{{În lucruOrtodoxiaînRomânia}}'''Dobrogea''' este o regiune situată între Dunărea de Jos și Marea Neagră, aflată majoritar pe teritoriul României (județele Tulcea și Constanța), dar incluzând și Cadrilaterul, aflat sub administrația statului bulgar (regiunile Dobrici și Silistra). Această regiune prezintă o importanță deosebită atât pentru creștinismul de pe teritoriile românești cât și pentru [[Biserica Ortodoxă|creștinismul universal]].

În afară de acești sfinți mucenici, numărul „martirilor cunoscuți din Tomis e însă mult mai mare—peste 60—după cum arată Sinaxarul Bisericii constantinopolitane”<ref name="Păcurariu" />. De asemenea, numeroși martiri au fost și în Durostorum din Cadrilaterul dobrogean: Frații [[Pasicrat și Valentin]], Veteranul [[Iuliu Veteranul din Durostor|Iuliu]], [[Isihie de la Durostor|Isihie]], și alții.

La [[Sinodul II Ecumenic]] din 381 participă și semnează [[Gherontie al Tomisului]], urmașul direct al lui Vetranion, apărând credința dreaptă împotriva [[Macedonianism|macedonianismului]]. După el, episcopul [[Teotim I al Tomisului|Teotim]] a făcut misionarism printre huni, ajutat de arhiepiscopul Constantinopolului, Sfântul [[Ioan Gură de Aur]]. După Teotim, îl cunoaștem pe episcopul [[Timotei I al Tomisului|Timotei]], prezent și semnatar la [[Sinodul III Ecumenic]] (431), condamnându-l pe [[Nestorie]]. Urmat de episcopul [[Ioan al Tomisului|Ioan]], el era descris ca „unul din cei mai buni telogi ai timpului” și unul din „cei mai aprigi adversari ai nestorianismului și eutihianismului [monofizismului]” (Marius Mercator). Apoi, episcopul [[Alexandru al Tomisului|Alexandru]] condamnă [[Monofizitism|monofizitismul]] în sinodul local din 449 și refuză să ia parte la „sinodul tâlhăresc” „[[Sinodul tâlhăresc de la Efes|sinodul tâlhăresc]]” care îl reabilita pe [[Eutihie]], semnând în schimb hotărârile [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodului IV Ecumenic]] (451). Episcopul [[Teotim al II-lea al Tomisului|Teotim II]] reafirmă hotărârile de la Sinodul al IV-lea când este consultat de împăratul [[Leon I]], răspunsul său constituind „o nouă dovadă că episcopii din Tomis nu s-au abătut niciodată de la adevărata credință ortodoxă”<ref name="Păcurariu" />.

Mai târziu prin 519, episcopul [[Paternus al Tomisului|Paternus]], care se consideră a fi fost [[mitropolit]], a participat la alegerea noului patriarh ecumenic Epifanie și pare să fi avut divergențe teologice cu călugării sciți care susțineau [[Theopashism|formula theopasită]]. Următorul episcop din Tomis cunoscut este [[Valentinian]] pe la mijlocul secolului VI despre care știm că cere explicații papei Vigilius pentru condamnarea [[Controversa celor Trei Capitole|„celor trei capitole”]]. În 550, papa Vigilius răspunde episcopului Valentinian, spunând că îl „invită să vină la Constantinopol spre a se convinge personal că n-a scris nimic împotriva celor patru Sinoade Ecumenice și că nu s-a abătut cu nimic de la dreapta credință.” Nu se știe de ce episcopul Valentinian nu a reușit să ajungă la [[Sinodul V Ecumenic]] (553), dar a fost menționat de două ori în timpul lucrărilor.

Din scrisorile de la acea vreme, se constată că ar fi existat mai multe episcopate în Dobrogea în secolul VI, inclusiv la Callatis și la Histria, deși nu se știe știu multe detalii despre episcopii de acolo. Conform listei „Notitia Episcopatuum”, publicată în 1891 de bizantologul Carl de Boor si mai târziu de Jean Darrouzès în 1981, în Dobrogea erau 14 scaune episcopale, posibil înființate în secolul VI:

* Noviodunum (Isacceacare este posibil Vicina)

Aceste episcopii se cred a fi fost înființate în urma legii date de împăratul [[Zenon ]] în jurul anului 480, prin care toate orașele cu gradul de polis primeau dreptul de a avea un episcop propriu. „În fruntea acestora se afla ierarhul de la Tomis ca «episcopus metropolitanus» adică mitropolit” <ref name="Păcurariu" />.

