2.642 de modificări
Modificări
m
Teodor Danalache Ioan Ianolide relatează arestarea lui Jimboiu<ref name="danalacheianolide" />:
Adăugare casetă
[[File:Gheorghe jimboiu.jpg|right|thumb|250px|Portretul lui Gheorghe Jimboiu la arestare.]] '''Gheorghe Jimboiu''' (n. 20 octombrie 1921, Vela, Dolj – d. 27 mai 1963, Aiud, regiunea Cluj) a fost un deținut politic torturat și martirizat în închisorile comuniste. A făcut parte din [[grupul misticilor]], și era considerat „cel mai strălucit elev al lui [[Valeriu Gafencu|Gafencu]]”<ref name="bordeianu" />.
{{Citat|Un an de zile am fost torturat de propria mea afirmație, cum că nu mai cred în Dumnezeu. Și asta până l-am întâlnit pe Jimboiu, acest om care trăia într-o stare de sfințenie – un înger cu chip de om, ce mă făcea să nu-l pot privi în ochi.|[[Dumitru Bordeianu]]<ref name="bordeianu">[[Dumitru Bordeianu]]. ''Mărturisiri din mlaștina disperării'', Ed. Scara, 2022.</ref>}}
{{SfințiiÎnchisorilor}}
== Viața ==
=== Tinerețea (1921-1941) ===
=== Arestarea din timpul lui Antonescu (1941-1944) ===
Ca student, Jimboiu se înscrie într-o [[Frățiile „Frăție de Cruce|Frăție de Cruce]] Cruce” pentru a se înrola în lupta anticomunistă. În 1941, Frățiile de Cruce sunt scoase în ilegalitate, iar Jimboiu este arestat. Fiind închis, mama sa va rămâne fără singurul ei sprijin trupesc și sufletesc.
Jimboiu este închis la Aiud unde intră în „grupul misticilor”:
După lovitura de stat de la 23 august 1944 când România va trece de partea aliaților, Gheorghe Jimboiu va fi eliberat.
{{Citat|Intrând la facultate, se impune cu autoritate atât printre colegi cât și printre profesori. Când lua cuvântul la seminarii era ascultat cu luare-aminte. Profesorul Victor Jinga și-l făcuse amic. Era apropiatul și altor profesori. Unul dintre ei studiase francmasoneria și l-a introdus în tainele ei. Marxismul îl descifrase singur, mai bine și mai cutezător decât profesorii care tindeau în perioada aceea spre compromisuri de conștiință.|Teodor DanalacheIoan Ianolide<ref name="danalacheianolide">Teodor Danalache. ''Gheorghe Jimboiu'', CrestinOrtodox.ro, 2012. URL: https://www.crestinortodox.ro/parinti/gheorghe-jimboiu-126099.html</ref>}}
=== Arestarea de către comuniști (1949) ===
{{Citat|Cea mai frumoasă figură de la Târgu-Ocna, după Valeriu, a fost Gheorghe [Jimboiu]. Simt că nu am date suficiente pentru a contura acest portret. Venea din Oltenia. Fiu al unei văduve cu mici posibilități materiale dar mare la suflet, care s-a chinuit toată viața ca să-și țină unicul copil în școli. Prima oară Gheorghe a intrat în pușcărie în 1941, apoi s-a eliberat și a revenit în 1949.|[[Ioan Ianolide]]<ref name="ianolide">Ioan Ianolide. ''Întoarcerea la Hristos: document pentru o lume nouă'', Editura Christiana, București, 2006. ISBN 973-8125-80-4.</ref>}}
{{Citat|În momentul arestării, mama lui era grav bolnavă de inimă, rămânând fără nici un sprijin. Era văduvă și el era singurul ei copil. După atâția ani, nu mai știa dacă era în viață sau a murit. Câte gânduri și spaime i-au frământat mintea și sufletul!|Aristide Lefa<ref name="lefa" />}}
:''În anii 1944-1949 Jimboiu conducea studențimea din Brașov. Se pregăteau de luptă contra comuniștilor. La primul val de arestări din 1948 a scăpat vigilenței Securității. Erau vremuri tulburi. Mulți tineri au luat atunci drumul munților, constituindu-se în grupuri de partizani. Viața în munți era grea. Țara era înfierbântată și gata să se răstoarne dar avea nevoie de ajutor din afară, care însă nu a venit. De multe ori eroismul românilor a fost zidul de apărare al Europei, când împotriva barbarilor, când împotriva turcilor și acum venise rândul rușilor. Eram însă sub ocupație rusească și fără sprijin militar. Nu era de conceput o acțiune contrarevoluționară. Fără a avea nici o ieșire, românii au fost arestați în valuri. Întemnițarea lor a anihilat orice rezistență în popor și astfel s-a putut construi socialismul.''
