{{Articol de calitate}}

[[Imagine:Brancoveanu-sons.gif|right|frame|'''Constantin Brâncoveanu și fiii săi''']]

==Viața==

Constantin Brâncoveanu s-a născut în anul 1654, la Brâncoveni (actualmente comună în județul Olt), într-o veche familie boierească. Era fiul lui Matei („Papa”) Brâncoveanu și al Stancăi, sora domnitorului [[Șerban Cantacuzino]]. Rămânând orfan de tată la vârsta de doar un an, a fost crescut de un unchi al său, stolnicul Constantin Cantacuzino (un reprezentat de seamă al culturii umaniste în spațiul românesc), care i-a oferit o educație aleasă pentru acele vremuri, învățând, printre altele, greaca, latina și slavona.

Domnia lui Constantin Brâncoveanu a marcat în Țara Românească o perioadă de progres economic și cultural-artistic, de inițiative de modernizare a aparatului statal, de reformare a sistemului fiscal. Brâncoveanu a organizat cancelaria statului în vederea întreținerii raporturilor cu puterile străine. Epoca brâncovenească s-a deschis influențelor occidentale care au început să prevaleze asupra celor orientale. Astfel s-a creat o sinteză originală națională, prin aportul tradiției răsăritene și a celei occidentale.<ref>Bărbulescu, M., Deletant, D., Hitchins, K., Papacostea, Ș., ''Istoria României'', Editura Corint, București, 2007. ISBN 978-973-135-837-0</ref>

Deși pe moment Brâncoveanu și-a păstrat tronul, turcii nu i-au iertat încercarea de trădare din 1711. Răzbunarea lor a venit abia după trei ani, în 1714, când Brâncoveanu nici nu mai bănuia că ar mai putea avea dușmani puternici. Însă, toate rudele lui, Cantacuzinii, care îi sprijiniseră până atunci domnia, se întoarseră de această dată împotriva lui. Deși Brâncoveanu făcuse mari eforturi pentru a-i convinge pe otomani că gestul spătarului Toma Cantacuzino, de a trece de partea rușilor în timpul războiului ruso-turc din 1711, nu exprimase și voința sa, o nouă acuzație s-a adăugat la adresa sa. Învinuit, după cum spunea cronicarul turc Mehmed Rașid că „adunase multe bogății și arme pentru a se opune și pregăti o răscoală, așteptând ca să-și arate dorința de a domni în chip absolut independent”<ref name="Iorga">Nicolae Iorga, ''Istoria Românilor'', vol.II, București, 1936</ref>, Brâncoveanu a fost mazilit în anul 1714. Împreună cu familia sa, a fost dus la Istanbul și închis la Edicule („Cetatea celor șapte turnuri”), iar toate averile sale i-au fost confiscate.

==Influența sa asupra dezvoltării vieții spirituale a românilor==

Domnitorul a inițiat o amplă activitate de construcții religioase și laice, îmbinând armonios în arhitectură, pictură murală și sculptură tradiția autohtonă, stilul neo-bizantin și ideile novatoare ale renascentismului italian într-un nou stil caracteristic, numit „''stilul brâncovenesc''”. Denumirea de stil brâncovenesc, sau de artă brâncovenească, este folosită în istoriografia română de artă pentru arhitectura și artele plastice din Țara Românească în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu. Deoarece această epocă a influențat în mod hotărâtor evoluțiile de mai târziu, termenul se folosește prin extensie și pentru a descrie operele de artă din vremea primilor Mavrocordați, până către 1730. Istoricii de artă caracterizează uneori stilul prin analogie cu renașterea apuseană, datorită structurilor sale clare, raționaliste, dar exuberanța lui decorativă permite și folosirea termenului de „baroc brâncovenesc”.<ref>Răzvan Theodorescu, ''Civilizația românilor între medieval și modern. Orizontul imaginii (1550-1800)'', Editura Meridiane, București, 1987</ref>

În 1689 l-a adus de la Istanbul pe [[Antim Ivireanul]], viitorul [[mitropolit]], sub îndrumarea căruia s-au tipărit numeroase cărți românești, grecești, slave și chiar arabe, turcești și georgiene.

În paralel cu „Academia de la Sfântul Sava”, funcționau și alte școli, în incinta unor mănăstiri, în care se preda în slavonește și în românește. Așa au fost școlile de la mănăstirile Sfântul Gheorghe Vechi și Colțea, amândouă în București, care pregăteau dieci pentru cancelariile domnești, preoți și dascăli. O serie de școli românești existau în orașele țării, în mănăstiri și chiar în mediul rural. În câteva mănăstiri au luat ființă biblioteci, cu lucrări procurate din mari centre culturale din apusul Europei; printre acestea se remarcau biblioteca de la mănăstirea Mărgineni (ctitoria lui Constantin Cantacuzino) și biblioteca mănăstirii Horezu, ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu.

