'''Clopotul''' este o parte integrantă a slujbelor și vieții credincioșilor în [[Biserica Ortodoxă]].

 '''Clopotele mari''' (așezate în clopotnița bisericii) cheamă pe credincioși la [[rugăciune]] și anunță, tot pentru cei care nu sunt la biserică, diferite momente diferite momente liturgice (cum ar fi: începerea [[Sfânta Liturghie|Sfintei Liturghii]], prefacerea Darurilor), dar au și funcții de utilitate publică (anunță evenimente triste sau fericite de interes comunitar, diferite pericole publice cum ar fi incendii, apropierea puhoaielor de apă, atacul în timp de război etc.). În [[Mănăstire|mănăstiri]], clopotele sună în plus pentru a-i trezi pe [[călugăr]]i la rugăciune sau pentru a-i preveni de apropierea momentului începerii slujbei.

'''Clopoțeii''' sau '''zurgălăii''' se găsesc cusuți pe [[Veşminte|veșmintele liturgice]] ale [[episcop]]ilor <ref>În [[Vechiul Testament]] sunt amintiți clopoțeii atârnați de haina arhiereului. Cei 360 de clopoței, atârnați până la călcâie de haina arhiereului (Ieșire 28, 29-31), arată timpul unui an, „anul Domnului primit" ([[Isaia]] 61, 2; [[Evanghelia după Luca|Luca]] 4, 19); ei predică și vestesc măreața arătare a Mântuitorului (Cf. [[Clement Alexandrinul]], ''Stromate'', V, 37.4).</ref>.

Considerându-le legate de religiile de mistere și de cultele păgâne, creștinii au respins într-o primă fază utilizarea clopotele pentru ei și cultul creștin. Până în secolul al IV-lea anunțurile importante cu privire la serviciile religioase erau făcute de diaconi, așa cum ne relatează pelerina creștină [[Egeria]] în secolul al IV-lea, dar și alte surse patristice. Actele [[martir]]ice din Africa Proconsulară din vremea împăratului Dioclețian menționează folosirea trompetei pentru a chema poporul creștin la rugăciune, la fel ca în Vechiul Testament. Zona în care clopotele au căpătat o largă utilizare, începând cu veacul al VI-lea, a fost Apusul Europei. Clopotele au fost folosite de călugării irlandezi, care în misiunile lor Una din secolul al Vl-lea le-au adus pe continentul european. în Italia, de exemplu, se crede că ele au fost folosite pentru prima dată în Campania, iar ''Viețile'' sfântului [[Pahomie cel care le-a introdus în biserică ar fi fost Paulin de Nola. Grigorie de Tours şi Benedict de Nursia se referă în operele lor nu numai la Mare]] atestă folosirea clopotelor în mănăstiri, ci şi la întrebuinţarea lor în parohii, pentru anunţarea serviciului religios de duminica. Din secolul al VII-lea, clopotele apar tot mai des în inventarele bisericilor, iar sacramentarele apusene din secolul al VIII-lea cuprind rugăciuni speciale pentru binecuvântarea acestora, în timpul împăratului Carol cel Mare, turnarea clopotelor a cunoscut un adevărat avânt, călugării benedictini devenind renumiţi toacei pentru clopotele începând cu secolul al IX-lea clopotele au cunoscut o mare răspândire şi în Orient. Dogele Veneţiei, Ursus, a trimis în dar împăratului bizantin Mihail al III-lea (842-867) 12 clopote, i chema pe frați la anul 857, iar acesta le-a aşezat într-o clopotniţă ridicată alături de biserica Sfânta Sofia din Constantinopol. La scurt timp, au fost înzestrate cu clopote biserica Sfinţilor Apostoli şi alte biserici din Constantinopol. De aici au fost preluate în Muntele Athos, în Peninsula Balcanică, precum şi în întregul Răsărit ortodox. Clopotele au fost folosite intens până la căderea Constantinopolului sub turci, care au interzis creştinilor tragerea acestora, permiţându-le totuşi baterea toacei. Aşa se explică bucuria diaconului Pavel de Alep, care venind la jumătatea veacului al XVII-lea din Orient în Ţările Române, a auzit pentru prima oară clopotele bătând la Galaţi, lucru ce 1-a umplut de bucurie, mişcându-1 până la lacrimirugăciune.

