4.112 modificări
Modificări
m
Cristianm a redenumit pagina Biserica „Sfântul Stelian“ - Lucaci în Biserica Sfântul Stelian (București): conformare cu regulile wiki de nume al bisericilor
{{Infocaseta Biserică| Nume =Biserica „Sfântul Stelian“ - Lucaci| Imagine =[[FișierImagine:Lucaci_church.jpg|thumb250 px|250px|<center>Biserica „Sfântul Stelian“ - Lucaci]]| Localizare =București,<br>Str. Logofăt Udriște nr. 6-8| Jurisdicţie =[[Arhiepiscopia Bucureştilor]]| Hram = Sf. Cuvios [[Stelian Paflagonul]]</centerbr>([[26 noiembrie]])| Târnosire =1736, 1842, 1850| Ctitor =[[Mitropolit]]ul Ștefan al Țării Românești<br>Anghel Hagi Pandele și<br>Constantin Athanasiu<br>[[Preot]]ul Ioan Călărășanu| Stil arhitectonic =neoclasic| Arhitect =| Pictor =Dumitru Bănică| Suprafaţă= | Înălţime = | Site web =http://www.bisericasfstelian.ro/|}}Construită la început de un boier, apoi de un mitropolit, iar mai târziu de doi negustori macedoneni și de breasla cofetarilor, '''Biserica „Sfântul Stelian“ - Lucaci''', din București, mărturisește o istorie de aproape 400 de ani. Prima a fost construită din lemn, a doua a fost zidită în același loc și a dăinuit un secol, apoi a fost ridicată alta care a fost complet distrusă în marele incendiu din 1847, iar următoarea a fost înălțată în 1850 și s-a păstrat până în zilele noastre. Este singurul lăcaș de cult din București care are hramul Sfântul Cuvios [[Stelian Paflagonul|Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul]], ale cărui [[moaște]] se află aici spre închinare din anul 1736. Numele acestui așezământ de închinăciune este legat și de vestitul compozitor și scriitor Anton Pann, autorul liniei melodice a imnului național al României, care a slujit aici ca dascăl.
Biserica Lucaci se află pe strada Logofăt Udriște nr. 6-8 și este inclusă în categoria monumentelor istorice, având codul de clasificare B-II-m-B-19073.<ref>Institutul Național al Patrimoniului, Lista monumentelor istorice www.patrimoniu.gov.ro/monumente-istorice/lista-monumentelor-istorice</ref>
Rădăcinile Bisericii Lucaci merg până în secolul al XVII-lea, dar nu se știe sigur anul în care a fost ridicată. Istoricii ne spun că un boier Lucache ar putea fi ctitorul, de la acesta fiind denumită biserica, pe atunci construită din lemn. De asemenea, mahalaua în care se afla, situată în acea vreme la marginea orașului, se numea Lucaci, după cum menționează un hrisov din secolul al XVII-lea, dar era cunoscută și ca mahalaua Totoescu, probabil tot de la numele unui mare boier sau negustor care locuia acolo.<ref>G. I. Ionescu-Gion, „Istoria Bucurescilor”, Fundația Culturală Gheorghe Marin Speteanu, Editura Mavios-Clio, București, 1899, p. 332.</ref>
Peste timp, această biserică s-a deteriorat și alta a fost înălțată, pe același amplasament, de data aceasta din zid. A fost clădită în 1736, de mitropolitul Ştefan Ștefan al Ţării Țării Românești, care i-a dăruit și moaștele sfinților Stelian, Haralambie, Elefterie și Onufrie. Noua biserică avea hramul Sfântul Ierarh Nicolae și a dăinuit un secol, până când a fost surpată de cutremurul din 1838.
Biserica a fost reconstruită de parohul din acea vreme, loan Ioan Călărășanu, cu sprijinul enoriașilor, dar mai ales cu ajutorul a doi negustori macedoneni, Anghel Hagi Pandele și Constantin Athanasiu, care erau stabiliți în mahalaua Lucaci. Lăcașul de cult a fost ridicat din temelie în doar patru ani, tot atunci fiind construite și alte chili pentru preoți, pe lângă cele existente deja. Ctitorii care au contribuit cu sume importante au adăugat atunci hramurile Sfinții Împărați Constantin și Elena și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Noua biserică a fost sfințită de mitropolitul Nifon al Ţării Românești, în 1842.
Însă nu au trecut decât cinci ani, că așezământul de închinăciune a fost complet distrus de „Focul cel mare”, care s-a produs în ziua de Paști a anului 1847. Despre acele momente grele amintește preotul Ioan Călărășanu în prefața scrisă la cartea „Condica de zestrea Sfintei Biserici Lucaci”, în 1876, în care afirmă că sfântul lăcaș a ars cu chiliile din jurul său și cu toate podoabele pe care le avea în interior, rămânând numai zidurile goale. Istoricul George Potra descrie această catastrofă ca fiind „cel mai groaznic foc pe care l-a întâmpinat orașul”, un incendiu în urma căruia se puteau vedea chiar și după o lună „grămezi de lemnărie și mărfuri care ardeau înăbușit”.<ref>George Potra, „Din Bucureștii de ieri”, vol. I, Editura Ştiințifică și Enciclopedică, București, 1990, p. 154.</ref> Mai multe mahalale din București au rămas atunci în ruine, iar printre cei care au avut de suferit s-au numărat și ctitorii Bisericii Lucaci, Hagi Pandele și Constantin Athanasiu, ale căror case, prăvălii și mărfuri au fost distruse de flăcări.