14.992 de modificări
Modificări
m
→Scrisori
Scrisoarea (epistola) trimisă în anul 96 d.Hr. [[Biserică|Bisericii din Corint]] în numele Bisericii din Roma, îi este atribuită sfântului Clement, episcopul Romei în acea perioadă. Scrisoarea a fost trimisă într-o încercare de a restabili pacea şi unitatea în Biserica din Corint, unde câţiva oameni, aparent violenţi, se revoltaseră împotriva conducerii comunităţii creştine de acolo.
O a doua scrisoare către Corinteni îi este, de asemenea, atribuită Sf. Clement, pe baza faptului că ea a fost inclusă într-un manuscris grecesc (care conţinea şi prima scrisoare a lui Clement către Corinteni), cu titlul de "„''a doua Epistolă a lui Clement către Corinteni"''”. Există însă controverse asupra autorului real al acestei de a doua scrisori, deoarece atunci când partea de la sfârşit a epistolei (parte care lipsea din manuscrisul grecesc) a fost ulterior regăsită, aceasta s-a dovedit a fi o [[omilie]] (predică) a unui autor necunoscut.
În una dintre scrisori Sfântul Clement mărturiseşte adevărul trinitar: "„''Nu avem oare un singur Dumnezeu şi un singur Hristos şi un singur Duh al harului revărsat peste noi?".”''
==Imnografie==