[[Image:Iisus. Rubliov 2.jpg|right|thumb|260px|right|[[Mântuitorul]], [[icoană]] de [[Andrei Rubliov]], sec. XV]]{{ÎmbunătăţireSpiritualitate}}'''Virtute''' (greacă αρετη; latină ''virtus'') este deprinderea și stăruința statornică de a împlini, cu ajutorul harului dumnezeiesc, legea morală întreagă<ref>Arhiepiscopia Ortodoxă Romană a Vadului , Feleacului și Clujului- Învățătură de credință ortodoxă, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4</ref>, biruind diversele [[ispita|ispite]] venite din partea [[diavol|Celui Rău]]. [[Veghe]]a și [[rugăciunea]] sunt armele pentru a birui ispitele precum spune chiar [[Iisus Hristos|Mântuitorul]]:Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită.(Mt26.41)  ==Asemănarea cu Dumnezeu==[[Cartea Facerii|Facerea]] spune că omul a fost creat după chipul și asemănarea lui [[Dumnezeu]]. [[Ioan din Damasc]] scrie: 'Exprimarea ''după chipul'' indică rațiunea și [[libertate|libertatea]], în timp ce exprimarea ''după asemănarea'' indică îndumnezeirea prin virtute.’ Dobândirea virtuților este redobândirea asemănării cu Dumnezeu. Spre deosebire de chipul lui Dumnezeu, care nu poate fi niciodată pierdut nici chiar de cei mai păcătoși oameni, asemănarea depinde de alegerea morală, de ,,virtute”. Virtuțile nu sunt o înzestrare pe care omul o are de la început, ci un obiectiv la care trebuie să ajungă, care poate fi obținut prin efortul propriu și prin [[Har]]ul lui Dumnezeu. ==Însușirile virtuții creștine==Însușirile virtuții creștine sunt: 1) Tăria și curajul de a împlini virtutea Mântuitorul spune:Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum împărăția cerurilor se ia prin asalt, iar cei ce dau asaltul o cuceresc. (Matei 11.12) [[Apostolul Pavel]] scrie efesenilor: 10.În sfârșit, fraților, întăriți-vă în Domnul și întru puterea tăriei Lui.11. Îmbrăcați-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotriva uneltirilor diavolului. (Efes6.10-11) Apostolul Pavel scrie filipenilor:Pe toate le pot întru Hristos, Cel ce mă întărește.(Flp4.13)  2) Alegerea virtuții trebuie să fie de bună voie, adică să respecte [[libertate]]a omului: Apostolul Pavel spune:,,Căci dacă fac aceasta de bună voie, am plată; dar dacă o fac fără voie, am numai o slujire încredințată."(1Cor9.17) 3) Virtutea trebuie să se arate prin fapte: Iisus spune:Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. (Matei 7.21),,Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.”, îndeamnă apostolul Ioan(1Ioan3.18),,Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește; și cine Mă iubește, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, și Mă voi arăta lui.``, arată Mântuitorul(Ioan14.21)  4) Virtuțile creștinilor izvorăsc din [[iubirea|dragoste]] Iată ce spune apostolul Pavel: 4Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, 5nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău,

{{Spiritualitate}}6nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, 7acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul. (1Cor13.4-7) ==Virtuțile creștine==(Pentru detalii referitoare la virtuțile particulare, teologice și morale, consultați articolele corespunzătoare) Virtuțile sunt de două feluri a)'''VirtuteVirtuți teologice'''  1) [[Credința]] este una din cele trei virtuți teologice (greacă αρετη; latină ''virtus''alături de [[nădejdea|nădejde]] și [[iubirea|iubire]]) prin care omul crede în existența Sfintei Treimi ([[Dumnezeu|Dumnezeu-Tatăl]], [[Iisus Hristos]] și [[Duhul Sfânt]]), a duhurilor ([[înger]]ii și [[diavol|demonii]]) este dispoziţia sau proptitudinea puterilor omului, obişnuităa lumii ca zidire a lui Dumnezeu, bine satabilităîn [[Sfintele Taine|tainele]] [[Biserică|Bisericii]], în [[învierea]] morților, în [[Judecată]] și în ([[rai]]ul și [[iad]]ul) care îl direcţionează spre fapte buneurmează după viața pământească.