Macarie de Vicina: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (wikizare)
m (leg. int.)
(Nu s-au afișat 2 versiuni intermediare efectuate de același utilizator)
Linia 1: Linia 1:
Cel între [[sfinţi]] părintele nostru '''Macarie de Vicina''' s-a născut undeva la sfârşitul secolului al XIII-lea, vieţuind până aproape de jumătatea secolului al XIV-lea.
+
Cel între [[sfinți]] părintele nostru '''Macarie de Vicina''' s-a născut undeva la sfârșitul secolului al XIII-lea, viețuind până aproape de jumătatea secolului al XIV-lea.
  
[[Cuvios]]ul [[Ierarh]] Macarie a ajuns în anul 1337 [[mitropolit]] al Vicinei, urmând în această funcţie arhierească mitropolitului [[Luca de Vicina]], păstorind turma lui [[Hristos]] de la Gurile Dunării până în anul 1347.
+
[[Cuvios]]ul [[Ierarh]] Macarie a ajuns în anul 1337 [[mitropolit]] al Vicinei, urmând în această funcție arhierească mitropolitului [[Luca de Vicina]], păstorind turma lui [[Hristos]] de la Gurile Dunării până în anul 1347.
  
Între anii 1341-1347, mitropolitul Macarie al Vicinei ia parte la mai multe sinoade locale care au avut loc la [[Patriarhia din Constantinopol]]. În cele două sinoade din anii 1341 şi 1343, care discută şi iau apărarea Sfântului [[Grigorie Palama]], privind învăţătura isihastă atonită de iluminare duhovnicească prin practicarea rugăciunii lui [[Iisus]] şi învăţătura despre energiile necreate ale [[Duhul Sfânt|Duhului Sfânt]], mitropolitul Macarie al Vicinei, alături de patriarhul ecumenic [[Ioan al XlV-lea Caleca]], aprobă aceste învăţături palamite de iluminare şi sporire duhovnicească, ca fiind întru totul adevărate şi ortodoxe.
+
Între anii 1341-1347, mitropolitul Macarie al Vicinei ia parte la mai multe sinoade locale care au avut loc la [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Patriarhia din Constantinopol]]. În cele două sinoade din anii 1341 și 1343, care discută și iau apărarea Sfântului [[Grigorie Palama]], privind învățătura isihastă atonită de iluminare duhovnicească prin practicarea rugăciunii lui [[Iisus]] și învățătura despre energiile necreate ale [[Duhul Sfânt|Duhului Sfânt]], mitropolitul Macarie al Vicinei, alături de patriarhul ecumenic [[Ioan al XlV-lea al Constantinopolului|Ioan al XlV-lea Kalecas]], aprobă aceste învățături palamite de iluminare și sporire duhovnicească, ca fiind întru totul adevărate și ortodoxe.
  
Mitropolitul Macarie, de formaţie isihastă atonită, era bun prieten al Sfântului [[Grigorie Palama]], arhiepiscopul Tesalonicului, şi al Sfântului [[Grigorie Sinaitul]], întemeietorul Mănăstirii Paroria, vestit centru isihast din Munţii Balcani pe la jumătatea secolului al XIV-lea, unde se nevoiau şi numeroşi călugări „vlahi" din Ţara Românească şi Dobrogea. Mitropolitul Macarie al Vicinei apără cu statornicie [[Ortodoxia]] la Gurile Dunării, susţine Mănăstirea Sfântul Atanasie cel Mare de la Niculiţel şi micile sihăstrii din partea locului, intră în legătură cu voievodul [[Alexandru I Basarab]] şi hirotoneşte [[Preot|preoţi]] pentru Ţara Românească şi pentru sudul Moldovei. El era părinte sufletesc, atât al românilor de la sudul, cât şi de la nordul Dunării.
+
Mitropolitul Macarie, de formație isihastă atonită, era bun prieten al Sfântului [[Grigorie Palama]], arhiepiscopul Tesalonicului, și al Sfântului [[Grigorie Sinaitul]], întemeietorul Mănăstirii Paroria, vestit centru isihast din Munții Balcani pe la jumătatea secolului al XIV-lea, unde se nevoiau și numeroși călugări „vlahi" din Țara Românească și Dobrogea. Mitropolitul Macarie al Vicinei apără cu statornicie [[Ortodoxie|ortodoxia]] la Gurile Dunării, susține Mănăstirea Sfântul Atanasie cel Mare de la Niculițel și micile sihăstrii din partea locului, intră în legătură cu voievodul [[Nicolae Alexandru|Alexandru I Basarab]] și hirotonește [[Preot|preoți]] pentru Țara Românească și pentru sudul Moldovei. El era părinte sufletesc, atât al românilor de la sudul, cât și de la nordul Dunării.
  
Acest mare susţinător al [[monahism]]ului românesc şi aprig apărător al ortodoxiei se mută în anul 1347 la cereştile lăcaşuri, numărându-se în ceata Cuvioşilor Ierarhi.
+
Acest mare susținător al [[monahism]]ului românesc și aprig apărător al ortodoxiei se mută în anul 1347 la cereștile lăcașuri, numărându-se în ceata Cuvioșilor Ierarhi.
  
 
[[Categorie:Mitropoliți]]
 
[[Categorie:Mitropoliți]]
 
[[Categorie:Episcopi de Vicina]]
 
[[Categorie:Episcopi de Vicina]]

Versiunea de la data 31 iulie 2018 04:55

Cel între sfinți părintele nostru Macarie de Vicina s-a născut undeva la sfârșitul secolului al XIII-lea, viețuind până aproape de jumătatea secolului al XIV-lea.

Cuviosul Ierarh Macarie a ajuns în anul 1337 mitropolit al Vicinei, urmând în această funcție arhierească mitropolitului Luca de Vicina, păstorind turma lui Hristos de la Gurile Dunării până în anul 1347.

Între anii 1341-1347, mitropolitul Macarie al Vicinei ia parte la mai multe sinoade locale care au avut loc la Patriarhia din Constantinopol. În cele două sinoade din anii 1341 și 1343, care discută și iau apărarea Sfântului Grigorie Palama, privind învățătura isihastă atonită de iluminare duhovnicească prin practicarea rugăciunii lui Iisus și învățătura despre energiile necreate ale Duhului Sfânt, mitropolitul Macarie al Vicinei, alături de patriarhul ecumenic Ioan al XlV-lea Kalecas, aprobă aceste învățături palamite de iluminare și sporire duhovnicească, ca fiind întru totul adevărate și ortodoxe.

Mitropolitul Macarie, de formație isihastă atonită, era bun prieten al Sfântului Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, și al Sfântului Grigorie Sinaitul, întemeietorul Mănăstirii Paroria, vestit centru isihast din Munții Balcani pe la jumătatea secolului al XIV-lea, unde se nevoiau și numeroși călugări „vlahi" din Țara Românească și Dobrogea. Mitropolitul Macarie al Vicinei apără cu statornicie ortodoxia la Gurile Dunării, susține Mănăstirea Sfântul Atanasie cel Mare de la Niculițel și micile sihăstrii din partea locului, intră în legătură cu voievodul Alexandru I Basarab și hirotonește preoți pentru Țara Românească și pentru sudul Moldovei. El era părinte sufletesc, atât al românilor de la sudul, cât și de la nordul Dunării.

Acest mare susținător al monahismului românesc și aprig apărător al ortodoxiei se mută în anul 1347 la cereștile lăcașuri, numărându-se în ceata Cuvioșilor Ierarhi.