Duhovnic

Duhovnicul (din slavonescul duhoviniku) este preotul care primeşte de la episcop, printr-o hirotesie, puterea şi permisiunea de a săvârşi Taina spovedaniei şi de a îndruma pe credincioşii parohiei sale. El devine astfel părinte duhovnicesc (sau spiritual) al credincioşilor, a turmei încredinţate lui.

Duhovnic, avva, părinte duhovnicesc

În Biserica veche termenul trebuie identificat cu cel de avva, părinte duhovnicesc, chiar dacă nu este vorba de un preot, ci de un monah iscusit şi încercat în lupta duhovnicească. În Patericul egiptean se relatează următoarele: "Spunea avva Iosif, că şezând cu avva Pimen, a numit avvă pe Agaton. Şi i-am zis lui: tânăr este, pentru ce îl numeşti pe el avvă? Şi mi-a zis avva Pimen: gura lui l-a făcut pe el să se numească avvă." (Pimen 61) - adică înţelepciunea care ieşea din gura lui.

Această înţelegere a fost păstrată până astăzi, când monahi simpli, ca părintele Paisie Aghioritul, erau consideraţi mari părinţi duhovniceşti şi îndrumători de suflete de către toată lumea.

Părintele Teofil Părăian despre ce este duhovnicul

Domnul nostru Iisus Hristos a dat puterea legãrii si dezlegãrii pãcatelor dupã Sfânta Sa Înviere, chiar în ziua Învierii Sale, zicând cãtre ucenicii sãi: "Luati Duh Sfânt! Cãrora veti ierta pãcatele, vor fi iertate, si cãrora le veti tine, vor fi tinute" (In. 20, 22-23). Prin aceasta a împlinit Domnul Hristos o fãgãduintã pe care a dat-o mai întâi Sfântului Apostol Petru, când i-a zis: "Si-ti voi da cheile împãrãtiei cerurilor, si oricâte vei lega pe pãmânt vor fi legate si în cer si oricâte vei dezlega pe pãmânt vor fi dezlegate si în cer" (Mt. 16, 19). Apoi, tot în Sfânta Evanghelie de la Matei avem o fãgãduintã datã de Domnul Hristos ucenicilor Sãi, când le-a zis la fel: "Oricâte veti lega pe pãmânt vor fi legate si în cer si oricâte veti dezlega pe pãmânt vor fi dezlegate si în cer" (Mt. 18, 18), iar fãgãduinta aceasta a împlinit-o în ziua Învierii Sale. Deci, în lumea aceasta existã oameni pe care Domnul Hristos i-a rânduit sã fie iertãtori de pãcate. Pentru a primi cineva iertarea pãcatelor trebuie sã meargã la oamenii lui Dumnezeu, hotãrâti pentru iertarea pãcatelor. Iar ca sã poatã primi iertarea pãcatelor, în conditiile în care merg la duhovnic, trebuie sã-si mãrturiseascã pãcatele, sã se mãrturiseascã în primul rând pe ei însisi ca pãcãtosi, sã-si recunoascã partea de vinã, în aceasta fãcând o dovadã cã recunosc cã au gresit înaintea lui Dumnezeu si cã sunt vinovati înaintea lui Dumnezeu si cã doresc sã fie iertati de pãcatele pe care le-au fãcut. Preotul care primeste mãrturisiri de pãcate si care are puterea iertãrii pãcatelor se numeste preot duhovnic; se numeste duhovnic, spre deosebire de preotul care nu este duhovnic si care n-are aceastã calitate de a asculta spovedanii si de a da iertare de pãcate. Duhovnicia nu se dã o datã cu hirotonia, ci se dã printr-o rânduialã numitã hirotesia de duhovnic. Preotul primeste puterea iertãrii pãcatelor si primeste calitatea de ascultãtor de mãrturisiri. Acesta este duhovnicul din punctul de vedere al dreptului bisericesc si din punctul de vedere al situatiei lui fatã de cei care nu au aceastã situatie, chiar preoti fiind.

