jurisprudenței latine (incluzând codul canonic bisericesc: "ecclesia vivit lege romana" - "Biserica trăiește sub lege romană"). El a asigurat supraviețuirea legii romane, care a trecut în vest în secolul al XII–lea, iar mai apoi și în Europa răsăriteană, inclusiv în Rusia. Aceasta a rămas influentă până în zilele noastre.
Din punct de vedere al campaniilor militare, Iustinian a avut în general succes; el a fost ultimul împărat bizantin care a avut control asupra Romei și a unor părți ale Occidentului. Ca și predecesorii săi romani și succesorii săi bizantini, Iustinian s-a angajat inițial în război împotriva Persiei sassanide. Totuși, ambițiile sale militare erau concentrate spre vestul Mediteranei, unde generalul său Belisarius a lansat un atac pentru a recuceri părți din teritoriile vechiului Imperiu roman. Belisarius a primit această sarcină ca recompensă pentru înfrângerea răscoalei ''Nika'' de la Constantinopol (532), din cauza cărora Iustinian a vrut să fugă din capitală, dar a rămas în oraș doar la sfatul Teodorei (după Procopie). În anul 533, Belisarius a recucerit Africa de nord din mâna vandalilor, iar apoi a înaintat spre Sicilia și Italia, recapturând Roma (536) și capitala ostrogotă de la Ravenna (540), în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de ''Războiul cu goții''.
[[Imagine:Hagia Sophia BW.jpg|right|thumb|Sfânta Sofia așa cum a fost proiectată inițial, fără minarete.]]
Împăratul a înălțat multe biserici. El a poruncit construirea a peste 90 de biserici pentru noii convertiți și a sprijinit cu generozitate construcția de biserici în cadrul Imperiului. Cele mai frumoase clădiri din acea vreme sunt considerate a fi mănăstirea de la [[Sinai]] și [[Sfânta Sofia (Constantinopol)|Biserica Sfânta Sofia]] din Constantinopol. Sub Sfântul Constantin cele mai multe biserici construite au fost dedicate [[Maica Domnului|Maicii Domnului]]. Având o vastă educație, Sfântul Iustinian s-a implicat asiduu în educația [[cler]]ului și a [[călugăr]]ilor, cerându-le să fie instruiți în retorică, filozofie și teologie. Nu a neglijat niciun prilej pentru asigurarea drepturilor Bisericii și a clerului, pentru protejarea și extinderea [[monahism]]ului: codurile sale de legi conțineau multe decrete privind donațiile, fundațiile, și administrarea proprietăților bisericești; alegerile și drepturile [[episcop]]ilor, [[preot|preoților]], și a [[stareț]]ilor; [[Monahism|viața monahală]], obligațiile rezidențiale ale clerului, efectuarea serviciilor divine, și jurisdicția episcopală.
Standardizarea Sfintei Liturghii de către Sfântul Iustinian a inclus [[Heruvicul]], iar tradiția îi atribuie două cântări frecvent utilizate în Biserică, [[Unule Născut]] și [[Lumină lină]].
:5. Episcopul Ioan al Efesului, spre deosebire de Evagrie, nu face nicio referire la ceea ce s-a aflat în Antiohia privind depunerea lui Anastasie.
:Pentru toate motivele de mai sus, putem doar să tragem concluzia că Iustinian nu a emis niciodată sau nu a planificat să emită un edict care să impună aftartodochetismul. Un astfel de act ar fi fost în antiteză cu toată lucrarea sa teologică anterioară, și este clar că nu ar fi ajutat scopului principal de unificare. În plus, o astfel de schimbare radicală la o vârstă atât de avansată, credem că este o gândire total nenaturală. În ceea ce privește depunerea celor doi Patriarhi menționați, credem că nu are nicio legătură cu un astfel de edict, deoarece nu există nicio bază din sursele contemporane pentru o astfel de concluzie. Noi suntem de părere că depunerea lor s-a datorat altor motive, probabil nesupunerea la ordinele împăratului. <sup>[http://www.orthodoxinfo.com/ibmgs/lives.html]</sup>
=== Grija față de viața monahală ===
Unele legi reglementau alegerea starețelor și stareților și dădeau norme de disciplină în mănăstiri.
Se poate spune că Iustinian a arătat o mare grijă pentru mănăstiri. În preambulul legilor sale privitoare la viața monahală, el își arată prețuirea pentru mănăstiri, pe care le socoate foarte utile societății, din cauza rugăciunilor, pe care le adresează lui Dumnezeu, pentru bunăstarea imperiului, cei care au îmbrăcat haina îngerească. Statul are, deci, interes să favorizeze dezvoltarea mănăstirilor, dar în același timp și dreptul să ceară ca monahii să respecte disciplina îngerească și îndeplinirea regulilor fixate.
Iustinian a pus accentul pe viața în comun (chinovitică), obligând pe toți călugării să trăiască în mănăstiri sub conducerea egumenului. El era împotriva acelor călugări rătăcitori, care-și câștigau existența cerșind și a limitat chiar numărul anahoreților ([[isihasm|isihaștilor]]).
A luat măsuri severe împotriva mănăstirilor mixte, de bărbați și femei, destul de numeroase din secolul al IV-lea. Din timpul lui Iustinian cunoaștem trei tipuri de mănăstiri: de bărbați, de femei și pentru penitenți, după modelul aceleia fondate de Theodora pentru fetele pocăite.
Iustinian a precizat granițele dintre legea laică (civilă) și cea monahală, mergând atât de departe, încât a adus corecturi și hotărârilor sinoadelor. Întreaga această legislație avea la bază obligația călugărilor de a rămâne fideli votului dat lui Dumnezeu. Cel care abandonează mănăstirea trebuie adus înapoi cu forța și dacă pleacă din nou, trimis în armată, fără să poată beneficia de bunurile și de situația sa juridică anterioară.
* [http://www.comeandseeicons.com/j/pdg12.htm Come and See Icons: Justinian]
* [http://www.earlychurch.org.uk/justinian.php earlychurch.org: Justinian I] (Very pro-Justinian and the Church.)
* [[Emilian Popescu]], ''Curs de Bizantinologie'', Facultatea de Teologie a Universității București.
== A se vedea și ==
* [[Codul lui Iustinian]]
* [[Codificarea dreptului roman]]
[[Categorie:Sfinți]]
[[Categorie:Sfinți bizantini]]
[[Categorie:Împărați romani]]
[[Categorie:Istoria Bisericii]]