14.992 de modificări
Modificări
→Urcarea pe tronul Moldovei
În aprilie 1634, Vasile Lupu reușește să urce pe tronul Moldovei, în locul lui Moise Movilă, cu sprijinul Porții Otomane, prin mijlocirea lui Abaza Pașa, în timpul expediției acestuia împotriva Poloniei.<ref>Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', 1925, vol. VII, p. 11.</ref>
Bogat, ambițios și mândru (numele de Vasile și l-a luat inspirat de vechii [[Imperiul Bizantin|împărați bizantini]]), datorită prestigiului său pe plan intern și prin legăturile întinse în afara țării, el a reușit să dea o nouă strălucire Moldovei. Cronicarul Miron Costin îl descria ca fiind un „om cu hire înaltă și împărătească”, iar otomanii îl porecliseră „Beiul de aur”.<ref name=treiierarhi/>
După urcarea pe tronul Moldovei, a numit în Sfatul Domnesc pe multe dintre rudele sale (10 din cei 17 mari dregători îi erau rude apropiate). A favorizat pătrunderea în Sfatul Domnesc a unor boieri de origine grecească și chiar albaneză (cum era viitorul domn Gheorghe Ghica, inițial un modest negustor de pește). A înăsprit fiscalitatea, obținând astfel mari venituri, care i-au permis menținerea, cu bani, a bunăvoinței Înaltei Porți, întreținerea unei armate relativ numeroase și un fast uneori exagerat la Curtea Domnească. Principala sa calitate este aceea de bun gospodar: a refăcut curțile domnești din Iași și Suceava, a întreținut și chiar a refăcut cetățile pe care le mai avea Moldova. Pentru refacerea potențialului demografic al țării a încurajat înființarea unor „slobozii”, cu scutire de dări pe 10 ani, unde au sosit coloniști români și ceangăi din Transilvania și ruteni din ținuturile aflate sub stăpânire polonă. A acordat o atenție deosebită legislației, materializată în apariția ''Cărții românești de învățătură'' (1646), o culegere de prevederi din legiuirile bizantine, dar și occidentale.<ref>[http://biografii.famouswhy.ro/vasile_lupu/ ''Vasile Lupu''], ''FamousWho.ro'', accesat la 24 noiembrie 2020</ref>
Date fiind împrejurările favorabile externe din acea perioadă, Vasile Lupu ar fi avut o domnie liniștită dacă n-ar fi avut ambiții mari, gândindu-se și la stăpânirea Munteniei și chiar a Transilvaniei, ceea ce l-a împins în numeroase conflicte cu vecinii săi, îndeosebi cu contemporanul său, [[Matei Basarab]], domnul Țării Românești.
===Relațiile cu Matei Basarab===
==Sinodul de la Iași==
:Articol principal: ''[[Sinodul de la Iași]]''
Vasile Lupu a fost principalul susținător, din punct de vedere material și logistic, al [[Sinodul de la Iași|Sinodului de la Iași]], un [[sinod]] panortodox care a avut loc între [[15 septembrie]] și [[27 octombrie]] 1642. Scopul principal al acestui sinod a fost acela de a contracara anumite erori doctrinare de influență catolică și protestantă care pătrunseseră în teologia ortodoxă (prin ''Mărturisirea de credință'' elaborată de [[Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului|Patriarhul Ecumenic]] [[Chiril Lucaris]] și publicată în 1629 la Geneva în latină și în 1633 în greacă, mărturisire care se abătea de la credința ortodoxă) și de a elabora un răspuns teologic-pastoral clar, concis și util pentru clerul și credincioșii ortodocși.<ref name=mcguckin>[https://books.google.com/books?id=JmFetR5Wqd8C&pg=PA325 John Anthony McGuckin, ''The Encyclopedia of Eastern Orthodox Christianity'', Ed. John Wiley & Sons, pag. 325, ISBN 978-1-4443-9254-8]</ref> În final, Sinodul de la Iași a ratificat catehismul ''Expositio fidei'' al lui [[Petru Movilă]] (''Declarația de credință'', cunoscută și sub numele de ''Mărturisirea Ortodoxă''), o descriere a învățăturilor creștin-ortodoxe într-un format de tip întrebare-răspuns.<ref>[https://www.oxfordreference.com/view/10.1093/oi/authority.20110803100018211 ''Synod of Jassy''], Oxfordreference.com</ref><ref>[https://books.google.com/books?id=auT8VbgOe48C&pg=PA183 A. Edward Siecienski, ''The Filioque: History of a Doctrinal Controversy'', Oxford University Press, pag. 183, ISBN 978-0-19-537204]</ref> ''Declarația de credință'' a devenit fundamentală pentru stabilirea atitudinii lumii ortodoxe față de învățăturile Reformei protestante. Principala contribuție a sinodului a fost restaurarea unității în Biserica Ortodoxă prin promulgarea unei declarații de autoritate convenite de toate bisericile majore.<ref name=mcguckin/>
==Note bibliografice==