OrthodoxWiki:Cafenea: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Linia 220: Linia 220:
 
:::::Simplu: renunțând la ele. [[:Categorie:Sfinți|Categoria Sfinți]] are suficiente subcategorii specifice: ''Apostoli, Cuvioși, Doctori fără de arginți, Făcători de minuni, Izvorâtori de mir, Mucenici, Mărturisitori, Prooroci'' etc., astfel încât să nu mai fie nevoie și de categoriile create artificial, referitoare la spații geografice inexistente pe vremea sfinților respectivi, de tip „[[:categorie:Sfinți italieni|sfinți italieni]]” sau „[[:Categorie:Sfinți ucraineni|sfinți ucraineni]]”. Desigur că trebuie să facă excepție categoriile pentru care există surse de încredere, din sfera autorităților religioase, că acești sfinți au fost [[Proslăvire|proslăviți]] cu atributul naționalității lor, așa cum este cazul cu [[:categorie:Sfinți români]] (poate mai sunt și alte cazuri, dar nu am găsit surse). --[[Utilizator:Sîmbotin|Bătrânul]] ([[Discuție utilizator:Sîmbotin|discuție]]) 23 septembrie 2014 22:48 (PDT)
 
:::::Simplu: renunțând la ele. [[:Categorie:Sfinți|Categoria Sfinți]] are suficiente subcategorii specifice: ''Apostoli, Cuvioși, Doctori fără de arginți, Făcători de minuni, Izvorâtori de mir, Mucenici, Mărturisitori, Prooroci'' etc., astfel încât să nu mai fie nevoie și de categoriile create artificial, referitoare la spații geografice inexistente pe vremea sfinților respectivi, de tip „[[:categorie:Sfinți italieni|sfinți italieni]]” sau „[[:Categorie:Sfinți ucraineni|sfinți ucraineni]]”. Desigur că trebuie să facă excepție categoriile pentru care există surse de încredere, din sfera autorităților religioase, că acești sfinți au fost [[Proslăvire|proslăviți]] cu atributul naționalității lor, așa cum este cazul cu [[:categorie:Sfinți români]] (poate mai sunt și alte cazuri, dar nu am găsit surse). --[[Utilizator:Sîmbotin|Bătrânul]] ([[Discuție utilizator:Sîmbotin|discuție]]) 23 septembrie 2014 22:48 (PDT)
 
:::::Pentru descrețirea frunților: Sf. [[Petru Aleutinul]] (articol tradus după [[:en:Peter the Aleut]]) s-a născut puțin înainte de anul 1800 în Insulele Aleutine, lângă peninsula Alaska (teritoriu rusesc, până la cumpărarea sa de către Statele Unite, în 1867) și a fost martirizat în 1815 la San Francisco, în California (posesiune spaniolă pe atunci, apoi parte componentă a Mexicului până la cucerirea sa de către Statele Unite, în 1848). Totuși, atât pe en.OrthodoxWiki cât și pe ro.OrthodoxWiki, el este încadrat în [[:categorie:Sfinți americani]], nu în [[:categorie:Sfinți ruși]] sau spanioli... --[[Utilizator:Sîmbotin|Bătrânul]] ([[Discuție utilizator:Sîmbotin|discuție]]) 23 septembrie 2014 23:15 (PDT)
 
:::::Pentru descrețirea frunților: Sf. [[Petru Aleutinul]] (articol tradus după [[:en:Peter the Aleut]]) s-a născut puțin înainte de anul 1800 în Insulele Aleutine, lângă peninsula Alaska (teritoriu rusesc, până la cumpărarea sa de către Statele Unite, în 1867) și a fost martirizat în 1815 la San Francisco, în California (posesiune spaniolă pe atunci, apoi parte componentă a Mexicului până la cucerirea sa de către Statele Unite, în 1848). Totuși, atât pe en.OrthodoxWiki cât și pe ro.OrthodoxWiki, el este încadrat în [[:categorie:Sfinți americani]], nu în [[:categorie:Sfinți ruși]] sau spanioli... --[[Utilizator:Sîmbotin|Bătrânul]] ([[Discuție utilizator:Sîmbotin|discuție]]) 23 septembrie 2014 23:15 (PDT)
 +
 +
==Acatiste, canoane de rugaciuni, fragmente de Minei pe orthodoxwiki?==
 +
 +
Ziua buna,
 +
 +
Am pus aceasta intrebare si direct Parintelui Nistea, cred insa ca e mai potrivita aici. Scuze pentru dubla postare.
 +
 +
Se pot publica acatiste, canoane de rugaciuni, fragmente de Minei, etc pe orthodoxwiki? Personal pot argumenta in ambele sensuri:
 +
 +
- nu, caci o enciclopedie nu e un ceaslov, si nu facem din orthodxwiki un soi de "carte a cartilor" ci doar o enciclopedie.
 +
 +
- da, pentru ca adeseori rugaciunile sunt si o forma condensata de cunostinte teologice.
 +
 +
Exista vreo preferinta, vreo directie predefinita in cultura organizationala a orthodoxwiki? 
 +
 +
Doamne ajuta si Craciun Fericit,
 +
 +
 +
[[Utilizator:GFelix|GFelix]] 27 decembrie 2014 11:14 (PST)

Versiunea de la data 27 decembrie 2014 19:14

Bine ați venit în cafenea! Cafeneaua este un loc unde se discută, tot ceea ce este dorit sau necesar, de preferință într-o atmosferă agreabilă.

Putem începe a discuta aici lucrurile necesare acestui stadiu de dezvoltare a proiectului.

