324 de modificări
Modificări
→Cei 70 Apostoli
*[[8 aprilie]] : Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit şi Ermis - ''Dintre aceşti sfinţi apostoli, Irodion, de care pomeneşte marele apostol Pavel, a slujit tuturor sfinţilor apostoli. După acestea a fost hirotonit de dânşii preot, apoi episcop al cetăţii Neon Patron, şi învăţând pe mulţi păgâni şi întorcându-i la credinţa lui Hristos, fiind zavistuit de iudei, a pătimit multe. Că mergând la dânsul închinătorii la idoli, întâi l-au bătut foarte rău, şi i-au zdrobit gura cu pietre, apoi zdrobindu-i capul cu lemne, pe urmă l-au junghiat cu cuţitul. Iar Agav, care a luat brâul sfântului Pavel, şi şi-a legat mâinile şi picioarele, atunci aşa a proorocit, zicând: acestea zice Duhul cel Sfânt: "Pe omul al cărui brâu este acesta, aşa îl vor lega în Ierusalim iudeii, şi-l vor bate cu răni, ceea ce s-a şi întâmplat, că nu numai l-au legat, ci au ispitit a-l şi omorî. Şi după aceea acest Agav a propovăduit în partea lumii ce i-a venit. Iar Ruf, de care pomeneşte şi apostolul în Epistola către Romani, a fost făcut episcop cetăţii Tebei, care este în Grecia. Asemenea Flegon şi ceilalţi propovăduiau pretutindenea în lume Evanghelia şi întorceau pe necredincioşi la credinţa cea adevărată. Aceştia dar fiind pedepsiţi în multe feluri, toţi întru o zi omorâţi de iudei şi de păgâni, întru Domnul s-au săvârşit.''
[[Apostle AchaicusApostolul Ahaic|AchaicusAhaic]], [[Apostle AgabusApostolul Agav|AgabusAgav]], [[Apostle AlphaeusApostolul Alfeu|AlphaeusAlfeu]], [[Apostle AmpliasApostolul Amplia|AmpliasAmplia]], [[Apostle AnaniasApostolul Anania|AnaniasAnania]] (who baptized care l-a botezat pe [[Apostle PaulApostolul Pavel|PaulPavel]]), [[Apostle AndronicusApostolul Andronic|AndronicusAndronic]], [[Apostle ApellesApostolul Apelie|ApellesApellie]], [[Apostle Apostolul Apollo|Apollo]], [[Apostolul Apfia|Apfia]] ([[22 Noiembrie]]), [[Apostle AquilaAcvila|AquilaAcvila]], [[Apostolul Arhip|Arhip]] ([[22 Noiembrie]]), [[Apostle AristarchusApostolul Aristarh|AristarchusAristarh]], [[Apostle AristobulusApostolul Aristobul|AristobulusAristobul]], [[Apostle ArtemasApostolul Artema|ArtemasArtema]], [[Apostle AsyncritusApostolul Asincrit|AsyncritusAsincrit]], [[Apostle BarnabasApostolul Varnava|BarnabasVarnava]] (leader of the Seventy and companion of căpetenia celor Şaptezeci şi tovarăş al lui [[Apostle PaulApostolul Pavel|PaulPavel]]), [[Apostle CaesarApostolul Chesar|CaesarChesar]], [[Apostle CarpusApostolul Carp|CarpusCarp]], [[Apostle CephasApostolul Chifa|CephasChifa]], [[Apostle ClementApostolul Climent|ClementCliment]], [[Apostle CleopasApostolul Cleopa|CleopasCleopa]] (who accompanied the Lord to care l-a întovărăşit pe Domnul către Emmaus), [[Apostle CrescensApostolul Crescent|CrescensCrescent]], [[Apostle CrispusApostolul Crisp|CrispusCrisp]], [[Apostle EpaphroditusApostolul Epafrodit|EpaphroditusEpafrodit]], [[Apostle EpenetusApostolul Epenet|EpenetusEpenet]], [[Apostolul Erast|Erast]]([[10 Noiembrie]]), [[Apostle EvodusApostolul Evod|EvodusEvod]], [[Apostle FortunatusApostolul Fortunat|FortunatusFortunat]], [[Apostle GaiusGaiu|GaiusGaiu]], [[Apostle HermasErmie|HermasErmie]], [[Apostle Hermes Apostolul Ermes (bishopepiscop)|HermesErmes]] (bishop of Dalmatiaepiscop al Dalmaţiei), [[Apostle HerodianApostolul Irodian|HerodianIrodian]], [[Apostle James the JustApostolul Iacov cel Drept|JamesIacov]] (the Brother of God, also called "the Less"Fratele Domnului), [[Apostle JasonApostolul Iason|JasonIason]], [[Apostle JuniaApostolul Iunia|JuniaIunia]], [[Apostle JustusApostolul Iust|JustusIust]] (brother of the Lordfratele Domnului), [[Apostle LinusApostolul Lin|LinusLin]], [[Apostle LuciusApostolul Luchie|LuciusLuchie]], [[Apostle