Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Modificări

Mina Egipteanul

1.013 octeți adăugați, 1 decembrie 2012 06:14
Viaţa: completări
În acea perioadă, împăratul [[Diocleţian]] inițiase o originală reformă constituțională, sporind la patru numărul conducătorilor imperiului şi instituind astfel ''tetrarhia'' ca sistem de guvernare al imperiului roman. Deşi pe plan politic şi militar Diocleţian a fost unul dintre cei mai de seamă împăraţi romani, reuşitele lui sunt însă umbrite de [[Persecuţii împotriva creştinilor|prigoana]] pe care a declanşat-o împotriva [[Introducere în Creştinismul Ortodox|creştinilor]]: astfel, prin cele 4 edicte (decrete) pe care le-a dat în anii 303-304, s-a pornit cea mai mare [[Persecuţii împotriva creştinilor|persecuţie]] din istoria imperiului împotriva creştinilor. Mulţi creştini au preferat să primească mucenicia în numele Domnului nostru Iisus Hristos, decât să aducă jertfe idolilor. Sf. Mina şi-a părăsit poziţia şi rangul militar la care ajunsese şi s-a retras în deşert unde a rămas pentru o perioadă de cinci ani, cinstindu-L şi iubindu-L pe Dumnezeu din toată inima sa. Într-una din zile, a văzut cerurile deschizându-se şi mucenicii purtând cununi minunate. A auzit o voce zicând: „Tot cel ce se osteneşte pentru numele Domnului Iisus vă primi astfel de cununi”. Atunci, Sfântul s-a întors în oraşul pe care îl guvernase - Cotyaeum (''Cotiani'') - mărturisind numele Domnului Iisus Hristos.
 
Deşi împăratul Diocleţian abdicase în anul 304, persecuţiile împotriva creştinilor au fost continuate cu şi mai multă îndârjire, mai ales în părţile răsăritene ale imperiului roman, controlate de către împăratul Galerius Maximianus (305-311), ginerele lui Diocleţian. Unii istorici pun pe seama lui Galerius, care se bucura de o mare încredere în faţa lui Diocleţian, mai ales după victoria pe care o repurtase împotriva perşilor, faptul l-ar fi determinat pe Diocleţian
să promulge seria celor patru edicte împotriva creştinilor din anii 303-304. În acest context, întoarcerea la Cotyaeum a Sf. Mina, cunoscut ca fiind creştin, era un act de mare curaj şi tărie sufletească. Ştiind că aparţine unei familii nobile, concetăţenii săi l-au sfătuit să se îndepărteze de credinţa lui, promiţându-i daruri şi măriri. Deoarece Sf. Mina nu s-a răzgândit şi nu a renunţat la credinţa creştină, guvernatorul cetăţii a hotărât să fie arestat şi torturat.
==Mucenicia==
14.992 de modificări