Reguli pentru buna rânduială:

  1. Nu uitați să vă semnați cu 4 tilde: ~~~~;
  2. Puneți noile discuții la sfârșitul paginii, nu la început, mesajul dvs cu titlu cam așa: ==Titlu==.

OrthodoxWiki:Cafenea/Arhive

Zoe

As vrea sa propun traducerea si prelucrarea art. en:Brotherhood of Theologians Zoe, dar nu stiu cum ar fi mai corect sa numim articolul. Mai intai, Zoe sau Zoi (numele grecesc e scris cu eta/ita)? Pt cautare usoara as propune ceva de genul Zoe (Frăţia Teologilor) sau Zoi (Frăţia). Cum credeti ca ar fi mai bine? Multumesc. Iuliana 24 ianuarie 2013 04:46 (HST)

Normal ar fi ca mai întâi să apară în titlu numele românesc, deci Frăţia Teologilor „Zoe”. --Bătrânul (discuție) 24 ianuarie 2013 07:02 (HST)
Eu aș înclina pentru Frăția Zoi, numele cel mai utilizat sub care este cunoscută mișcarea. --Inistea 24 ianuarie 2013 09:07 (HST)
Multumesc. Am optat totusi pt pronuntia din greaca moderna, si am facut si o pagina de redirectionare.Iuliana 24 ianuarie 2013 10:13 (HST)

Pagini cu legături invalide către fișiere

Există 17 astfel de pagini, înainte erau ok... http://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Categorie:Pagini_cu_leg%C4%83turi_invalide_c%C4%83tre_fi%C8%99iere&action=edit&redlink=1--Vladimir-Adrian 24 ianuarie 2013 06:33 (HST)

Motivul principal este faptul că au legături către fișiere (imagini) care nu există sau au fost șterse din varii motive. De asemenea, în timp, unele legături externe pot deveni indisponibile, sau și-au schimbat adresa web, ca de exemplu aici --Bătrânul (discuție) 24 ianuarie 2013 07:07 (HST)

Atacuri grave la adresa OrthodoxWiki

În ultimele trei zile utilizatorul Dorindavidaurel1948 a inițiat o serie de atacuri grave la adresa OrthodoxWiki și a Ortodoxiei în general. Așa cum am semnalat și aici, toate „contribuțiile” sale mi se par a fi o provocare la adresa OrthodoxWiki: pe pagina sa de utilizator amenință că eventuala ștergere ar fi un act de antisemitism. Tot acolo are câteva păreri care compromit și dezonorează proiectul OrthodoxWiki, de genul „călugării creștini ortodocși care ... ar trebui încarcerați pe viață sau executați biologic”. Pe o altă pagină inițiată de el, Propunere de ştergergere Blond şi cu ochii albaştrii, scrie: „DEDICAT CRUCIAȚILOR NAZIŞTI DE TIPUL PERSOANEI NON UMANE ADRIAN VLADIMIR”. În trecut am avut dispute cu Vladimir-Adrian, dar acum mă declar solidar cu el și mă simt jignit personal de injuriile care i se aduc.
În consecință, cer blocarea definitivă a utilizatorului Dorindavidaurel1948 și aștept ca cei doi administratori să ia măsurile ce se impun în acest caz. --Bătrânul (discuție) 20 februarie 2013 21:02 (HST)

Cu această ocazie, rog să fie discutată și oportunitatea menținerii Categorie:NOUL TESTAMNET EPISTOLĂ FACSIMIL şi TEXT pe care am propus-o pentru ștergere, fiind o „contribuție” anticreștină a aceluiași Dorindavidaurel1948. --Bătrânul (discuție) 21 februarie 2013 02:53 (HST)

1. Mulțumesc domnului Sîmbotin pentru solidaritate ))

2. Cred cu tărie (și eu asta voi face) că trebuie șterse toate contribuțiile domnului în cauză. Astfel de persoane pot inventa date, nume, etc, intoxicând astfel Ortodoxwiki. Ortodoxwiki se bazează pe principiul bunei credințe, ceea ce în unele cazuri nu funcționează, cum ar fi cazul de față al domnului.

4. Eu zic să nu dăm prea mare atenție incidentului și să mergem mai departe.Vladimir-Adrian 21 februarie 2013 07:16 (HST)

Și eu susțin ștergerea „contribuțiilor” cu pricina, mai ales Categorie:NOUL TESTAMNET EPISTOLĂ FACSIMIL şi TEXT, care abundă în neadevăruri. --Bătrânul (discuție) 21 februarie 2013 07:53 (HST)

Ştergerea a toate cele a fost uşurata de cererea autorului de a sterge trimisa mie pe email .--Inistea 21 februarie 2013 10:02 (HST)

Văd că a rezolvat Pr. Iulian. Scuze pentru întârziere, eram pe drumuri prin ţară Iuliana 22 februarie 2013 04:25 (HST)

Titluri cu diacritice

A trecut mai mult de un an de la ultima discuție referitoare la „schimbarea diacriticelor cu sedilă în diacritice cu virgulă”. Prea multe nu s-au schimbat între timp (mulți utilizatori folosesc în continuare sisteme de operare care au fonturile de diacritice cu sedilă, ca de ex. Windows XP), dar poate că ajungem la un consens în ce privește utilizarea diacriticelor „vechi” (cu sedilă) în titlurile articolelor. Concret, făcând niște modificări la articolul Meletie al Antiohiei am dat de legătura internă Constantin al II-lea; mi-am dat seama că era vorba despre împăratul Constanțiu al II-lea, articol despre care știam că există (chiar eu îl scrisesem), dar, surpriză, la „căutare” articolul nu există. Explicația e simplă: titlul articolului fusese scris cu diacritice cu sedilă (Constanţiu al II-lea), iar eu am introdus în caseta de căutare text cu diacritice cu virgulă.

