14.992 de modificări
Modificări
→Ctitorii: actualizare referință
Primind o educație aleasă, Radu cel Mare a fost desemnat succesor la tron încă din timpul domniei tatălui său, Vlad Călugărul (1482-1495), aceasta fiind o modalitate destul de des întâlnită în evul mediu pentru indicarea urmașului la tron. În momentul urcării pe tron, Radu cel Mare era la vârsta maturității; era căsătorit cu doamna Cătălina și avea mai mulți copii. Primul document care s-a păstrat de la el a fost emis la Târgoviște, în septembrie 1495.<ref name=enciclo>[http://www.bibliotheca.ro/reviste/enciclopedia/continut/enciclopedia_targovistei.pdf ''Enciclopedia Târgoviștei'', 2012, p. 382]</ref>
Pentru a consolida mai bine instituția domniei, voievodul a ținut cont atât de schimbările de pe plan intern din Țara Românească, dar și de momentele de criză ale puterii Imperiului Otoman. A fost un domnitor doritor de pace, nu a purtat războaie și s-a ocupat în special de problemele de organizare internă, sprijinind biserica și cultura românească din acea vreme. O excepție a constituit-o conflictul cu Bogdan al III-lea al Moldovei (fiul și urmașul lui [[Ștefan cel Mare]]) din toamna anului 1507, când Radu cel Mare l-a susținut împotriva lui Bogdan pe un pretendent la tron, Roman, care a intrat în Moldova cu oști adunate din Țara Românească și a prădat ținutul Putnei, din Țara de Jos. În replică, Bogdan al III-lea a devastat timp de 10 zile ținutul Râmnicului Sărat. Împăcarea între cei doi domni a fost mediată de [[călugăr]]ul sârb [[Maxim Brancović]] (care a devenit [[Listă a mitropoliților Ungro-Vlahiei|mitropolit al Ungro-Vlahiei]] între anii 1505–1508 și care a fost [[Proslăvire|canonizat]] mai târziu de [[Biserica Ortodoxă Sârbă]]<ref name=enciclo>[http://www.bibliotheca.ro/reviste/enciclopedia/continut/enciclopedia_targovistei.pdf ''Enciclopedia Târgoviștei'', 2012, p. 317]</ref><ref>[[Mircea Păcurariu]], ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'', Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1991, ISBN 973-9130-08-9, p. 535</ref>
În acea perioadă, boierimea Țării Românești încerca să limiteze puterea domnului țării, folosindu-se de relațiile de la Poarta Otomană. Radu cel Mare s-a văzut nevoit să ducă o politică nouă, apropiindu-și marii boieri, îndeosebi familia Craioveștilor: Barbu, Pârvu, Danciu, Radu și Neagoe (fiul lui Pârvu Craiovescu, viitorul domn [[Neagoe Basarab]]), prin acordarea de privilegii.<ref name=historia>[https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/tara-romaneasca-de-la-radu-cel-mare-la-neagoe-basarab-1495-1521 Mirela Sorina Mateescu, ''Țara Românească, de la Radu cel Mare la Neagoe Basarab (1495 – 1521)''], ''Historia.ro'', accesat la 23 noiembrie 2018</ref>
De asemenea, Radu cel Mare a sprijinit cu moșii și daruri mănăstirile [[Mănăstirea Govora|Govora]] (unde este considerat ca al doilea ctitor al acestei mănăstiri<ref>Nicolae Iorga, ''Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor'', p. 65.</ref>), [[Mănăstirea Tismana (județul Gorj)|Tismana]] și Glavacioc, din Țara Românească, precum și mănăstirile [[Mănăstirea Cutlumuș (Muntele Athos)|Cutlumuș]], [[Mănăstirea Zografu (Muntele Athos)|Zografu]], [[Mănăstirea Hilandar (Muntele Athos)|Hilandar]], [[Mănăstirea Sfântul Pantelimon (Muntele Athos)|Sfântul Pantelimon]] și [[Mănăstirea Dochiaru (Muntele Athos)|Dochiariu]] de la [[Muntele Athos]].<ref name=enciclo/>
Un aspect mai puțin cunoscut este faptul că Radu cel Mare a ctitorit o serie de biserici pentru vlahii din Valea Timocului (în Bulgaria și Serbia de astăzi).<ref>[http://www.daciaortodoxaziarullumina.ro/ro/index/6-religioase/150-sfanta-liturghie-in-ctitoria-lui-radu-cel-mare-din-timoc-75068.html ''Sfânta Liturghie în ctitoria lui Radu cel Mare din Timoc''], 12 august 2012], ''Daciaortodoxa.roZiarul Lumina'', accesat la 6 martie 2019</ref><ref>[httphttps://ziarulluminawww.noutati-ortodoxe.ro/sfanta-liturghie-in-ctitoria-lui-radu-cel-mare-din-timoc-75068timoc_l23986_p0.html ''Sfânta Liturghie în ctitoria lui Radu cel Mare din Timoc''], 12 18 august 2012], ''Ziarul LuminaNoutati-ortodoxe.ro'', accesat la 6 martie 201927 aprilie 2023</ref>
==Note==
* Constantin Rezachevici, ''Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 - 1881'', Editura Enciclopedică, București, 2001. ISBN 973-45-0387-1
* Alexandru D. Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', Editura Cartea Românească, București, 1925, vol. IV
* [http://www.bibliotheca.ro/reviste/enciclopedia/continut/enciclopedia_targovistei.pdf Mihai Stan (coord.), ''Enciclopedia Târgovișteiorașului Târgoviște'', ediția a II-a, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2012, pag. 382ISBN 978-973-712-679-5]