[[Image:Iisus. Rubliov 2.jpg|right|thumb|250px260px|right|[[Mântuitorul]], [[icoană]] de [[Andrei Rubliov]], sec al . XV-lea]]

'''Virtute''' (greacă αρετη; latină ''virtus'') este deprinderea şi stăruinţa și stăruința statornică de a împlini, cu ajutorul harului dumnezeiesc, legea morală întreagă<ref>Arhiepiscopia Ortodoxă Romană a Vadului , Feleacului şi și Clujului- Învăţătură Învățătură de credinţă credință ortodoxă, Editura RenaştereaRenașterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4</ref>, biruind diversele [[ispita|ispite]] venite din partea [[diavol|Celui Rău]]. [[Veghe]]a şi și [[rugăciunea]] sunt armele pentru a birui ispitele precum spune chiar [[Iisus Hristos|Mântuitorul]]:Privegheaţi şi Privegheați și vă rugaţirugați, ca să nu intraţi intrați în ispită.(Mt26.41)

[[Cartea Facerii|Facerea]] spune că omul a fost creat după chipul şi și asemănarea lui [[Dumnezeu]]. [[Ioan din Damasc]] scrie: 'Exprimarea ''după chipul'' indică raţiunea şi rațiunea și [[libertate|libertatea]], în timp ce exprimarea ''după asemănarea'' indică îndumnezeirea prin virtute.’ Dobândirea virtuţilor virtuților este redobândirea asemănării cu Dumnezeu.

Spre deosebire de chipul lui Dumnezeu, care nu poate fi niciodată pierdut nici chiar de cei mai păcătoşi păcătoși oameni, asemănarea depinde de alegerea morală, de ,,virtute”. Virtuţile Virtuțile nu sunt o înzestrare pe care omul o are de la început, ci un obiectiv la care trebuie să ajungă, care poate fi obţinut obținut prin efortul propriu şi și prin [[Har]]ul lui Dumnezeu.

==Însuşirile virtuţii creştineÎnsușirile virtuții creștine==Însuşirile virtuţii creştine Însușirile virtuții creștine sunt:

1) Tăria şi și curajul de a împlini virtutea

Mântuitorul spune:Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum împărăţia împărăția cerurilor se ia prin asalt, iar cei ce dau asaltul o cuceresc. (Matei 11.12)

10.În sfârşitsfârșit, fraţilorfraților, întăriţiîntăriți-vă în Domnul şi și întru puterea tăriei Lui.11. ÎmbrăcaţiÎmbrăcați-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi puteți sta împotriva uneltirilor diavolului. (Efes6.10-11)

Apostolul Pavel scrie filipenilor:Pe toate le pot întru Hristos, Cel ce mă întăreşteîntărește.(Flp4.13)

2) Alegerea virtuţii virtuții trebuie să fie de bună voie, adică să respecte [[libertate]]a omului:

Apostolul Pavel spune:,,Căci dacă fac aceasta de bună voie, am plată; dar dacă o fac fără voie, am numai o slujire încredinţatăîncredințată."(1Cor9.17)

Iisus spune:Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. (Matei 7.21),,CopilaşilorCopilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi și cu adevărul.”, îndeamnă apostolul Ioan(1Ioan3.18),,Cine are poruncile Mele şi și le păzeştepăzește, acela Mă iubeşteiubește; şi și cine Mă iubeşteiubește, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, şi și Mă voi arăta lui.``, arată Mântuitorul(Ioan14.21)

4) Virtuţile creştinilor Virtuțile creștinilor izvorăsc din [[iubirea|dragoste]]

4Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieştepizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,

5nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte gândește la rău,

7acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte nădăjduiește totul, suferă totul. (1Cor13.4-7)

==Virtuţile creştineVirtuțile creștine==(Pentru detalii referitoare la virtuţile virtuțile particulare, teologice şi și morale, consultaţi consultați articolele corespunzătoare)

Virtuţile Virtuțile sunt de două feluri

a)'''Virtuţi Virtuți teologice'''

1) [[CredinţaCredința]] este una din cele trei virtuţi virtuți teologice (alături de [[nădejdea|nădejde]] şi și [[iubirea|iubire]]) prin care omul crede în existenţa existența Sfintei Treimi ([[Dumnezeu|Dumnezeu-Tatăl]], [[Iisus Hristos]] şi și [[Duhul Sfânt]]), a duhurilor ([[înger]]ii şi și [[diavol|demonii]]), a lumii ca zidire a lui Dumnezeu, în [[Sfintele Taine|tainele]] [[Biserică|Bisericii]], în [[învierea]] morţilormorților, în [[Judecată]] şi și în ([[rai]]ul şi și [[iad]]ul) care urmează după viaţa viața pământească.

