5.289 de modificări
Modificări
mici corecturi
{{VechiulTestament}}
[[Ecclesiastul]] este una din cele trei cărţi poetice sapienţiale, didactice ale [[Vechiul Testament|Vechiului Testament]], alături de [[Cartea lui Iov]] şi [[Proverbele Pildele lui Solomon]] (Proverbele lui Solomon) şi una din cele 6 cărţi poetice ale Vechiului Testament.
Ecclesiastul este un discurs asupra vieţii, condiţiei umane, societăţii şi legilor ei, [[înţelepciunea|înţelepciunii]], bogăţiei, oferind în acelaşi timp sfaturi şi îndrumări pline de miez şi înţelepciune pentru un mare evantai de situaţii de viaţă.
a) '''Legea frământării necurmate a lucrurilor''' potrivit căreia soarele, vânturile, râurile, lucrurile, neamurile toate urmează ciclic aceleaşi mişcări şi aceeaşi necurmată frământare.<ref>Ecl1.4-8</ref>
b) ,,Legea activităţii neobosite a ochiului şi urechii". Ecclesiastul spune că ochiul nu se satură privind iar urechea nu oboseşte auzind.<ref>Eccl1.8</ref> Oamenii de ştiinţă confirmă activitatea neobosită a urechii:,,Urechea funcţionează continuu, chiar şi atunci când dormim - ea continuă să audă sunete, dar creierul le înăbuşă."<ref>http://www.libertatea.ro/detalii/articol/uau-stiati-ca-nasul-ne-creste-toata-viata-190747.html</ref> b) '''Legea repetării aceloraşi fapte, evenimente, sub diverse forme'''. Cel înţelept îşi dă seama că toate întâmplările, caracterele, bucuriile, necazurile din prezent pot fi regăsite în trecut sub o altă formă şi că acestea vor apărea, sub o altă înfăţişare şi în viitor, ele rămânând în esenţă aceleaşi. Cu alte cuvinte ,,Nimic nou sub soare"<ref>Ecl1.9-10, 2.12, 3.15</ref>
c) '''Legea uitării trecutului''' potrivit căreia trecutul este condamnat la uitare.<ref>Ecll1.11</ref>
d) '''Legea vremii potrivite a fiecărui lucru''' potrivit căreia fiecare lucru îşi are vremea lui potrivită în care [[Dumnezeu]] l-a facut făcut frumos.<ref>Eccl3.1-11</ref>
e) '''Legea trăiniciei şi perfecţiunii lumii'''<ref>Eccl3.14,1.15, 7.13</ref> Ecclesiastul a ajuns la cunoştinţa că ,,tot ce face Dumnezeu dăinuieşte în veci, şi la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut, şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El.<ref>Ecl3.14</ref>
Omul ,,îşi petrece zilele vieţii lui ca o umbră."<ref>Eccl6.12</ref>. El ,,nu este stăpân pe suflarea lui ca s-o poată opri, şi n-are nicio putere peste ziua morţii; în lupta aceasta nu este izbăvire, şi răutatea nu poate scăpa pe cei răi."<ref>Eccl8.8</ref>Eclesiastul se întreabă retoric:,,cine ştie ce este bine pentru om în viaţă în toate zilele vieţii lui de vieţuire deşartă, pe care le petrece ca o umbră? Şi cine poate să spună omului ce va fi după el sub soare?<ref>Ecl6.12</ref>În ziua fericirii, fii fericit-îndeamnă Ecclesiastul- şi în ziua nenorocirii, gândeşte-te că Dumnezeu a făcut şi pe una şi pe cealaltă, pentru ca omul să nu mai poată şti nimic din ce va fi după el.<ref>Ecl7.14</ref> Pentru orice lucru este o vreme şi o judecată şi nenorocirea paşte pe om. Dar el nu ştie ce şi cum se va întâmpla, căci n-are nici cine-i spune.<ref>Ecl8.6-7</ref> Oamenii nu ştiu nimic mai dinainte; totul este înaintea lor în viitor.<ref>Ecl9.1</ref> Când Ecclesiastul şi-a pus inima să cunoască înţelepciunea şi să se uite cu băgare de seamă la truda omului pe pământ, atunci a văzut lucrarea lui Dumnezeu, faptul că omul nu poate să pătrundă<ref>înţeleagă eng. comprehend</ref> ce se face sub soare; oricât s-ar trudi el să [[cercetarea|cerceteze]], tot nu va putea afla sensul lucrurilor<ref>eng.meaning</ref>; şi chiar dacă înţeleptul ar zice că a ajuns să-l ştie, el tot nu-l poate găsi.<ref>Ecl8.16-17</ref>
Omul nu-şi cunoaşte nici măcar ceasul, întocmai ca peştii prinşi în mreaja nimicitoare şi ca păsările prinse în laţ; ca şi ei sînt prinşi şi fiii oamenilor în vremea nenorocirii, când vine fără veste nenorocirea peste ei.<ref>Ecl9.12</ref>ecclesiasul Ecclesiastul adaugă: ,,chiar dacă face multă vorbă, care doar înmulţeşte deşertăciunea, ce folos are omul din ea?"<ref>Ecl6.11</ref>
În tinereţe omul trebuie să fie bucuros, să fie cu inima veselă, să umble pe căile alese de inima lui şi plăcute ochilor lui, neuitând că pentru toate acele lucruri va da socoteală lui Dumnezeu la [[Judecată|judecată]]. Omul trebuie să-şi gonească din inimă necazul<ref>eng. ESV-vexation, NIVUK-anxiety, ASV-sorrow</ref> şi răul (sau durerea) din trup căci tinereţea şi zorile vieţii sunt deşertăciune.<ref>ESV, NIVUK-.vanity, ASV- meaninglesss</ref><ref>Eccl11.9-10</ref>
===Pizma este temelia muncii şi iscusinţei la lucru===
Eclesiastul spune: ,,Am mai văzut că orice muncă şi orice iscusinţă la lucru îşi are temeiul numai în pizma unuia asupra altuia. Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vîntvânt."<ref>Ecl4.4</ref>Căci ne alegem meseria în funcţie de avantajele pe care le vedem la cineva care practică acea meserie (bani, plăcere, poziţie socială, uşurinţa muncii, etc).
