Sfânta Scriptură: Diferență între versiuni
| Linia 5: | Linia 5: | ||
Noul Testament cuprinde patru [[evanghelie|evanghelii]], [[Faptele Apostolilor]], cele 14 apostole ale lui [[apostolul Pavel|Pavel]] şi cele şapte apostole soborniceşti ale lui [[apostolul Iacov|Iacov]], [[apostolul Petru|Petru]], [[apostolul Ioan|Ioan]] şi [[apostolul Iuda|Iuda]], încheindu-se cu [[Apocalipsa Sf. Ioan Teologul|Apocalipsa]] lui Ioan. Evangheliile înfăţişează viaţa şi învăţăturile Mântuitorului nostru [[Iisus Hristos]]. Faptele Apostolilor evocă întemeierea primelor comunităţi creştine. Epistolele apostolului Pavel sunt scrisori adresate de ,,epistolul neamurilor" apropiaţilor săi pentru sfătuirea, îmbărbătarea şi îndrumarea lor în conducerea primelor comunităţi de credincioşi. Epistolele soborniceşti sunt scrisorile trimise de Petru, Iacob şi Ioan în diverse situaţii. Apocalipsa Sf. Ioan cuprinde descoperirea dumnezeiască pe care o are apostolul Ioan şi pe care acesta o consemnează spre folosul creştinilor.[[Noul Testament]] cuprinde revelaţia dumnezeiască făcută nu prin trimişi ai lui Dumnezeu, ci prin Însuşi [[Iisus Hristos|Dumnezeu Fiul]] (Evrei [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=22&cap=1 1,1-2]). Noul Testament desăvârşeşte revelaţia făcută de Dumnezeu prin Legea lui Moise (cuprinsă în [[Pentateuh]] - primele cinci cărţi ale Bibliei) şi prooroci, din perioada Vechiului Testament, după cuvintele Mântuitorului: "''Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc''" ([[Evanghelia după Matei|Matei]] [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=5#17 5, 17]). | Noul Testament cuprinde patru [[evanghelie|evanghelii]], [[Faptele Apostolilor]], cele 14 apostole ale lui [[apostolul Pavel|Pavel]] şi cele şapte apostole soborniceşti ale lui [[apostolul Iacov|Iacov]], [[apostolul Petru|Petru]], [[apostolul Ioan|Ioan]] şi [[apostolul Iuda|Iuda]], încheindu-se cu [[Apocalipsa Sf. Ioan Teologul|Apocalipsa]] lui Ioan. Evangheliile înfăţişează viaţa şi învăţăturile Mântuitorului nostru [[Iisus Hristos]]. Faptele Apostolilor evocă întemeierea primelor comunităţi creştine. Epistolele apostolului Pavel sunt scrisori adresate de ,,epistolul neamurilor" apropiaţilor săi pentru sfătuirea, îmbărbătarea şi îndrumarea lor în conducerea primelor comunităţi de credincioşi. Epistolele soborniceşti sunt scrisorile trimise de Petru, Iacob şi Ioan în diverse situaţii. Apocalipsa Sf. Ioan cuprinde descoperirea dumnezeiască pe care o are apostolul Ioan şi pe care acesta o consemnează spre folosul creştinilor.[[Noul Testament]] cuprinde revelaţia dumnezeiască făcută nu prin trimişi ai lui Dumnezeu, ci prin Însuşi [[Iisus Hristos|Dumnezeu Fiul]] (Evrei [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=22&cap=1 1,1-2]). Noul Testament desăvârşeşte revelaţia făcută de Dumnezeu prin Legea lui Moise (cuprinsă în [[Pentateuh]] - primele cinci cărţi ale Bibliei) şi prooroci, din perioada Vechiului Testament, după cuvintele Mântuitorului: "''Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc''" ([[Evanghelia după Matei|Matei]] [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=5#17 5, 17]). | ||
| − | Toată Scriptura este insuflată de [[Duhul Sfânt]], beneficiind astfel de garanţia [[adevăr]]ului, căci Duhul Sfânt este Duhul Adevărului. | + | Toată Scriptura este insuflată de [[Duhul Sfânt]](2Tim3.16), beneficiind astfel de garanţia [[adevăr]]ului, căci Duhul Sfânt este Duhul Adevărului.(Ioan 14.16-17, 15.26 16.13) |
Versiunea de la data 5 noiembrie 2011 16:53
Sfânta Scriptură (Biblia) este cartea dumnezeiască, sfântă a creştinilor. Ea cuprinde Vechiul Testament, format din 39 de cărţi canonice şi Noul Testament format din 27 de cărţi canonice.