Aș propune adoptarea uneia dintre următoarele variante:

  1. Statu-quo - titlurile cu diacritice rămân așa cum sunt acum.
  2. Crearea de redirecturi (titluri cu diacritice cu virgulă către titlurile actuale care au diacritice cu sedilă).
  3. Redenumirea titlurilor actuale (cele cu diacritice cu sedilă) în titluri cu diacritice cu virgulă și păstrarea lor ca redirect (așa cum începuse deja să facă anul trecut utilizatorul Oql).

Aștept opiniile dvs. --Bătrânul (discuție) 1 aprilie 2013 02:44 (HST)

Eu folosesc XP, sunt niste probleme la vizualizare, dar as inclina spre varianta 3. La un moment dat va trebui sa ajungem la diacriticele corecte. [Ar trebui facuta modificarea si la diacriticele din caseta de editare din josul paginii, unde sunt in continuare caractere cu sedila, pe cat vad eu (cel putin "ş")] Iuliana 2 aprilie 2013 07:05 (HST)
Dacă ne gândim și la viitor, probabil că așa ar fi mai bine. --Bătrânul (discuție) 2 aprilie 2013 19:34 (HST)
Eu personal cred că se va ajunge la un moment dat la o soluție automatică, care să nu presupună modificarea manuală a tuturor diacriticelor din titluri. Redenumirile manuale au niște inconveniente legate de ceea ce lasă după ele: legături interwiki către un redirect, legături interne către un redirect, posibile redirect către redirect etc. Dacă cineva vrea să facă așa ceva manual, eu sunt de acord, atenție doar la moștenirea pe care o lasă aceste schimbări. Problema este și mai complicată la categorii. --Inistea 2 aprilie 2013 23:21 (HST)
Am făcut un experiment, chiar cu exemplul de mai sus, redenumind articolul Constanţiu al II-lea în Constanțiu al II-lea. Istoricul versiunilor s-a păstrat; nu știu însă dacă la articolele care au și pagină de discuții aceasta se mută automat, sau trebuie redenumită manual. --Bătrânul (discuție) 3 aprilie 2013 00:39 (HST)

Legat de diacritice: mie mi s-ar parea util daca la cautare s-ar putea cauta cu versiunea fara diactritice, deoarece impresia mea e ca majoritatea celor care cauta o informatie, nu folosesc diacritice. De exemplu, daca as cauta Ramet nu se gaseste nimic, doar daca scriu cu diactritice. Foarte utila ar fi daca si alte versiuni, de exemplu Rimet (Rîmeţ) ar duce la rezultatul dorit. 3 aprilie 2013 20:33 (HST)adrianab

La paginile mutate exista parca o optiune de mutare si a discutiilor acolo unde apareau; tin minte ca la unele mutari trecute s-a mutat si discutia. Da, mi-am pus si eu problema cautarii fara diacritice, dar nu stiu care ar fi solutia tehnica.Iuliana 4 aprilie 2013 02:25 (HST)
Pentru căutarea fără diacritice nu este soluție generală. Dar putem inventa o soluție ”barbară”, și anume se pot crea diferite forme fără diacritice ca redirectări, și atunci ele vor apărea la căutare. --Inistea 4 aprilie 2013 03:10 (HST)

Înțeleg că nu sunt obiecțiuni majore față de varianta 3. Voi acționa deci în consecință. --Bătrânul (discuție) 6 aprilie 2013 04:38 (HST)

Pentru cei care lucrati la schimbarea titlurilor articolelor: Când aveti timp, schimbati si in celelalte limbi cu titlul cel nou în româna.--Inistea 2 mai 2013 12:48 (HST)
Dacă e vorba doar de schimbările de diacritice din titluri nu este necesară și schimbarea linkurilor de la paginile OrthodoxWiki în alte limbi, deoarece vechile titluri au rămas ca redirecționări. Dacă se fac însă schimbări substanțiale în titluri, este necesară și schimbarea linkurilor respective. --Bătrânul (discuție) 2 mai 2013 17:44 (HST)

Câte articole de calitate sunt?

Există 66 de articole categorizate ca fiind articole de calitate http://ro.orthodoxwiki.org/Categorie:Articole_de_calitate, dar numai o parte din ele au eticheta ca fiind de calitate. Oare nu ar fi normal ca toate cele categorizate ca fiind de calitate să aibă o asemenea etichetă la începutul articolului? Am răsfoit puțin articolele care nu au etichetă, unele par a merita statutul, unele par a nu merita statutul. Cred că cel mai bine ar putea ști cei care le-au creat. Eu am scos categoria la un articol care era etichetat ca având nevoie de îmbunătățiri. Dar cred că mai sunt câteva care parcă nu ar merita. Ar fi bine să se lămurească această problemă ca să putem trece nr. adevărat de articole de calitate la articolul despre Ortodoxwiki. Iar unele din articolele categorizate ca fiind de calitate nu au bibliografia indicată. Scuze pentru deranj.Vladimir-Adrian 12 aprilie 2013 22:37 (HST)

Doamne ajută, Vladimir Adrian. Am explicat mai demult cum s-a ajuns la această situație, și sunt de acord că nu toate articolele din categoria respectivă sunt „articole de calitate” în adevăratul sens al labelului wiki. Nu am nimic împotriva curățeniei în acea categorie. --Inistea 13 aprilie 2013 05:27 (HST)

