[[Image:All saints.jpg|right|frame|Icoana Tuturor SfinţilorSfinților]]'''SfinţiiSfinții''' sunt persoane care au rămas în conştiinţa conștiința [[BisericaBiserică|Bisericii]] ca unii care s-au făcut, prin împreună-lucrarea cu harul lui [[Sfânta Treime|Dumnezeu]], "fiu „fiu al Tatălui" şi "prieten Tatălui” și „prieten al Mirelui Hristos"Hristos”, şi și care astfel se roagă / mijloceşte mijlocește pentru creştinii creștinii care-i cer ajutorul.

==Cetele sfinţilorsfinților==În timp, s-a produs în liturghia şi și spiritualitatea ortodoxă o împărţire împărțire a sfinţilor sfinților în mai multe grupe, sau "cete"„cete”:

*[[Cuvios|cuvioşiicuvioșii]] (uneori cu subgrupe, ca: [[stâlpnic]]ii, [[păscător]]ii, preacuvioşiipreacuvioșii, întemeietorii monahismului, sihaştrii [[Călugăr|sihaștrii]] etc.)

*sfinţii sfinții [[ierarh]]i / [[episcop]]i*[[prorocprooroc]]ii (din [[Vechiul Testament]])*doctorii fără de arginţiarginți*sfinţii sfinții [[imnografImnografie|imnografi]]i*sfinţii sfinții [[iconografIconografie|iconografi]]i

Pentru că au făcut minuni în timpul vieţii vieții lor şi și fac şi și după moarte, mulţi sfinţi mulți sfinți se numesc cu apelativul "[[făcător de minuni"]], fără ca aceasta se reprezinte o ceată aparte.

Unii sfinţi sfinți din Occident sunt numiţi numiți de [[sinaxar]]ele ortodoxe cu numirea de "fericitul „fericitul N." ” (ca: Fericitul [[Augustin de Hipona|Augustin]] - a cărui pomenire se face pe [[15 iunie]] -, Fericitul [[Ieronim]] etc.).

Sfinţii Sfinții din [[Vechiul Testament]] sunt adesea numiţi numiți de sinaxare cu numirea de "dreptul „dreptul N." ” (ca: Dreptul [[Finees]] - [[12 martie]] -, Dreptul [[Iezechia]] - [[28 august]]) ori cu numirea de "sfântul şi „sfântul și dreptul N." ” (ca: Sfântul şi și Dreptul [[Iov]] - [[6 mai]] -, "sfântul şi dreptul „Sfântul și Dreptul [[Simeon, primitorul de Dumnezeu|Simeon" ]]” - [[3 februarie]]).

Sfinţii împăraţi şi Sfinții împărați și regi sunt adesea numiţi numiți de sinaxare "binecredincioşi" „binecredincioși” sau "dreptcredincioşi" „dreptcredincioși” (ca [[IustinianI]] şi și [[Teodora Împărăteasa|Teodora]] - [[14 noiembrie]]).

==Titlurile sfinţilorsfinților==''A se vedea articolul complet: '''[[Titlurile sfinţilorsfinților]]'''.''

==Canonizarea sfinţilorsfinților==

==Cultul sfinţilorsfinților==Studiile [[aghiografieHagiografie|aghiograficehagiografice]] din secolul al XX -lea <ref>În special două, de referinţăreferință, ale bollandistului Hippolyte Delehaye: ''Les origines du culte des martyrs'' (= SH, 20), 2ème édition, 1933 (réimprimé en 2004), VII-443 pp. ; şiși: ''Sanctus. Essai sur le culte des saints dans l'Antiquité'' (= SH, 17), 1927 (réimprimé en 1970), VIII-326 pp.</ref> au arătat că punctul de plecare al cultului sfinţilor sfinților în primele secole ale creştinismului creștinismului a fost cultul mucenicilor, care erau cinstiţi cinstiți de adunarea locală a credincioşilor adunaţi credincioșilor adunați în jurul mormântului mucenicului (unde adesea se găseau şi moaştele și moaștele lui), în ziua pomenirii [[moartea|morţiimorții]] sale, adică naşterea nașterea la [[viaţa veşnicăviața veșnică]].

Mucenicii erau "eroii credinţei"„eroii credinței”, şiși, după înţelegerea creştinăînțelegerea creștină, ei nici nu ar fi putut mărturisi până la moarte fără ajutorul harului - de aceea creştinii creștinii i-au cinstit ca sfinţi sfinți imediat din momentul morţii morții lor.