Vechiul Testament începe cu Pentateuhul (Primele 5 cărţi- Facerea, Ieşirea, Leviticul, Numeri şi Deuteronomul) în care este relatată crearea lumii şi a neamului omenesc şi sunt evocate istoria, legile, religia, instituţiile, obiceiurile poporului evreu până la aşezarea în Canaan, pământul făgăduinţei. Următoarele cărţi urmăresc destinul poporului evreu după acel moment, îndeosebi sub raport politic şi militar, evocându-se regimul judecătorilor şi apoi al monarhiei, care culminează cu regatele lui David şi Solomon. Cartea lui Iov tratează problema suferinţei umane, propunând pe Iov ca model grăitor de răbdare şi credinţă neclintită, lămurite prin crâncene încercări. Cartea Psalmilor cuprinde psalmii lui David şi ai altor autori care sunt de diverse feluri:psalmi de laudă, psalmi de cerere, psalmi istorici, psalmi didactici, psalmi de căinţă, psalmi mesianici, etc. Cartea Pildele lui Solomon cuprinde proverbe aparţinând în principal lui Solomon care acoperă o paletă extrem de largă de situaţii de viaţă, fiind un ghid esenţial de înţelepciune. Ecclesiastul este o meditaţie asupra vieţii dar şi un îndreptar de viaţă înţeleaptă. Cântarea Cântărilor este un poem de dragoste. Cărţile profetice îi au în centru pe profeţi care îi mustră, îi sfătuiesc şi îi încurajează pe regii vremii din Israel. Vechiul Testament cuprinde revelaţia făcută de Dumnezeu prin patriarhii vechi şi prin prooroci, timp de aproximativ 1000 de ani (sec. XV - sec. V î.d.Hr.), fiind "călăuză spre Hristos" (Galateni 3,24), pregătind venirea Lui.
Noul Testament cuprinde patru evanghelii, Faptele Apostolilor, cele 14 apostole ale lui Pavel şi cele şapte apostole soborniceşti ale lui Iacov, Petru, Ioan şi Iuda, încheindu-se cu Apocalipsa lui Ioan. Evangheliile înfăţişează viaţa şi învăţăturile Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Faptele Apostolilor evocă întemeierea primelor comunităţi creştine. Epistolele apostolului Pavel sunt scrisori adresate de ,,epistolul neamurilor" apropiaţilor săi pentru sfătuirea, îmbărbătarea şi îndrumarea lor în conducerea primelor comunităţi de credincioşi. Epistolele soborniceşti sunt scrisorile trimise de Petru, Iacob şi Ioan în diverse situaţii. Apocalipsa Sf. Ioan cuprinde descoperirea dumnezeiască pe care o are apostolul Ioan şi pe care acesta o consemnează spre folosul creştinilor.Noul Testament cuprinde revelaţia dumnezeiască făcută nu prin trimişi ai lui Dumnezeu, ci prin Însuşi Dumnezeu Fiul (Evrei 1,1-2). Noul Testament desăvârşeşte revelaţia făcută de Dumnezeu prin Legea lui Moise (cuprinsă în Pentateuh - primele cinci cărţi ale Bibliei) şi prooroci, din perioada Vechiului Testament, după cuvintele Mântuitorului: "Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc" (Matei 5, 17).
Toată Scriptura este insuflată de Duhul Sfânt(2Tim3.16), beneficiind astfel de garanţia adevărului, căci Duhul Sfânt este Duhul Adevărului.(Ioan 14.16-17, 15.26 16.13)
Cuprins
Natura Sfintei Scripturi
Sfânta Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu și în același timp este despre Dumnezeu Cuvântul, Iisus Hristos. Sfânta Scriptură reprezintă Descoperirea Lui Dumnezeu despre El Însuși, Cuvântul lui Dumnezeu spus în cuvintele oamenilor. Biblia este o mărturie a Descoperirii dumnezeiești, şi o parte a Sfintei Tradiţii care este vie și lucrătoare în Biserică. Astfel, dacă Sfânta Tradiţie înseamnă viaţa Bisericii, Sfânta Scriptură este limba principală a acestei vieţi.
