2.259 de modificări
Modificări
Creare pagină aproape integral luată din cartea citată la surse
În 1669, '''Dositei''', [[mitropolit]]ul Cezareii Palestinei, a devenit [[patriarh]]ul [[Biserica Ortodoxă a Ierusalimului|Ierusalimului]]. Deși în vârstă de numai 28 de ani, a izbutit să apere și să ridice ca nimeni altul, nu numai prestigiul Patriarhiei de Ierusalim, ci al Ortodoxiei întregi. El reprezintă un moment de seamă în istoria legăturilor Patriarhiei Ierusalimului cu țările române.
== Context istoric ==
Aproape patru decenii, Dositei a fost îndrumătorul activității cultural-teologice în limba greacă și mai ales apărătorul însuflețit al Ortodoxiei în fața atacurilor catolice și protestante. A fost ridicat pe scaunul patriarhal într-o vreme de mari frământări, când asupra Patriarhiei apăsa datoria enormă de 100.000 de taleri, iar iezuitii își desfășurau nestingheriți activitatea în [[Țara Sfântă]].
Era firesc să înceapă lungi călătorii spre țările române, unde mai fusese în două rânduri, ca însoțitor al predecesorilor săi Paisie și Nectarie, călătorii care au durat ani de zile. S-ar putea spune, fără exagerare, că adevăratele reședințe ale lui Dositei erau în București și Iași, nicidecum în Ierusalim.
== Păstorirea ==
=== Deceniul 1670 ===
În 1670, era în București și apoi la Iași, unde a primit din partea prietenului său Gheorghe Duca Vodă închinarea mănăstirilor Cetățuia (ctitoria acestuia) și Hlincea de lângă Iași. Din daniile primite, a refăcut biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care a sfințit-o cu prilejul sinodului convocat la Ierusalim, în martie 1672, care a reluat discuția asupra ''Mărturisirii'' de credință atribuită lui [[Chiril Lucaris]] și a aprobat lucrarea lui Dositei intitulată ''Pavăza Ortodoxiei''.
În 1673 era din nou în Țara Românească și Moldova. [[Grigorie Ghica]] al Țării Românești a închinat acum Sfântului Mormânt mănăstirea Călui (jud. Olt), ctitoria Buzeștilor, și [[schit]]ul Ungurei (Buzău).
Uneltirile catolicilor - care oferiseră o sumă enormă de bani turcilor pentru cumpărarea Sfântului Mormânt - îl recheamă la Ierusalim, fiind nevoit să-l răscumpere cu banii strânși în țările române. În anii următori era în Moldova, când Antonie Vodă Ruset închina Patriarhiei mănăstirea Cașin, ctitoria lui Gheorghe Ștefan. Tot atunci, mitropolitul [[Dosoftei al Moldovei|Dosoftei]] îi închina mănăstirea sa de metanie, [[Mănăstirea Probota|Probota]], iar doamna Safta, văduva lui Gheorghe Ștefan, închina [[Mănăstirea Bistrița (Neamț)|Bistrița]], ctitoria lui Alexandru cel Bun, fără vreun drept ctitoricesc (peste câțiva ani, Dositei a renunțat la aceste două mănăstiri).
=== Deceniul 1680 ===
În 1680, patriarhul Dositei a pornit într-o nouă călătorie, care a durat câțiva ani, străbătând toată lumea ortodoxă din Țara Sfântă, Balcani, țările române, Rusia și Georgia. Urmărea nu numai strângerea de ajutoare materiale, ci și închegarea unor legături cu Rusia - aflată în continuă dezvoltare - în vederea eliberării popoarelor subjugate de turci.
În 1680-1682 a înființat o tipografie grecească la [[mănăstirea Cetățuia]] de lângă Iași, reședința sa din Moldova, în care au fost tipărite mai multe lucrări teologice polemiste. Tipografia era prima din Țara Românească, fapt confirmat, printre altele, de prefața [[Biblia de la București|Bibliei de la București]], semnată de el, deși autorul era învățatul Constantin Cantacuzino Stolnicul.
