Sfântul și binecredinciosul împărat '''Teodosie I''', numit şi și '''Teodosie cel Mare''' (grec. Θεοδόσιος ο Μέγας), a fost ultimul împărat roman care a condus întregul Imperiu Roman (între anii 379 și 395), înainte de divizarea acestuia în cel două imperii - de răsărit şi și de apus. Teodosie cel Mare este cunoscut şi și pentru că a decretat [[creştinismcreștinism|creştinismul creștinismul ortodox]] ca religie oficială a Imperiului Roman. A fost un puternic apărător al credinţei credinței ortodoxe şi și trecut în rândul [[sfinţisfinți]]lor, [[prăznuire]]a lui făcându-se la data de [[17 ianuarie]].

==ViaţaViața==Teodosie cel Mare (numele roman fiind ''Flavius Theodosius'') s-a născut pe [[11 ianuarie]] 347 la Cauca în nord-vestul provinciei romane Hispania (azi Coca, în Spania). Era fiul generalului Flavius Theodosius ''cel Bătrân'', mama sa numindu-se Thermantia; ambii săi părinţi părinți erau creştini ortodocşicreștini ortodocși.

S-a căsătorit cu Aelia Flacilla, de la care a avut doi fii, [[Arcadie]] şi și Honorius (urmaşii urmașii săi la tron), şi și o fiică, Pulcheria. Soţia Soția sa, Aelia Flacilla (cunoscută şi și ca ''Placilla'' sau ''Plachilla''), este [[Prăznuire|prăznuită]] ca [[sfânt]]ă pe data de [[14 septembrie]]. Atât Aelia, cât şi și fiica sa Pulcheria au murit în anul in 385. Mai târziu, Teodosiu s-a căsătorit cu Galla, fiica împăratului Valentinian I, cu care a avut o fiică, Galla Placidia, viitoarea mamă a împăratului Valentinian al III-lea.

Mergând pe urmele tatălui său, Teodosie îmbrăţişează şi îmbrățișează și el cariera militară, ajungând la demnitatea de ''dux'' în provincia Moesia superioară în anul 374, după ce se distinsese în bătăliile purtate împotriva sarmaţilor sarmaților la Dunărea de Jos<ref>Edward Gibbon, - ''Istoria declinului şi și a prăbuşirii prăbușirii imperiului roman'', Editura Minerva, BucureştiBucurești, 1976</ref>.

La scurt timp însă, datorită faptului că tatăl său (generalul roman Flavius Theodosius ''cel Bătrân'') căzuse în dizgraţie şi dizgrație și fusese executat la ordinul împăratului Valentinian I, Teodosie s-a retras la moşiile moșiile sale în Spania (în 376), aparent temându-se de persecuţiile persecuțiile împăratului din cauza legăturilor sale de familie. Dar reputaţia reputația sa din domeniul militar nu a fost uitată, şi și după moartea lui Valentinian I, urmaşii urmașii acestuia, co-împăraţii împărații Valentinian al II-lea şi Graţianși Grațian, l-au rechemat pe Teodosie, încredinţânduîncredințându-i comanda unei noi campanii împotriva sarmaţilorsarmaților. După o serie de victorii, Teodosie a câştigat câștigat rangul de ''magister militum per Illyricum'', iar în anul 378 împăratul Graţian Grațian l-a desemnat drept co-împărat (''Augustus'') pentru partea de răsărit a imperiului roman, după ce fostul co-împărat Valens fusese ucis de către goţi goți în bătălia de la Adrianopol.

Spirit energic și autoritar, Teodosiu a întreprins o serie de măsuri vizând întărirea capacității de apărare a imperiului, efectuând o serie de reforme în domeniul dreptului, fiscalității şi și finanțelor, şi și acceptând un număr sporit de contingente „barbare” în armată.După lupte grele cu vizigoţiivizigoții, care ocupaseră o parte din peninsula balcanică, Teodosie a ajuns la o înţelegere înțelegere cu aceştiaaceștia, semnându-se un tratat de pace în 382, prin care îi stabilește ca federați în provincia Tracia, între Balcani și Dunăre. După aceasta, Teodosie a trebuit să-i vină în ajutor Valentinian al II-lea (co-împărat în părţile părțile apusene ale imperiului roman), împotriva uzurpatorului Clemens Maximus. Oştile Oștile lui Teodosie l-au învins pe Maximus în 388, acesta fiind executat.