Am pus etichete la unele articole categorizate drept articole de calitate care la o privire fugitivă mi s-au părut ok și am scos categoria la unele articole care formal nu meritau pentru că nu aveau bibliografie. Cred că e ceva mai bine decât înainte. Mi s-a părut necesar ca articole categorizate drept articole de calitate să aibă și eticheta respectivă dacă merită. Dacă cineva crede altceva decât mine citind cu atenție articolele, este liber să facă orice modificări dorește, nu e absolut nicio supărare. Vladimir-Adrian 15 aprilie 2013 23:37 (HST)

2200 articole

Hristos a înviat! A doua zi de Paști 2013, enciclopedia noastră ortodoxă în limba română a atins 2200 articole. Știu că nu se cuvine să ne mândrim, dar măcar să cuvine să mulțumim la toți colaboratorii, și mai ales celor activi. Doamne ajută! --Inistea 6 mai 2013 14:01 (HST)

Adevărat a înviat! Deși eu nu apar pe lista utilizatorilor activi, sunt bucuros că am adus micile mele contribuții la OrthodoxWiki. --Bătrânul (discuție) 6 mai 2013 18:27 (HST)
Adevărat a înviat! Felicitari si multumiri tuturor! — Acest mesaj nesemnat a fost adăugat de Kamasarye (converseazăcontribuţii) .

Pagini de redenumit

Bună! Am găsit câteva articole ale căror titluri sunt scrise cu diacritice incorecte, ar trebui redenumite. Pe mine nu mă lasă să schimb numele articolelor.

Toate cele bune, Ark25 9 iulie 2013 12:57 (HST)

Rezolvat Rezolvat.--Bătrânul (discuție) 9 iulie 2013 18:13 (HST)

Pagini de îndrumare

La 10 iulie a.c. Utilizator:Oql a efectuat o mutare manuală a paginii Ţara Sfântă la Țara Sfântă. Voiam să îi atrag atenția că în acest fel s-a pierdut istoricul paginii respective, dar am constatat că de fapt dânsul nu a încălcat nicio regulă OrthodoxWiki. La alte proiecte de tip Wiki (în special la Wikipedia), există pagini de îndrumare, unde se specifică modul în care se fac redenumirile articolelor (în cazuri similare cu cel de mai sus se interzice mutarea conținutului prin metoda copy/paste, tocmai pentru a nu se pierde istoricul articolului). Pe OrthodoxWiki paginile de îndrumare sunt însă foarte slab dezvoltate. La Ajutor:Cuprins există o legătură spre pagina Ajutor:Mutarea unei pagini, unde ar trebui să se afle îndrumări referitoare la redenumirea articolelor, dar aceasta nu a fost încă scrisă. --Bătrânul (discuție) 15 iulie 2013 01:48 (HST)

Am cautat in en.orthodoxwiki.org si nu am gasit o astfel de pagina. Daca doriti sa o creati de la zero, cu atat mai bine. --Inistea 15 iulie 2013 05:22 (HST)

Îmi pare rău. Nu am gândit.

În cazul în care pagina cu diacritice cu virgulă ar fi fost ștearsă, iar după - cea cu sedilă ar fi fost redenumită, s-ar fi păstrat istoricul? Se poate redenumi o pagină prin alta care a fost ștearsă? Oql 15 iulie 2013 07:44 (HST)

Da, aceasta ar fi secvența corectă: o cerere la un administrator pentru ștergerea paginii cu diacritice cu virgulă (un utilizator obișnuit nu o poate șterge singur), apoi redenumirea paginii cu diacritice cu sedilă; în acest fel se păstrează istoricul paginii cu diacritice cu sedilă, care este și el mutat la noua pagină. --Bătrânul (discuție) 15 iulie 2013 19:23 (HST)
Ar fi bine ca pagina Sfintele Paști să fie ștearsă după care Sfintele Paşti să fie redenumită.Oql 26 martie 2014 14:31 (PDT)
Se poate face această redenumire și fără ștergere, dar numai de către un administrator al OrthodoxWiki. Dar, din cei cinci admini mai sunt activi doar doi. --Bătrânul (discuție) 27 martie 2014 23:00 (PDT)
Am șters redirectul invers și am făcut redenumit pagina pt a ajunge la versiunea corectă, pt păstrarea istoricului.Iuliana 2 aprilie 2014 18:01 (PDT)
Mulțumim! --Bătrânul (discuție) 2 aprilie 2014 22:40 (PDT)

Propunere format: iconografie ş.a.

Încerc să organizez şi nişte formate pentru domeniul iconografiei. Mai multe idei: un format pe lung plus unul pe lat, ca în alte cazuri; poate un format separat pentru icoanele celebre+icoanele praznicale; poate un format separat pt icoanele MD, când se vor strânge mai multe articole?. Am făcut două schiţe aici şi v-aş fi recunoscătoare pentru observaţii despre organizarea categoriilor şi ce credeţi că ar trebui să intre la fiecare. Ordonare alfabetică, cronologică, sau după importanţă a termenilor? Mulţumesc. Iuliana 6 august 2013 04:56 (HST)

Domnilor Sîmbotin şi Oql, vroiam să vă transmit totodată respectele şi complimentele mele pentru munca sistematică de aducere la zi a diacriticelor RO în paginile OrthodoxWiki. Iuliana 6 august 2013 04:56 (HST)

