'''Monofizitismul''' (grgrec. ''mono-physis '' = o fire„o singură fire”) este o [[erezie]] [[Hristologie|hristologică]] apărută în secolul al V-lea. Principalul promotor al acestei erezii a fost [[Eutihie]] (378 - c. 454), [[călugăr]] din [[Constantinopol]], discipol al [[patriarh]]ului [[Chiril al Alexandriei]], învăţând învățând că, după Întrupare, [[Iisus Hristos]] a avut o singură natură/fire, cea divină, natura (firea) omenească fiind absorbită de cea dumnezeiască, așa cum un cub de zahăr se dizolvă în apă. În consecință, Hristos a rămas doar cu o fire, cea dumnezeiască. Acest fapt este în contradicție cu [[:en:Miaphysitism|miafizitism]]ul propovăduit de bisericile [[Biserici Vechi-Orientale|ortodoxe orientale]]

Poziția lui Eutihie privind monofizitismul este adesea numită '''[[eutihianism''']], poziție care este în afara Hristologiei formulate de [[Chiril al Alexandriei]] și care, de asemenea, a fost anatemizată de non-calcedonienii care au adoptat credința lui Chiril. Eutihie a formulat această doctrină ca răspuns la erezia [[nestorianism]]ului, care împărțea persoana lui Hristos aproape până în punctul în care Hristos ar fi avut două persoane diferite (nu două naturi, conform credinței ortodoxe).

Monofizitismul, (în special varianta lui Eutihie), a fost condamnat la [[Sinodul IV Ecumenic]], care a avut loc în la [[Calcedon ]] în 451. Apolinarianismul fusese condamnat anterior, la [[Sinodul II Ecumenic]] din 381.

*Wikipedia's article on [[W:Monophysitism|Wikipedia: Monophysitism]]