5.289 de modificări
Modificări
ortografie
==Istoric==
Deşi pretindea că s-a convertit la creştinism, Montanus propovăduia şi atesta ceea ce el considera că este Cuvântul lui Dumnezeu în timp ce călătorea printre aşezările rurale din Frigia sa natală şi Asia Mică. În aceste călătorii el a proclamat oraşul Pepuza ca loc al Noului Ierusalim. Cu toate acestea, creştinii ortodocşi considerau învăţăturile sale ca fiind eretice. El pretindea nu numai că o primit o serie de revelaţii direct de la [[Duhul Sfânt]], ci chiar că el personal este încarnarea acelui [[Duhul Sfânt|Mângâietor]] menţionat în [[Evanghelia după Ioan]] 14:16. Montanus era însoţit de două femei, Prisca, uneori numită Priscilla şi Maximilla, care, de asemenea, pretindea că este întruparea Duhului Sfânt care o cutremurase şi o inspira. În călătoriile lor, "cei trei", cum erau numiţi, vorbeau despre viziuni extatice şi despre Tatăl sau despre Mângâietor. Ei îi îndemnau pe adepţi să postească şi să se roage ca să poată împărtăşii împărtăşi aceste revelaţii personale. Mesajul său s-a răspândit din Frigia natală în toată lumea creştină din secolul al II-lea, din Africa în Galia.
Prisca pretindea că Hristos îi apăruse sub forma unei femei. Când a fost excomunicată, ea a exclamat: "sunt alungată ca lupul dintre oi. Eu nu sunt lup, sunt cuvântul, duhul şi puterea."
În general se acceptă faptul că mişcarea a fost inspirată de interpretarea lui Montanus la Evanghelia după Ioan — "Vă viu trimite vouă Mângâietorul, duhul adevărului" (Heine 1987, 1989; Groh 1985). Reacţia la această revelaţie continuă a divizat multe comunităţi creştine din secolul al II-lea, clerul căutând să o elimine. Episcopul [[Apolinarie de Laodiceea|Apolinarie]] a aflat că biserica din Ancyra s-a sfâşiat în două părţi şi s-a opus "profeţiei mincinoase" (citată de [[Eusebiu de Cezareea]] 5.16.5). Dar la Roma îşi făcea loc îndoiala. Papa Eleutherus chiar i-a scris câteva scrisori lîn în sprijinul montanismului, deşi mai târziu le-a retras. ([[Tertulian]], "Adversus Praxean" c.1, Trevett 58-59).
Cel mai cunoscut apărător al montanismului este, fără nici o îndoială, Tertulian, iniţial un campion al credinţei ortodoxe, care considera că noua profeţie era adevărată şi a început să se desprindă de ceea ce el a început să numească "biserica unui grup de [[episcop]]i" (Despre modestie).
Deşi Creştinismul ortodox a prevalat în faţa montanismului în câteva generaţii, unele elemente au persistat încă mult timp. În Valea Tembris din nordulFrigiei au fost găsite inscripţii datate între anii 249 şi 279 care declară deschis apartenenţa la montanism. O scrisoare a Sfântului [[Ieronim]] către Marcela, scrisă în anul 385, resping acuzaţiile de montanism care o nelinişteau (scrisoarea 41). În Cartagina a continuat să existe un grup de "tertulianişti". Autorul anonim al lucrării ''Praedestinatus'' menţionează că un astfel de propovăduitor a venit la Roma în 388 unde a făcut multe convertiri şi a obţinut o [[biserică]] pentru comunitatea sa pe motiv că [[mucenic]]ii cărora era dedicată fuseseră montanişti. El a fost obligat să plece după vitoria lui [[Teodosie cel Mare]] care sprijinea credinţa ortodoxă. [[Augustin de Hippo|Augustin]] menţionează că în vremea sa un grup de tertulianişti se împuţinase până aproape de dispariţie iar cei rămaşi se împăcaseră cu Biserica şi înapoiaseră [[basilica]] lor. Nu este sigur dacă aceşti tertulianişti erau montanişti sau nu.
În secolul al VI-lea, Ioan al Efesului, la ordinul împăratului Iustinian, a condus o expediţie la Pepuza unde a dărâmat altarul montanist care fusese ridicat îm în jurul mormintelor lui Montanus, Priscilla şi Maximilla.
==Diferenţe între montanism şi Creştinismul ortodox==
*Se pune un accent mult mai mare pe evitarea păcatului şi disciplina Bisericii decât în Creştinismul ortodox. Castitatea era accentuată puternic, inclusiv interzicerea recăsătoriei.
*De asemenea, unii montanişti erau "quartodeciman" ("paisprezecişti"), adoptând sărbătorirea [[Sfintele Paşti|Paştilor]] la 14 nisan din calendarul evreeiescevreiesc, indiferent de ziua săptămânii în care cade. Ortodocşii prăznuiesc Sfintele Paşti în duminica de după 14 nisan. (Trevett 1996:202)
Ieronim şi alţi lideri ai Bisericii pretind că montaniştii acelor zile au credinţa că [[Sfânta Treime]] este formată doar dintr-o singură persoană, la fal fel ca şi [[sabelianism|sabelianiştii]], spre deosebire de dogma ortodoxă care afirmă că Treimea este un Dumnzeu în trei persoane, ceea ce afirma şi Tertulian. Unii erau, într-adevăr, [[monarhism|monarhişti]] modalişti (sabelianişti) iar alţii erau mai aproape de doctrina Treimii. Se menţionează că aceşti [[modalism|modalişti]] [[botez]]au menţionând numele lui Iisus Hristos spre deosebire de menţiunea Sfintei Treimi din tradiţia ortodoxă. Majoritatea montaniştilor de mai târziu erau de factură modalistă.
==Referinţe==