La o primă privire ambele formate par la fel de bune. Poate că formatul pe lat ar fi mai potrivit pentru articolele scurte și pentru cioturi, iar formatul pe lung ar fi mai potrivit pentru articolele mai lungi. --Bătrânul (discuție) 11 august 2013 04:15 (HST)
Si mie mi se par bune. --Inistea 11 august 2013 09:41 (HST)

2014

Va doresc la toti An Nou fericit, cu bucurii si împliniri în viata voastra ! Iar pentru proiectul nostru, viata lunga si cu folos pentru cât mai multi ! Doamne ajuta ! --Inistea 6 ianuarie 2014 12:19 (PST)

Mulțumim, la fel! Doamne ajută! La mulți ani! --Bătrânul (discuție) 6 ianuarie 2014 23:08 (PST)
Mulțumim frumos și toate urările de bine și bucurie (întârziate) și de la mine!Iuliana 14 ianuarie 2014 11:54 (PST)

Format Monahism

Mă gândesc la un format de serie privind monahismul. Ce ziceți ? --Inistea 17 martie 2014 14:34 (PDT)

Ar fi și frumos și util. Dacă va avea multe rubrici ar fi bine să fie un format de serie „pe lat”, în stilul {{Spiritualitate/lat}}. --Bătrânul (discuție) 17 martie 2014 22:44 (PDT)
Ar fi util, dar ce ar trebui să conțină? Sunt multe lucruri care ar putea fi puse în categoria asta.Iuliana 24 martie 2014 07:43 (PDT)
Am făcut un experiment aici, vă rog să vă pronunțați - ce/cum mai trebuie inclus, ce poate fi scos (partea cu veșmintele poate fi un format mic și cu totul separat, de exemplu) etc. Sunt oarecum în încurcătură, pentru că am inclus termenii 'practici', dar majoritatea termenilor legați de viața spirituală, ascetică, mistică etc. sunt deja în formatul de spiritualitate. Lipsa lor pe de altă parte mi se pare că e problematică. Cum am putea echilibra? Arată bine în forma asta? Aș încerca să fac și un format pe lung, ne-ar fi de folos? Ce sfinți mai includem și la ce categorie, sau cum îmbunătățim rubricile ca să fie cât mai corect? Mulțumesc . Iuliana 26 iunie 2014 11:24 (PDT)
IMHO formatul arată foarte bine. Partea cu includerea unor sfinți în acest format nu prea o înțeleg: numai în Categorie:Monahi sunt 86 de titluri (și sunt convins că nu toți sfinții care au fost monahi sunt incluși în această categorie). --Bătrânul (discuție) 26 iunie 2014 12:11 (PDT)

Serie nouă de articole

În ultimele zile a fost adăugată o serie de circa 13 articole care încalcă, după părerea mea, politicile oficiale OrthodoxWiki. Mă refer la seria de poezii de Vasile Militaru, Traian Dorz, Zorica Lațcu etc., articole care conțin doar textul poeziei respective. Pe pagina OrthodoxWiki:Despre#Ce este OrthodoxWiki? se specifică foarte clar: „... OrthodoxWiki... este o enciclopedie unde utilizatorii scriu articole enciclopedice, bazate pe surse de încredere”. O problemă oarecum similară apăruse în anul 2010, când un utilizator începuse să transcrie ca articole separate cărţile Bibliei. Problema a fost discutată la Cafenea (OrthodoxWiki:Cafenea/Arhiva2#Biblia) și s-a ajuns la concluzia că astfel de articole trebuie transformate în texte enciclopedice: „prezentare pe scurt, incadrare istorica si teologica - NU copierea textului”.

Se pune în plus și problema încălcării drepturilor de autor. Deja ro.OrthodoxWiki găzduiește cu nonșalanță o categorie întreagă de articole cu încălcarea drepturilor de autor, semnalate ca atare de peste doi ani. Le înmulțim? Aștept opiniile dvs. --Bătrânul (discuție) 7 iulie 2014 05:28 (PDT)

Am văzut. Toate cele 13 articole sunt create de același utilizator. Văd că puțini lucrează pe acest wiki. Avem nevoie un administrator activ, căci adminii pot șterge articole și bloca utilizatorii. Poate dvs vreți să fiți admin, sau aș putea fi eu, căci deși sunt utilizator nou, mă pricep.--Nick15 7 iulie 2014 06:19 (PDT)
Există doi administratori activi: Inistea și Kamasarye. --Bătrânul (discuție) 7 iulie 2014 06:35 (PDT)
Am șters poeziile. Pt celelalte articole, vă rog să puneți dvs. mai departe etichetele potrivite. Iuliana 22 iulie 2014 08:44 (PDT)

Redirecționări formate

Eu nu văd utilitatea redirecționărilor la formate. Eventuala folosire a redirecționărilor nu ar aduce decât confuzie. Părerile voastre? --Inistea 25 iulie 2014 08:34 (PDT)

Eu sunt de părere că redirecționările formatelor sunt utile.--Nick15 25 iulie 2014 12:51 (PDT)
Nu văd nici eu cu ce ne ajută redirecționările în cazul formatelor. Iuliana 25 iulie 2014 14:46 (PDT)
Nick15, în ce fel ar fi utile, în mod concret? --Inistea 26 iulie 2014 12:55 (PDT)
De exemplu dacă la formatul Format:OrtodoxiaînChina am pus redirecționarea Format:Ortodoxiaînchina nu e nimic inutil și nefolositor, căci alte formate n-au majusculă la numele țărilor și cineva s-ar putea încurca. Dar poate aveți dreptate.--Nick15 26 iulie 2014 13:18 (PDT)

