Irina Împărăteasa: Diferență între versiuni
m (→A se vedea și) |
m (→Viaţa: legături interne) |
||
| Linia 12: | Linia 12: | ||
Ca împărăteasă regentă, Irina a încercat să întărească relaţiile [[Bizanţ]]ului cu francii (a căror hegemonie în apusul Europei era de necontestat), precum şi cu papalitatea, căsătorindu-şi fiul cu Rotrude, fiica lui Carol cel Mare. Din acelaşi motiv, atunci când francii au ocupat Istria şi Beneventul (în 788), Irina nu a reacţionat negativ. | Ca împărăteasă regentă, Irina a încercat să întărească relaţiile [[Bizanţ]]ului cu francii (a căror hegemonie în apusul Europei era de necontestat), precum şi cu papalitatea, căsătorindu-şi fiul cu Rotrude, fiica lui Carol cel Mare. Din acelaşi motiv, atunci când francii au ocupat Istria şi Beneventul (în 788), Irina nu a reacţionat negativ. | ||
| − | În anul 782, Irina i-a alungat pe slavii care invadaseră Grecia şi Macedonia, dar în acelaşi an ea a trebuit să accepte termenii dictaţi de califii Abbasizi pentru a păstra pacea cu arabii, care înaintaseră până la Bosfor, în imediata apropiere a capitalei imperiale; acelaşi lucru s-a întâmplat şi mai târziu, în anul 798. În 790, trupele armene s-au revoltat împotriva Irinei, pentru că se declarase împărăteasă, însă titlul i-a fost confirmat în 792. În 797, partizanii Irinei l-au detronat pe Constantin, declarând-o pe Irina unică împărăteasă. Papa Leon III, neconfirmând-o pe Irina ca împărăteasă, l-a încoronat la Roma pe regele francilor, Carol cel Mare (Charlemagne), ca împărat roman ([[25 decembrie]] 800); a fost momentul în care au apărut două imperii creştine: ''Imperiul Roman de Răsărit'' ([[Bizanţ]]ul) şi ''Sfântul Imperiu Roman''. | + | În anul 782, Irina i-a alungat pe slavii care invadaseră Grecia şi Macedonia, dar în acelaşi an ea a trebuit să accepte termenii dictaţi de califii Abbasizi pentru a păstra pacea cu arabii, care înaintaseră până la Bosfor, în imediata apropiere a capitalei imperiale; acelaşi lucru s-a întâmplat şi mai târziu, în anul 798. În 790, trupele armene s-au revoltat împotriva Irinei, pentru că se declarase împărăteasă, însă titlul i-a fost confirmat în 792. În 797, partizanii Irinei l-au detronat pe Constantin, declarând-o pe Irina unică împărăteasă. [[Papă|Papa]] Leon III, neconfirmând-o pe Irina ca împărăteasă, l-a încoronat la Roma pe regele francilor, Carol cel Mare (Charlemagne), ca împărat roman ([[25 decembrie]] 800); a fost momentul în care au apărut două imperii creştine: ''Imperiul Roman de Răsărit'' ([[Bizanţ]]ul) şi ''Sfântul Imperiu Roman''. |
În anul 802, ''logotetul'' (ministrul finanţelor) Nikefor, s-a revoltat împotriva Irinei, a învins-o şi a închis-o în fortăreţa Prinkipo. Irina a fost apoi exilată la [[mănăstire]]a din Mitilene pe insula Lesbos, unde a avut totuşi rang de [[egumen]]. Ea a murit un an mai târziu, pe [[9 august]] 803. | În anul 802, ''logotetul'' (ministrul finanţelor) Nikefor, s-a revoltat împotriva Irinei, a învins-o şi a închis-o în fortăreţa Prinkipo. Irina a fost apoi exilată la [[mănăstire]]a din Mitilene pe insula Lesbos, unde a avut totuşi rang de [[egumen]]. Ea a murit un an mai târziu, pe [[9 august]] 803. | ||
Versiunea de la data 5 iunie 2010 13:41
Drept-credincioasa Irina Ateniana (752 - 9 august 803) a fost împărăteasă a Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin) între anii 797 si 802, fiind soţia împăratului Leon al IV-lea Khazarul şi mama lui Constantin al VI-lea. A fost regentă în numele fiului ei Constantin (între anii 780 - 797), apoi, după înlăturarea acestuia, a fost prima femeie împărăteasă unică (Basilissa) pe tronul Bizanţului.
