'''Apostolul''' este trimisul lui [[Iisus Hristos]] pentru a propovădui [[Evanghelia]] și adevărul despre Mesia, cel răstignit pentru mântuirea noastră.
Cuvântul ''apostol'' provine din cuvântul grec αποστολος, însemnând "acela „acela care este trimis"trimis”. La origine este un termen militar, însemnând un atac produs de o forță militară, de obicei formată din câțiva soldați, împotriva unui inamic. În contextul creștin, ''apostolul'' se referă la ucenicii care răspândesc Evanghelia lui Iisus Hristos.
==Cei 12 Apostoli==
==Cei 70 de Apostoli==
Cei Șaptezeci de apostoli sunt ucenicii aleși de Dumnezeu (descriere în [[Evanghelia după Luca|Luca]] 10,1-16) alături de cei Doisprezece și trimiși să predice. După o vreme, cei Doisprezece Apostoli au mai adăugat câțiva celor Șaptezeci pentru a predica Evanghelia. Deși în cele din urmă numărul lor a depășit șaptezeci, toți vor fi pomeniți ca „cei „Cei Șaptezeci de Apostoli”. Acești șaptezeci de apostoli, fiind aleși de puterea dumnezeiască, au fost trimiși în toată lumea ca să smulgă pe oameni din înșelăciunea și nebunia idolească și să-i întoarcă la cunoștința cinstirii de Dumnezeu. Pentru aceasta, toți s-au nevoit în multe feluri și chipuri pentru adevăr și s-au mutat la Domnul așa cum se arată la pomenirea fiecăruia.
[[Soborul Sfinților Măriților Apostoli, cei șaptezeci la număr]] este la [[4 ianuarie]].
===Listă alfabetică a celor 70 de Apostoli===
[[Apostolul Acvila|Acvila]] ([[13 februarie]]), [[Apostolul Agav|Agav]] ([[8 aprilie]]), [[Apostolul Ahaic|Ahaic]], [[Apostolul Alfeu|Alfeu]], [[Apostolul Amplia|Amplia]] ([[31 octombrie]]), [[Apostolul Anania|Anania]] (care l-a botezat pe [[Apostolul Pavel|Pavel]]), [[Apostolul Andronic|Andronic]] ([[30 iulie]]), [[Apostolul Apelie|Apelie]] ([[10 septembrie]]), [[Apostolul Apfia|Apfia]] ([[19 februarie]]), [[Apostolul Apollo|Apollo]], [[Apostolul Arhip|Arhip]] ([[22 noiembrie]]), [[Apostolul Aristarh|Aristarh]] ([[27 septembrie]]), [[Apostolul Aristobul|Aristobul]], [[Apostolul Artema|Artema]] ([[30 octombrie]]), [[Apostolul Asincrit|Asincrit]] ([[8 aprilie]]), [[Apostolul Barnaba|Barnaba]] (căpetenia celor Șaptezeci și tovarăș al lui [[Apostolul Pavel|Pavel]]), [[Apostolul Carp|Carp]], [[Apostolul Chesarie|Chesarie]], [[Apostolul Chifa|Chifa]], [[Apostolul Climent|Clement]] ([[10 septembrie]]), [[Apostolul Cleopa|Cleopa]] (care l-a întovărășit pe Domnul către EmmausEmaus), [[Apostolul Crescent|Crescent]] ([[30 iulie]]), [[Apostolul Crisp|Crisp]], [[Apostolul Cvadrat|Cvadrat]] ([[21 septembrie]]), [[Apostolul Cvart|Cvart]] ([[10 noiembrie]]), [[Apostolul Epafrodit|Epafrodit]], [[Apostolul Epenet|Epenet]] ([[30 iulie]]), [[Apostolul Erast|Erast]] ([[10 noiembrie]]), [[Apostolul Ermie|Ermie]], [[Apostolul Ermis (episcop)|Ermis]] (episcop al Dalmației) ([[8 aprilie]]), [[Apostolul Evod|Evod]] ([[7 septembrie]]), [[Apostolul Filimon|Filimon]] ([[22 noiembrie]]), [[Apostolul Filip (din cei Șaptezeci)|Filip]] (unul din primii Șapte diaconi), [[Apostolul Filolog|Filolog]], [[Apostolul Flegon|Flegon]], [[Apostolul Fortunat|Fortunat]], [[Apostolul Gaie|Gaie]], [[Apostolul Iacov cel Drept|Iacov]] (Fratele Domnului), [[Apostolul Iason|Iason]], [[Apostolul