[[Image:All saints.jpg|right|frame|Icoana Tuturor SfinţilorSfinților]]'''SfinţiiSfinții''' sunt persoane care au rămas în conştiinţa conștiința [[BisericaBiserică|Bisericii]] ca unii care s-au făcut, prin împreună-lucrarea cu harul lui [[Sfânta Treime|Dumnezeu]], "fiu „fiu al Tatălui" şi "prieten Tatălui” și „prieten al Mirelui Hristos"Hristos”, şi și care astfel se roagă / mijloceşte mijlocește pentru creştinii creștinii care-i cer ajutorul.

==Cetele sfinţilorsfinților==În timp, s-a produs în liturghia şi și spiritualitatea ortodoxă o împărţire împărțire a sfinţilor sfinților în mai multe grupe, sau "cete"„cete”:

*[[Cuvios|cuvioşiicuvioșii]] (uneori cu subgrupe, ca: [[stâlpnic]]ii, [[păscător]]ii, preacuvioşiipreacuvioșii, întemeietorii monahismului, sihaştrii [[Călugăr|sihaștrii]] etc.)

*sfinţii sfinții [[ierarh]]i / [[episcop]]i*[[prorocprooroc]]ii (din [[Vechiul Testament]])*doctorii fără de arginţiarginți*sfinţii sfinții [[imnografImnografie|imnografi]]i*sfinţii sfinții [[iconografIconografie|iconografi]]i

Pentru că au făcut minuni în timpul vieţii vieții lor şi și fac şi și după moarte, mulţi sfinţi mulți sfinți se numesc cu apelativul "[[făcător de minuni"]], fără ca aceasta se reprezinte o ceată aparte.

Unii sfinţi sfinți din Occident sunt numiţi numiți de [[sinaxar]]ele ortodoxe cu numirea de "fericitul „fericitul N." ” (ca: Fericitul [[Augustin de Hipona|Augustin]] - a cărui pomenire se face pe [[15 iunie]] -, Fericitul [[Ieronim]] etc.).

Sfinţii Sfinții din [[Vechiul Testament]] sunt adesea numiţi numiți de sinaxare cu numirea de "dreptul „dreptul N." ” (ca: Dreptul [[Finees]] - [[12 martie]] -, Dreptul [[Iezechia]] - [[28 august]]) ori cu numirea de "sfântul şi „sfântul și dreptul N." ” (ca: Sfântul şi și Dreptul [[Iov]] - [[6 mai]] -, "sfântul şi dreptul „Sfântul și Dreptul [[Simeon, primitorul de Dumnezeu|Simeon" ]]” - [[3 februarie]]).

Sfinţii împăraţi şi Sfinții împărați și regi sunt adesea numiţi numiți de sinaxare "binecredincioşi" „binecredincioși” sau "dreptcredincioşi" „dreptcredincioși” (ca [[IustinianI]] şi și [[Teodora Împărăteasa|Teodora]] - [[14 noiembrie]]).

==Titlurile sfinţilorsfinților==''A se vedea articolul complet: '''[[Titlurile sfinţilorsfinților]]'''.''

==Cultul sfinţilorCanonizarea sfinților==Studiile [[aghiografie|aghiografice]] din secolul XX <ref>În special două, de referinţă, ale bollandistului Hippolyte Delehaye: ''Les origines du culte des martyrs'' (= SH, 20), 2ème édition, 1933 (réimprimé en 2004), VII-443 pp. ; şiA se vedea articolul complet: ''Sanctus. Essai sur le culte des saints dans l'Antiquité'' (= SH, 17), 1927 (réimprimé en 1970), VIII-326 pp.</ref> au arătat că punctul de plecare al cultului sfinţilor în primele secole ale creştinismului a fost cultul mucenicilor, care erau cinstiţi de adunarea locală a credincioşilor adunaţi în jurul mormântului mucenicului (unde adesea se găseau şi moaştele lui), în ziua pomenirii [[moartea|morţii]] sale, adică naşterea la [[viaţa veşnicăProslăvire]]'''.''