Odată cu pacea Bisericii (oprirea [[persecuţiePersecuții împotriva creștinilor|persecuţiilorpersecuțiilor]], pe vremea împăratului [[Constantin cel Mare]]), cultul mucenicilor se dezvoltă şi și se delocalizează: "În „În paralel cu fenomenul de expansiune, care multiplică, dacă se poate spune aşaașa, mormântul mucenicului, se observă de asemenea că prăznuirea sărbătorii lui depăşeşte depășește încet-încet limitele iniţial inițial reduse în care se făcea ea iniţialinițial. La început fiecare Biserică îşi își cinstea proprii mucenici, excluzându-i pe ceilalţiceilalți; era un soi de aniversare de familie, în fiecare comunitate. Deja însă în prima jumătate a secolului al IV-lea se pot constata împrumuturi de la Biserici străine" străine” <ref>H. Delehaye, ''Les origines...'', p. 91.</ref>. În consecinţăconsecință, [[martirologiu|martirologiile]] locale se îmbogăţesc îmbogățesc mai întâi de mucenici străini, şiși, din acest punct de vedere, mucenicii a căror cult se introduce pe cale excepţională excepțională primesc aceeaşi aceeași cinste ca şi și cei vechi <ref>H. Delehaye, ''Les origines...'', p. 93.</ref>.

Dar această evoluţie evoluție nu se va opri aici. "Un „Un pas important a fost făcut când s-a început a se prăznui, alături de mucenici, şi și pe [[episcop]]i" i” <ref>H. Delehaye, ''Les origines...'', p. 94.</ref>. Mai apoi, alte şi și alte nume au început să îngroaşe îngroașe listele, peste tot. "Astfel„Astfel, unii din cei mai mari sfinţi sfinți din [[Noul Testament]] sunt prăznuiţi prăznuiți în săptămâna [[CrăciunulCrăciun]]uiului: Sf. ŞtefanȘtefan, Sfinţii Sfinții Iacov şi și Ioan, Sfinţii Sfinții Petru şi și Pavel. Găsim deja aceste sărbători bine înstăpânite în Capadocia, în ultimul sfert al secolului al IV-lea. (...) Ca o urmare firească, toate sfintele personaje pe care le-a ales Dumnezeu spre a participa la lucrarea de Răscumpărare, atât în [[Vechiul Testament]] cât şi și în [[Noul Testament]], şiși-au găsit locul în pomenirea plină de recunoştinţă recunoștință a Bisericii (...). Vine apoi şi și vremea ca obiectul cultului să se extindă pentru o ultimă dată: vor fi asimilaţi asimilați mucenicilor marii asceţi şi asceți și alte personale cunoscute pentru sfinţenia vieţii sfințenia vieții lor". ” <ref>H. Delehaye, ''Les origines...'', pp. 95-96.</ref>

Această nouă evoluţie evoluție era ireversibilă, deoarece nu era altceva decât o extendere, o lărgire a viziunii creştine creștine asupra martiriului / muceniciei, mai întâi asupra celor ce au început a fi numiţi "numiți „[[mărturisitor]]i ai credinţei"credinței”, iar mai apoi asupra asceţilorasceților.

Mulţi Mulți scriitori bisericeşti bisericești dau mărturie despre o viziune mai interiorizată a muceniciei eroice pentru credinţăcredință, viziune care a început deja să se instaleze în secolele III-IV: mucenicia conştiinţeiconștiinței, mucenicia voinţeivoinței, mucenicia prin ostenelile ascetice, mucenicia fără sânge. <ref>H. Delehaye prezintă această dezvoltare cu un număr important şi și variat de exemple din scriitorii bisericeşti bisericești în: ''Sanctus...'', cap.3 : « Du «Du martyr au confesseur »confesseur», p. 109-121. A se vedea şiși: Edward E. Malone, "The monk and the Martyr", în: ''Antonius Magnus Eremita 356-1956 : studia ad antiquum monachismum spectantia'' (=Studia Anselmiana, 38), Pontificium Institutum S. Anselmi, Romae, 1956, pp. 201-228.</ref>

*"Sfinţii „Sfinții s-au întrupat în Hristos şi și s-au hristificat, încât au izbutit să înfăptuiască ceea ce Dumnezeu a lăsat ca ţel existenţei omeneşti țel existenței omenești: ei au devenit «dumnezei „dumnezei după har» şi «hristoşi har” și „hristoși după har»har”, aşa așa cum ne-a vestit într-un mod atât de expresiv Sfântul [[Simeon Noul Teolog]]." ” (Părintele [[Iustin Popovici]])

*Edward E. Malone, "The monk and the Martyr", în: ''Antonius Magnus Eremita 356-1956 : studia ad antiquum monachismum spectantia'' (=Studia Anselmiana, 38), Pontificium Institutum S. Anselmi, Romae, 1956, pp. 201-228.

*[http://www.nistea.com/antonie-matta_ro.htm Pogorârea Duhului Sfânt şi viaţa și viața monastică] - fragment din volumul: Père Matta el-Maskin, ''Saint Antoine, ascète selon l'Evangile, suivi de Les vingt Lettres de Saint Antoine d'après la tradition arabe'', Spiritualité Orientale (SO 57), Abbaye de Bellefontaine, 1993.

[[Categorie:SfinţiSfinți|*]]