Irodian|Irodian]] ([[8 aprilie]]), [[Apostolul Iunia|Iunia]], [[Apostolul Iust|Iust]] (fratele Domnului) ([[30 octombrie]]), [[Apostolul Lin|Lin]], [[Apostolul Luca|Luca Evanghelistul]] (tovarăș al lui [[Apostolul Pavel|Pavel]] și autor al [[Evanghelia după Luca|Evangheliei]] care îi poartă numele) ([[10 septembrie]]), [[Apostolul Luchie|Luchie]], [[Apostolul Marcu|Marcu Evanghelistul]] (tovarăș al lui [[Apostolul Pavel|Pavel]] și autor al [[Evanghelia după Marcu|Evangheliei]] care îi poartă numele) ([[30 octombrie]]), [[Apostolul Narcis|Narcis]] ([[31 octombrie]]), [[Apostolul Natanail|Natanail]], [[Apostolul Nicanor|Nicanor]] (unul din primii șapte [[diacon]]i, [[28 iulie]]), [[Apostolul Olimp|Olimp]] ([[10 noiembrie]]), [[Apostolul Onisifor|Onisifor]] ([[7 septembrie]]), [[Apostolul Onisim|Onisim]] ([[22 noiembrie]]), [[Apostolul Parmena|Parmena]] (unul din primii șapte diaconi, [[28 iulie]]), [[Apostolul Patrova|Patrova]], [[Apostolul Priscila|Priscila]], [[Apostolul Prohor|Prohor]] (unul din primii șapte diaconi, [[28 iulie]]), [[Apostolul Pudens|Pudens]], [[Apostolul Rodion|Rodion]] ([[10 noiembrie]]), [[Apostolul Ruf|Ruf]] ([[8 aprilie]]), [[Apostolul Sila|Sila]] (tovarăș al lui [[Apostolul Pavel|Pavel]]) ([[30 iulie]]), [[Apostolul Silvan|Silvan]] ([[30 iulie]]), [[Apostolul Simeon|Simeon]] ([[27 aprilie]]), [[Apostolul Sosipatru|Sosipatru]] ([[10 noiembrie]]), [[Apostolul Sostene|Sostene]], [[Apostolul Stahie|Stahie]] ([[31 octombrie]]), [[Apostolul Ștefan (Întâiul-mucenic)|Ștefan Întâiul-mucenic]] (unul din primii șapte diaconi), [[Apostolul Ștefanas|Ștefanas]] ([[15 iunie]]) [[Apostolul Tadeu|Tadeu]] (confundat uneori cu [[Apostolul Iuda|Iuda]] dintre cei Doisprezece), [[Apostolul Terpne|Terpne]], [[Apostolul Tertie|Tertie]] ([[30 octombrie]]), [[Apostolul Tihic|Tihic]], [[Apostolul Timon|Timon]] (unul din primii șapte diaconi, [[28 iulie]]), [[Apostolul Timotei|Timotei]] (tovarăș al lui [[Apostolul Pavel|Pavel]]) ([[22 ianuarie]]), [[Apostolul Tit|Tit]], [[Apostolul Trofim|Trofim]], [[Apostolul Urban|Urban]] ([[31 octombrie]]), [[Apostolul Zaheu|Zaheu]] și [[Apostolul Zina|Zina]].
===Cântările celor 70 Apostoli===
Unii sfinți poartă epitetul de „[[Întocmai cu Apostolii|Întocmai-cu-Apostolii]]” (în greacă, Ισαποστολος), de obicei pentru însemnata lor lucrare de zidire a Bisericii, adică pentru a fi făcut o lucrare comparabilă cu cea a Apostolilor, mai mult decât într-un singur neam / popor.
Astfel, Sf. [[Maria Magdalena]] ([[22 iulie]]) este socotită „Întocmai cu apostolii”. La fel, Sf. Mare Muceniță [[Tecla]], precum și Sfinții Împărați [[Constantin cel Mare|Constantin]] și [[Elena Împărăteasa|Elena]].
===Apostoli ai unui neam===
Și alți sfinți misionari sunt numiți apostoli, deși nu ca titlu, ci mai curând ca epitet, de ex. "Apostol exemplu „Apostol al Miazănopții"Miazănopții”. Însă unii socotesc acest obicei ca nefiind tradițional ortodox. Mai justificate sunt numirile de apostoli ai diferitelor "neamuri"„neamuri”:
* Apostol al Abissiniei: Sfântul [[Frumenție]]
*[http://ocafs.oca.org/FeastSaintsLife.asp?FSID=100017 Synaxis of the Seventy Apostles] - from [[OCA]] website.
[[Categorie:Apostoli| ]]
[[Categorie:Sfinți]]
[[Categorie:Sfinți biblici]]