=== Deceniul 1690 ===
În 1693, a obținut de la Constantin Duca un hrisov de întărire a mănăstirilor închinate Sfântului Mormânt: Galata, Barnovschi, Bârnova, Sfântul Sava, Hlincea, Dealul Mare (lângă Iași), Dumbrăvița (lângă Focșani), Tazlău și Cașin. În Țara Românească i se mai închinase, în timpul lui Brâncoveanu, mănăstirea Sfântul Sava din București, refăcută acum.
În 1697-1698 este întâlnit din nou în Țara Românească. La [[hirotonie|hirotonia]] tânărului și nestatornicului mitropolit [[Atanasie Anghel]] al Transilvaniei, săvârșită la București, la 22 ianuarie 1698, l-a pus - împreună cu mitropolitul [[Teodosie al Țării Românești]] - să semneze acea mărturisire de credință în 22 de puncte, care avea rostul să-l întărească în dreapta credință, atrăgându-i atenția îndeosebi asupra învățăturilor atacate de calvini sau de catolici.
=== Ultimii ani ===
În 1701, patriarhul Dositei a trimis o scrisoare lui Atanasie, alta lui Ștefan Raț, promotor al uniației, mustrându-i pentru lepădarea lor de la dreapta credință, iar în 1702, a adresat împreună cu mitropolitul Teodosie o pastorală către credincioșii din Transilvania, înștiințându-i că au aruncat anatema asupra lui Atanasie și îndemnându-i să nu se abată de la credința ortodoxă.
=== Adormirea ===
Apărătorul neobosit al Ortodoxiei s-a stins din viață la Constantinopol, la 7 februarie 1707, în vârstă de 66 de ani, după o păstorire de 38 de ani ca patriarh, plină de lupte cu catolicii și cu protestanții, dar și cu autoritățile otomane pentru apărarea Sfântului Mormânt și a Ortodoxiei, în general.
{{start box}}
{{succesiune|
înainte=Nectarie|
titlu=[[Listă a patriarhilor Ierusalimului|Patriarh al Ierusalimului]]|
ani=1669-1707|
după=Hrisant}}
{{end box}}
==Surse==
* [[Mircea Păcurariu]], ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'' Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.
[[Categorie:Istoria Bisericii]]
[[Categorie:Ortodoxia în România]]
[[Categorie:Episcopi]]
[[Categorie:Patriarhi ai Ierusalimului]]
[[en:Dositheus II Notarius of Jerusalem]]
== Context istoric ==
Aproape patru decenii, Dositei a fost îndrumătorul activității cultural-teologice în limba greacă și mai ales apărătorul însuflețit al Ortodoxiei în fața atacurilor catolice și protestante. A fost ridicat pe scaunul patriarhal într-o vreme de mari frământări, când asupra Patriarhiei apăsa datoria enormă de 100.000 de taleri, iar iezuitii își desfășurau nestingheriți activitatea în [[Țara Sfântă]].
Era firesc să înceapă lungi călătorii spre țările române, unde mai fusese în două rânduri, ca însoțitor al predecesorilor săi Paisie și Nectarie, călătorii care au durat ani de zile. S-ar putea spune, fără exagerare, că adevăratele reședințe ale lui Dositei erau în București și Iași, nicidecum în Ierusalim.
== Păstorirea ==
=== Deceniul 1670 ===
În 1670, era în București și apoi la Iași, unde a primit din partea prietenului său Gheorghe Duca Vodă închinarea mănăstirilor Cetățuia (ctitoria acestuia) și Hlincea de lângă Iași. Din daniile primite, a refăcut biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care a sfințit-o cu prilejul sinodului convocat la Ierusalim, în martie 1672, care a reluat discuția asupra ''Mărturisirii'' de credință atribuită lui [[Chiril Lucaris]] și a aprobat lucrarea lui Dositei intitulată ''Pavăza Ortodoxiei''.
În 1673 era din nou în Țara Românească și Moldova. [[Grigorie Ghica]] al Țării Românești a închinat acum Sfântului Mormânt mănăstirea Călui (jud. Olt), ctitoria Buzeștilor, și [[schit]]ul Ungurei (Buzău).