Propuneri de îmbunătățire a Orthodox Wiki

Propun ca toți să se poată înregistra pe acest wiki imediat, să nu fie nevoiți să aștepte până vor fi acceptați. Poate că nu apar utilizatori noi tocmai pentru că nimeni nu le răspunde după ce solicită să fie înregistrați.--Nick15 5 august 2014 11:18 (PDT)

Procedura de înregistrare actuală, cu aprobarea individuală a adminilor e în vigoare pentru a evita spammerii și vandalii. Am avut mai multe feluri de probleme în trecut (inclusiv cel recent). Problema nu e că n-avem utilizatori, ci că sunt puțini utilizatori activi. Cererile sunt, cu rare excepții, procesate în câteva zile. Iuliana 6 august 2014 04:05 (PDT)

Nevoia de un robot

Poate cineva să creeze un robot care să mute articolele și categoriile din Categorie:Sfinţi (cu diacritice vechi) în Categorie:Sfinți (cu diacritice noi) și să facă la fel cu alte categorii unde e necesar?--Nick15 7 august 2014 10:11 (PDT)

Când am discutat ultima data cu parintele John (administratorul general OrthodoxWiki) despre subiectul "roboti", mi-a explicat ca au avut si ei discutia asta în engleza si pâna la urma au decis sa nu instaleze roboti; principalul motiv este ca "if a bot goes awry, it can break things". Cred ca deocamdata ne putem descurca si fara boti. --Inistea 8 august 2014 15:01 (PDT)

2300 articole

Iaca, am atins și 2300 de articole. Mulțumiri de toți și la fiecare în parte ! Am publicat desigur și pe FB: http://www.facebook.com/ro.OrthodoxWiki --Inistea 16 august 2014 14:46 (PDT)

Categorie eronată

Un utilizator nou a creat Categorie:Orthodox-Wikipediști. Dar în pagina de îndrumare OrthodoxWiki:Despre, la secțiunea Ce nu este OrthodoxWiki scrie foarte clar: „Nu este Wikipedia... OrthodoxWiki nu este afiliată la Wikipedia sau la Fundația Wikimedia.” Este adevărat că unii dintre utilizatorii OrthodoxWiki (printre care și inițiatorul categoriei) sunt și „wikipediști”, dar acest fapt nu are nicio legătură cu activitatea lor aici, la ro.OrthodoxWiki.
În consecință, solicit ștergerea categoriei respective sau, cel puțin, redenumirea ei. --Bătrânul (discuție) 30 august 2014 21:28 (PDT)

De fapt nu e creația mea. O categorie similară a existat până acum, însă cu diacritice vechi, iar ieri am creat una la fel, însă cu diacritice noi. Cea cu diacritice vechi a fost creată în 2009.--Nick15 31 august 2014 04:28 (PDT)
Așa este, scuze. Esența problemei rămâne însă aceeași. Suntem aici utilizatori, voluntari, contribuitori, sau alte denumiri, dar nu „wikipediști”. --Bătrânul (discuție) 31 august 2014 06:29 (PDT)

Avem „căsuțe utilizatori” și „album membri”. Putem să redenumim categoria „Utilizatori OrthodoxWiki” sau „Membri OrthodoxWiki”. Eu înclin pentru ultima variantă. --Inistea 31 august 2014 08:55 (PDT)

De acord cu Inistea.--Nick15 31 august 2014 10:53 (PDT)

Sincer, parcă nu prea sună bine „Membri OrthodoxWiki”. În primul rând din cauza faptului că „membru” sugerează că această calitate ar incumba anumite obligații și în al doilea rând din punct de vedere gramatical (de exemplu avem categorie:Absolvenţi ai Şcolii Teologice din Halki și nu Absolvenţi Şcoala Teologică din Halki, categorie:Episcopi ai Moscovei și nu Episcopi Moscova). --Bătrânul (discuție) 31 august 2014 22:48 (PDT)

De acord cu Bătrânul. E mai logic „Utilizatori OrthodoxWiki”.--Nick15 1 septembrie 2014 01:24 (PDT)

Și mie mi se părea potrivit "Membri" (poate "Membrii comunității OrthodoxWiki"?). Dar de ce nu "Orthodoxwikipediști" într-un cuvânt? Iuliana 1 septembrie 2014 04:43 (PDT)
Citiți vă rog începutul discuției (OrthodoxWiki nu este Wikipedia...). Avem aici (la OrthodoxWiki) și contribuitori care nu sunt „wikipediști”. --Bătrânul (discuție) 1 septembrie 2014 05:32 (PDT)
Am citit, dar mi se pare că că dacă scriem într-un cuvânt nu mai apare confuzia. "OrthodoxWikieni" sau "OrthodoxWikiști", care ar fi variantele mai corecte mi se pare că nu sună prea bine, deși... Mi-am exprimat preferințele, dar nu mă deranjează în mod serios nici una din celelalte variante propuse. Iuliana 1 septembrie 2014 07:40 (PDT)
Nici chiar varianta mea inițială („ștergerea categoriei respective”)? --Bătrânul (discuție) 1 septembrie 2014 08:58 (PDT)
Dacă nu găsim altceva... Poate ar trebui să definim mai bine care e funcția acestei categorii. Conținutul actual sugerează că ar fi vorba despre articolele referitoare la viața și structura comunității OrthodoxWiki, distinct de simpla enumerare a utilizatorilor. Dar - ne ajută cu ceva?
(Notă: prima discuție 'terminologică' pe temă a fost aici ). Iuliana 1 septembrie 2014 16:33 (PDT)
Cam mult discutăm despre o categorie. Susțin s-o numim „Categorie:Utilizatori OrthodoxWiki”. E cea mai bună variantă.--Nick15 2 septembrie 2014 02:04 (PDT)
Funcția categoriei este enumerarea utilizatorilor.--Nick15 2 septembrie 2014 02:05 (PDT)
Dacă nimeni nu mai are nimic de spus, o s-o redumesc „Categorie:Utilizatori OrthodoxWiki”.--Nick15 5 septembrie 2014 06:34 (PDT)
Am redenumit.--Nick15 6 septembrie 2014 03:01 (PDT)