<ref>^{{{note 2) [[Nădejdea]] în [[Dumnezeu]] și în făgăduințele sale ([[învierea|1}}} ''New Catholic Encyclopedia''învierea]] morților, viața veșnică în [[rai]]) este una din cele trei virtuți teologice. Omul nu trebuie să-și pună nădejdea în el (în forțele proprii, în banii săi) sau în alții, nu trebuie să se deznădăjduiască indiferent de [[păcat]]ul săvârșit, dar nici să nădăjduiască fără frică în mila lui Dumnezeu. El trebuie să-și pună nădejdea numai în Dumnezeu, să păzească poruncile Domnului și el va fi scăpat din nevoi și ajutat, urmând, Catholic University of Americala venirea a doua a lui [[Iisus|Hristos]], 1967să intre în stăpânirea pământului. 3) [[Iubirea]] (dragostea) este cea mai mare dintre cele trei virtuți teologice (celelalte două fiind [[credința]] și [[nădejdea]]) precum spune [[apostolul Pavel]] (1Cor13. p13). 704,,Dumnezeu este dragoste” (1Ioan4.</ref> Virtutea 8,16) și dragostea este excelenţa morală a unui bărbat sau a unei femeide la [[Dumnezeu]] (1Ioan4.7), arată apostolul Ioan. Cuvântul αρετη Ea este derivat din grecescul arete , nesfârșită (1Cor8.8), asemenea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel învață că fără iubire toate virtuțile (αρετηdarul grăirii în limbi străine, darul proorociei, darul cunoașterii totale, darul [[credința|credinței]] perfecte, darul [[mila|milei]] absolute, darul ascezei)nu folosesc la nimic. Aşa cum Cel ce are dragoste nu suferă de [[păcate]]- continuă apostolul Pavel- căci dragostea nu [[invidia|pizmuiește]]; dragostea nu se laudă, nu se umflă de [[mândria|mândrie]], nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se [[mânia|mânie]], nu se [[gândurile rele|gândește la rău]], nu se bucură de nelegiuire. Cel ce iubește are și celelalte virtuți, este aplicat oamenilorși [[răbdarea|îndelung-răbdător]], și bun, se bucură de [[adevăr]], acoperă totul, [[credința|crede]] totul, [[nădejdea|nădăjduiește]] totul, suferă totul, încheie Pavel (1Cor13.4-7). ,, Cine acoperă o virtute este greșală, caută dragostea, dar cine o trăsătură pomenește mereu în vorbirile lui, dezbină pe prieteni.", învață [[Solomon]] (Prov17.9) Ura stârnește certuri, dar dragostea acoperă toate greșelile, arată același Solomon (Prov10.12). ,,Prin dragoste și credincioșie omul ispășește nelegiuirea, și prin frica de Domnul se abate de la rău.", învață același Solomon (Prov16.6). Porunca iubirii lui Dumnezeu și porunca iubirii aproapelui cuprind toată Legea și toți proorocii, după cum spune [[Iisus]] (Mat22.37-40). Tot Mântuitorul spune că trebuie să ne iubim unii pe alții așa cum ne-a iubit El.(Ioan13.34) Există mai multe feluri de iubire: iubirea oamenilor de către Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu (de caracter bunăcătre oameni), iubirea aproapelui. Latinescul Iubirea aproapelui are mai multe cazuri particulare: iubirea bărbat-femeie, iubirea părinți-copii, iubirea vrăjmașilor, iubirea străinilor, iubirea stăpânului de către rob, iubirea dintre prieteni, iubirea de sine. b) '''Virtuți morale'virtus''  1) [[Înțelepciunea]] și priceperea sunt virtuți morale care înseamnăpăzirea și împlinirea legilor și poruncilor lui Dumnezeu.  2) [[Smerenia]] este o virtute morală care constă în ajutarea, literalslujirea, "bărbăţiepunerea mai presus a celorlalți. Ea este opusă [[mândria|mândriei]], egoismului și slavei deșarte. Smerenia se însoțește cu inocența și curățenia copiilor, cu [[înțelepciunea]], cu harul Domnului, cu cinstea și cunoștința căii Domnului și, în scurtă vreme, cu bogăția, slava, [[mântuire]]a și [[viața veșnică]]. [[Dumnezeu]] înviorează duhurile smerite și mângâie pe cei smeriți. [[Sfânta Scriptură|Biblia]] oferă atât modele de smeriri (Nabucodonosor, Ahab, Manase) cât și modele de smerenie (Iosia, Ezdra, psalmistul [[David]], [[Fecioara Maria]], [[apostolul Pavel]] și modelul suprem, [[Iisus]]). Smerenia trebuie să fie podoaba tuturor, [[apostol]]i precum Pavel sau oameni obișnuiți, bărbați sau femei, tineri sau bătrâni, [[sărăcia|săraci]] sau bogați. 