Mucenicii erau "eroii credinţei"==Cultul sfinților==Studiile [[Hagiografie|hagiografice]] din secolul al XX-lea <ref>În special două, de referință, ale bollandistului Hippolyte Delehaye: ''Les origines du culte des martyrs'' (= SH, 20), şi2ème édition, după înţelegerea creştină1933 (réimprimé en 2004), ei nici nu ar fi putut mărturisi până la moarte fără ajutorul harului VII- de aceea creştinii i443 pp. ; și: ''Sanctus. Essai sur le culte des saints dans l'Antiquité'' (= SH, 17), 1927 (réimprimé en 1970), VIII-326 pp.</ref> au cinstit ca sfinţi imediat din momentul morţii lorarătat că punctul de plecare al cultului sfinților în primele secole ale creștinismului a fost cultul mucenicilor, care erau cinstiți de adunarea locală a credincioșilor adunați în jurul mormântului mucenicului (unde adesea se găseau și moaștele lui), în ziua pomenirii [[moartea|morții]] sale, adică nașterea la [[viața veșnică]].

Odată cu pacea Bisericii (oprirea [[persecuţie|persecuţiilor]]Mucenicii erau „eroii credinței”, pe vremea împăratului [[Constantin cel Mare]])și, cultul mucenicilor se dezvoltă şi se delocalizează: "În paralel cu fenomenul de expansiunedupă înțelegerea creștină, care multiplică, dacă se poate spune aşa, mormântul mucenicului, se observă ei nici nu ar fi putut mărturisi până la moarte fără ajutorul harului - de asemenea că prăznuirea sărbătorii lui depăşeşte încet-încet limitele iniţial reduse în care se făcea ea iniţial. La început fiecare Biserică îşi cinstea proprii mucenici, excluzându-aceea creștinii i pe ceilalţi; era un soi de aniversare de familie, în fiecare comunitate. Deja însă în prima jumătate a secolului al IV-lea se pot constata împrumuturi de la Biserici străine" <ref>H. Delehaye, ''Les origines...'', p. 91.</ref>. În consecinţă, [[martirologiu|martirologiile]] locale se îmbogăţesc mai întâi de mucenici străini, şi, au cinstit ca sfinți imediat din acest punct de vedere, mucenicii a căror cult se intruduce pe cale excepţională primesc aceeaşi cinste ca şi cei vechi <ref>H. Delehaye, ''Les origines...'', p. 93.</ref>momentul morții lor.

Dar această evoluţie nu Odată cu pacea Bisericii (oprirea [[Persecuții împotriva creștinilor|persecuțiilor]], pe vremea împăratului [[Constantin cel Mare]]), cultul mucenicilor se va opri aici. "Un pas important a fost făcut când s-a început a dezvoltă și se delocalizează: „În paralel cu fenomenul de expansiune, care multiplică, dacă se prăznuipoate spune așa, mormântul mucenicului, alături se observă de asemenea că prăznuirea sărbătorii lui depășește încet-încet limitele inițial reduse în care se făcea ea inițial. La început fiecare Biserică își cinstea proprii mucenici, şi excluzându-i pe [[episcop]]i" ceilalți; era un soi de aniversare de familie, în fiecare comunitate. Deja însă în prima jumătate a secolului al IV-lea se pot constata împrumuturi de la Biserici străine” <ref>H. Delehaye, ''Les origines...'', p. 9491.</ref>. Mai apoi, alte şi alte nume au început să îngoaşe listele, peste tot. "AstfelÎn consecință, unii din cei mai mari sfinţi din [[Noul Testamentmartirologiu|martirologiile]] sunt prăznuiţi în săptămâna [[Crăciunul]]ui: Sf. Ştefanlocale se îmbogățesc mai întâi de mucenici străini, Sfinţii Iacov şi Ioanși, Sfinţii Petru şi Pavel. Găsim deja aceste sărbători bine înstăpânite în Capadocia, în ultimul sfert al secolului IV. (...) Ca o urmare firească, toate sfintele personaje pe care le-a ales Dumnezeu spre a participa la lucrarea din acest punct de Răscumpărare, atât în [[Vechiul Testament]] cât şi în [[Noul Testament]]vedere, şi-au găsit locul în pomenirea plină de recunoştinţă mucenicii a Bisericii (...). Vine apoi şi vremea căror cult se introduce pe cale excepțională primesc aceeași cinste ca obiectul cultului să se extindă pentru o ultimă dată: vor fi asimilaţi mucenicilor marii asceţi şi alte personale cunoscute pentru sfinţenia vieţii lor". și cei vechi <ref>H. Delehaye, ''Les origines...'', ppp. 95-9693.</ref>.

