Nu cunoaştem însemnătatea teologică şi soteriologică, a învăţăturii despre mântuire, a întrupării Mântuitorului Iisus Hristos pentru folclorul altor popoare, dar, la noi, auzim şi citim din colindele noastre bătrâne, vestite în graiul poporului de copiii nevinovaţi, pe la casele credincioşilor, pe la vatra părintească, înţelepciunea şi lucrarea Duhului Sfânt în Cuvântul întrupat, în Logosul întrupat. Aşa vestesc ei, ca şi îngerii, din poartă în poartă, de la fereastră la fereastră, aceste străvechi şi neîntrecut de frumoase colinde, neîntrecut de armonioase şi, în acelaşi timp, exprimând feluritele nuanţe culturale ale poporului român de pretutindeni.

Într-un concert de colinde ascultăm texte înălţătoare, multe de origine folclorică, fermecătoare prin prospeţimea cu care înfăţişează un eveniment atât de copleşitor precum cel al venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu. Deşi propune un cadru diferit de cel în care au fost create colindele, prelucrarea cultă şi interpretarea artistică într-un concert nu afectează puritatea lor şi nici nu anulează sensul obişnuit al colindatului, afirmându-l preponderent pe cel spiritual. Cei care colindă şi noi, cei colindaţi, intrăm în aura tainică a sărbătoririi Naşterii lui Iisus Hristos ca o ceată care, în drumul spre Betleem, se va însoţi, cu smerenie, cu cetele îngerilor ce cântă ''Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire.'' †TeoctistTeoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Fără colind Crăciunul ar fi unul - hai să spunem “globalizat”, un Crăciun al generaţiei Internet, al unei generaţii desprinsă aproape radical de viaţa comunităţii tradiţionale româneşti. Nu este viu un Crăciun în care doar asculţi on-line sau pe CD colinde (între noi fie vorba, din ce în ce mai ''remixate''), fără însă a ieşi din comoditatea şi egoismul omului modern. A merge cu colindul înseamnă a vesti pe Hristos, este sinonim cu ideea de apostolat: ''Mergând, îvăţaţi învăţaţi toate neamurile...'', înseamnă a aduce tuturor vestea şi bucuria venirii lui Dumnezeu în lume, a înomenirii Lui; înseamnă să înţelegi cuvântul Sfinţilor Părinţi care afirmă că ''Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul să se facă Dumnezeu (prin asemănare, sau participare)''. De aceea Biserica ne îndeamnă, ne invită pe toţi să devenim colindători, iar acest lucru se face începând cu odovania (adică sfârşitul sau încheierea) ultimei mari sărbători, Intrarea Maicii Domnului în Biserică - 21 noiembrie, şi nu aşa cum în mod greşit se obişnuieşte (de ceva timp încoace), doar în zilele premergătoare sau doar în ziua de ajun!

''În chipul pâinii ţi se dă trupul, iar în chipul vinului ţi se dă sângele ca să ajungi prin împărtăşirea cu trupul şi sângele lui Hristos unit într-un singur trup şi sânge cu El''. Astfel ajungem ''purtători de Hristos''sau hristofori, ajungem ''părtaşi firii dumnezeieşti''. Sfântul Ignatie o numeşte ''leacul nemuririi''. Liturghiile Sfinţilor Vasile şi Ioan Gură de Aur exprimă deasemena de asemenea acest lucru. În Vechiul Testament erau ''pâinile punerii înainte'', dar odată cu legea cea nouă ele au luat sfârşit.

Colindele în general prezintă ascultătorilor dogma ortodoxă înveşmântată în straiul idilic şi naiv al versului popular al colindei. Nici una din învăţăturile de bază ale credinţei creştine nu este uitată sau nefolosită în colindele noastre româneşti. În ele se răsfrânge învăţătura creştină despre păcatul strămoşesc, Întruparea şi Naşterea Mântuitorului, răscumpararea răscumpărarea oamenilor prin moartea -ţi Invierea Învierea Sa, supracinstirea Maicii Domnului, cinstirea Sfinţilor, Sfintele Taine, învăţătura despre rai şi iad şi judecata viitoare.