Părintele Teofil Părăian despre ce înseamnă să fii ucenic

Sã fii ucenic înseamnã sã te lasi îndrumat si modelat. Asta-i situatia de ucenic: sã te pleci cu mintea, sã nu stii tu mai multe decât cel care te îndrumeazã. Sã faci ceea ce a zis Domnul Hristos: sã mergi pe urmele Lui, sã-l urmezi pe cel care te îndrumeazã. Sfântul Apostol Petru, de pildã, la Pescuirea Minunatã, a zis cãtre Domnul Hristos: „Toatã noaptea ne-am trudit si n-am prins nimic, dar pentru cuvântul Tãu arunc mreaja în mare si pentru cã zici Tu" (Lc. 5, 5). Asta înseamnã sã fii ucenic. De aceea a putut fi Sfântul Apostol Petru ucenic, pentru cã s-a plecat cu mintea. Pãrintele Arsenie Boca zicea cã noi avem mintea care discutã cu Dumnezeu, în loc sã se supunã fãrã discutie. O astfel de minte avea Sfântul Apostol Petru la Cina cea de Tainã, când a zis: „Doamne, Tu sã-mi speli mie picioarele?" Si a auzit de la Domnul Hristos: „Ceea ce fac Eu acum tu nu întelegi, dar mai târziu vei întelege" (In. 13, 6-7). S-a împotrivit mai departe si atunci a zis Domnul Hristos: „Dacã nu te voi spãla, nu ai parte cu Mine" (In. 13, 8). De unde întelegem cã ucenicia este plecare de minte. Dacã nu te pleci cu mintea, dacã stii tu mai bine, dacã ai tu opinii care te scot de sub ascultarea fatã de duhovnic, în cazul acesta sau duhovnicul nu-i duhovnic, sau ucenicul nu-i ucenic. Sau amândouã.

Părintele Rafail Noica despre cum se merge la duhovnic

Noi nu ne ducem la duhovnic așa cum merg învățații și înțelepții lumii acesteia la un om mai înțelept, la un om mai cu experiență ca să facem ucenicie. O spune deja proorocia din Vechiul Testament că vor fi învățați de Dumnezeu. Și așa, în Noul Testament al Domnului, trebuie sa învățăm să ne lăsăm învățați de Dumnezeu Însuși. Cum s-aud eu glasul lui Dumnezeu? Eu pot să-I spun lui Dumnezeu mii de lucruri, dar în învălmășeala gândurilor ce-mi vin în minte, de unde știu care este de la Dumnezeu sau dacă măcar unul este de la Dumnezeu?

Duhovnicia trebuie înțeleasă și făcută așa: te duci la duhovnic cu un gând ori ca să te spovedești, ori să întrebi ceva duhovnicesc. Nu întrebi despre lucrurile de toate zilele, ca de exemplu să speli pe jos, în loc să mături în chilie, căci nu e important din punct de vedere duhovnicesc. Acestea sunt numai un exercițiu, o disciplină necesară pentru a învăța ascultarea adevărată. Și așa începe ascultarea adevarată. Ceri Domnului «Doamne, spune-mi ce trebuie să fac în viața mea. Mă văd păcătos, dar de unde să încep? Spune-i părintelui meu cuvânt pentru mântuirea mea!» Și faceți asta în duhul Părinților din Pateric, care se duceau la un bătrân și cereau un cuvânt de mântuire. Căutau ascultare, căutau cuvânt de la Dumnezeu. Uneori poate nici nu aveau ce să-l întrebe. Îi cereau numai un cuvânt, fără să spună despre ce. Dar cel care se ducea la avva, se ducea cu rugăciune către Dumnezeu: «Doamne, Tu spune-mi un cuvânt».

Și avva sau duhovnicul, nu ca un filosof care a învățat multe lucruri și este foarte înțelept omeneste, căuta, la rându-i, cu rugăciune către Dumnezeu: «Doamne, dă-mi un cuvânt pentru poporul Tău. Nu mă lăsa în deschiderea gurii mele să smintesc pe fratele meu. Nu mă lăsa să spun un cuvânt care nu este de folos sau, mai groaznic, unul care să dăuneze mântuirii sufletului celui care vine către mine în numele Tău.» Și caută nu atât în minte, ci în inimă să găsească un cuvânt pe care îl simte inima lui că este ziditor.

Fac aici o mică paranteză ca să spun un cuvânt al Sfântului Serafim de Sarov, care cunoștea cu duhul nu numai viața ta, ceea ce se întâmpla în familie, în viața prietenilor, ci și ce aveau să facă ceilalți. Și un om, uimit, îl întreba pe Sfântul Serafim: «Părinte bun, cum știi toate lucrurile din viața mea și pe toți oamenii aceștia pe nume?» Și el i-a răspuns :«Eu nu știu nimic; eu doar mă rog la Dumnezeu. Dumnezeu este Cel Care știe, iar eu, rugându-mă, îți spun primul gând, primul cuvânt care vine în inima mea și care știu că este de la Dumnezeu».

