În vârstă de numai 32 de ani, fără cărți și fără note, neavând ca sursă de inspirație decât comoara impresionantei sale memorii și neîncetatul său dialog cu Dumnezeu, el expune în această lucrare esența întregii doctrine spirituale a Părinților, ilustrată cu un mare număr de citate, însoțite de referințele lor exacte. În această lucrare, el ne învață cum să eliberăm inteligența, mintea (''nous'') de lanțul care o leagă de plăcerile simțurilor, pentru a-i permite să se înalțe, prin rugăciunea interioară (cunoscută și ca "Rugăciunea inimii" sau "Rugăciunea lui Iisus") <ref>Este vorba de rugăciunea "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul", rostită des, după învățătura Părinților filocalici </ref>, la "plăcerile" spirituale ale [[contemplaţiacontemplația|contemplației]] (''theoria''). În timpul acestei șederi pe insula pustie, Sfântul are de înfruntat violente atacuri ale [[diavol|demonilor]], care încercau sa îl alunge de acolo. Spre deosebire de atitudinea sa temătoare din tinerețe, când nu îndrăznea să doarmă cu ușa închisă, acum, când duhurile întunericului veneau să șoptească la fereastra lui, el nu își ridica privirea din carte decât pentru a râde de încercările lor neputincioase.

Cu ocazia unei noi șederi în [[Muntele Athos|Sfântul Munte]], Sfântul Macarie îi încredințează editarea traducerii operelor complete ale Sfântului [[Simeon Noul Teolog]]. În introducerea la această lucrare, care conține învățături atât de profunde despre contemplație, Sfântul Nicodim precizează că asemenea cărți nu sunt făcute doar pentru călugări, ci și pentru mireni, căci toți creștinii au fost chemați să trăiască desăvârșirea [[Evanghelie]]i. El redactează apoi ''Manualul Duhovnicului'' <ref>Această traducere poarta numele de Dionisie de Zagora, dar e foarte probabil ca Sfântul Nicodim să o fi revizuit în profunzime</ref>. El mai compune și o admirabilă ''Liturghie'' spre cinstirea Sfântului Simeon, a cărui prăznuire a instituit-o la [[12 octombrie]] și aduna într-o culegere unică, după cele opt [[glas]]uri și pentru fiecare zi a săptămânii, [[canon|canoanele]] închinate Maicii Domnului cântate la sfârșitul [[Vecernie]]i sau la [[Pavecerniţă]] în mănăstiri. În afara multor altor compoziții liturgice, el publică atunci două lucrări adaptate după renumite cărți spirituale din tradiția occidentală: ''Războiul nevăzut'' de Lorenzo Scuppoli (1589) <ref>Sfântul Nicodim se folosise de o ediție manuscrisă în limba italiană care se găsește și astăzi la [[Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul (Patmos, Grecia)|mănăstirea Sfântului Ioan Teologul]] din Patmos și care îi fusese împrumutată fără îndoială de Sfântul Macarie din Corint </ref> și ''Exerciții spirituale'' <ref> considerată Considerată a fi o adaptare a renumitului tratat al lui Ignatie de Loyola, fondatorul Ordinului călugăresc occidental al iezuiților, această lucrare este de fapt inspirată din ''Exercițiile spirituale'', precum și din alte opere ale autorului spiritual italian J.P. Pinamonti </ref>, care au cunoscut până în zilele noastre un succes nedezmințit. Departe de a fi simple traduceri, aceste lucrări au fost profund restructurate și adaptate de Sfântul isihast, care introduce în ele o învățătură fără cusur despre căință, asceză și Rugăciunea lui Iisus.

El redacta atunci un amplu comentariu despre Epistolele Sfântului Pavel, după Sfântul Teofilact al Bulgariei, precum si și comentariul Epistolelor Catolice [7]. Compunea totodată și un comentariu la cele nouă Ode scripturale, intitulat Grădina Harului și traducea comentariul la Psalmi scris de Eftimie Zigaben. La fel ca în toate celelalte opere ale sale, Sfântul Nicodim depășea cu mult sarcina unui simplu traducător. Plecând de la un comentator tradițional, el îl completa cu note din abundență, pline de mărturii ale celorlalți Părinți ai Bisericii despre nenumărate subiecte. Izvor nesecătuit, el edită și o selecție a Vieților Sfinților din vechime (Neon Eklogion) și Noul Martirologiu: culegere a vieților noilor Martiri, destinată să întărească credința creștinilor asupriți sub jugul otoman și datorită căreia mulți dintre cei care negau existența lui Dumnezeu s-au convertit și s-au adăugat la glorioasa armată a mucenicilor. Plin de grijă ca întotdeauna față de educația poporului lui Dumnezeu, el compune de asemenea un Manual al bunelor deprinderi creștine (Hristoitia), admirabil rezumat al învățăturilor morale ale Sfântului Ioan Gură de Aur.