 Să iei ceru-n stăpânire,

Dar toate învăţăturile de credinţă exprimate în colinde sunt în legatură legătură cu aceea de mântuire, foarte frecventă şi ea în aceste creaţii, accentul punându-se pe frumuseţea cadrului spectacular al Naşterii si pe bucuriile luminoase ca soarele, pe care această naştere le picură în sufletele creştinilor. La evenimentul Naşterii sunt de faţă toate planurile creaţiei şi ale firii: cerul reprezentat prin îngeri, lumea cuvântătoare a pământenilor, înfăţişată prin păstori şi lumea necuvântătoare, înfăţişată prin plante şi animale de tot felul. Tatăl Însuşi coboară din ceruri să binecuvinteze lumea. Totul se petrece ca intrîntr-o slujbă cerească asemănătoare Sfintei Liturghii, pe care credincioşii o ascultă în fiecare Duminică:

 Slujba-n rai cum o făcea, Dumnezeu cum cuvânta,

Colindele au avut si marele rol de a păstra şi apăra credinţa ortodoxă atunci când prozelitismul eterodox încerca să rupă unitatea de credinţă a ortodocşilor, pentru a dezmembra, în acelaşi timp şi unitatea lor naţională. Păstrând şi mărturisind aceleaşi adevăruri de credinţă, colindele s-au numărat printre mijloacele populare cele mai eficace de apărare a ortodoxiei, dovedind unitatea sufletească a credincioşilor nostri ortodocşi de pe tot întinsul României ortodoxe. Documente vrednice de încredere mărturisesc ferm că românii transilvăneni preferau să cânte de Crâciun Crăciun colindele învăţate din străbuni, în locul cântecelor care li se impuneau de cei străini de legea lor.

 S-a născut mare-mparatmpărat.'' Colindele româneşti sunt deosebit de valoroase pentru bogatele idei morale şi sociale pe care le exprimă. Pe lângă mesajul ceresc al mântuirii, colindele au format şi o şcoală de îmbărbătare, de nădejde şi de virtuţi morale în viaţa credincioşilor, exprimând dragostea de oameni, facerea de bine, smerenia, ascultarea şi bunătatea, cinstea, dragostea de ţară, eroismul, bucuria sărbătorilor, dorinţa de prosperitate, belşug şi pace, ca idealuri nepieritoare şi caracteristici esentiale esențiale ale sufletului poporului nostru. În ele eticul s-a imbinat îmbinat in chipul cel mai armonios şi mai fericit cu esteticul.

Bunătatea aceasta a românului, cunoscută pretutindeni sub numele de ospitalitate, este răsplatită răsplătită de urările de la sfârşitul colindelor: 

Alături de bunătăţile care izvorţsc izvorăsc din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, colindele reflectă o calitate şi o virtute tot aşa de specifică pentru credincioşii noştri şi anume cinstea. Pentru poporul român cinstea este tot aşa de valoroasă şi de scumpă ca şi dreptatea şi libertatea, iar colindele au fost un îndemn permanent la păstrarea ei.

Colindele preamăresc virtutea cumpătării, şi strâns legat de ea, postul din care, de altfel, izvorăşte, laudând lăudând pe cei ce postesc:

Cadrul virtutilor infatisate virtuţilor înfăţișate de colinde se intregeste si întregeşte şi cu aceea a darnicieidărniciei, adica adică a intr-ajutorarii întrajutorării aproapelui, a celui lipsit de ajutor, atunci cand când el este in suferinta si in în suferinţă şi în necaz. Ea este reflectata reflectată astfel intrîntr-un colind in în care "Domnul bun, cest, Domn bun si şi Om bun":

"Cati flamanzi imi ''Câţi flămânzi îmi trec Pe toti ii satura. Cati setosi imi trec Pe toti ii adapa.

Cati goli ii venea Toti ii imbraca. Cati desculti venea, Pe toti ii incalta"toţi îi sătura.

In opozitie cu lauda virtutilor, colindele condamna pacatele si patimile omenesti sau viciile, pentru urmarile lor nefaste. Astfel, minciuna este infierata in colinde, indemnand pe cei care o practica sa se lepede de ea. Patima inselatoriei, opusa cinstei si corectitudinii, este biciuita in colindele cu caracter social, ca si patima betiei, ca izvor al altor patimi si pacatePe toţi îi adăpa.

"Ho, ho-ho! Nu va-narmati! Ca pe cer azi s-a ivit Un luceafar stralucitToţi îi îmbrăca.

Ca astazi Fiul cel Sfant Pace-aduce pe pamant Sange azi sa nu mai curgaCâţi desculţi venea, Lacrimi azi sa nu se scurga.

Vanatorii ca-mi cadeau In genunchi si se rugau, Din sageti cruce faceau"Pe toţi îi încălţa.''

Pacea adusa De asemenea, virtutea bărbăţiei, de Mantuitorul care este o pace vesnica si universala: "Intru cei de sus marire Si pe pamant paciuirelegată răbdarea, La toti oamenii sa fie De acum pana-n vecie"este oglindită în colindele noastre româneşti.

