2.190 de modificări
Modificări
m
→Surse: Adăugare sursă
=== „Locotenenți” de episcopi (1857-1865) ===
După moartea sa, au început să fie numiți și la Huși „locotenenți” (''locțiitori'') de episcopi: Ghenadie Șendrea Tripoleos (august 1857 - 8 noiembrie 1858, f. ianuarie 1861), Calinic Miclescu Hariupoleos (noiembrie 1858 - ianuarie 1861), Melchisedec Ștefănescu (întâi ca arhimandrit, din 15 ianuarie 1861, apoi ca arhiereu titular Tripoleos, până la 17 noiembrie 1864) și [[Dionisie Romano|Dionisie Romano Traianopoleos]] (17 nov. 1864 - 10 mai 1865).
=== Dionisie Romano (1865) ===
Ultimul locțiitor a fost [[Dionisie Romano|Dionisie Romano Traianopoleos]], care, la [[10 mai]] 1865, a fost decretat [[episcop eparhiot]]. Peste câteva zile însă, făcându-se anumite schimbări între noii episcopi numiți prin decret, Dionisie a fost trecut la Buzău.
=== Iosif Gheorghian (1865-1879) ===
Scaunul de la Huși a rămas vacant până la [[19 iunie]], când a fost numit arhimandritul Iosif Gheorghian, înscăunat la [[17 iulie]] 1865. A păstorit aici până la [[27 februarie]] 1879, când a fost trecut în fruntea [[Arhiepiscopia Dunării de Jos|eparhiei Dunării de Jos]], ca în 1886 să devină [[întâistătător|mitropolit primat]].
=== Calinic Dima (1879-1886) ===
Următorul său a fost Calinic Dima (ales la 22 martie 1879), până atunci arhiereu locotenent cu titlul „Ploieșteanul”, fost vicar al Mitropoliei din Iași. După o păstorire de abia șapte ani, a fost nevoit să se retragă din scaun (27 noiembrie 1886).
=== Silvestru Bălănescu (1886-1900) ===
O păstorire mai îndelungată și mai rodnică a avut episcopul Silvestru Bălănescu (1838—1900), ales la 10 noiembrie 1886.
Se trăgea dintr-o familie de țărani din Pângărăcior-Neamț, a fost călugărit de tânăr la Bisericani, apoi a urmat cursurile Seminarului de la Socola. În 1868 a plecat la Kiev, unde a urmat cursurile Academiei teologice de acolo. Reîntors în țară în 1873, a fost numit profesor, iar peste trei ani director al Seminarului central din București, unde a ostenit până la alegerea sa ca episcop eparhiot. Paralel cu acestea, a mai îndeplinit și alte misiuni: președinte al Comitetului de redacție al revistei Biserica Ortodoxă Română, profesor suplinitor și apoi decan al Facultății de teologie (1881), arhiereu locotenent cu titlul de „Piteșteanul” (din 1879).
În cei 14 ani de păstorire la Huși s-a ocupat de o seamă de probleme gospodărești, pastorale și culturale. De pildă, de refacerea reședinței episcopale și a clădirilor din jur, de refacerea și pictarea catedralei episcopale, încredințând această lucrare lui Gheorghe Tattarescu. A înființat două școli de cântăreți, la Huși și la Bârlad. S-a remarcat și prin activitatea sa pastorală-socială. A pus bazele unor conferințe pastorale ale preoților, dându-le felurite îndrumări pentru activitatea lor. A luat cuvântul și în Senat, cerând îmbunătățirea situației clerului de mir. Ca și mulți dintre contemporanii săi, s-a remarcat prin fapte de [[milă|milostenie]].
Episcopul Silvestru a fost unul dintre marii ierarhi cărturari din secolul XIX. Bogatele sale cunoștințe dobândite la Academia duhovnicească din Kiev le-a valorificat prin traducerea lucrărilor unor mari teologi ruși în românește. De pildă, a tradus Dreptul bisericesc al lui I. S. Berdnicov, profesor la Universitatea din Kazan (București, 1892) și primele trei volume din ''Dogmatica'' episcopului Silvestru Malevanschi de Canev (București, 1896—1899). La traducerea Dogmaticii a fost ajutat de preoții Constantin Nazarie și Nicolae Filip, iar ultimele două volume au fost traduse de aceștia și de arhimandritul Gherasim Miron. Câteva traduceri din rusă făcute de alți teologi care au studiat la Kiev au fost tipărite cu cheltuiala episcopului Silvestru (es. Apologetica lui N. P. Rojdestvenschi, tradusă de Const. Nazarie sau lucrarea lui Vladimir Guettee, Ernest Renan în fața tribunalului științei, tradusă de Gherasim Miron). Episcopul Silvestru a publicat apoi numeroase studii și articole în revista „Biserica Ortodoxă Română”. A murit la 25 noiembrie 1900. Casele sale din București (str. Plantelor) le-a lăsat Facultății de teologie.
În numai 14 ani de păstorire, episcopul Silvestru Bălănescu prin adânca sa pregătire teologică, prin bunătatea sa, prin lucrarea pastorală desfășurată în eparhie, prin lucrările gospodărești, a izbutit să ridice prestigiul străvechiului scaun episcopal de la Huși.
== Secolul XX ==
=== Conon Arămescu Donici (1902-1912) ===
După Silvestru Bălănescu, scaunul episcopal a rămas vacant mai bine de un an, fiind condus de arhiereul locotenent al eparhiei Calistrat Orleanu Bârlădeanul. Alegerea noului episcop Conon Arămescu Donici, până atunci arhiereu locotenent cu titlul de „Băcăuanul”, a avut loc abia la 8 februarie 1902, iar înscăunarea la 3 martie 1902. Conon Arămescu a păstorit la Huși 10 ani, fiind ales apoi mitropolit primat, la [[14 februarie]] 1912.
=== Nicodim Munteanu (1912-1923) ===
În locul său la Huși a fost ales, la [[18 februarie]] 1912, tânărul arhiereu [[Nicodim Munteanu]] Băcăuanul, vicarul Arhiepiscopiei Iașilor, care mai târziu avea să devină [[Mitropolia Moldovei și Bucovinei|mitropolit al Moldovei și Sucevei]] (1935) și [[patriarh]] al Bisericii Ortodoxe Române (1939). La Huși a păstorit până la [[31 decembrie]] 1923, când s-a retras la [[mănăstirea Neamț]].
== Note ==
==Surse==
* [[Mircea Păcurariu]], ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'' Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.
* [[Mircea Păcurariu]], ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'' Volumul 3, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981.
[[Categorie:Istoria Bisericii]]
[[Categorie:Ortodoxia în România]]
[[Categorie:Eparhii românești]]