Ulterior, după moartea lui Valentinian al II-lea în 392, Teodosie rămâne conducător al Imperiului Roman ca împărat unic - el a fost ultimul împărat roman în acest sens (al imperiului unic). I s-a opus însă Arbogast, comandantul armatelor romane din apus (''magister militum''), care l-a ales pe Flavius Eugenius, un fost profesor de retorică şi și un păgân, ca împărat al occidentului. Teodosie a condus personal campania împotriva uzurpatorului Eugenius, campanie care a culminat cu bătălia de la râul Frigidus (5 şi și 6 septembrie 394), la poalele Munţilor Munților Alpi. Deşi Deși în prima zi a bătăliei lucrurile nu au mers deloc bine pentru Teodosie, a doua zi, după ce "''au fost văzuţi văzuți pe cer doi îngeri călărind pe cai albi''" (aşa așa cum relatează o cronică), oştile oștile lui Teodosie au prins curaj, şi și fiind ajutate şi și de o furtună puternică (un ciclon de tip ''Bora'') ce suflă direct în faţa forţelor fața forțelor lui Eugenius, au obţinut obținut o victorie categorică, Eugenius fiind capturat şi și executat.

Sf. [[Ambrozie al Milanului]], cu care Teodosie a avusese o strânsă relaţie relație spirituală, a ţinut ținut cu această ocazie discursul funerar "''De obitu Theodosii''". Moartea lui Teodosie a fost o piatră de hotar în istorie: lumea romană nu a mai fost niciodată unită. Imperiul Roman a fost divizat (de această dată definitiv) între cei doi fii ai săi: [[Arcadie]] în Imperiul Roman de Răsărit, sub regența lui Rufinus, și Honorius în Imperiul Roman de Apus, sub regența lui Stilicho.

==Teodosie şi creştinismul și creștinismul ortodox==Deşi Deși se născuse într-o familie creştină creștină (atât tatăl său, generalul Flavius Theodosius cel Bătrân, cât şi și mama sa, Thermantia, fiind creştini ortodocşicreștini ortodocși), Teodosie nu a fost [[botez]]at decât în toamna anului 380, la vârsta de 33 de ani, de către [[episcop]]ul Acholius al Tesalonicului, după ce se asigurase în prelabil că acest episcop nu era adept al [[Arianism|arianismului]], erezie care începuse să facă mulţi adepţi mulți adepți în imperiul roman.

Imediat ce a ajuns co-împărat (''Augustus'') pentru partea de răsărit a imperiului roman, Teodosie a început o activitate susţinută susținută de combatere a [[erezie|ereziilor]], în special a [[Arianism|arianismului]]. Astfel, în februarie 380, împreună cu Graţian Grațian (împăratul din apus), a dat un edict (decret) care legifera obligativitatea credinţei credinței ortodoxe pentru toţi supuşii toți supușii lor.

La două zile după intrarea sa ca împărat (''Augustus'') în [[Constantinopol]], la [[24 noiembrie]] 380, Teodosie l-a exilat pe episcopul arian Demophilus, iar în locul său l-a numit pe Sf. [[Grigorie Teologul]] (''Grigorie de Nazianz''), care era conducătorul spiritual al comunităţii comunității ortodoxe din Constantinopol şi și un apărător intransigent al [[Crezul]]ui de la [[Niceea]]. Acest lucru a stârnit nemulţumiri nemulțumiri în rândul arienilor, nemulţumiri nemulțumiri care s-au tradus chiar şi și printr-o încercare de asasinare a împăratului. Teodosie nu a dat înapoi, ci a convocat un important [[sinod]] la Constantinopol, în luna mai 381, sinod care avea să rămână în istoria Bisericii ca [[Sinodul II Ecumenic]].

Deşi Deși în tot timpul domniei sale Teodosie a fost un apărător ferm al creştinismului creștinismului ortodox, mai cu seama în ce priveşte credinţa privește credința în [[Sfânta Treime]], aşa așa cum stabiliseră primele două [[Sinod Ecumenic|Sinoade Ecumenice]], el a încercat să fie conciliant şi și cu ereticii dar fără succes. Din acest motiv, a fost nevoit să ia şi și unele măsuri dure împotriva ereticilor şi și a păgânilor. Astfel, în anul 388 a numit noi prefecţi prefecți în provinciile orientale, cu misiunea expresă de a distruge templele zeilor păgâni. În 391, Teodosie a refuzat restaurarea altarului tradiţional tradițional al ''Victoriei'' din Senatul roman; tot el este acela care a pus capăt Jocurilor Olimpice, care aveau o tradiţie tradiție de peste o mie de ani. Practic, în perioada 391-92 toate templele pagâne din imperiul roman au fost închise. Împăratul Teodosie cel Mare a pus capăt, printr-un decret, jerfelor păgâne (atâtea câte se mai practicau) în Roma și Alexandria; a interzis şi și cultul zeilor domestici, odată cu întregul păgânism.