Această nouă evoluţie era ireversibilăDar această evoluție nu se va opri aici. „Un pas important a fost făcut când s-a început a se prăznui, deoarece nu era altceva decât o extenderealături de mucenici, și pe [[episcop]]i” <ref>H. Delehaye, ''Les origines...'', o lărgire a viziunii creştine asupra martiriului p. 94.</ mucenicieiref>. Mai apoi, mai întâi asupra celor ce alte și alte nume au început să îngroașe listele, peste tot. „Astfel, unii din cei mai mari sfinți din [[Noul Testament]] sunt prăznuiți în săptămâna [[Crăciun]]ului: Sf. Ștefan, Sfinții Iacov și Ioan, Sfinții Petru și Pavel. Găsim deja aceste sărbători bine înstăpânite în Capadocia, în ultimul sfert al secolului al IV-lea. (...) Ca o urmare firească, toate sfintele personaje pe care le-a fi numiţi "ales Dumnezeu spre a participa la lucrarea de Răscumpărare, atât în [[Vechiul Testament]] cât și în [[mărturisitorNoul Testament]]i ai credinţiei", iar mai și-au găsit locul în pomenirea plină de recunoștință a Bisericii (...). Vine apoi asupra asceţilorși vremea ca obiectul cultului să se extindă pentru o ultimă dată: vor fi asimilați mucenicilor marii asceți și alte personale cunoscute pentru sfințenia vieții lor.” <ref>H.Delehaye, ''Les origines...'', pp. 95-96.</ref>

Mulţi Această nouă evoluție era ireversibilă, deoarece nu era altceva decât o extendere, o lărgire a viziunii creștine asupra martiriului / muceniciei, mai întâi asupra celor ce au început a fi numiți „[[mărturisitor]]i ai credinței”, iar mai apoi asupra asceților. Mulți scriitori bisericeşti bisericești dau mărturie despre o viziune mai interiorizată a muceniciei eroice pentru credinţăcredință, viziune care a început deja să se instaleze în secolele III-IV: mucenicia conştiinţeiconștiinței, mucenicia voinţeivoinței, mucenicia prin ostenelile ascetice, mucenicia fără sânge. <ref>H. Delehaye prezintă această dezvoltare cu un număr important şi și variat de exemple din scriitorii bisericeşti bisericești în: ''Sanctus...'', cap.3 : « Du «Du martyr au confesseur »confesseur», p. 109-121. A se vedea şiși: Edward E. Malone, "The monk and the Martyr", în: ''Antonius Magnus Eremita 356-1956 : studia ad antiquum monachismum spectantia'' (=Studia Anselmiana, 38), Pontificium Institutum S. Anselmi, Romae, 1956, pp. 201-228.</ref>

*"Sfinţii „Sfinții s-au întrupat în Hristos şi și s-au hristificat, încât au izbutit să înfăptuiască ceea ce Dumnezeu a lăsat ca ţel existenţei omeneşti țel existenței omenești: ei au devenit «dumnezei „dumnezei după har» şi «hristoşi har” și „hristoși după har»har”, aşa așa cum ne-a vestit într-un mod atât de expresiv Sfântul [[Simeon Noul Teolog]]." ” (Părintele[[Iustin Popovici]])

*Edward E. Malone, "The monk and the Martyr", în: ''Antonius Magnus Eremita 356-1956 : studia ad antiquum monachismum spectantia'' (=Studia Anselmiana, 38), Pontificium Institutum S. Anselmi, Romae, 1956, pp. 201-228.

*[http://www.nistea.com/antonie-matta_ro.htm Pogorârea Duhului Sfânt şi viaţa și viața monastică] - fragment din volumul: Père Matta el-Maskin, ''Saint Antoine, ascète selon l'Evangile, suivi de Les vingt Lettres de Saint Antoine d'après la tradition arabe'', Spiritualité Orientale (SO 57), Abbaye de Bellefontaine, 1993.

[[Categorie:SfinţiSfinți|*]]