Pe lângă tipografia mai veche înființată în 1678 la București de către mitropolitul Varlaam, s-au înființat acum câteva tipografii noi: la Buzău în 1691, prin strădaniile episcopului Mitrofan (un moldovean, fost episcop de Huși), la Snagov în 1694, la Râmnicu Vâlcea în 1705, la Târgoviște în 1708, toate prin osteneala lui [[Antim Ivireanul]] care, dintr-un smerit [[ieromonah]], a ajuns să fie ales în 1705 [[episcop]] la Râmnic, iar în 1708 [[mitropolit]]. S-au tipărit felurite cărți: de slujbă, de teologie, de învățătură, de combatere a catolicismului și calvinismului, toate în limbile română, greacă, slavonă și chiar arabă.

În vara anului 1690, Constantin Brâncoveanu a pus piatra de temelie a celei mai de seamă din ctitoriile sale: [[Mănăstirea Horezu]] (sau „''Hurezi''”), cu hramul Sfinții Împărați [[Constantin cel Mare|Constantin]] și [[Elena]].

==Martirizarea==

Pentru a i se cruța viața, i s-au cerut 20.000 de pungi cu aur (aproximativ 11 milioane de galbeni), o sumă imposibilă chiar și pentru „beiul de aur”, cum era poreclit Brâncoveanu la Istanbul.

Pe [[15 august]] 1714, când creștinii pomeneau [[Adormirea Maicii Domnului]], chiar în ziua în care voievodul împlinea 60 de ani, a fost adus, împreună cu ceilalți prizonieri, la Yali Köskü („Pavilionul mării”). Erau prezenți sultanul Ahmet al III-lea, marele vizir Gin Ali, reprezentanții diplomatici ai Franței, Angliei, Rusiei și Austriei. Li s-a cerut să renunțe la credința ortodoxă strămoșească, pentru a fi grațiați, dar voievodul și-a încurajat fiii sa fie statornici în credință, fiind singurul bun ce le-a mai rămas. Înfuriat, sultanul a poruncit sa fie tăiate mai întâi capetele celor patru copii ai voievodului, apoi cel al sfetnicului Ianache, crezând că astfel îi va înfrânge credința. Dar Brâncoveanu, îndurerat, și-a făcut semnul [[cruce|crucii]] spunând: „Doamne, fie voia Ta!” și a întins singur capul său călăului. Cele șase trupuri decapitate au fost aruncate în apele Bosforului, iar capetele purtate pe ulițele cetății.

==Proslăvirea ca sfânt==

În anul 2014, cu ocazia comemorării a 300 de ani de la martiriul din [[Constantinopol]], [[Biserica Ortodoxă Română]] a plasat rămășițele domnului într-o raclă, ritual descris de vicarul administrativ patriarhal Ionuț Corduneanu astfel: „Pregătirea pentru așezarea în raclă este una specifică sfintelor moaște și a fost făcută de preasfințitul părinte Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al arhiepiscopiei Bucureștilor. Astfel, osemintele domnitorului au fost spălate cu agheasmă mare, cu vin curat, ulei și unse cu sfântul și marele mir, pregătit odată în an în Joia Mare. Este o pregătire demnă de toată cinstea. Apoi osemintele se pun într-o pânză de in, fiind un acoperământ rezistent, așezate după structura anatomică. Capul se pune distinct într-o pânză specială. După ce au fost așezate în racla de argint, o porțiune mică rămâne acoperită cu geam, în dreptul mâinii. De acum, nu mai vorbim de oseminte, ci de sfinte moaște și vor rămâne în biserică”.<ref>[http://www.mediafax.ro/social/osemintele-lui-constantin-brancoveanu-vor-fi-venerate-ca-moaste-12630842 Elvira Gheorghiță, ''Osemintele lui Constantin Brâncoveanu vor fi venerate ca moaște'', 17 mai 2014, Agenția de presă Mediafax]</ref>

==Imnografie==

[[Tropar]], [[glas]]ul al 3-lea:

[[Condac]], glasul al 8-lea:

==Surse==

* [https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfintii-martiri-brancoveni/ Sfinții martiri Brâncoveni și sfetnicul Ianache]

înainte=[[Șerban Cantacuzino]]|

titlu=[[Listă a Domnilor Țării Românești|Domn al Țării Românești]]|

după=Ștefan Cantacuzino}}

{{end box}}