Răsfăţatul [[Adonia ]] s-a sumeţit împotriva tatălui său, împăratul, uneltind pentru preluarea puterii(24).:[[Dumnezeu ]] pedepseşte trufia lui [[Sanherib]], trimiţând un [[înger]], care ucide 185 000 de soldaţi din tabăra acestuia, obligându-l să renunţe la lupta împotriva lui [[Ezechia ]] şi să facă cale-ntoarsă. Întors în ţară, este ucis de fiii săi, în timp ce se ruga în templu(25). :[[Nabucadneţar ]] primise atâta putere, încât i s-a îngâmfat inima, şi i s-a împietrit până la mândrie. Aşa cum i-a tălmăcit [[Daniel ]] [[visul ]] său neliniştitor, el a fost îndepărtat de pe tron şi a fost despuiat de [[slava ]] lui: a fost izgonit din mijlocul copiilor oamenilor, [[inima ]] i s-a făcut ca a fiarelor, a locuit la un loc cu măgarii sălbatici, i s-a dat să mănânce iarbă ca la boi, trupul i-a fost udat de roua cerului, i-a crescut părul ca penele vulturului şi unghiile ca ghearele păsărilor; şapte vremi au trecut peste el, până când a recunoscut că [[Dumnezeu ]] stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea; şi atunci a fost reaşezat în scaunul de domnie(26). :[[Belşaţar ]] nu învaţă nimic din istoria tatălui său şi nu-şi smereşte inima, aşa că mesajul lui [[Dumnezeu]], scris de mâna Domnului pe tencuiala zidului împărătesc, se împlineşte nemilos, aşa cum este tâlcuit de [[Daniel]]: Belşaţar este ucis şi pierde domnia(27). :[[Împăratul ]] [[Ozia]], fiul lui [[Amaţia]], a dus o viaţă plăcută lui [[Dumnezeu]], ajungând un lider regional foarte influent, cu o armată foarte numeroasă şi, devenit puternic, s-a sumeţit: a intrat în [[Templul ]] Domnului pentru a arde [[tămâie]], faptă îngăduită doar preoţilor, fiii lui [[Aron]], care au fost sfinţiţi s-o aducă. Înfruntat de preotul [[Azaria ]] şi cei 80 de preoţi care-l atenţionară că face un [[păcat]], el s-a mâniat pe preoţi, şi cum s-a mâniat, i-a apărut o [[lepră ]] pe frunte, pe care a avut-o până la sfârşitul vieţii(28).:Fiind bolnav de moarte, [[Ezechia ]] a făcut o [[rugăciune ]] Domnului, iar Domnul l-a vindecat. În loc să răsplătească binefacerea primită, Ezechia, părăsit de Dumnezeu care vroia să-i încerce [[inima]], s-a îngâmfat din pricina bogăţiilor şi le-a arătat solilor babilonieni toate locurile unde îşi ţinea lucrurile de mare preţ. Atunci mânia lui Dumnezeu s-a abătut asupra lui, asupra lui Iuda şi asupra Ierusalimului, însă Ezechia, smerindu-se din mândria lui, împreună cu locuitorii [[Ierusalimului]], a făcut ca mânia lui Dumnezeu să nu vină peste ei în timpul vieţii lui: [[Isaia ]] îl anunţă că, după moartea sa, ţara va fi jefuită şi copiii săi duşi în robie la curtea [[Babilonului]](29).