5.289 de modificări
Modificări
mici corecturi
O altă explicație a folosirii formei extinse a semnului crucii este legată de erezia [[monofizitism|monofizită]], condamnată de [[Sinodul al IV-lea Ecumenic|Sinodul de la Calcedon]], ale cărui dogme nu sunt acceptate de către ortodocșii orientali. Conform acestei teorii, interpretarea ar fi următoare: "Folosirea doar a degetului mare sau doar a indexului, care erau aproape inevitabile atâta timp cât se trasa doar un mic semn pe frunte par să fi lăsat loc, pentru motive simbolice, utilizării a două degete (degetul mare și indexul sau indexul și degetul mijlociu), pentru a simboliza cele două naturi și două voințe unite în persoana lui Iisus Hristos. Dar dacă aveau să fie folosite cele două degete, semnul mai mare, cu atingerea frunții, pieptului etc se impunea ca gest firesc. La o dată ceva mai târzie, în cea mai mare parte a Răsăritului, au început să fie folosite trei degete, ori mai degrabă degetul mare plus două degete, în timp ce inelarul și degetul mic erau ținute închise în palmă" (cf. ''Catholic Encyclopedia''). În Armenia și în Rusia timpurie, de exemplu, erau folosite două degete. Totuși momentele precise ale trecerii de la folosirea unui singur deget sau a două degete la folosirea celor trei degete nu este foarte bine documentată în literatura patristică, astfel că nu se pot trage concluzii definitive asupra acestui subiect.
În [[Biserica Romano-Catolică]], direcția semnului crucii, care inițial era de la umărul drept la cel stăng stâng (cum este până astăzi în Ortodoxie) a fost schimbată în secolul al XIII-lea de către Papa Inocent al III-lea (1198-1216), care a hotărât ca semnul crucii să fie făcut cu trei degete, de la frunte la piept și de la umărul stâng la cel drept. Această decizie a fost luată după [[Marea Schismă]] între Biserica din Răsărit și cea din Apus, ca urmare a ostilității dintre conducătorii celor două părți (Papa de la Roma și Patriarhul din Constantinopol se excomunicaseră reciproc).
În Rusia, până în secolul al XVII-lea, la reformele Patriarhului Nikon, semnul crucii se făcea cu două degete, simbolizând dubla natură a lui Hristos. Reforma operată de patriarh pentru a alinia practicile Bisericii ruse cu cele ale Bisericii din Constantinopol prevedea folosirea a trei degete în loc de două pentru semnul Crucii. Aplicarea acesteia a fost unul din motivele invocate pentru [[schisma]] [[Vechii Credincioşi|Vechilor Credincioși]], care fac în continuare semnul crucii cu două degete.
==Când se face semnul crucii==
În timpul rugăciunii, creștinii ortodocși fac semnul crucii oridecâteori ori de câte ori se face o referire directă sau implicită la cele trei Persoane ale [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]]. Se face semnul crucii înainte de începerea oricărei rugăciuni, la trecerea pe lângă o biserică, la intrarea în biserică și la ieșire, cât și înăuntrul bisericii, ca o formă de rugăciune către Dumnezeu care este prezent în ea sau pur și simplu ca semn de evlavie și [[închinare]]. Mirenii (laicii) ortodocși fac semnul crucii ca o formă de închinare înaintea unei [[icoană|icoane]]. [[Preot|Preoții]] au mult mai mutlte multe ocazii specifice de a face semnul Crucii. Unii credincioși pot folosi semnul Crucii și în alte feluri. Astfel, dacă un credincios se găsește înaintea unei blasfemii, el sau ea va face semnul Crucii ca o formă subtilă si politicoasă de a indica ofensa comisă. Alții pot folosi semnul Crucii aproape ca o urare de noroc, sau ca parte a unei rugăciuni nerostite de invocare a binecuvântării lui Dumnezeu, ca de exemplu la începutul unei călătorii sau al unei competiții sportive.
Semnul crucii are și alte variante: poate fi făcut în aer pentru a binecuvânta obiectele; preoții îndeosebi îl pot face asupra persoanelor ca o formă de binecuvântare; poate fi făcut în forma arătată mai sus sau poate fi doar schițat, de exemplu pe frunte (ca în descrierile timpurii ale semnului crucii). Pentru un credincios creștin, poate cel mai important lucru este că semnul indică în mod concret, fizic relevanța explicită a Crucii, a jertfei lui [[Iisus Hristos|Hristos]] pentru o anumită persoană sau pentru un anumit loc. Este o formă de angajament al trupului de mărturisire a credinței creștinului, atât față de Dumnezeu, cât și față de oameni.