De numele ei se leagă restabilirea cultului icoanelor, hotărâtă la Sinodul VII Ecumenic (Sinodul al doilea de la Niceea), convocat la iniţiativa ei în anul 787, pe când era împărăteasă regentă.
Viaţa
Irina era originară din Atena (de unde şi supranumele de Ateniana) şi a fost adusă la Constantinopol de către împăratul Constantin al V-lea Copronimul, care căuta o soţie potrivită pentru fiul şi moştenitorul său Leon al IV-lea Khazarul. După căsătoria cu Leon, Irina a născut un moştenitor (în 771), viitorul împărat Constantin al VI-lea.
În anul 780, când Leon al IV-lea a murit, Irina a devenit regentă în numele fiului ei şi a fost nevoită să lupte împotriva fratelui lui Leon, Nicefor, pretendent la tron.
Ca împărăteasă regentă, Irina a încercat să întărească relaţiile Bizanţului cu francii (a căror hegemonie în apusul Europei era de necontestat), precum şi cu papalitatea, căsătorindu-şi fiul cu Rotrude, fiica lui Carol cel Mare. Din acelaşi motiv, atunci când francii au ocupat Istria şi Beneventul (în 788), Irina nu a reacţionat negativ.
În anul 782, Irina i-a alungat pe slavii care invadaseră Grecia şi Macedonia, dar în acelaşi an ea a trebuit să accepte termenii dictaţi de califii Abbasizi pentru a păstra pacea cu arabii, care înaintaseră până la Bosfor, în imediata apropiere a capitalei imperiale; acelaşi lucru s-a întâmplat şi mai târziu, în anul 798. În 790, trupele armene s-au revoltat împotriva Irinei, pentru că se declarase împărăteasă, însă titlul i-a fost confirmat în 792. În 797, partizanii Irinei l-au detronat pe Constantin, declarând-o pe Irina unică împărăteasă. Papa Leon III, neconfirmând-o pe Irina ca împărăteasă, l-a încoronat la Roma pe regele francilor, Carol cel Mare (Charlemagne), ca împărat roman (25 decembrie 800); a fost momentul în care au apărut două imperii creştine: Imperiul Roman de Răsărit (Bizanţul) şi Sfântul Imperiu Roman.
În anul 802, logotetul (ministrul finanţelor) Nikefor, s-a revoltat împotriva Irinei, a învins-o şi a închis-o în fortăreţa Prinkipo. Irina a fost apoi exilată la mănăstirea din Mitilene pe insula Lesbos, unde a avut totuşi rang de egumen. Ea a murit un an mai târziu, pe 9 august 803.
Restabilirea cultului icoanelor
În perioada anterioară accederii Irinei la tronul imperial, viaţa religioasă era zguduită de criza provocată de iconoclasm. Aşa cum se cunoaşte, prin edictul imperial dat în anul 730, împăratul Leon al III-lea Isaurul interzisese folosirea icoanelor lui Hristos, ale Maicii Domnului și ale tuturor sfinților și poruncise distrugerea acestora.
Marele merit al împărătesei Irina (şi pentru care este numită Binecredincioasa Irina) constă în convocarea Sinodului al VII-lea ecumenic care a restabilit cultul icoanelor. Sinodul s-a întrunit la Niceea, în Asia Mică (motiv pentru care mai este cunoscut şi sub numele de Sinodul al doilea de la Niceea), între 24 septembrie şi 13 octombrie 787. La acest sinod ecumenic au participat 350 de episcopi ortodocşi, lucrările fiind prezidate de sfântul Tarasie, patriarh al Constantinopolului la acea vreme. La aceşti 350 de Sfinţi Părinţi s-au mai alăturat până la sfârşitul sinodului alţi 17 ierarhi, care au abjurat erezia iconoclastă.