Diacritice vechi și noi

Mai jos de caseta de modificare, acolo unde sunt codurile, pe OrthodoxWiki văd că sunt în continuare diacritice vechi. Trebuie ca un administrator să le înlocuiască cu cele noi, mai ales că sunt oameni a căror calculatoare au tastatura cu diacritice vechi, iar prezența celor noi acolo, la coduri, le va oferi posibilitatea să contribuie la OrthodoxWiki folosindu-le pe acestea din urmă.--Nick15 2 septembrie 2014 11:23 (PDT)

Soluția tehnică ar fi ca în sursa paginii MediaWiki:Edittools secvența de cod
Diacritice:  
<charinsert> Ă ă </charinsert>  
<charinsert> Â â </charinsert>  
<charinsert> Î î </charinsert>  
<charinsert> Ş ş </charinsert>  
<charinsert> Ţ ţ </charinsert><br />
să fie înlocuită cu secvența:
'''Diacritice:'''
<charinsert>Ă ă Â â Î î Ș ș Ț ț </charinsert>
De asemenea, ar fi utilă (la Caractere speciale) și introducerea secvenței de cod:
<charinsert>„ ” </charinsert>

pentru ghilimelele recomandate de Academia Română ( și ). --Bătrânul (discuție) 3 septembrie 2014 02:31 (PDT)

Am înlocuit, mulțumim. Dacă mai sunt și alte lucruri de acest fel, nu ezitați. --Inistea 3 septembrie 2014 05:32 (PDT)

E bine, funcționează corect. --Bătrânul (discuție) 3 septembrie 2014 06:13 (PDT)

Noiembrie 2014

Părintele John, administratorul general al OrthodoxWiki ne amintește ca în noiembrie 2014 enciclopedia OrthodoxWiki împlinește 10 ani. Noi am început tot în noiembrie și vom împlini 8 ani. Fr John se gândește să sărbătorească acest moment, și cred că putem și noi să ne alăturăm. Sigur că prima idee e legată de dezvoltarea proiectului, așa că poate ajungem la 2400 articole până în luna noiembrie. Dacă aveți idei, puneți-le aici. --Inistea 8 septembrie 2014 10:09 (PDT)

O idee ar fi ca noi, utilizatorii activi de pe versiunea românească a OrthodoxWiki ne-am întâlni, numai că eu nu sunt sigur dacă voi putea ajunge la întâlnire în noiembrie.--Nick15 8 septembrie 2014 10:24 (PDT)
Și să zicem că între cele 70 de articole până la 2400, să dezvoltăm măcar 8 articole de calitate despre Ortodoxie în România (sfinți, ierarhi, mănăstiri, istorie, orice) și minim 2 articole de calitate despre Ortodoxie în America (idem)?
Și/sau: să facem curățenie prin secțiunea de ciorne și prin cele de traduceri?Iuliana 8 septembrie 2014 21:09 (PDT)
Voi încerca să vă ajut pentru îndeplinirea acestor scopuri, dar să nu vă bazați doar pe mine, căci în curând nu voi putea să fiu prea activ. Și ce părere aveți despre propunerea mea de a ne întâlni?--Nick15 9 septembrie 2014 04:09 (PDT)
Eu sunt de acord, dar depinde dacă și cum și când poate fiecare să ajungă prin București/țară.Iuliana 11 septembrie 2014 07:11 (PDT)

Categorie controversată

Consider că în noua categorie:Sfinți italieni au fost introduși trei sfinți care nu sunt italieni. Astfel, Sf. Benedict al Nursiei s-a născut și a trăit la Nursia, lângă Spoleto. La data nașterii sale, în anul 480, Imperiul Roman de Apus se prăbușise sub asaltul barbarilor, Roma fiind stăpânită de Odoacru, conducătorul herulilor. Opt ani mai târziu, tot nordul și centrul peninsulei italice intrau sub stăpânirea lui Theodoric „cel Mare”, regele ostrogoților. Sf. Eugen I al Romei, de origine roman, a fost episcop al Romei („papă”) între anii 654 și 657, pe când Roma se afla sub protectoratul longobarzilor (regele acestora, în acea perioadă, fiind Ariperto I). Urmașul lui, Sf. Vitalian al Romei, se născuse în împrejurimile Romei, la Segni, Lazio.
Sintetizând: toți cei trei sfinți de mai sus nu au fost „italieni”, națiunea italiană apărând abia în secolul al XIX-lea, ca urmare a mișcării Risorgimento, proces social, politic și administrativ care a avut ca rezultat final unificarea statelor din peninsula italiană într-o singură națiune, Italia, și crearea Regatului Italiei în 1861.
S-ar putea obiecta că și în categorie:Sfinți români există sfinți care nu au nicio legătură cu poporul român sau cu teritoriul României de azi, dar aceștia au fost proslăviți ca atare prin Actul sinodal din 20-21 iunie 1992 al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, așa că aici nu mai e nimic de comentat. Pentru sfinții „italieni”, însă, nu există un astfel de act - nici nu ar fi avut cine să-l emită, Arhiepiscopia Italiei și Maltei fiind relativ nou-înființată, în 1991. --Bătrânul (discuție) 23 septembrie 2014 07:46 (PDT)