3) Sinceritatea," adică respectarea [[adevăr]]ului. Adevărul este o valoare pe care omul trebuie s-o respecte și s-o caute. El are două sensuri: primul se referă la adevărul cel știut de om (rezultat din corespondența cu faptele reale) iar al doilea sens se referă la ''vir''calea dreaptă a credinței creștine. În primul sens omul trebuie să umble în adevăr, adică să evite [[minciuna]], "să spună tot adevărul (respectând confidențialitatea unor informații profesionale sau personale). În al doilea sens adevărul credinței creștine eliberează pe om" din robia [[păcat]]ului. Mântuitorul nostru ,,voiește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului; de aceea preotul trebuie ,,să îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în sensul masculinnădejdea că Dumnezeu le va da pocăința, ca să ajungă la cunoștința adevărului”; şiDumnezeul cel Viu este , iniţial, se referea stâlpul și temelia adevărului. [[Iisus]] însuși este ,,calea, adevărul și viața.” [[Duhul Sfânt]] este ,,duhul adevărului”. [[Apostolul Iacov]] arată că întoarcerea la adevăr a unui rătăcit [[mântuirea|mântuiește]] un suflet de la virtuţile masculinemoarte, războinice cum acoperind multe păcate. 4) Cumpătarea adică evitarea [[lăcomia|lăcomiei]] de băutură și mâncare, dar și cumpătarea în îmbrăcăminte (Prov7.10) și în vorbă<ref>Prov 21.23, Prov 14.3, Ps39.1, Prov 12.13, Efes 5.3-5, Iac1.26, Mat12.36-37 Ps141.3</ref> 5) [[Răbdarea]] este curajul. Ca o ironie virtute care constă în puterea de a etimologiei englezeîndura greutățile și neplăcerile vieții, printre multe altelede a aștepta în liniște evenimentele vieții și intrarea în [[împărăția lui Dumnezeu]]. Ea este roada Duhului, podoaba sufletului, mediul prielnic în care cuvântul "lui Dumnezeu face roadă. Pierderea răbdării poate duce la revolta față de Dumnezeu. [[Înțelepciunea]], [[iubirea|dragostea]] și necazurile, ca încercări ale credinței, aduc răbdare. Nădejdea creștină, care vizează lucrurile nevăzute, și anume împărăția lui Dumnezeu, necesită răbdare prin însăși natura ei. Creștinul trebuie să fie răbdător și neclintit în crâncene încercări ca [[Iov]] , răbdător ca prigoniții [[apostol]]i, sau ca [[Iisus|Hristos]] care, nevinovat fiind, a răbdat moarte de ocară pentru a ne curăța de [[păcat]]e. Creștinul trebuie să fie conștient că prin [[credința|credință]] și răbdare moștenim făgăduințele căci ,,cine va răbda până la sfârșit, va fi mântuit”. 6) [[Stăruința în bine]] (perseverența) este o virtute morală care constă în perseverența în păzirea poruncilor, în [[rugăciune]] și în împărtășirea de tainele [[Biserică|Bisericii]]. 7) [[Blândețea]] este o virtute" morală care constă într-o atitudine calmă, domoală, pașnică, prietenoasă, caldă, înțelegătoare, omenoasă față de cei din jur. Ea este o roadă a Duhului, o îmbrăcăminte a inimii care trebuie căutată. Ea domolește [[mânia]] și [[înțelepciunea]] adevărată este adesea utilizat privitor însoțită întotdeauna de blândețe. Creștinii vor învăța și îndrepta pe alții cu blândețe, iar [[necredința|necredincioșii]] trebuie să fie blânzi cu cei care-i învață. Psalmistul ne încredințează că cei blânzi vor avea belșug de [[pacea|pace]] iar [[Iisus Hristos|Mântuitorul]] arată că cei blânzi vor moșteni pământul la castitatea unei femeisfârșitul acestui veac. Modelul suprem este [[Iisus]], cel care este blând și [[smerenia|smerit]] cu inima, păstorul care călăuzește blând oile sale.