Biblia—atât Vechiul Testament, cât şi Noul Testament—este hristocentrică şi hristologică. În întreaga Biblie se vorbește despre Mesia. În timpul Vechiului Testament venirea Mântuitorului este proorocită și pregătită, pe când Noul Testament a fost scris întocmai pentru că Hristos înviase deja din morţi, iar prin moartea Apostolului Iacov, Biserica înţelesese că martorii oculari ai Mântuitorului nu vor fi pe pământ încă mult timp.
La început, Apostolii au transmis Sfânta Evanghelie prin viu grai; prin aceasta, Cuvântul Lui Dumnezeu s-a răspândit şi a întemeiat Biserica. Ulterior, în acest context, Biblia a putut fi compusă și canonizată. În mod firesc, oamenii mai întâi predică(oral) Adevărul și apoi înregistrează în scris cele auzite. Primele cuvinte ale lui Moise rostite către poporul lui Israel după Paştile evreilor au fost ca aceștia să spună copiilor cele întâmplate. Primul lucru pe care l-a săvârșit Sf. Maria Magdalena după ce L-a văzut pe Iisus Înviat a fost să îi spună îndată și Sf. Petru. Mai târziu, aceste evenimente au fost trecute în scris spre mărturie nestrămutată pentru următoarele generații.
Se presupune credinţa
Biblia presupune credinţa cititorului. "Credința" înseamnă acceptarea unui adevăr pe baza mărturiei altcuiva, și nu pe bănuieli sau pe cunoașterea directă, ca martor ocular. După cum spune Sf. Ioan Hrisostom, Biserica ar muri dacă ar fi fondată numai pe cunoștință (experiența directă). Ferice de cei care cred fără să fi văzut, spune Mântuitorul. Cu toate că de-a lungul istoriei Bisericii, Descoperiri dumnezeiești au fost într-adevăr trăite de către sfinți și prin experiență empirică, acest lucru nu se întâmplă în mod obișnuit. Astfel că, în această viaţă, majoritatea creștinilor nu vor primi adevărurile descrise în Biblie prin Descoperire directă, ci ei trebuie să o citească cu ochii credinței.
Scopul Sfintei Scripturi
Sfânta Scriptură există pentru motivul pe care îl dă Sfântul Apostol Ioan îl dă în Evanghelia sa (20, 30-31):
- Deci şi alte multe minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta.
- Iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui.
Prin urmare, Biblia a fost scrisă ca să putem crede și să fim mântuiți.
Canonul Sfintei Scripturi
Canonul Vechiului Testament din Scriptură urmat de Biserica Ortodoxă este cel al Septuagintei, care era Biblia cunoscută de Apostoli. De-a lungul anilor, alte comunități creștine s-au abătut întrucâtva de la acest canon al Scripturii. Canonul Noului Testament s-a structurat în primele secole ale Bisericii. Prima listă definitivă a cărților Noului Testament o găsim în Scrisoarea pascală a Sf. Atanasie al Alexandriei în anul 367.