Deci, eu nu știu ce să fac, părintele meu nu știe ce să fac, dar eu lui Dumnezeu îi cer și părintele Îi cere, de asemenea, lui Dumnezeu. Și atunci se întâmplă taina aceasta - și aceasta este ascultarea - că, îndreptându-ne către Dumnezeu, prin părintele duhovnic, cum spunea Părintele Sofronie, facem din duhovnicul nostru un prooroc. Poate că este deja prooroc, poate că nu, dar ascultarea mea îl face pe părintele meu prooroc. Într-un fel, dacă starea mea de ascultare este adevărată, aceasta îl naște pe părintele duhovnicesc. Eu însumi îl nasc pe părintele meu duhovnicesc. Așa sunt lucrurile la Dumnezeu; de multe ori de-andaratelea!

Zic asta și ca să nu vă smintiți, căci vă poate ispiti cel rău și așa: dar dacă părintele meu n-o să știe asta? Dar dacă nu știu ce sau nu știu cum? Nu vă smintiți de aceasta. Nașteți-vă părintele duhovnicesc prin rugăciune! Căutați de la Dumnezeu! Cereți Domnului: «Doamne, pune în Sfinția Sa cuvântul potrivit!» Și smeriți-vă înaintea părintelui, în numele Domnului și părintele, prin rugăciune, va găsi un cuvânt pe care nu îl știe nici el cum este, cum spunea și Sfântul Serafim de Sarov, dar el, în rugăciunea sa, crede și nădăjduiește că Dumnezeu nu vă va lăsa înșelați, nu vă va lăsa pe drumuri.

Și acum încă un lucru. Înțelesesem că nu trebuie să discuți cu părintele tău sfatul ce ți-l dă, că primul lucru pe care ți-l spune, pe acela să-l faci. Încercam, dar voind să-l fac mai bine, îl întrebam. «Părinte, cum înțelegi asta, cum trebuie făcut?» Și simțeam că se sfarmă totul. Și câteodată părintele se mâhnea de mine și îmi ziceam: «Dar ce-am făcut rău, Doamne? Eu voiam să fac mai bine. Dar cum să înțeleg cuvântul? Cum să fac, dacă nu-l înțeleg mai bine?». Și nu pricepeam atunci că nu este vorba numai să înțeleg mai bine, căci nu mă duceam la un filosof, la un om mai deștept ca mine, mai cu experiență, mai bătrân, ci mă duceam la Dumnezeu. Și că Dumnezeu îmi dă prin gura lui un cuvânt, poate tainic, poate de neînțeles, dar acela e cuvântul pentru mine de la Dumnezeu, nu-i cuvântul duhovnicului.

Nu căuta lămuriri de la duhovnic - și asta nu poate fi înțeles nici ca argument că nu vrei să faci voia ta. Nu-i numai asta. Este firul acela, foarte delicat, mai delicat decât firul de păianjen, dintre tine și Dumnezeu, pe care nu trebuie să-l rupi, să-l întrerupi cu nimic. Fă o metanie și spune-i părintelui: «Binecuvintează, Părinte!» Ți-e teamă că n-o să înțelegi? Cere rugăciunile părintelui. Cere tot ce vrei, dar nu cere de la început prea multe explicații. Acesta este cuvântul pe care împlinindu-l, îl vei înțelege. Pentru că toată viața creștinească este făptuire, nu filosofie. Aceasta este filosofia vieții creștinești. Deci, părintele nu-ți va putea explica cuvântul pentru că nu-i vine de la el și el însusi poate nu-l înțelege. Dumnezeu îl înțelege si tu, cu rugăciunile părintelui, îl vei înțelege, iar dacă nu poți să-l înțelegi, mai târziu poți să întrebi. Dar mai întâi încearcă să-l împlinești.

Cuvântul lui Dumnezeu este puterea care a creat cerurile și pământul. Cuvântul lui Dumnezeu este energia care creează și te creează. Te face pe tine. Sigur că nu îl vei înțelege acum, că îl vei înțelege când te va face ceea ce Dumnezeu vrea să te facă. Păstrarea cuvântului se aseamănă cu pământul care-și ține sămânța ca să nu i-o fure pasărea. Păstrarea cuvântului este păstrarea unei energii tainice în inima ta, în sufletul tău, energie care te va lumina, cum spune Sfântul Ioan în Evanghelie că «viața era lumina oamenilor». Viețuind după Cuvântul lui Dumnezeu Cel dintru început, că acesta este cuvântul pe care îl primești, El te va învia și te va lumina.

Legături externe

• Despre spovedanie - Fragmente din carti diverse si alte articole
• Părintele Teofil Duhovnicul - de Ieromonah Serafim Gheorghe Pătrunjel
• Sfânta Spovedanie - Părintele Cleopa
• Despre spovedanie - întrebări şi răspunsuri cu Pr. Iulian Nistea