În cazul sfinților născuți în primul mileniu pe teritoriul Italiei de azi, cred că îi putem pune în categoria sfinților italieni. Teritoriul Italiei de azi era numit în cadrul Imp. Roman tot „Italia”, iar Ioan Casian, este pun în categoria sfinților români deoarece a locuit pe teritoriul unde viețuiau daco-romanii, strămoșii noștri. În cazul sfinților din Pen. Italică din primul mileniu, pe peninsulă locuiau strămoșii italienilor de azi. În cazul lor, deci, cred că îi putem lăsa în categoria sfinților italieni.--Nick15 23 septembrie 2014 09:48 (PDT)
Nu înțelegeți, sau nu vreți să înțelegeți. „Strămoșii italienilor de azi” nu erau italieni. Erau romani, ostrogoți, longobarzi, iar mai târziu genovezi, venețieni, florentini etc., dar nu „italieni”. Nici măcar nu aveau o limbă comună: latina mai era vorbită spre sfârșitul mileniului I d.Hr. doar de clerici, iar de limba italiană nu se poate vorbi decât de la Dante Alighieri încoace (sfârșitul secolului al XIII-lea). --Bătrânul (discuție) 23 septembrie 2014 10:36 (PDT)
Eu am făcut comparație cu Ioan Casian, care nu era român, dar își are originile pe terioriul României de azi, unde atunci locuiau strămoșii noștri și din această cauză este pus în rândul sfinților români.
Dar poate că aveți dreptate.--Nick15 23 septembrie 2014 10:57 (PDT)
Soluția de denumire categoriilor la colegii de limba engleză pare să fie una pur convențională, etnonimul fiind folosit (inevitabil impropriu), ca și în cazul sfinților "români", pentru a desemna prezența lor la un moment dat într-un spațiu geografic care astăzi poartă numele de Franța, Spania, Bulgaria, Georgia sau România. Mie mi se pare că putem prelua convenția lor fără să greșim prea mult, poate cu o frază introductivă, acolo unde e necesar.
Varianta alternativă ar fi să redenumim categoriile pentru a reflecta situația pur geografică - Sfinți din Italia, din Bulgaria, din Serbia, dar nu prea merge în cazul Patriarhiilor vechi (jurisdicția Constantinopolului, Antiohiei, Alexandriei, Ierusalimului?)
Problema mea cu categoriile acestea este că, pentru a proceda corect (din perspectivă panortodoxă), ar trebui să-i includem pe mulți sfinți în mai multe categorii: Sf. Parascheva de la Iași e și din România, și din Serbia, și din Grecia, și de la Constantinopol; Sf. Filofteea e și din Bulgaria, și din România, Sf. Emilian de la Durostor e și din Bulgaria, și din România, Sf. Ioan Gură de aur e și din Cappadocia, și de la Constantinopol etc etc. Cum putem lucra cu categoriile acestea fără să încărcăm paginile cu ele? Iuliana 23 septembrie 2014 13:40 (PDT)
Simplu: renunțând la ele. Categoria Sfinți are suficiente subcategorii specifice: Apostoli, Cuvioși, Doctori fără de arginți, Făcători de minuni, Izvorâtori de mir, Mucenici, Mărturisitori, Prooroci etc., astfel încât să nu mai fie nevoie și de categoriile create artificial, referitoare la spații geografice inexistente pe vremea sfinților respectivi, de tip „sfinți italieni” sau „sfinți ucraineni”. Desigur că trebuie să facă excepție categoriile pentru care există surse de încredere, din sfera autorităților religioase, că acești sfinți au fost proslăviți cu atributul naționalității lor, așa cum este cazul cu categorie:Sfinți români (poate mai sunt și alte cazuri, dar nu am găsit surse). --Bătrânul (discuție) 23 septembrie 2014 22:48 (PDT)
Pentru descrețirea frunților: Sf. Petru Aleutinul (articol tradus după en:Peter the Aleut) s-a născut puțin înainte de anul 1800 în Insulele Aleutine, lângă peninsula Alaska (teritoriu rusesc, până la cumpărarea sa de către Statele Unite, în 1867) și a fost martirizat în 1815 la San Francisco, în California (posesiune spaniolă pe atunci, apoi parte componentă a Mexicului până la cucerirea sa de către Statele Unite, în 1848). Totuși, atât pe en.OrthodoxWiki cât și pe ro.OrthodoxWiki, el este încadrat în categorie:Sfinți americani, nu în categorie:Sfinți ruși sau spanioli... --Bătrânul (discuție) 23 septembrie 2014 23:15 (PDT)

Acatiste, canoane de rugaciuni, fragmente de Minei pe orthodoxwiki?

Ziua buna,

Am pus aceasta intrebare si direct Parintelui Nistea, cred insa ca e mai potrivita aici. Scuze pentru dubla postare.

Se pot publica acatiste, canoane de rugaciuni, fragmente de Minei, etc pe orthodoxwiki? Personal pot argumenta in ambele sensuri:

- nu, caci o enciclopedie nu e un ceaslov, si nu facem din orthodxwiki un soi de "carte a cartilor" ci doar o enciclopedie.

- da, pentru ca adeseori rugaciunile sunt si o forma condensata de cunostinte teologice.

Exista vreo preferinta, vreo directie predefinita in cultura organizationala a orthodoxwiki?

Doamne ajuta si Craciun Fericit,


GFelix 27 decembrie 2014 11:14 (PST)