==Portretul înţeleptului==
==Surprizele bogăţiei şi sfaturile Eclesiastului==
[[Iubirea de arginţi|Bogăţia]] ascunde multe suprizesurprize. Uneori se întâmplă ca Dumnezeu să-i dea celui păcătos grija să strângă şi s-adune, ca să dea celui plăcut lui Dumnezeu.<ref>Ecl2.26</ref> Alteori cineva care a agonisit averea cu trudă şi înţelepciune o lasă omului care vine după el ca să se bucure şi să fie stăpân pe ea neştiind dacă acesta va fi înţelept sau [[nesăbuinţa|nesăbuit]].<ref>Ecl 2.18-19</ref> Alteori un om [[munca|munceşte]] cu cu înţelepciune, cu pricepere şi cu izbîndă, şi lasă rodul muncii lui unui om care nu s-a ostenit deloc cu ea. ,,Ce folos are omul din toată munca lui şi din toată străduinţa inimii lui, cu care se trudeşte sub soare?” se întreabă retoric Ecclesiastul căci toate zilele sale sunt pline de durere, necazuri şi nici măcar noaptea nu are nicio odihnă în inima lui.<ref>Ecl2.18-23</ref> Alteori un om este singur singurel, n-are nici fiu, nici frate, şi totuş totuşi munca lui n-are sfârşit, ochii nu i se satură niciodată de bogăţii, şi nu se gândeşte: ,,Pentru cine muncesc eu, şi-mi lipsesc sufletul de plăceri?"<ref>Ecl4.8-12</ref> ,,Cine iubeşte argintul, nu se satură niciodată de argint, şi cine iubeşte bogăţia multă, nu trage folos din ea", spune Eclesiastul şi continuă ,,Când se înmulţesc bunătăţile, se înmulţesc şi cei ce le papă. Şi ce folos mai are din ele stăpânul lor decât că le vede cu ochii?"<ref>Ecl 5.10-11</ref> Ecclesiastul spune că a mai observat un mare rău şi anume avuţii păstrate spre nefericirea stăpînului lor. Dacă se perd pierd aceste bogăţii prin vreo întîmplare nenorocită, şi el are un fiu, fiului nu -i rămîne rămâne nimic în mâini. Ba pe deasupra el a fost nevoit să mănânce cu necaz, şi a avut multă durere, grijă şi supărare.<ref>Ecl5.13-17</ref> Mai există un rău pe care Ecclesiastul spune că l-a întâlnit des printre oameni.
,,Este, de pildă, un om căruia i -a dat Dumnezeu avere, bogăţii, şi slavă, aşa că nu-i lipseşte nimic din ce-i doreşte sufletul; dar Dumnezeu nu-l lasă să se bucure de ele, ci un străin se bucură de ele:
n-a văzut, nici n-a cunoscut soarele; şi de aceea este mai bine de ea decât de omul acela.
Şi de ar trăi chiar de două ori o mie de ani un astfel de om, fără să se bucure de fericire, nu merg toate la un loc?
Toată truda omului este pentru gura lui, şi totuş totuşi poftele nu i se împlinesc niciodată.
Căci ce are înţeleptul mai mult decât nebunul? Ce folos are nenorocitul care ştie să se poarte înaintea celor vii?
Mai bine ce vezi cu ochii decât frământare de pofte neîmplinite: şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt.<ref>Eccl6.1-9</ref>Aşadar Dumnezeu îl poate face pe un om cu inima veşnic nemulţumită de bunurile şi situaţia avută şi atunci el va fi nefericit iar străinul care va veni după el se va bucura de ele.
==Note==
<div style="font-size:85%; -moz-column-count:2; column-count:2;"><references /></div>
[[Categorie: Sfânta Scriptură]]
[[Categorie: Vechiul Testament]]