2) [[Nădejdea]] în [[Dumnezeu]] şi și în făgăduinţele făgăduințele sale ([[învierea|învierea]] morţilormorților, viaţa veşnică viața veșnică în [[rai]]) este una din cele trei virtuţi virtuți teologice. Omul nu trebuie să-şi și pună nădejdea în el (în forţele forțele proprii, în banii săi) sau în alţiialții, nu trebuie să se deznădăjduiască indiferent de [[păcat]]ul săvârşitsăvârșit, dar nici să nădăjduiască fără frică în mila lui Dumnezeu. El trebuie să-şi și pună nădejdea numai în Dumnezeu, să păzească poruncile Domnului şi și el va fi scăpat din nevoi şi și ajutat, urmând, la venirea a doua a lui [[Iisus|Hristos]], să intre în stăpânirea pământului.

3) [[Iubirea]] (dragostea) este cea mai mare dintre cele trei virtuţi virtuți teologice (celelalte două fiind [[credinţacredința]] şi și [[nădejdea]]) precum spune [[apostolul Pavel]] (1Cor13.13). ,,Dumnezeu este dragoste” (1Ioan4.8,16) şi și dragostea este de la [[Dumnezeu]] (1Ioan4.7), arată apostolul Ioan. Ea este, nesfârşită nesfârșită (1Cor8.8), asemenea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel învaţă învață că fără iubire toate virtuţile virtuțile (darul grăirii în limbi străine, darul proorociei, darul cunoaşterii cunoașterii totale, darul [[credinţacredința|credinţeicredinței]] perfecte, darul [[mila|milei]] absolute, darul ascezei) nu folosesc la nimic. Cel ce are dragoste nu suferă de [[păcate]]- continuă apostolul Pavel- căci dragostea nu [[invidia|pizmuieştepizmuiește]]; dragostea nu se laudă, nu se umflă de [[mândria|mândrie]], nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se [[mânia|mânie]], nu se [[gândurile rele|gândeşte gândește la rău]], nu se bucură de nelegiuire. Cel ce iubeşte iubește are şi și celelalte virtuţivirtuți, este şi și [[răbdarea|îndelung-răbdător]], şi și bun, se bucură de [[adevăr]], acoperă totul, [[credinţacredința|crede]] totul, [[nădejdea|nădăjduieştenădăjduiește]] totul, suferă totul, încheie Pavel (1Cor13.4-7). ,,Cine acoperă o greşalăgreșală, caută dragostea, dar cine o pomeneşte pomenește mereu în vorbirile lui, dezbină pe prieteni.", învaţă învață [[Solomon]] (Prov17.9) Ura stârneşte stârnește certuri, dar dragostea acoperă toate greşelilegreșelile, arată acelaşi același Solomon (Prov10.12). ,,Prin dragoste şi credincioşie și credincioșie omul ispăşeşte ispășește nelegiuirea, şi și prin frica de Domnul se abate de la rău.", învaţă acelaşi învață același Solomon (Prov16.6). Porunca iubirii lui Dumnezeu şi și porunca iubirii aproapelui cuprind toată Legea şi toţi și toți proorocii, după cum spune [[Iisus]] (Mat22.37-40). Tot Mântuitorul spune că trebuie să ne iubim unii pe alţii aşa alții așa cum ne-a iubit El.(Ioan13.34) Există mai multe feluri de iubire: iubirea oamenilor de către Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu (de către oameni), iubirea aproapelui. Iubirea aproapelui are mai multe cazuri particulare: iubirea bărbat-femeie, iubirea părinţipărinți-copii, iubirea vrăjmaşilorvrăjmașilor, iubirea străinilor, iubirea stăpânului de către rob, iubirea dintre prieteni, iubirea de sine.

b) '''Virtuţi Virtuți morale'''

1) [[ÎnţelepciuneaÎnțelepciunea]] şi și priceperea sunt virtuţi virtuți morale care înseamnă păzirea şi și împlinirea legilor şi și poruncilor lui Dumnezeu.