Zilnic, toți cei care fuseseră răniți de păcat sau de apostazie (lepădarea de credință), neglijând să ceară ajutor de la episcopi și duhovnici, alergau spre ascetul din Kapsala pentru a găsi vindecare și mângâiere sufletului lor. Și nu numai călugări, ci și mireni veniți de departe, astfel încât Sfântul se plângea că nu putea să se mai dedice rugăciunii aşa cum și-o dorea și ar fi vrut să plece din nou într-un loc pustiu și necunoscut. Dar boala îl împiedică de la aceasta. În vârstă de numai 57 de ani, dar epuizat de asceză și de lucrările de editare - care ar putea umple o bibliotecă întreagă - el slăbi într-atât încât nici o sporire a hranei nu putea să îl vindece. Își părăsi atunci sihăstria de la Kapsala pentru a trăi o vreme în chilia prietenilor săi Skurtei, la Karyes (acolo sunt păstrate Moaştele sale, în biserica de curând ridicată în cinstea sa), apoi la unul din vecinii lor, călugăr iconograf. Atunci a redactat el, cu prețul a doi ani de muncă, Sinaxarul [8].[modificare] Mutarea la Domnul

Se întoarse apoi in în chilia sa de la Kapsala, unde redactă bogatul său Comentariu la canoanele sărbătorilor (Eortodromion) și cel al xxx (Noua Scară) ce se cântă dimineața la Utrenie. Termină această ultimă lucrare în care se regăsește întreaga sa știință teologică și seva sa spirituală, în timp ce era doborât de anemie, își pierduse dinții și devenise aproape surd (1808). Noi calomnii făcuseră ca Atanasie din Paros și alți trei Colivazi să fie condamnați pe nedrept de către Patriarhul Grigorie al V-lea al Constantinopolului. Sfântul Nicodim nu putu sa îi apere, dar se mulțumi să redacteze o Mărturie de credință.

==Ediţii Ediții în [[limba română]]==

* ''Grădina darurilor. Tâlcuire la Cântarea Maicii Domnului'', editura Sophia, București, an ???*''Apanthisma. Rugăciunile Sfinților Părinți'', editura Sophia, București<ref>''Apanthisma'' (i.e. „adunare de flori”) este o culegere de texte reunite de Sfântul Nicodim Aghioritul, tipărite la Tipografia Patriarhiei Constantinopolului, cu binecuvântarea Patriarhului ecumenic Neofit, în anul 1799; ultima tipărire în limba română a fost realizată în anul 1999, la Editura SOPHIA, de către Mănăstirea Petru Vodă. Sfântul Nicodim Aghioritul spune: „Dacă veţi aduce lui Dumnezeu sfințitele rugăciuni ce se cuprind în cartea aceasta, eu deplin vă adeveresc vouă că veţi câştiga în sufletele voastre credinţa necheltuită, nădejde tare, dragoste adevărata, iertare de păcate, scăpare de relele văzute şi nevăzute, dobândire de cereri, izbăvire de draci şi împărtăşirea şi unirea cu Dumnezeu şi cu îngerii. După Propovăduitorul cel de Aur al rugăciunii, numit cu numele darurilor, Ioan [Ioan Gură de Aur - n.n.]: „Cu Dumnezeu întru adevăr vorbim în vremea rugăciunii şi cu îngerii ne împreunăm”, pe scurt să zicem şi noi: din aceste dumnezeieşti rugăciuni vom dobândi grămadă de bunătăţi, mare de comori, furnicar de lucruri plăcute lui Dumnezeu, an ???mulţime de fapte bune, şirag de daruri şi roduri prea destule de folos duhovnicesc”. (Sfântul Nicodim Aghioritul - „Cuvântul despre rugăciune”).</ref>*Cuv. Efthimie Zigaben, Sf. Nicodim Aghioritul, ''Psaltirea în tâlcuirile Sfinților Părinți'', 2 volume, Egumenița, București, an ????*Sf. Nicodim Aghioritul, Neofit Kafsokalivitul, ''Deasa împărtășire cu Preacuratele lui Hristos Taine'', traducere de Arhim. Petroniu Tănase, Ed. Reîntregirea [Isvoare duhovnicești], Alba-iulia, an????Iulia

[[Categorie:SfinţiSfinți]][[Categorie:Sfinți greci]]

[[el:Άγιος Νικόδημος ο Αγιορείτης]]