În greacă, este folosit cuvântul mult mai adecvat ηθικη αρετη, sau "excelare intrată în obişnuinţă." Este ceva practicat în toate timpurile. Virtutea perseverenţei este necesară tuturor şi pentru toate virtuţile deoarece este o obişnuiţă a caracterului şi trebuie folosită permanent de orice persoană care doreşte să rămână virtuoasă. Biserica Ortodoxă propovăduieşte faptul că trupul, dar şi sufletul, trebuie învăţate şi disciplinate deoarece omul este o unitate a sufletului şi trupului. 8) [[PostPacea]]ul şi auto-controlul sunt izvoarele principale ale binelui şi temelia dobândirii virtuţilor.

==Asemănarea cu Dumnezeu==9) [[GenezaPrietenia]] spune că omul este una din virtuțile morale, care constă în a fost creat după chipul şi asemănarea lui [[Dumnezeu]]. [[Ioan Din Damasciubirea|iubi]] scrie, ‘Exprimarea ''după chipul'' indică raţiunea şi libertateaoricând, chiar și în timp ce exprimarea ''după asemănarea'' indică îndumnezeirea prin virtute.’ Toate virtuţile omului sunt atribuite lui Dumnezeu. Ele sunt caracteristicile divine care trebuie să fie regăsite în toate persoanele omeneşti prin darul lui Dumnezeu în creaţie şi mântuire prin [[Hristos]]nenorocire. Dobândirea virtuţilor este redobândirea asemănării cu Dumnezeu<ref>Prov18.24</ref>

Spre deosebire de chipul 10) [[Iertarea]] este una dintre virtuțile creștine fundamentale. Ea este una din caracteristicile definitorii ale lui [[Dumnezeu]], care este iertător, dar și drept, potrivit unei măsuri și a unei pedagogii care întrec puterea de înțelegere omenească. În Legea Veche existau anumite [[păcat]]e pentru care erau rânduite jertfe de ispășire a păcatelor, care aduceau iertarea acestora. De asemenea, o dată la șapte ani era instituit anul iertării în care cei care împrumutaseră bani erau obligați să-și ierte datornicii; oamenii erau în același timp chemați să nu poate fi niciodată pierdut nici chiar refuze vreun împrumut în preajma acestui an și să nu-l dea cu părere de rău, ci să-i ajute pe cei mai păcătoşi oamenilipsiți pentru a diminua sărăcia din țară. Tot în acea zi se citea și Legea în auzul poporului. Botezul lui [[Ioan Botezătorul|Ioan]] era botezul [[pocăință|pocăinței]] spre iertarea păcatelor. [[Iisus]] a venit pe pământ având, asemănarea depinde în calitatea sa de alegerea moralăDumnezeu, puterea de ‘virtute’ şi astfel este distrusă de păcat. Virtuţile nu sunt a ierta păcatele, pe care și-o înzestrare exercită în câteva cazuri, scandalizând pe mulți care omul o are de la începutnu ajunseseră să recunoască în El dumnezeirea adevărată. Iisus, ci un obiectiv la care -i învață pe [[apostol]]i [[Tatăl nostru - Rugăciunea domnească|rugăciunea Tatăl nostru]], arată că atunci când ne [[rugăciunea|rugăm]], noi trebuie să ajungăcerem lui Dumnezeu să ne ierte greșalele noastre precum iertăm și noi greșiților noștri și, ceva mai mult, ne spune că dacă nu vom ierta acestora, nici Dumnezeu nu ne va ierta nouă greșelile. Mântuitorul ne învață ce poate fi obţinut trebuie să facem când cineva greșește față de noi. Iisus a transmis puterea de a ierta păcatele apostolilor care au transmis-o la rândul lor [[preot|preoților]]. Iertarea păcatelor se obține astăzi prin [[mărturisirea|spovedanie]] și [[euharistie|împărtășanie]] în diverse trepte prin cadrul [[HarBiserică|Bisericii]]ul lui Dumnezeu. Există și o iertare care este un păcat și anume iertarea infractorilor de către judecători, care este o scârbă înaintea Domnului.

