Fiii lui Samuel, Ioel şi Abia, puşi de acesta să judece spre sfârşitul vieţii sale, n-au ,,călcat pe urmele sale’’, ci ,,se dedau la [[lăcomie]], luau [[mită]] şi călcau [[dreptatea]]”(8.3,5), aşa că bătrânii lui Israel îi cer lui Samuel întronarea unui [[împărat]], ca să îi judece, cum au toate neamurile.(8.4-6). Dumnezeu îi spune lui Samuel să le asculte glasul, lămurindu-l că această dorinţă însemna nu lepădarea sa ca judecător, ci lepădarea lui Dumnezeu şi a domniei Lui, care era, de fapt, Împăratul lor(8.7-8, 10.19, 12.12). Dumnezeu îi mai spune să le facă cunoscut şi dreptul împăratului. Împăratul îi va lua pe fiii lor şi-i va pune la carele sale şi între călăreţii lui ca să alerge înaintea carului său, îi va pune căpetenii peste o mie şi peste cincizeci şi-i va întrebuinţa la aratul pământurilor lui, la seceratul bucatelor lui, la facerea armelor lui de război şi a a uneltelor carelor lui; fetele vor trebui să facă miresme, mâncare şi pâine pentru curte; împăratul va lua cea mai bună parte din câmpiile, viile, măsliniii lor şi o va da slujitorilor lui, va lua zeciuială din rodul seminţelor şi viilor lor, şi o va da slujitorilor lui, va lua pe robii şi roabele lor, cei mai buni boi şi măgari ai lor, şi -i va întrebuinţa la lucrările lui, va lua zeciuială din oile lor, şi ei înşişi vor fi slugile lui. Dumnezeu le prooroceşte că vor striga împotriva împăratului pe care -l vor alege, dar Domnul nu îi va asculta. Poporul nu ascultă de glasul lui Samuel şi persistă în dorinţa lor de a avea un împărat ca toate neamurile, care să-i judece, să meargă în fruntea lor şi să-i cârmuiască în războaie(8.9-22).