2) [[Smerenia]] este o virtute morală care constă în ajutarea, slujirea, punerea mai presus a celorlalţicelorlalți. Ea este opusă [[mândria|mândriei]], egoismului şi și slavei deşartedeșarte. Smerenia se însoţeşte însoțește cu inocenţa şi curăţenia inocența și curățenia copiilor, cu [[înţelepciuneaînțelepciunea]], cu harul Domnului, cu cinstea şi cunoştinţa și cunoștința căii Domnului şiși, în scurtă vreme, cu bogăţiabogăția, slava, [[mântuire]]a şi și [[viaţa veşnicăviața veșnică]]. [[Dumnezeu]] înviorează duhurile smerite şi și mângâie pe cei smeriţismeriți. [[Sfânta Scriptură|Biblia]] oferă atât modele de smeriri (Nabucodonosor, Ahab, Manase) cât şi și modele de smerenie (Iosia, Ezdra, psalmistul [[David]], [[Fecioara Maria]], [[apostolul Pavel]] şi și modelul suprem, [[Iisus]]). Smerenia trebuie să fie podoaba tuturor, [[apostol]]i precum Pavel sau oameni obişnuiţiobișnuiți, bărbaţi bărbați sau femei, tineri sau bătrâni, [[sărăcia|săraci]] sau bogaţibogați.

3) Sinceritatea, adică respectarea [[adevăr]]ului. Adevărul este o valoare pe care omul trebuie s-o respecte şi și s-o caute. El are două sensuri: primul se referă la adevărul cel ştiut știut de om (rezultat din corespondenţa corespondența cu faptele reale) iar al doilea sens se referă la calea dreaptă a credinţei creştinecredinței creștine. În primul sens omul trebuie să umble în adevăr, adică să evite [[minciuna]], să spună tot adevărul (respectând confidenţialitatea confidențialitatea unor informaţii informații profesionale sau personale). În al doilea sens adevărul credinţei creştine credinței creștine eliberează pe om din robia [[păcat]]ului. Mântuitorul nostru ,,voieşte voiește ca toţi toți oamenii să fie mântuiţi şi mântuiți și să vină la cunoştinţa cunoștința adevărului; de aceea preotul trebuie ,,să îndrepte cu blândeţe blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţapocăința, ca să ajungă la cunoştinţa cunoștința adevărului”; Dumnezeul cel Viu este ,,stâlpul şi și temelia adevărului. [[Iisus]] însuşi însuși este ,,calea, adevărul şi viaţași viața.” [[Duhul Sfânt]] este ,,duhul adevărului”. [[Apostolul Iacov]] arată că întoarcerea la adevăr a unui rătăcit [[mântuirea|mântuieştemântuiește]] un suflet de la moarte, acoperind multe păcate.

4) Cumpătarea adică evitarea [[lăcomia|lăcomiei]] de băutură şi și mâncare, dar şi și cumpătarea în îmbrăcăminte (Prov7.10) şi și în vorbă<ref>Prov 21.23, Prov 14.3, Ps39.1, Prov 12.13, Efes 5.3-5, Iac1.26, Mat12.36-37

5) [[Răbdarea]] este o virtute care constă în puterea de a îndura greutăţile şi greutățile și neplăcerile vieţiivieții, de a aştepta aștepta în linişte liniște evenimentele vieţii şi vieții și intrarea în [[împărăţia împărăția lui Dumnezeu]]. Ea este roada Duhului, podoaba sufletului, mediul prielnic în care cuvântul lui Dumnezeu face roadă. Pierderea răbdării poate duce la revolta faţă față de Dumnezeu. [[ÎnţelepciuneaÎnțelepciunea]], [[iubirea|dragostea]] şi și necazurile, ca încercări ale credinţeicredinței, aduc răbdare. Nădejdea creştinăcreștină, care vizează lucrurile nevăzute, şi și anume împărăţia împărăția lui Dumnezeu, necesită răbdare prin însăşi însăși natura ei. Creştinul Creștinul trebuie să fie răbdător şi și neclintit în crâncene încercări ca [[Iov]] , răbdător ca prigoniţii prigoniții [[apostol]]i, sau ca [[Iisus|Hristos]] care, nevinovat fiind, a răbdat moarte de ocară pentru a ne curăţa curăța de [[păcat]]e. Creştinul Creștinul trebuie să fie conştient conștient că prin [[credinţacredința|credinţăcredință]] şi și răbdare moştenim făgăduinţele moștenim făgăduințele căci ,,cine va răbda până la sfârşitsfârșit, va fi mântuit”.