Virtuţile, numite adesea fructele Duhului, sunt:*[[Credinţa]] – Slăbiciunea şi absenţa credinţei în Dumnezeu îşi au rădăcina în păcat, murdărire şi mândrie. *[[Speranţa]] – Speranţa este certitudinea sfârşitului bun al vieţilor noastre trăite cu credinţă în Dumnezeu. *[[Cunoaşterea]] – Cunoaşterea lui Dumnezeu este scopul şi finalul vieţii omului, scopul creării lui de către Dumnezeu. *[[Înţelepciunea]] – Omul înţelept este omul care vede clar şi adânc în misterele Domnului. *[[Cinstea]] – Să fii cinstit în toată vremea şi lipsit de ipocrizie. *[[Umilinţa]] – ([[Smerenia]]12) Să vezi realitatea aşa cum este ea în Dumnezeu. Înseamnă să te cunoşti pe tine şi pe ceilalţi aşa cum suntem cunoscuţi de Dumnezeu. *[[SupunereaDreptatea]] – Să faci voia lui Dumnezeu este slavă şi viaţăuna din virtuțile morale. *[[Răbdarea]] (Diligence) – Să te ridici pe tine şi pe ceilalţi, crescând treptat Ea constă în Harul lui Dumnezeu prin eforturi zilnice de împlinire respectarea atât a poruncilor Sale şi de împlinire , îndemnurilor creștine cât și a voii Sale. *[[Curajul]] – Să nu te temi, chiar până la mucenicie. *[[Fidelitatea]] – Persoana spirituală este credincioasă chemării sale, împlinind fiecare rezoluţie bună şi aducând roade cu răbdare, cu darurile şi talentele date de Dumnezeu. *[[Înfrânarea]] (Auto-control, Castitate) – Să fii moderat în toate lucrurile. Ca şi răbdarea, vine din Harul lui Dumnezeu; trebuie să o cerem de la Dumnezeu. *[[Mila]] (Generozitatea) – Este arătată prin grija şi preocuparea pentru binele altor persoane.*[[Mulţumirea pentru toate]] (Recunoştinţa) – Persoana îmbunătăţită este aceea care este recunoascătoare pentru toate lucrurile.*[[Dragostea]] – Cea mai mare virtute dintre toate este dragostea. Dacă nu ne iubim unul pe altul, nu-L putem iubi pe Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este dragostelegilor țării.

==Izvoare==*13) [[Wikipedia:VirtueHărnicia]] este una din virtuțile morale care constă în a [[munca|''Virtue'' at Wikipediamunci]]cu sârg și care duce la sporirea cinstită a veniturilor.

===Referinţe=Note==<references/>==Bibliografie==#''Biblia sau Sfânta Scriptură'', tipărită sub îndrumarea și purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 1997, București, ISBN 973-9130-88-7 # Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului - ''Învățătură de credință ortodoxă, tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod'', ediția a 3-a revăzută, prefață la ediția I de Bartolomeu Anania, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4 # ''Carte de învățătură creștină ortodoxă'', pag 181-186, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1978, București