LukeApostolul Luca|Luke the EvangelistLuca Evanghelistul]] (companion of tovarăş al lui [[Apostle PaulApostolul Pavel|PaulPavel]] and author of the şi autor al [[Gospel of LukeEvanghelia lui Luca|GospelEvangheliei]] that bears his namecare îi poartă numele), [[Apostle MarkApostolul Marcu|Mark the EvangelistMarcu Evanghelistul]] (companion of tovarăş al lui [[Apostle PaulApostolul Pavel|PaulPavel]] and author of the şi autor al [[Gospel of MarkEvanghelia lui Marcu|GospelEvangheliei]] that bears his namecare îi poartă numele), [[Apostle NarcissusApostolul Narciss|NarcissusNarciss]], [[Apostle NathanielApostolul Natanail|NathanielNathanail]], [[Apostle Apostolul Nicanor|Nicanor]] (one of the original seven deaconsunul din primii şapte diaconi), [[Apostolul Olimp|Olimp]] ([[10 Noiembrie]]), [[Apostolul Onisim|Onisim]]([[22 Noiembrie]]), [[Apostle OnesiphorusApostolul Onisifor|OnesiphorusOnisifor]], [[Apostle ParmenasApostolul Parmena|ParmenasParmena]] (one of the original seven deaconsunul din primii şapte diaconi), [[Apostle PatrobasApostolul Patrova|PatrobasPatrova]], [[Apostolul Filimon|Filimon]] ([[22 Noiembrie]]), [[Apostle Philip Apostolul Filip (of the Seventydin cei Şaptezeci)|PhilipFilip]] (one of the original seven deaconsunul din primii şapte diaconi), [[Apostle PhilologosApostolul Filolog|PhilologosFilolog]], [[Apostle PhlegonApostolul Flegon|PhlegonFlegon]], [[Apostle PriscillaApostolul Priscila|Priscilla]], [[Apostle ProchorusApostolul Prohor|ProchorusProhor]] (one of the original seven deaconsunul din primii şapte diaconi), [[Apostle Apostolul Pudens|Pudens]], [[Apostle QuadratusApostolul Cvadrat|QuadratusCvadrat]], [[Apostle QuartusApostolul Cvart|QuartusCvart]], [[Apostolul Rodion|Rodion]]([[10 Noiembrie]]), , [[Apostle RufusApostolul Rufie|RufusRufie]], [[Apostle SilasApostolul Sila|SilasSila]] (companion of tovarăş al lui [[Apostle PaulApostolul Pavel|PaulPavel]]), [[Apostle Apostolul Silvan|Silvan]], [[Apostolul Sosipatru|Sosipatru]]([[10 Noiembrie]]), [[Apostle SosthenesApostolul Sostene|SosthenesSosthene]], [[Apostle StachysApostolul Stahie|StachysStahie]], [[Apostle Stephen the ProtomartyrApostolul Ştefan Întâiul-mucenic|Stephen the ProtomartyrŞtefan Întâiul-mucenic]] (one of the original seven deaconsunul din primii şapte diaconi), [[Apostle TerpnusApostolul Terpne|TerpnusTerpne]], [[Apostle TertiusApostolul Tertie|TertiusTertie]], [[Apostle ThaddeusApostolul Tadeu|ThaddeusTadeu]] (sometimes confused with confundat uneori cu [[Apostle JudeApostolul Iuda|JudeIuda]] of the Twelvedintre cei Doisprezece), [[Apostle Apostolul Timon|Timon]] (one of the original seven deaconsunul din primii şapte diaconi), [[Apostle TimothyApostolul Timotei|TimothyTimotei]] (companion of tovarăş al lui [[Apostle PaulApostolul Pavel|PaulPavel]]), [[Apostle TitusApostolul Tit|TitusTit]], [[Apostle TrophimusApostolul Trofim|TrophimusTrophim]], [[Apostle Apostolul Urban|Urban]], [[Apostle ZacchaeusApostolul Zacheu|ZacchaeusZacheu]], and şi [[Apostle ZenasApostolul Zina|ZenasZina]].===Imnurile Cântările celor 70 Apostoli===Tropar(glas 3)
:Holy apostles of the SeventySfinţilor Şaptezeci Apostoli,:entreat the merciful God:to grant our souls forgiveness of transgressionsrugaţi pe milostivul Dumnezeu să dăruiască iertare de păcate sufletelor noastre.
Condac (glas 2)
:O faithfulVeniţi, let us praise with hymns:the choir of the seventy disciples of Christ.:They have taught us all to worship the undivided Trinitycredincioşilor,:for they are divine lamps of the Faithsă lăudăm cu cântări pe ceata celor şaptezeci de ucenici ai lui Hristos, ce pe toţi ne-au învăţat a ne închina Treimii celei nedespărţite, ca nişte dumnezeieşti faruri ale credinţei.
==Alţi Apostoli==