Dificulatea pe care o găsim la Origen este cea referitoare la împăcarea monteismului strict cu învăţătura Sfintei Tradiţii despre Sfânta Treime. Pentru Origen Tatăl este principiul Fiinţei divine iar monarhia Tatălui este o idee masivă și absolută. Fiul conduce exclusiv fiinţele raţionale fiind al II lea după Tatăl. Duhul Sfânt e şi mai mic pătrunzând numai în cei care s-au învrednicit a fi sfinţiţi prin har. Această afirmaţie l-a dus pe Origen la subordinaţionism.
În alte texte Origen reușește să depășească fromulele subordinaţioniste, afirmând relaţia Fiului cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Suprind radical însă ideile sale ce țin de dialectica ariană,după care există un timp în care Fiul nu era născut. Origen arată că Tatăl se naşte din veci etern şi simultan, fără început, iar acest act este unul ontologic şi nu temporal. Raportul dintre Tatăl şi Fiul este unitatea de substanţă,adică deofiinţimea. Fiul este deofiinţă cu Tatăl însă Tatăl singur este Dumnezeu Adevărat sau Dumnezeu Însuşi, Adevărul Însuşi şi Binele Însuşi.