Canonul Sfintei Scripturi, adică lista cărţilor sfinte acceptate de Biserică ca fiind scrise sub inspiraţia Duhului Sfânt şi cuprinzând revelaţia dumnezeiască. Dacă inspiraţia cărţilor canonice este o învăţătură descoperită chiar în Sfânta Scriptură (II Tim. 3, 16), introducerea şi menţinerea acestor cărţi în canon, precum şi numărul lor, au fost stabilite de Biserică prin Tradiţie (v. BIBLIE). Canonul Vechiului Testament s-a format definitiv la sfârşitul secolului I, în cadrul sinagogii iudaice, de unde l-a preluat Biserica Creştină. Biserica primară a ales canonul alexandrin sau Septuaginta, care cuprinde 39 de cărţi împărţite, după cuprinsul lor. Pentateuhul : Facerea, Ieşirea, Leviticul, Numerii, Deuteronomul, Cărţile istorice: Iosua Navi, Judecători, Rut, I Regi, II Regi, III Regi, IV Regi, I Cronici, II Cronici, Ezdra I, Neemia (Ezdra II), Estera ; cărţile didactice : Psalmii, Iov, Pildele lui Solomon, Ecclesiastul, Cântarea Cântărilor; cărţile profetice (profeţii mari) Isaia, Ieremia, Iezechiel, Daniel, Plângerile lui Ieremia ;(profeţii mici): Osea, Amos, Miheia, Ioil, Avdie, Iona, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia şi Maleahi. În afară de aceste cărţi inspirate şi canonice, Biserica Ortodoxă consideră ca bune de citit şi folositoare de suflet pentru credincioşi alte paisprezece cărţi care s-au păstrat în Sfânta Scriptură împreună cu cele canonice şi care sunt folosite în cult : Tobit, Iudita, Baruh, Epistola lui Ieremia, Cântarea celor trei tineri, Ezdra III, Cartea înţelepciunii lui Solomon, Cartea înţelepciunii lui Isus Sirah, Istoria Susanei, Istoria omorârii balaurului şi a sfărâmării lui Bel, I Macabei, II Macabei, III Macabei, Rugăciunea regelui Manase.
La un moment dat, către anul 150, Biserica a fixat, pe baza Tradiţiei, un canon al scrierilor care cuprind descoperirea dumnezeiască a lui Iisus Hristos, propovăduită de apostoli, şi care formează Noul Testament. într-o scrisoare de Paşti, din "anul 367, a sfântului Atanasie, apare pentru prima oară şi lista cu cele 27 de cărţi pe care Biserica creştină le acceptă şi le recunoaşte ca inspirate şi canonice : cele patru Evanghelii : după Matei, după Marcu, după Luca şi după Ioan, Faptele apostolilor, epistolele pauline : Romani, I şi II Corinteni, Galateni, Efeseni, Filipeni, Coloseni, I şi II Tesaloniceni, I şi II Timotei, Tit, Filimon, Epistola către Evrei; epistolele soborniceşti : Iacov, I şi II Petru I, II şi III Ioan ; Iuda ; Apocalipsa.
Pe cât posibil, vom reda între paranteze variantele de transcriere alternative ale numelor cărților Scripturii în cele ce urmează.
Canonul Vechiului Testament
Canonul Noului Testament
A se vedea şi
- Septuaginta, traducerea în greceşte a Bibliei din textele ebraice.
- Vulgata, traducerea în latină a Bibliei de către Fericitul Ieronim
- Vechiul Testament
- Noul Testament
- Evanghelie
- Epistolă
- Psaltirea
- Apostolul
- Biblia de la Bucureşti (1688)
Legături externe
Biblia Online
- ro: Biblia ortodoxă, versiunea Sf. Sinod al BOR.
- en: The Unbound Bible provided by Biola University
- en: BibleGateway.com, a ministry of Gospel Communications International
- en: Bible Study Tools provided by crosswalk.com
Citiri zilnice din Scriptură
- en: Daily Bible readings from the Greek Orthodox Archdiocese of America
- en: Daily Scripture readings (Julian Calendar) from the American Carpatho-Russian Orthodox Diocese
- en: Scripture readings from the Orthodox Church in America
- en: Lectionary of the Greek Orthodox Church according to The Orthodox Study Bible
- en: Lectionary for the Kellia - A suggestion for everyday scripture readings
Alte articole
Ştiri noi
- Oldest Hebrew Text Is Evidence for Bible Stories?, Mati Milstein in Elah Valley, Israel for National Geographic News November 3, 2008.
Galerie de imagini
Noul Testament, King James Version, 1631
Biblia Cantacuzino
Prima Biblie finlandeză 1642
Prima traducere catolică a Bibliei integrale de Johannes Dietenberger, 1534, Universität Münster
Codex Vaticanus B, pagină care conţine textul biblic 2Tesaloniceni. 3.11-18, Evrei 1.1-2,2, sec al IV-lea d.H
Codex Alexandrinus, pagina 65V cu sfârşitul Evangheliei după Luca
Biblia de la Bucureşti - foaia de titlu
Biblia de la Bucureşti - prima pagină (verso)