"Marire intru În opoziţie cu lauda virtuţilor, colindele condamnă păcatele şi patimile omeneşti sau viciile, pentru urmările lor nefaste. Astfel, minciuna este înfierată în colinde, îndemnând pe cei care o practică să se lepede de susea. Patima înşelătoriei, opusă cinstei şi corectitudinii, este biciuită în colindele cu caracter social, ca şi patima beţiei, Si pace pan-la Apus"ca izvor al altor patimi si păcate.

Munca se reflecta si ea din plin in colindele noastre romanesti. Versurile lor amintesc Dintre ideile sociale cea mai des întâlnită în colinde este aceea de toate categoriile pace, poporul român fiind un popor iubitor de varsta si de ocupatii cintind insusiriile care trebuie pace. Aceasta se potriveşte cu firea lui bună şi blajină, cu dragostea şi cu generozitatea sa impodobeasca sufletul unui crestin: destoinicia in munca, harnicia, indemanarea si curatenia. Munca pamantuluiPoporul nostru, grija pentru unelte si animalecare a cunoscut ororile războiului, cresterea vitelorşi-a dorit sieşi şi la toată lumea pacea, pescuitulca pe bunul cel mai scump şi mai indispensabil vieţii sale, albinaritulca aceea care condiţionează bunăstarea materială şi spirituală a oamenilor. În colinde, moraritul sitaina Întrupării Fiului lui Dumnezeu este slăvită pentru că ea a adus lumii împăcarea cu Dumnezeu, mai ales, vanatoareapentru că Pruncul născut în peşteră este ''Domn al păcii'' şi fiindcă Naşterea Lui a fost salutată cu imnul ceresc al slavei lui Dumnezeu şi al păcii oamenilor. Această pace se instaurează odată cu venirea în lume a Mântuitorului Hristos, sunt descrise maiestrit in colindea cărui împărăţie este o împărăţie a păcii. Prin acestea ele scot in evidenta doua din caracteristicile esentiale ale neamului nostruIată cât de frumos redă această idee un colind de vânătoare: munca si harnicia.

Alaturi de pace si de munca'' Ho, din colinde desprindem ideea de dreptate. Colindele infiereaza pe cei care o calca in picioare pagubind pe semenii lor prin furt, inselaciune sau in alt chip. Prin colinde, poporul pretuind la justa ei valoare functia sociala a dreptatii, a luptat continuu impotriva abuzurilor si nedreptatii.ho-ho! Nu vă-narmaţi!

Colindele noastre romanesti sunt valoroase si pentru ideile patriotice Că pe care le exprima. Originea, viata, graiul si obiceiurile poporului roman, dragostea pentru tara si jertfirea pentru ea, frumusetile patriei, vitejia si eroismul poporului raman doar cateva din aceste idei care se oglindesc in colinde. Astfel, in unul din ele, tara noastra este numita "mosie dumnezeiasca" si "asezare stramoseasca". Prin intruparea si nasterea, Mantuitorului, Dumnezeu coboara in lume ca sa o binecuvinteze. Printre altele, El binecuvinteaza si tara noastra. Iata cum descrie aceasta scena un colind de prin partile Albei:cer azi s-a ivit

"Dumnezeu s-a desteptat Mana stinga-a scuturat, Trei inele i-au picatUn luceafăr strălucit.

Frumusetile Carpatilor nostri cu bogata lor fauna si floraSânge azi să nu mai curgă, sunt prinse cu maiestrie in tezaurul colindelor. Caprioarele, cerbii si iepurasii sunt doar cateva din vietuitoarele lor, iar "Cetinita cetioara" si "Coroana de trandafiri" sunt buchete din resursele naturale ale patriei. Copiii care colinda traiesc o lume de basm:

"In Lacrimi azi să nu se scurgă. Vânătorii că-mi cădeau  În genunchi şi se rugau,  Din săgeşi cruce făceau.'' Pacea adusă de Mântuitorul este o pace veşnică şi universală: '' Întru cei de sus mărire Şi pe pământ păciuire, La toţi oamenii să fie De acum până-n vecie. Mărire întru cei de sus, Şi pace pân-la Apus''. Munca se reflectă şi ea din plin în colindele noastre româneşti. Versurile lor amintesc de toate categoriile de vârstă şi de ocupaţii cântând însuşirile care trebuie să împodobească sufletul unui creştin: destoinicia în muncă, hărnicia, îndemânarea şi curăţenia. Munca pământului, grija pentru unelte şi animale, creşterea vitelor, pescuitul, albinăritul, morăritul şi, mai ales, vânătoarea, sunt descrise măiestrit în colinde. Prin acestea ele scot în evidenţă două din caracteristicile esenţiale ale neamului nostru: munca şi hărnicia. Alături de pace şi de muncă, din colinde desprindem ideea de dreptate. Colindele înfierează pe cei care o calcă în picioare păgubind pe semenii lor prin furt, înşelăciune sau în alt chip. Prin colinde, poporul preţuind la justa ei valoare funcţia socială a dreptăţii, a luptat continuu împotriva abuzurilor şi nedreptăţii. Colindele noastre româneşti sunt valoroase şi pentru ideile patriotice pe care le exprimă. Originea, viaţa, graiul şi obiceiurile poporului român, dragostea pentru ţară şi jertfirea pentru ea, frumuseţile patriei, vitejia şi eroismul poporului rămân doar câteva din aceste idei care se oglindesc în colinde. Astfel, în unul din ele, ţara noastră este numită ''moşie dumnezeiască'' şi ''aşezare strămoşească''. Prin Întruparea şi Naşterea, Mântuitorului, Dumnezeu coboară în lume ca să o binecuvinteze. Printre altele, El binecuvintează şi ţara noastră. Iată cum descrie această scenă un colind de prin părţile Albei: Dumnezeu S-a deşteptat  Mâna stângă-a scuturat, Trei inele i-au picat.  Rânduneaua le-a luat  Şi le-a dus în depărtare, Să le-aşeze pe hotare  Unu-n ţara Nilului  Altu-într-a Iordanului  Unu-n Ţara Românească, Aşezare strămoşească. Pe această moşie se preumblă Dumnezeu cu Sfântul Petru, iar Maica Domnului, urmărită de mâna ucigătoare a lui Irod, găseşte scăpare şi adăpost, împreuna cu Fiul său în munţii româneşti în casa unui român care îi primeşte la căldura vetrei lui. Frumuseţile Carpaţilor noştri cu bogata lor faună şi flora, sunt prinse cu măiestrie în tezaurul colindelor. Căprioarele, cerbii şi iepuraşii sunt doar câteva din vieţuitoarele lor, iar ''Cetiniţă cetioară'' şi ''Coroană de trandafiri'' sunt buchete şi semne ale bogăţiei şi frumuseţii cu care Dumnezeu a dăruit locurile acestea. Copiii care colindă trăiesc o lume de basm: '' În poiana muntelui, Iese cerbul Domnului"''.

"''Sus in varful în vârful muntelui Pe la crucea bradului, Pe o scara scară de argint Se coboara coboară Domnul Sfant"Sfânt''. Colindele înfăţişează şi pilde de patriotism şi eroism din trecutul nostru istoric, preamărind, de exemplu, figura legendară a voievodului Moldovei, Ştefan cel Mare, în colindul ''La poarta lui Ştefan Vodă'': ''Atunci Ştefan Domn cel Sfânt Despre rugă auzind,  El pe dată a plecat Şi cu toţi s-au închinat''. Ele amintesc de lupta românilor pentru independenţa naţională şi pentru apărarea pământului strămoşesc şi jertfirea pentru patrie: Când cu turcii ne-am bătut, Bulzul mării ne-o-îmbulzit,  Mulţi voinici s-or prăpădit. Ele scot în evidenţă vitejia poporului român care, lăsând totul acasă, pornea la război pentru a apăra tot ce avea mai scump şi pentru a alunga şi a învinge pe duşmani:

Colindele infatiseaza si pilde.de patriotism si eroism din trecutul nostru istoric''Vifor la război pornea, preamarind, de exemplu, figura legendara a voievodului Moldovei, Stefan cel Mare, in colindul "La poarta lui Stefan Voda": "Atunci Stefan Domn cel Sfant Despre ruga auzind, El pe data a plecat Si cu toti s-au inchinat".

Ele amintesc de lupta poporului pentru independenta nationala si pentru apararea pamantului stramosesc si jertfirea pentru patrie: "Cand cu turcii nePe duşmani mi-am batut, Bulzul marii ne-o-imbulzit, Multi voinici s-or prapadit".i prăpădea

Ele scot in evidenta vitejia poporului roman careDe-o mers vestea-n ţară nouă, lasand totul acasa, pornea la razboi pentru a apara tot ce avea mai scump si pentru a alunga si a invinge pe dusmani:

"Vifor la razboi pornea,Cum vă colindarăm vouă. Pe dusmani mi-i prapadea'' De-o mers vestea-n tara nouaDin istoria contemporană a neamului, Cum va colindaram voua".colindele mai noi amintesc lupta pentru reîntregire, aşa cum vedem din cântecul soldatului care îşi căra pe mormânt:

Din istoria contemporana "Busuioc, mărgăritar,  C-a neamuluimurit pentru Ardeal.  Pe plaiul munţilor, colindele mai noi amintesc lupta pentru reintregire În desimea brazilor, asa cum vedem din cantecul soldatului care isi cara pe mormant: În mijlocul florilor  Apărând un tricolor".