Cel întru [[sfânt|sfinți]] părintele nostru '''Sofronie I al Ierusalimului''' a fost [[patriarh]] al [[Biserica Ortodoxă a Ierusalimului|Ierusalimului]] între anii 634-638. A fost patriarh atunci când Ierusalimul a căzut în mâinile sarazinilor, sub conducerea lui Omar I, în 637. A fost un luptător hotărât luptător împotriva [[erezie]]i [[monotelism|monotelite]]. [[PrăznuirePraznic|Prăznuirea]]a sa în [[Biserica Ortodoxă]] se face pe [[11 martie]].

Pe timpul controverselor [[Hristologie|hristologice]], Sofronie a fost un puternic apărător al credinței ortodoxe. În tinerețe vizitează [[Mănăstire|așezările monahale]] din Asia Mică, Egipt, și Roma împreună cu prietenul său mai mare, scriitorul bizantin [[Ioan Moshu]]. În anul 605, Sofronie fuge în [[Alexandria ]] înainte ca perșii să invadeze [[Palestina]]. Apoi în 616, fuge din nou, din Alexandria înainte ca perșii să invadeze Egiptul. După moartea lui Ioan Moshu la Roma (după anul 620), Sofronie aduce [[moaște]]le acestuia în [[Țara Sfântă]] pentru a le îngropa acolo (634), după dorința lui Ioan Moshu.

În 633 se găsea din întâmplare în Alexandria și se opune unirii cu [[Monofizitism|monofiziții]] „teodosieni”. Când apar semnele [[monotelism]]ului, Sofronie încearcă să-l convingă pe patriarhul Chir al Alexandriei să nu accepte această [[erezie]].

În anul 634 este ales [[Listă a patriarhilor Ierusalimului|Patriarh al Ierusalimului]]. El continuă să-și susțină poziția sa împotriva monotelismului la Ierusalim, dedicând predica din ziua [[Nașterea Domnului|Nașterii Mântuitorului]] pentru a-i întări pe [[cler]]ici în a menține învățăturile dumnezeiești ale [[Sinodul IV Ecumenic|sinodului de la Calcedon]].

În acele vremuri arabii musulmani câștigau controlul asupra [[Palestina|Palestinei]]. În 637 sau 638 negociază cu califul Omar predarea Ierusalimului în schimbul recunoșterii libertăților civile ale populației creștine și a plății unui tribut (''jizya'').

Mâhnit peste măsură datorită ocupării Ierusalimului, Patriarhul Sofronie moare pe [[11 martie]] 638 la Ierusalim , la puțin timp după căderea acestuia sub musulmani.

* 23 de poeme anacreontice la [[Praznic|sărbătorile bisericești]]. Anacreonticele 19 și 20 sunt două poeme ce descriu un circuit complet al celor mai importante biserici din Ierusalim de la sfârșitul secolului al șaselea, perioadă ce a fost descrisă ca fiind perioada de aur a creștinătății din Ţara Țara Sfântă.