14.992 de modificări
Modificări
m
→Viața
==Viața==
Tatăl său a murit de timpuriu, iar când băiatul avea 12 ani, mama sa l-a trimis la școală în orașul Ohrida. La 15 ani intră în [[Monahism|viața monahală]], fiind închinoviat la [[Mănăstirea din Ohrida]], unde rămâne timp de 5 ani, după care merge apoi la [[Muntele Athos]], la [[Mănăstirea Pantocrator (Muntele Athos)|mânăstirea Pantocrator]], unde devine [[schimonah]], cu numele ''Iosif''. Aici este foarte prețuit pentru viața sa aleasă, pentru darurile cu care fusese înzestrat (era vestit pentru darul vindecării), astfel că a fost hirotonit [[preot]] și pus [[duhovnic]], apoi egumen în [[Mânăstirea Sfântul Ştefan din Adrianopol]]. Apoi este ales [[egumen]] al [[Mănăstirea Cutlumuș (Muntele Athos)|mânăstirii Cutlumuș]] din Athos, din a cărei obște făceau parte mulți [[călugăr]]i români. După moartea mitropolitului Timișoarei, românii bănățeni s-au gândit la ''Cuviosul Iosif'', stabilit între timp în preajma [[Mănăstirea Vatopedi (Muntele Athos)|mânăstirii Vatopedi]], ca cel mai potrivit păstor al Bisericii locale. Astfel, în anul 1650, în luna iulie, deși era în vârstă de 82 de ani, Cuviosul Iosif este [[Hirotonie|hirotonit]] [[arhiereu]] și instalat Mitropolit al Timișoarei. Se spune că în ziua în care a sosit în Timișoara, credincioșii i-au adus un olog bolnav de mulți ani, pe care Sfântul l-a vindecat cu [[rugăciune]]a. Rămâne în [[scaun]]ul mitropolitan timp de trei ani, după care datorită vârstei înaintate, după ce a pus totul în bună rânduială prin înnoirea vieții duhovnicești și prin înțeleapta chivernisire a treburilor bisericești, se retrage la mânăstirea Partoș. Locul cârmuirii sale vlădicești, precum și al activității sale [[monah]]ale de început s-au legat de numele său pentru totdeauna, fiind numit „de la Partoș” și „Mitropolitul Timișoarei”, într-un cuvânt, patronul sau ocrotitorul [[Mitropolia Banatului|Mitropoliei Banatului]].
Mânăstirea Partoșului era cunoscută ca un important centru bisericesc, cu o școală pentru preoți și care număra nu numai călugări din Banat, ci și din Ţara Românească, ceea ce se constituie într-un argument pentru dovedirea legăturilor permanente care existau între cele două provincii românești. Viețuirea de aici a Sfântului, timp de 3 ani, a mărit importanța și rosturile așezământului, spre el îndreptându-se cu și mai mare zel, pasul credincioșilor. În acest loc, la Praznicul Adormirii Maicii Domnului din anul 1656, Sfântul Iosif, în vârstă de 88 de ani și-a încredințat sufletul Celei sub al cărei acoperământ s-au aflat mânăstirile unde a ucenicit și s-a desăvârșit Sfântul. Se spune că la moartea sa clopotele mânăstirii au început să bată singure.
==Proslăvirea==
[[Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române]], întrunit pe data de [[28 februarie]] 1950, a hotărât ca Mitropolitul Iosif cel Nou de la Partoș să fie trecut în rândul [[sfinți]]lor, cu data de [[prăznuire]] la [[15 septembrie]]. Proclamarea oficială a [[Proslăvire|canonizării ]] acestuia a avut loc la [[21 7 octombrie]] 19551956, în [[catedrala mitropolitană din Timișoara]].<ref>[https://mitropolia-banatului.ro/documente-deshumare-sf-iosif-de-la-partos/ ''Tomos pentru canonizarea solemnă a Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș''], Mitropolia-banatului.ro, accesat 4 decembrie 2023</ref>
Mormântul său din biserica mânăstirii Partoș a fost străjuit cu devotament timp de trei secole, până în ziua de [[7 octombrie]] 1956, când, după dreapta socotință, sfintele sale [[moaște]] au fost strămutate în catedrala mitropolitană din Timișoara.
Cu umilință și evlavie ne plecăm astăzi genunchii înaintea slavei Marelui Dumnezeu, Cel ce te-a mărit pe tine, Preasfinte Părintele nostru Iosife, și prinos de cinstire și de mulțumită îi aducem, pentru că ni te-a dăruit fierbinte rugător și puternic ocrotitor în ceruri. Că tu, ca un izbăvitor ai fost trimis, de sus, dreptmăritorilor creștini din părțile Banatului, la vreme de strâmtorare; și, ca un bun păstor și părinte, cu dragoste și cu înțelepciune, i-ai păstorit pe dânșii, chip de smerenie, de înfrânare și de curăție făcându-te tuturor, cu nevoințele tale pustnicești, cu postul, cu privegherea și cu rugăciunea. Pentru aceasta, încă mai-înainte de mutarea ta la veșnicele locașuri, te-ai învrednicit de darul cel mai presus de fire al minunilor; cununa biruinței s-a împletit ție în ceruri, și la cetele sfinților și ale drepților, celor ce, de la începutul veacului, au bineplăcut lui Dumnezeu, te-ai adăugat. Iar nouă, pe pământ, ai binevoit a ne lăsa cinstitele tale moaște, ca pe un izvor de daruri și tămăduiri celor ce aleargă la tine cu credință. Drept aceea, și noi acum, cu bucurie și cu dragoste te lăudăm pe tine, sfinte ierarhe, și cinstire de obște făcându-ți, cu evlavie sărutăm sfintele tale moaște și cu smerenie ne rugăm ție: ocrotește Biserica ta, țara aceasta și pe toți cei ce cu credință și cu dragoste cheamă într-ajutor numele tău cel sfânt. Şi ca unul ce stai înaintea feței Ziditorului tuturor, îndrăznire având către Dânsul, ajută-ne cu mijlocirile tale și roagă-L, părinte sfinte, milostiv să fie nouă, iertare de păcate să ne dăruiască și de toată reaua întâmplare să ne izbăvească; credința cea dreaptă să o întărească; întărâtările eresurilor să le strice, cu puterea Preasfântului Său Duh; dragostea să o înmulțească; ura să o stingă; războaiele să le înlăture și pacea a toată lumea desăvârșit să o întemeieze. Şi așa, virtuților tale urmând, Sfinte Iosife, neîncetat să sporim în credință, în dragostea către Dumnezeu și către aproapele și în toată fapta cea bună, ca să ajungem toți la limanul cel mult dorit al mântuirii. Și, lăudând, până la sfârșitul veacului, pururea cinstită pomenirea ta, cu inimi curate să cântăm: Mărire Ție, Dumnezeule, Cel mare și minunat între sfinți, în vecii vecilor. Amin.
==Note==
<references />
==Legături externe==