Birocrați, interwiki, renameuser, Administratori
19.106 modificări
Modificări
→Viața
După moartea sfântului Pahomie în 346, Teodor a fost trimis de noul stareț Petroniu la Alexandria pentru treburile comunității. Cu această ocazie Teodor l-a vizitat pe sfântul [[Antonie cel Mare]], care i-a mărturisit admirația sa pentru Pahomie și monahismul cenobitic, și l-a trimis la sfântul [[Atanasie cel Mare]] cu o scrisoare de recomandare din partea lui. Pe când era la Alexandria, Teodor a aflat că Petroniu a murit și atunci a revenit în Tabaida și s-a supus cu smerenie noului stareț ales, sfântul Orsisie (despre care se vorbește și în [[Patericul egiptean]]). Și dezrădăcinând din inima lui orice dorință de putere sau autoritate, a cerut să fie mutat la mănăstirea din Pachnoum, și acolo își făcea ascultarea la brutărie.
Când superiorul mănăstirii de la Monchosis (Thmousons), Apollonios, s-a răzvrătit cerând ca mănăstirea lui să fie independentă, Orsisie s-a retras și l-a desemnat pe Teodor ca succesor al comunității pahomiene (i.e. ''Koinonia''). Teodor i-a adunat pe frați și i-a îndemnat cu lacrimi ca să păstreze tradiția sfântului Pahomie și să păstreze unitatea comunității lor. Apoi a vizitat toate mănăstirile, i-a schimbat pe toți stareții și a reorganizat ascultările. Totuși, păstrând vie în el amintirea pocăinței pentru că a acceptat să fie succesorul lui Pahomie când acesta a fost bolnav, Teodor nu se considera pe sine ca mai-mare al mănăstirilor pahomiene, ci ca un înlocuitor și un slujitor al lui avva Orsisie; de fiecare dată când se gândea să ia niște decizii mergea mai întâi să ceară sfatul și binecuvântrea lui avva Orsisie, care se retrăsese la mănăstirea din Chenoboskion. Astfel, Teodor era tot timpul pentru frați un model de smerenie, atât prin cuvintele lui cât și prin purtarea și faptele lui, în ciuda renumelui pe care deja îl avea în tot Egiptul și a numeroaselor minuni și vindecări pe care Dumnezeu le împlinea prin el.
În acest fel, Teodor a reușit să readucă ordinea cea bună și înflăcărarea duhovnicească în rândul călugărilor și a mănăstirilor. Vorbea cu fiecare și pe fiecare îndemna să reziste cu curaj duhovnicesc asaltuilor gândurilor răutății, iar când era nevoie îi corecta cu răbdare și blândețe pe cei care se îndepărtau de la bună viețuire călugărească. Mănăstirilor întemeiate de Pahomie, Teodor le-a adăugat cele de la Kaior și Ui în regiunea Hermopolis, o alta aproape de Hermonthis, precum și două noi mănăstiri de maici.
În jurul anului 363, sfântul Atanasie cel Mare, exilat, a vizitat mănăstirile din Koinonia pahomiană, apreciind ordinea și regulile de viață ale monahilor. Teodor i-a spus cu această ocazie: „Acest dar al lui Dumnezeu ne vine de la Părintele nostru Pahomie. Dar când te vedem pe tine, Părinte, ni se pare că vedem pe însuși Domnul Hristos”.
Mai apoi, Teodor a reușit să-l convingă pe avva Orsisie să revină la Pabau și i-a slujit ca ajutător, vizitând amândoi alternativ mănăstirile comunității. Totuși, preocupările materiale creșteau permanent în comunitate, datprită numărului mare de noi călugări, așa încât Teodor trebuia totdeauna să le reamintească călugărilor să nu abandoneze modul de viață riguros și simplu instituit de sfântul Pahomie. Și se ostenea el însuși să fie un model de asceză, smerenie și pocăință, petrecând nopțile în priveghere pe mormântul sfântului Pahomie, doar de el cunoscut.
După [[Învierea Domnului|Paștile]] anului 368, Teodor s-a îmbolnăvit grav. Orsisie l-a implorat pe Dumnezeu să-l ia pe el în locul lui Teodor, de care Koinonia avea atâta nevoie. Dar nu aceasta a fost voia lui Dumnezeu și, după ce a mărturisit că n-a făcut nimic în viața lui de monah fără ascultare, Teodor a trecut la Domnul în pace, pe [[27 aprilie]] a acelui an 368. Când au auzit vestea, frații au strigat într-un glas: „Am devenit orfani, că însuși Părintele nostru Pahomie a murit azi încă o dată!” După slujba de înmormântare, avva Orsisie a îngropat trupul lui Teodor alături de cel al sfântului Pahomie, într-un loc neștiut de nimeni. La rândului lui, când a auzit vestea, sfântul arhiepiscop Atanasie a scris fraților o scrisoare de mângâiere în care le spunea că Teodor nu a încetat să fie în mijlocul lor, pentru că el și Orsisie erau una, îndemnându-i să nu-l plângă pe cel care era de acum în cămările Domnului cu [[sfinți]]i.
==Imnografie==