Introducerea clopotelor în uzul liturgic a adus cu sine dezvoltarea arhitecturii bisericeştiTradition, acestea fiind aşezate fie în interiorului locaşului bisericescalthough probably inaccurate, fie în afara acestuia, în clădiri speciale numite clopotniţe. Acestea au fost de două tipuri: fie construcţii separate de edificiul bisericesc, fie turnuri înălţate deasupra bisericii. în timp ce Apusul creştin s-a remarcat prin aşezarea clopotelor în turnurile monumentale de la intrarea în biserică, în special în arta gotică, în Răsărit, în mod deosebit în mănăstiri, s-au construit clopotniţe separate, aşezate adesea deasupra porţii de intrare în incinta acestoraascribes the invention of bells in the late fourth century to St. Turnurile înalte ale clopotniţelorPaulinus, prezente adesea în Rusia începând cu veacul al XlV-leathe [[bishop]] of Nola in Campania, serveau şi ca locuri de observaţie a invaziilor străineItaly. în Ţările Române se păstrează clopotniţe independente încă din veacul al XV-lea, cea mai răspândită formă fiind cea cu baza pătrată, străpunsă de un gang prin care se pătrunde în curtea mănăstirii, aşa cum este şi clopotniţa de pe Dealul Patriarhiei. în ceea ce priveşte înălţimea, clopotniţele pot avea două sau trei etaje, fiind acoperite de o cupolă, pe care se află o cruce. Astfel, clopotele aflate înăuntru îi cheamă pe creştini să trăiască taina Crucii, ca taină a învierii în BisericăHowever, deoarece prin cruce „a venit bucurie la toată lumea"there is no record in Europe of the use of bells religiously until the early seventh century.

[[Image: St_Tikhons_Belltower.jpg‎|left|thumb|200px|Bell tower at St Tikhon's Monastery, South Canaan, Pennsylvania]]While bells are known from antiquity, Bells were introduced in Russia almost simultaneously with the first use [[Baptism of Rus'|Baptism of bells in a Christian context was the Rus]] in 988, coming to the eastern Slavs through western Europe. Tradition, although probably inaccurate, ascribes the invention These bells were generally small and used in small sets of only two or three bells in . By the late fourth fourteenth century to St, however, bell foundries had come into existence that produced very large bells. Paulinus, the [[bishop]] of Nola Large bells in CampaniaRussia weighed up to 144, Italy000 pounds. However, there The largest bell then cast is no record in Europe the ''Tsar Bell'' which stands at the base of the use bell tower of bells religiously until Ivan III Vasilevich (Ivan the early seventh century. Bells came into use Great) in the eastern Greek Church Moscow Kremlin. This bell weighs 288,000 pounds, but was never used, because it cracked in 865 a fire when the Doge of [[Venice]] gave twelve large bells scaffolding used to Emperor Michael. These bells were hung in a tower near [[Hagia Sophia (Constantinople)|Hagia Sophia]] [[Cathedral]]hang the bell burned.

Bells were introduced in Russia almost simultaneously with the [[Baptism of Rus'|Baptism of the Rus]] in 988În Țara Românească, coming to the eastern Slavs through western Europe. These bells were generally small and used in small sets of only two or three bells. By the fourteenth centurycel mai vechi clopot cunoscut este cel al Mănăstirii Cotmeana, however, bell foundries had come into existence that produced very large bellsuna din ctitoriile lui Mircea cel Bătrân. Large bells in Russia weighed up to 144,000 pounds. The largest bell then cast is the ''Tsar Bell'' which stands at the base of the bell tower of Ivan III Vasilevich (Ivan the Great) in the Moscow Kremlin. This bell weighs 288,000 pounds, but was never used, because it cracked in Acest clopot a fire when the scaffolding used to hang the bell burnedfost dăruit mănăstirii la anul 1385 de către jupânul Dragomir.

Operation of bells in eastern Europe differed from that in the WestDe la inventarea tunurilor turnate în bronz (secolul XVI) și până în secolul XX, clopotele erau considerate o pradă importantă de război, topite și folosite pentru turnarea de tunuri de calitate. In the East the dapper strikes against Așa se face că mii de clopote vechi au dispărut de-a stationary bell. In the West the whole bell is swung while the clapper is stationarylungul timpului în toată Europa.