Cel întru [[sfinți]] părintele nostru '''Nifon al Constantinopolului''' ('''Nifon al II-lea al Constantinopolului)''', a fost Patriarh al Constantinopolului între anii 1486-1488 și 1497-1498. În anul 1502 a fost chemat pentru a treia oară pe [[tron]]ul patriarhal, dar a refuzat invitația. A fost și [[mitropolit]] al Ungrovlahiei aproximativ [[Listă a mitropoliților Ungro-Vlahiei|Ungro-Vlahiei]] între anii 1502-1505. [[Biserica Ortodoxă]] îi face [[prăznuirePraznic|prăznuirea]]a pe la [[11 august]].

Preafericitul patriarh Nifon s-a născut în Peloponez, în sudul Greciei, primind la [[botez]] numele de Nicolae. Mama lui era grecoaică, iar tatăl albanez, amândoi de viță nobilă. A studiat cu mai mulți dascăli, apoi a intrat în [[monahism]] la Epidauros și, după ce ș-a petrecut vremea uceniciei pe lângă mai mulți părinți îmbunătățiți, a plecat la [[Muntele Athos]], stabilindu-se la [[Mănăstirea Dionisiu (Muntele Athos)|mănăstirea Dionisiu]], unde a primit și marele și îngerescul chip al [[schimnic]]iei. Aici a fost [[hirotonie|hirotonit]] [[diacon]], apoi [[preot]]. Era iubitor de frați și râvnitor în [[viața monahală]], nevoindu-se în [[post]]uri, [[rugăciuni]] și [[priveghere|privegheri]]. Era și un bun cunoscător al [[Sfânta Scriptură|Sfintelor Scripturi]] și al [[teologie]]i. Faima lui s-a răspândit atât în Sfântul Munte cât și dincolo de hotarele acestuia.

Probabil în perioada ultimei păstoriri pe scaunul ecumenic l-a întâlnit la [[Constantinopol ]] pe domnul Țării Românești, [[Radu cel Mare ]] (1496-1508), care a rămas profund impresionat de înțelepciunea [[ierarh]]ului. Aflând de scoaterea lui din scaun, acesta l-a chemat pe sfântul episcop la el, rugându-l să urce în scaunul mitropolitan al Țării Românești. Devenit mitropolit al Ungrovlahiei (cca. 1502), sfântul Nifon a ținut un sinod de [[cler]]ici și mireni pentru a pune în rânduială viața bisericească de aici. La acest sinod s-a hotărât înființarea [[Eparhie|episcopiilor]] [[Episcopia Râmnicului|Râmnicului]] și [[Episcopia Buzăului|Buzăului]].

La scurtă vreme însă, între mitropolit și domnitor a izbucnit un conflict. Un boier pe nume Bogdan, fugit din Moldova, unde era și căsătorit, la curtea lui Radu cel Mare, dorea să o ia de soție acum pe sora domnitorului. Mitropolitul Nifon, cunoscând situația, a refuzat categoric să accepte o asemenea situație, afurisindu-l pe boierul moldovean și pe toți cei care ajutaseră la o asemenea faptă; tot atunci a proorocit și despre necazurile care aveau să se abată asupra domnitorului, a boierului și a țării, și care aveau să se împlinească întocmai. Toate acestea i-au atras mânia domnitorului, care a poruncit ca sfântul ierarh să fie alungat din țară (pe la anul 1505) și tratat ca un proscris.

Mitropolitul a plecat atunci și din Țara Românească și, după un popas la Sofia, s-a retras din nou la Sfântul Munte, la mănăstirea de metanie, [[Mănăstirea Dionisiu(Muntele Athos)|Dionisiu]], de unde plecase. A trecut la Domnul în ziua de [[11 august]] 1508, fiind în vârstă de 90 de ani.

Așezate într-o raclă de argint aurit, moaștele sfântului au fost înapoiate, cu toată cinstea, mănăstirii Dionisiu. Capul și o mână a sfântului au fost dăruite de monahii de aici domnitorului, care le-a așezat în noua [[Mănăstirea Curtea de Argeș|mănăstire ctitorită de el la Curtea de Argeș]]. În anul 1949, moaștele sfântului Nifon au fost mutate în Catedrala mitropolitană din Craiova.

Părticele din [[moaște]]le Sf. Nifon se găsesc și în România:

*în Biserica [[mănăstirea Mănăstirea Mihai Vodă|mănăstirii Mănăstirii Mihai Vodă din București]]*la [[mănăstirea Mănăstirea Curtea de Argeș]]

înainte=[[Maxim al IV -lea al Constantinopolului|Maxim al IV-lea]]|

înainte=?Ilarion I|titlu=[[Listă a mitropoliților Ungro-Vlahiei|Mitropolit al UngrovlahieiUngro-Vlahiei]]|

după=?[[Maxim Brancović]]}}