Sinodul a condamnat iconoclasmul ca fiind o erezie şi a restabilit cultul sfintelor icoane. Printre altele sinodul de la Niceea a hotărât:
- Şi, rezumând, zicem: [noi] păstrăm neschimbate toate predaniile Bisericii, scrise sau nescrise, încredinţate nouă [cu sfinţenie]. Între ele se află şi zugrăvirea icoanelor, în acord cu relatarea propăvăduirii evanghelice, în vederea întăririi credinţei în întruparea, adevărată şi nu închipuită, a lui Dumnezeu Cuvântul, [acestea] aducându-ne bun folos; căci lumina cu care se luminează între ele [propovăduirea şi icoana] este spre mărirea amândurora.
- Aşa stând lucrurile, înaintând pe calea împărătească şi urmând învăţătura [de Dumnezeu] insuflată a Sfinţilor noştri Părinţi şi a Predaniei Bisericii Soborniceşti, căci noi recunoaştem că ea este a Duhului Sfânt Care locuieşte într-însa, hotărâm cu toată grija şi acrivia: împreună cu imaginea cinstitei şi de viaţă făcătoarei cruci, în sfintele biserici ale lui Dumnezeu să se pună şi: cinstitele şi sfintele icoane, pictate sau lucrate în mozaic, sau făcute din materii potrivite, pe sfintele vase şi veşminte, pe ziduri şi scânduri, în case şi pe drumuri; icoana Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi a Preacuratei Stăpânei noastre, Sfânta Născătoare de Dumnezeu, ale cinstiţilor îngeri şi ale tuturor sfinţilor şi drepţilor bărbaţi.
- [Iar] cei care cutează să cugete sau să înveţe altfel, sau, urmând blestemaţilor eretici, [îndrăznesc] să dispreţuiască predaniile Bisericii, născocind sau lepădând ceva dintre cele ale Bisericii, fie Evanghelie, fie semn al crucii, fie icoană zugrăvită, fie sfinte moaşte de mucenici, sau [îndrăznesc] să cugete strâmb şi viclean pentru a răstălmăci ceva din Predaniile legiuite ale Bisericii Soborniceşti, încă şi [de vor îndrăzni cu necuviinţă] să folosească în chip profan sfintele vase sau sfintele mănăstirilor: poruncim ca toţi aceştia, dacă sunt episcopi sau clerici, să fie caterisiţi, iar dacă sunt monahi sau laici, să fie îndepărtaţi de la împărtăşanie [să fie afurisiţi].
Acest sinod a fost ultimul din cele şapte sinoade ecumenice.
Din păcate, duoă nu mult timp, mai exact în anul 813, împăratul Leon al V-lea a inițiat o a doua perioadă iconoclastă, de-a lungul căreia legislația iconoclastă pare să fi fost aplicată mai puțin riguros, întrucât au avut loc mai puține martirizări și distrugeri de icoane. Lui Leon i-au urmat Mihail al II-lea, apoi Teofil, fiul acestuia. Teofil a murit, lăsând-o ca regentă a fiului său minor Mihail al III-lea pe împărăteasa Teodora, iconodulă. Ca și Irina în urmă cu 50 de ani, Teodora i-a mobilizat pe iconoduli, proclamând reinstaurarea cultului icoanelor în anul 843. De atunci, în prima duminică a Postului Mare se sărbătorește Duminica Ortodoxiei.
| Irina Împărăteasa | ||
|---|---|---|
| Precedat de: Constantin VI |
Împărat Roman (Bizantin) 797—802 |
Urmat de: Nikefor I |