6) [[Stăruinţa Stăruința în bine]] (perseverenţaperseverența) este o virtute morală care constă în perseverenţa perseverența în păzirea poruncilor, în [[rugăciune]] şi și în împărtăşirea împărtășirea de tainele [[Biserică|Bisericii]].

7) [[BlândeţeaBlândețea]] este o virtute morală care constă într-o atitudine calmă, domoală, paşnicăpașnică, prietenoasă, caldă, înţelegătoareînțelegătoare, omenoasă faţă față de cei din jur. Ea este o roadă a Duhului, o îmbrăcăminte a inimii care trebuie căutată. Ea domoleşte domolește [[mânia]] şi și [[înţelepciuneaînțelepciunea]] adevărată este însoţită însoțită întotdeauna de blândeţeblândețe. Creştinii Creștinii vor învăţa şi învăța și îndrepta pe alţii alții cu blândeţeblândețe, iar [[necredinţanecredința|necredincioşiinecredincioșii]] trebuie să fie blânzi cu cei care-i învaţăînvață. Psalmistul ne încredinţează încredințează că cei blânzi vor avea belşug belșug de [[pacea|pace]] iar [[Iisus Hristos|Mântuitorul]] arată că cei blânzi vor moşteni moșteni pământul la sfârşitul sfârșitul acestui veac. Modelul suprem este [[Iisus]], cel care este blând şi și [[smerenia|smerit]] cu inima, păstorul care călăuzeşte călăuzește blând oile sale.

9) [[Prietenia]] este una din virtuţile virtuțile morale, care constă în a [[iubirea|iubi]] oricând, chiar şi și în nenorocire.<ref>Prov18.24</ref>

10) [[Iertarea]] este una dintre virtuţile creştine virtuțile creștine fundamentale. Ea este una din caracteristicile definitorii ale lui [[Dumnezeu]], care este iertător, dar şi și drept, potrivit unei măsuri şi și a unei pedagogii care întrec puterea de înţelegere înțelegere omenească. În Legea Veche existau anumite [[păcat]]e pentru care erau rânduite jertfe de ispăşire ispășire a păcatelor, care aduceau iertarea acestora. De asemenea, o dată la şapte șapte ani era instituit anul iertării în care cei care împrumutaseră bani erau obligaţi obligați să-şi și ierte datornicii; oamenii erau în acelaşi același timp chemaţi chemați să nu refuze vreun împrumut în preajma acestui an şi și să nu-l dea cu părere de rău, ci să-i ajute pe cei lipsiţi lipsiți pentru a diminua sărăcia din ţarățară. Tot în acea zi se citea şi și Legea în auzul poporului. Botezul lui [[Ioan Botezătorul|Ioan]] era botezul [[pocăinţăpocăință|pocăinţeipocăinței]] spre iertarea păcatelor. [[Iisus]] a venit pe pământ având, în calitatea sa de Dumnezeu, puterea de a ierta păcatele, pe care şiși-o exercită în câteva cazuri, scandalizând pe mulţi mulți care nu ajunseseră să recunoască în El dumnezeirea adevărată. Iisus, care-i învaţă învață pe [[apostol]]i [[Tatăl nostru - Rugăciunea domnească|rugăciunea Tatăl nostru]], arată că atunci când ne [[rugăciunea|rugăm]], noi trebuie să cerem lui Dumnezeu să ne ierte greşalele greșalele noastre precum iertăm şi și noi greşiţilor noştri şigreșiților noștri și, mai mult, ne spune că dacă nu vom ierta acestora, nici Dumnezeu nu ne va ierta nouă greşelilegreșelile. Mântuitorul ne învaţă învață ce trebuie să facem când cineva greşeşte faţă greșește față de noi. Iisus a transmis puterea de a ierta păcatele apostolilor care au transmis-o la rândul lor [[preot|preoţilorpreoților]]. Iertarea păcatelor se obţine obține astăzi prin [[mărturisirea|spovedanie]] şi și [[euharistie|împărtăşanieîmpărtășanie]] în cadrul [[Biserică|Bisericii]]. Există şi și o iertare care este un păcat şi și anume iertarea infractorilor de către judecători, care este o scârbă înaintea Domnului.