Amintiți în controverse teologice de la începutul secolului VI, se identifică după nume [[Leontie Bizantinul (Dobrogea)|Leonțiu]], [[Ioan Maxențiu din Dacia Pontică|Ioan Maxențiu]], și [[Petru diaconul]]. Ei scriu lucrări hristologice și antropologice împotriva nestorianismului, traducând și opere din greacă în latină la fel ca Dionisie cel Mic și Ioan Casian. Acești călugări sunt recunoscuți și pentru formula theopasită propusă de ei, care afirma că „Unul din Sfânta Treime a suferit în trup”. Această formulă, deși inițial disuptată, a fost aprobată definitiv în cadrul [[Sinodul V Ecumenic|Sinodului V Ecumenic]] (553). Drept urmare, călugării sciți au format un curent teologic important din secolul al VI-lea.

==SurseScrisoarea către Vasile cel Mare==*Mircea PăcurariuPrin anii 373-374, [[Vasile cel Mare]], [[arhiepiscop]]ul Cezareei din Capadocia, a trimis o scrisoare guvernatorului Sciției Mici, Iunius Soranus, tot un capadocian și probabil rudă cu el, rugându-l să-i trimită moaște de sfinți (scrisoarea 155 din colecția Migne, t. XXXII). Rugămintea i-a fost îndeplinită trimițându-i-se chiar moaștele Sfântului [[Sava de la Buzău]], ''Istoria însoțite de o lungă scrisoare intitulată „Scrisoare a Bisericii Ortodoxe Române'' Volumul 1lui Dumnezeu din Gothia către Biserica lui Dumnezeu din Capadocia și către toate Bisericile (comunitățile) locale ale Sfintei Biserici universale”, redactată în limba greacă, care, Editura Institutului Biblic de fapt, este actul martiric al Sfântului Sava. În scrisoare se arăta ca moaștele au fost aduse mai întâi «în Romania» (εις τήν ΄Ρωμανιαν) care ar fi Sciția Mică, în a cărei metropolă își avea reședința și guvernatorul Iunius Soranus. Probabil ele au stat la Tomis, iar de aici, „cu voia sfatului clerului (prezbiteriul)” au fost trimise în Capadocia. In acest caz, trimiterea lor s-a făcut prin osârdia episcopului de Misiune atunci al Tomisului care, după toate probabilitățile, era [[Bretanion al Tomisului|Vetranion]] sau Bretanio, atestat în mod sigur în [[scaun]] în anul 369. Mai mult, episcopul tomitan a alăturat și o scrisoare personală către Sfântul Vasile cel Mare. Unii cercetători au emis opinia că și scrisoarea Bisericii Ortodoxe Românedin Gothia este întocmită tot de episcopul Vetranion, care se poate să fi avut sub cârmuirea sa duhovnicească și pe credincioșii din ținuturile Buzăului, Bucureștiunde pătimise Sfântul Sava, 1991deci era îndreptățit să se ocupe de întocmirea actului martiric al unui sfânt din eparhia sa. ISBN 973 ==După invaziile slave== După invaziile menționate mai sus, următoarele secole în Dobrogea pot fi sumarizate astfel: * Secolele VII–X — [[Încreștinarea bulgarilor#Statul protobulgar (secolele VII-9130IX)|Noul stat bulgar]] își întinde stăpânirea și asupra Dobrogei, deși nu era o stăpânire completă (gurile Dunării, de pildă, au continuat să fie stăpânite de bizantini). Vechile orașe s-08au ruralizat -9Tomisul este amintit ca „sat” (χωρίον) de către patriarhul Nichifor al Constantinopolului.*ProfSecolele X–XII — Intră sub ocupație bizantină, posibil sub o mitropolie dependentă de Patriarhia de Constantinopol. Emilian PopescuÎn perioada asta sunt și invazii de pecenegi și alte popoare migratoare. Sfantul Apostol Filip misionar pe pamantul romanesc* Secolele XII–XIII — Devine parte din [[Dinastia Asăneștilor|imperiul vlaho-bulgar]]. Se înființează [[Mitropolia Vicinei]].* Secolul XIV — Ajunge sub stăpânirea lui Basarab I, domnul Țării Românești. Mircea cel Bătrân ocupă mai multe cetăți mai târziu. URL: https://www* Secolele XV–XIX — Dobrogea este pierdută în 1417, rămânând sub stăpânire otomană până în 1878.crestinortodoxÎn perioada aceasta, credincioșii din Dobrogea vor fi sub jurisdicția [[Mitropolia Dristrei|Mitropoliei din Dristra]].ro/sarbatori/sfantul-apostol-filip/sfantul-apostol-filip-misionar-pamantul-romanesc-70014* Secolul XIX — Situația Dobrogei după ce a fost realipită României poate fi văzută în articolul [[Arhiepiscopia Dunării de Jos#Situația în Dobrogea (1879)|arhiepiscopiei Dunărea de Jos]].html