Uneltirile catolicilor - care oferiseră o sumă enormă de bani turcilor pentru cumpărarea Sfântului Mormânt - îl recheamă la Ierusalim, fiind nevoit să-l răscumpere cu banii strânși în țările române. În anii următori era în Moldova, când Antonie Vodă Ruset închina Patriarhiei mănăstirea Cașin, ctitoria lui Gheorghe Ștefan. Tot atunci, mitropolitul [[Dosoftei al Moldovei|Dosoftei]] îi închina mănăstirea sa de metanie, [[Mănăstirea Probota|Probota]], iar doamna Safta, văduva lui Gheorghe Ștefan, închina [[Mănăstirea Bistrița (Neamț)|Bistrița]], ctitoria lui Alexandru cel Bun, fără vreun drept ctitoricesc (peste câțiva ani, Dositei a renunțat la aceste două mănăstiri).
=== Deceniul 1680 ===
În 1680, patriarhul Dositei a pornit într-o nouă călătorie, care a durat câțiva ani, străbătând toată lumea ortodoxă din Țara Sfântă, Balcani, țările române, Rusia și Georgia. Urmărea nu numai strângerea de ajutoare materiale, ci și închegarea unor legături cu Rusia - aflată în continuă dezvoltare - în vederea eliberării popoarelor subjugate de turci.
În 1680-1682 a înființat o tipografie grecească la [[mănăstirea Cetățuia]] de lângă Iași, reședința sa din Moldova, în care au fost tipărite mai multe lucrări teologice polemiste. Tipografia era prima din Țara Românească, fapt confirmat, printre altele, de prefața [[Biblia de la București|Bibliei de la București]], semnată de el, deși autorul era învățatul Constantin Cantacuzino Stolnicul.
=== Deceniul 1690 ===
În 1693, a obținut de la Constantin Duca un hrisov de întărire a mănăstirilor închinate Sfântului Mormânt: Galata, Barnovschi, Bârnova, Sfântul Sava, Hlincea, Dealul Mare (lângă Iași), Dumbrăvița (lângă Focșani), Tazlău și Cașin. În Țara Românească i se mai închinase, în timpul lui Brâncoveanu, mănăstirea Sfântul Sava din București, refăcută acum.
În 1697-1698 este întâlnit din nou în Țara Românească. La [[hirotonie|hirotonia]] tânărului și nestatornicului mitropolit [[Atanasie Anghel]] al Transilvaniei, săvârșită la București, la 22 ianuarie 1698, l-a pus - împreună cu mitropolitul [[Teodosie al Țării Românești]] - să semneze acea mărturisire de credință în 22 de puncte, care avea rostul să-l întărească în dreapta credință, atrăgându-i atenția îndeosebi asupra învățăturilor atacate de calvini sau de catolici.
=== Ultimii ani ===
În 1701, patriarhul Dositei a trimis o scrisoare lui Atanasie, alta lui Ștefan Raț, promotor al uniației, mustrându-i pentru lepădarea lor de la dreapta credință, iar în 1702, a adresat împreună cu mitropolitul Teodosie o pastorală către credincioșii din Transilvania, înștiințându-i că au aruncat anatema asupra lui Atanasie și îndemnându-i să nu se abată de la credința ortodoxă.
=== Adormirea ===
Apărătorul neobosit al Ortodoxiei s-a stins din viață la Constantinopol, la 7 februarie 1707, în vârstă de 66 de ani, după o păstorire de 38 de ani ca patriarh, plină de lupte cu catolicii și cu protestanții, dar și cu autoritățile otomane pentru apărarea Sfântului Mormânt și a Ortodoxiei, în general.
{{start box}}
{{succesiune|
înainte=Nectarie|
titlu=[[Listă a patriarhilor Ierusalimului|Patriarh al Ierusalimului]]|
ani=1669-1707|
după=Hrisant}}
{{end box}}
==Surse==
* [[Mircea Păcurariu]], ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'' Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.
[[Categorie:Istoria Bisericii]]
[[Categorie:Ortodoxia în România]]
[[Categorie:Episcopi]]
[[Categorie:Patriarhi ai Ierusalimului]]
[[en:Dositheus II Notarius of Jerusalem]]