:''Atunci mi-am dat seama câtă curăție lăuntrică avea Jimboiu. Era unul din cei mai curați. De la el am aflat că după șase luni de stăruință, a primit darul Rugăciunii inimii. Se ruga întruna. Noaptea, dacă te trezeai, îl vedeai șezând, cu capul în piept: spunea rugăciunea. Era de o curăție rar întâlnită. Îmi spunea despre ceea ce simte la rugăciune. Mai apoi din cărțile pe care le-am citit, am înțeles că el a ajuns să trăiască stările de care vorbesc Sfinții Părinți.''
Acolo, tânărul Jimboiu îi va întâlni pe unii dintre cei mai de seamă rugători din temnițele comuniste, precum au fost Valeriu Gafencu și [[arhimandrit]]ul [[Gherasim Iscu]]. Deși nu avea nicio experiență mănăstirească, „cuviosul Gheorghe s-a arătat acelora care l-au cunoscut drept un adevărat duhovnic, în fața sa fiecare putând să-și deschidă sufletul cu multă ușurință”<ref name="danalache" >Teodor Danalache. ''Gheorghe Jimboiu'', CrestinOrtodox.ro, 2012. URL: https://www.crestinortodox.ro/parinti/gheorghe-jimboiu-126099.html</ref>.
{{Citat|Între noi s-a distins din primul moment. Rostea zilnic, pe lângă rugăciunile obișnuite, de cincizeci de ori Psalmul 50, dedicându-l de fiecare dată unui om sau unei cauze. Se ruga uneori în pat, alteori la plimbare, numai să fie liniștit. Era senin și evident desprins de cele lumești. Credea nelimitat. Izvorau din el curățenie și înțelepciune, bunătate și severitate, pace, dar și luptă, certitudine și neobosită căutare. Înseta după apele cele mai adânci ale vieții lăuntrice.|Ioan Ianolide<ref name="ianolide" />}}
După o perioadă petrecută în închisoarea Târgu Ocna, alături de cuviosul Valeriu Gafencu, tânărul Jimboiu este mutat, mai întâi, în închisoarea din Caransebeș, iar, mai apoi, în închisorile din Gherla și Aiud, unde va și rămâne până în ultima zi a vieții sale.
{{Citat|L-am cunoscut la Târgu-Ocna și, încă de la început, m-au impresionat seriozitatea și ținuta lui deosebită. Era destul de înalt, foarte slab, cu o față prelungă, cu ochii albaștri cenușii, care-i dezvăluiau toată curățenia sufletească. Avea cele mai deosebite mâini pe care le-am văzut la un om: nefiresc de subțiri, cu degete foarte lungi, mâini făcute anume pentru rugăciune sau pentru un mare pianist. Avea o minte sclipitoare și o stăpânire de sine care impunea. De multe ori, când aveam momente de frământări sufletești sau mă simțeam obosit, o discuție cu el mă refăcea și mă întărea sufletește. În cuvinte simple, reușea să redea esențialul problemelor pe care le discuta, având o putere de convingere ieșită din comun. În februarie 1953, când am fost trimis disciplinar la Gherla, m-am despărțit de el. Momentul a fost destul de greu, dar discuția cu el m-a întărit sufletește și am privit mai cu încredere viitorul. L-am reîntâlnit peste un an, în 1954 la Gherla, unde ajunsese și el. Ne-am bucurat mult. Lucram, pe atunci, la cabinetul medical și, profitând de o perioadă mai relaxată, i-am făcut un tratament susținut care l-a remontat pe moment. Boala era foarte avansată (ciroză hepatică) și, până la urmă, nu l-a iertat. În vara anului 1955, a fost trimis la Aiud împreună cu cei ce aveau peste zece ani condamnare. Acolo a murit.|Aristide Lefa<ref name="lefa">Aristide Lefa. ''Fericiți cei ce plâng'', Editura Eminescu, București, 1998, URL: https://fericiticeiprigoniti.net/gheorghe-jimboiu-avea-o-minte-sclipitoare-si-o-stapanire-de-sine-care-impunea/</ref>}}
== Gherla ==