11) [[Mila]] este o virtute morală prin care este ajutat cel în nevoie. Una dintre caracteristicile esenţiale esențiale ale lui [[Dumnezeu]] este mila: ,,Dumnezeu [este] iubitor de oameni, milostiv, îndelung-răbdător, plin de îndurare şi și de dreptate, care păzeşte păzește adevărul şi și arată milă la mii de neamuri Domnul" (Ieşirea Ieșirea 34,6--7). [[Sfânta TradiţieTradiție|Tradiţia Tradiția Bisericii]] arată că se face vinovat de un [[păcat]] împotriva [[Duhul Sfânt|Duhului Sfânt]] acela care păcătuieşte păcătuiește neîncetat bazându-se pe faptul că Dumnezeu, fiind milostiv, îl va [[iertarea|ierta]] la nesfârşitnesfârșit; la fel cel care şiși-a pierdut [[nădejdea]] în mila lui Dumnezeu, crezând că păcatele lui sunt atât de mari încât ele nu vor mai putea găsi iertare la Dumnezeu. Acestea două sunt păcate împotriva virtuţii virtuții teologice a nădejdii. <ref>Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi și Clujului- ''Învăţătură Învățătură de credinţă credință ortodoxă'', Editura RenaştereaRenașterea, Cluj-Napoca, 2003, p. 394, ISBN 973-8248-43-4</ref>Omul trebuie sa urmeze modelul de milostenie al lui Dumnezeu:Fiţi Fiți milostivi, precum şi și Tatăl vostru este milostiv", îndeamnă Iisus (Luca 6, 36) precum a făcut tatăl fiului risipitor cu fiul său care s-a pocăit. Cel ce este milostiv îşi își face bine sufletului propriu prin mila sa, îl cinsteşte cinstește pe [[Dumnezeu]] şi și este binecuvântat de Acesta care îl răsplăteşte răsplătește în nenumărate feluri. Sufletul binefăcător va fi săturat, şi și cel ce udă pe alţii alții va fi udat şi și el, ne încredinţează încredințează [[Solomon]].(Proverbe 11,25) Mila trebuie făcută în ascuns, fără să ştie știe stânga ce face dreapta, cum spune Iisus, şi și cu bucurie, cum spune [[apostolul Pavel]]. Cel milostiv face daruri şi și acordă împrumuturi. Mila este una din podoabele creştinuluicreștinului. Modele de milă au fost [[Iov]], Tabita, Corneliu, Pavel şiși, mai presus de toate, [[Iisus]], care s-a milostivit de toţi toți bolnavii cărora le-a dăruit [[boala|tămăduirea]]. Mila poate îmbrăca însă şi și forme negative, atunci când se referă la mila faţă față de infractori care se traduce prin nepedepsirea acestora pentru infracţiunile infracțiunile comise (Deuteronom 13.8; 19,13; 19, 21; Evrei 10,28).

12) [[Dreptatea]] este una din virtuţile virtuțile morale. Ea constă în respectarea atât a poruncilor, îndemnurilor creştine creștine cât şi și a legilor ţăriițării.

13) [[Hărnicia]] este una din virtuţile virtuțile morale care constă în a [[munca|munci]] cu sârg şi și care duce la sporirea cinstită a veniturilor.

#''Biblia sau Sfânta Scriptură'', tipărită sub îndrumarea şi și purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi și de Misiune Ortodoxă, 1997, BucureştiBucurești, ISBN 973-9130-88-7 # Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi și Clujului - ''Învăţătură Învățătură de credinţă credință ortodoxă, tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod'', ediţia ediția a 3-a revăzută, prefaţă prefață la ediţia ediția I de Bartolomeu Anania, Editura RenaştereaRenașterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4 # ''Carte de învăţătură creştină învățătură creștină ortodoxă'', pag 181-186, Editura Institutului Biblic şi și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1978, BucureştiBucurești

[[Categorie:VirtuţiVirtuți|*]]